Au chansă... înjurăm până-n fund la taxatoare

Acum câţiva ani, într-un concediu în străinătate, am luat o noapte de cazare într-un hotel de tranzit din apropierea unui aeroport. Am trecut de uşa de la intrare cu un cod primit prin telefon, apoi am aşteptat câteva minute la recepţie, unde nu era nimeni. Până la urmă, am văzut indicaţiile de pe monitoarele din jur, aşa că mi-am găsit camera, tot cu intrare pe bază de cod telefonic, şi am reuşit să selectez şi varianta de mic dejun preferată. Am găsit dimineaţă pachetul cu mâncare în faţa uşii, am rătăcit o vreme pe holuri (stabilimentul era ca o cazemată uriaşă, cu camere şi culoare de zeci de metri dispuse simetric), dar în cele din urmă am găsit ieşirea şi am prins şi avionul. N-am întâlnit în cele 12 ore de stat în hotel nici picior de om, cu excepţia câtorva turişti, mulţi la fel de dezorientaţi ca mine.

Mi-am adus aminte de întâmplarea asta când a început scandalul caselor de marcat self service de la Auchan, cu discuţii interminabile despre angajaţii care vor fi obligaţi să se recalifice şi despre cât de mult vor munci clienţii ca să-şi scaneze singuri produsele. Vorbim, practic, de un sistem implementat în "decadentul" Occident de zeci de ani şi care la noi este întâmpinat cu ostilitate extremă (apropo, prin Vest a apărut deja scanarea automată a produselor direct la punerea în coş!).

La fel au fost întâmpinate în România, la rândul lor, o mulţime de alte soluţii inovative, care astăzi ni se par normale, cum ar fi alimentarea la benzinărie, plata cu cardul şi cea online, spălarea maşinilor la staţiile self-service, autotaxarea în mjloacele de transport. Sau aşa cum au dispărut, în vremuri de care abia ne mai aducem aminte sau despre care doar am citit prin cărţi, meserii ca sacagiu, lampagiu, spălătoreasă, vânzător de bilete în autobuz (vă mai amintiţi folcloricul "daţi din mână-n mână, până-n fund la taxatoare"?), telefonistă, dactilografă, vânzător stradal de suc şi îngheţată şi multe, multe altele.

E drept că tot scandalul de la Auchan putea fi uşor evitat prin instituirea unei perioade de tranziţie, însă la grăbirea lucrurilor a contribuit din plin şi "mâna de ajutor" oferită de guvernanţi prin mărirea permanentă din pix a salariului minim, care a forţat firmele să căute rapid soluţii tehnologice moderne pentru înlocuirea angajaţilor slab calificaţi, a căror plusvaloare nu mai poate fi acoperită după creşterea costurilor cu forţa de muncă.

Dacă totuşi trebuie înjurat cineva, cred că merită mai multă "atenţie" promisiunile fără acoperire ale politicienilor, achitările pe bandă din justiţie, tergiversarea eliminării pensiilor speciale, inflaţia încurajată de la centru, birocraţia incredibilă din unele instituţii sau viteza de melc a lucrărilor de infrastructură. Iar dacă trebuie înjurati musai cei de la Auchan, un motiv mult mai bun este faptul că nu şi-au închis magazinele din Rusia după izbucnirea războiului...