vineri, noiembrie 22, 2019

Drumul expres şi Centura mare, impuse de Comisa Europeană

După anunţarea suspendării licitaţiilor pentru drumul expres şi Centura mare, au apărut din nou pesimişti care susţin că acestea nu se vor mai face deloc.
Când se va relua licitaţia curentă nu ştiu, dar cele două drumuri (care în final ar putea să fie unul singur, prin modificarea traseului centurii) se vor face, indiferent de ce partid va guverna România!
Drumurile au fost impuse de Comisa Europeană (dovadă fiind şi aducerea lor în exerciţiul financiar european 2014-2020, deşi masterplanul le plasa mult mai târziu, spre 2030), ca o condiţie pentru aprobarea finanţării podului de la Brăila, care ar fi rămas "în aer", conform planurilor românilor.
Drept urmare, podul va fi legat de toate rutele europene importante, respectiv Brăila - Galaţi - Giurgiuleşti, Brăila - Focşani, Brăila - Buzău şi Brăila - Tulcea - Constanţa (vezi harta), toate finanţările fiind incluse în perioada 2014-2020, astfel că ar trebui să fie gata până prin 2023.

Niciun comentariu: