Împărţirea celor 27 de mandate în noul
Consiliul Local al Galaţiului (9 - PSD, 7 - PNL, 4 - ALDE, 4 - UNPR, 2 - PMP, 1
- independent) ar induce, doctrinar vorbind, o egalitate perfectă (13-13) între
stânga şi dreapta (PSD, UNPR - stânga, PNL, ALDE, PMP - dreapta), care ar urma
să fie decisă de independenta Daniela Simona Vreme. Cum în Galaţi, ca de altfel
în toată România, doctrina unui partid este o chestie deja vetustă, iar la
nivel naţional există o cooperare anunţată PSD - ALDE - UNPR pentru alegerile
parlamentare din toamnă, se poate presupune că respectivele formaţiuni vor
alcătui şi majoritatea (17 voturi din 27) în viitorul CL Galaţi.
Pentru a obţine voturile necesare unei
majorităţi, PSD va trebui, evident, să facă nişte compromisuri vizavi de câteva
funcţii de conducere. Dacă postul de city-manager (Marius Humelnicu) şi unul
dintre cele de viceprimar (Cristian Sorin Enache) sunt deja anunţate (şi
nominalizate) ca fiind ale social-democraţilor, înseamnă că rămân de negociat
un post de viceprimar, cele de directori ai societăţilor locale şi,
bineînţeles, ceva locuri eligibile pe lista comună pentru alegerile
parlamentare, unde putem anticipa că alianţa celor trei partide va obţine cel
puţin doi senatori (din patru) şi patru deputaţi (din nouă).
În tabăra ALDE, Eugen Durbacă îşi va dori,
probabil, un nou mandat de senator, alături de menţinerea în funcţie a
directorilor actuali ai partidului (Transurb, Gospodărire Urbană, Agenţia
pentru Plăţi şi Inspecţie Socială) şi, eventual, un loc eligibil de deputat.
Pentru voturile sale, UNPR ar putea cere un loc
de deputat pentru Eugen Chebac, păstrarea şefiei Cantinei de Ajutor Social
şi... postul de viceprimar rămas liber, în condiţiile în care ALDE are deja
destul de multe solicitări în schimbul unui număr egal de voturi în CL. Pentru
această din urmă poziţie, favorit este fără îndoială chiar Marius Stan, mai
ales că noul primar şi-a început cariera politică sub oblăduirea fostului
edil-şef, iar relaţiile dintre cei doi au fost foarte bune, cu excepţia câtorva
mici fricţiuni de campanie, normale, de altfel. Rămâne de văzut doar dacă dorinţa
lui Stan de a-şi continua proiectele începute (printre care şi faimosul tunel)
va fi mai puternică decât orgoliul de a nu lucra sub conducerea fostului său
subordonat.