Cu pantalonii în vine, ca de fiecare dată

Dincolo de drama poporului ucrainean, războiul declanşat de Rusia ar fi putut reprezenta o şansă uriaşă pentru România, dar în special pentru Galaţi, din punct de vedere economic. Practic, miile de firme străine care au fost nevoite să-şi sisteze activitatea în zona de conflict din Ucraina, dar şi cele care şi-au închis prăvălia în Rusia, din cauza sancţiunilor lumii civilizate, s-ar fi putut reloca foarte rapid în Moldova românească, unde "umbrela" NATO le-ar fi ferit de problemele întâmpinate la doar câteva sute de kilometri spre est.
Din păcate, după 30 de ani de libertate şi democraţie, Galaţiul îşi întâmpină oaspeţii tot cu pâine şi sare, pentru că altceva n-am fost în stare să producem şi să le punem pe masă eventualilor vizitatori. Drumuri de viteză care să ne lege de Europa n-avem, mult doritul aeroport este încă la stadiul de promisiune electorală, calea ferată e aproape tot aia de pe timpul Regelui Carol I, modernizarea porturilor trenează la nivel de dosar cu şină, investitori importanţi nu am atras deloc...
Colac peste pupăză, legătura feroviară a porturilor gălăţene cu Ucraina, care ar fi putut deveni un atu major, s-a distrus din cauza "performantului" management de partid, aşa că în vara asta, în loc să devenim centrul exportului european de cereale, vom privi lung în zare după vagoanele ce-şi vor căuta un port mai îndepărtat, dar mai accesibil. Sigur, guvernanţii ne-au promis măsuri în regim de urgenţă, dar ştim foarte bine cât durează plimbatul unor hârtii de la o instituţie românească la alta, aşa că recolta ucraineană din vara asta o vom vedea probabil doar la televizor.
De altfel, simplul fapt că doar câteva sute de ucraineni din zecile de mii care au trecut graniţa au rămas la Galaţi spune foarte multe. Probabil că, văzând cum arată Calea Prutului, oamenii au considerat că n-au depăşit încă zona bombardată de ruşi, aşa că şi-au continuat drumul spre alte zări. Nu ştiu dacă pe la Galaţi a trecut avionul premierului în recentul său drum spre Kiev, dar cert este că bancul apărut imediat după respectiva vizită ni se potriveşte perfect ("Câte distrugeri, Doamne, ce tragedie trăiesc oamenii ăştia!", spune Ciucă, uitându-se pe geamul avionului. "Domnule premier, să ştiţi că n-am ieşit încă din România", vine replica pilotului).
Una peste alta, oportunitatea declanşată de războiul ruso-ucrainean va trece pe lângă noi, ca multe altele, pentru că şi asta ne-a prins, ca de fiecare dată, cu pantalonii în vine.