GIMI, MOTANUL FĂRĂ FRICĂ

Mă cheamă Gimi şi sunt berbec. Ca zodie, evident, pentru că din poze se vede probabil că sunt motan. M-am născut acum vreo zece luni, într-un şifonier. Îmi amintesc destul de vag de mama Bandi(ta), pentru că nu ieşisem încă în lume când Ea m-a luat şi m-a adus Acasă. Primii paşi i-am făcut mai mult târâş pe burtă, pentru că nu puteam să stau foarte bine pe picioare. Semănam cu un crocodil, zicea El. Şi cum eram obişnuit cu întunericul din şifonierul în care m-am născut "fugeam" cât puteam eu de repede sub pat sau unde găseam un loc mai întunecat. De aici mi s-a tras prima poreclă, Gimi Tunel.
Da� am uitat să vă spun de ce mă cheamă Gimi. De fapt nici nu ştiu prea bine, însă am auzit nişte poveşti cu un şofer de camion care avea în geam un afiş în care se lăuda cu numele asta. Român neaoş, căruia Jimmy i se părea dificil de scris. Aşa că Ea şi El au decis să-mi spună aşa. A, nu v-am spus, în vremea asta eu eram într-o sacoşă, în drum spre casă, după ce fusesem luat de la Bandi.
Între timp am crescut şi nu-mi mai este frică de întuneric. Apropo, ştiaţi că cele zece luni ale mele echivalează cu aproape 15 de ani de-ai voştri? Pe El îmi place să-l aştept lângă uşă şi apoi să mâncăm împreună, deşi mie nu mi-e foame de obicei la ora aia. Mai fac plimbări şi pe pervaz şi încă mai sper să prind şi eu o vrăbiuţă, că doar sunt neam de prădător, nu? Când eram mai mic şi aveam loc să trec la vecini, mai "prădam" câte un burete de vase, ca să nu vin acasă cu mâna goală. Şi, culmea, nimeni nu mă aprecia pentru asta. Ba chiar eram certat. Dar cel mai tare am fost certat la Crăciun, când mă jucam cât era ziua de mare în brad. E drept că pomul stătea mai mult pe jos. Eu vroiam doar să ajung în vârf şi, de obicei, bradul cădea, dar în rest nu făceam nimic rău. Chiar nu ştiu de ce Ei s-au supărat şi au urcat bradul pe dulapul din hol. Oricum, acolo este unul dintre locurile mele favorite. Numai că acum bradul nu mai are globuri şi n-am cu ce să mă joc. Ca un berbec care se respectă, alerg toată ziulica. Sunt în picioare de la prima oră şi fac pe deşteptătorul familiei. Îl trezesc de regulă pe El, pentru că ştiu că trebuie să plece mai devreme şi nici nu trebuie să "muncesc" prea mult. Iar după ce pleacă şi Ea, rămân singur şi mă odihnesc după atâta alergătură, iar din când în când mai scriu câte-o poveste...