Spune-mi cine-ţi sunt rechinii imobiliari, ca să-ţi spun dacă eşti tigru economic sau pisică maidaneză!

Cu cinci ani în urmă, Primăria Galaţi se muta într-un nou sediu, construit pe fundaţia unei clădiri abandonate în 1989 ("Casa aplaudacilor"), care a scos din bugetul local peste 25 milioane de lei doar până la inaugurare, pentru că ulterior au existat multe alte cheltuieli.

Acum doi ani, Universitatea "Dunărea de Jos" a cumpărat clădirea în care funcţiona "motorul tehnologic al oraşului", căzut la datorie sub "competentă" administrare politică, în condiţiile în care sectorul IT din alte oraşe a înflorit. Parcul de Soft, primul inaugurat în ţară şi tot primul falimentat, s-a transformat astfel în Facultatea de Medicină, după 6,5 milioane de lei cheltuiţi pentru clădire şi dotări, în primă fază.

În această toamnă, impozantul sediu al BCR de pe strada Brăilei a fost cumpărat de municipalitate contra sumei de 6,5 milioane de lei, fără a lua în calcul cheltuielile ce urmează să fie făcute după mutarea efectivă în fosta bancă a Direcţiei de Taxe şi Impozite a Primăriei.
La începutul acestei săptămâni, Senatul Universităţii gălăţene a aprobat deblocarea sumei de 12,5 milioane de lei pentru a începe demersurile de cumpărare a fostului sediu al Primăriei, aflat acum în proprietate privată.
Cel mai probabil, Primăria şi Universitatea chiar aveau nevoie de aceste spaţii, dar am trecut în revistă tranzacţiile, cele mai mari din ultimii ani, pentru a arăta cine sunt cei mai importanţi investitori imobiliari din Galaţi. Vorbim despre două instituţii bugetare, cu un număr de salariaţi care le situează şi printre cei mai mari angajatori ai Galaţiului.

Nici vorbă de vreun investitor privat important care să-şi facă intrarea în oraş în această perioadă. Au existat, evident, câteva preluări de imobile, dar niciuna dintre tranzacţii nu (cred că) s-a ridicat la nivelul celor patru menţionate, ele fiind mai degrabă investiţii imobiliare clasice ale unor oameni de afaceri locali care (nici ei) n-au (mai) avut curajul să se lanseze în noi businessuri la Galaţi. Ar mai fi terenul Mehid, dar acolo e clar că e vorba de un intermediar, nu de un investitor.

Şi chiar dacă drumurile de legătură cu lumea, care ne lipsesc enorm, au început să se construiască, gălăţenii s-au plictisit să le aştepte şi au tot părăsit oraşul. O simplă plimbare pe străzile principale, împânzite de anunţuri de angajare şi de spaţii scoase la vânzare/închiriere, demonstrează din plin acest lucru. Iar când singurii mari investitori imobiliari ai oraşului, aşa-zişii "rechini", sunt Primăria şi Universitatea, e clar că la nivel macro ceva scârţâie serios în economia gălăţeană, care tot aşteaptă să se transforme în tigru de 30 de ani încoace, dar miaună din ce în ce mai stins.

Dovada unei pieţe a muncii disfuncţionale

Conform Institutului Naţional de Statistică, salariul mediu brut era în România, la finele primului semestru al anului, de 6.413 lei, corespunzător unui salariu mediu net de 3.977 de lei. Concret, nu mai puţin de 38% din veniturile salariale ale unui angajat din România reprezintă dări la stat, şi asta doar în primă fază, fără a lua în calcul diverse alte impozite ulterioare, cum ar fi cele pe proprietate, sau taxa pe valoarea adăugată. De inflaţia din ultima perioadă nici nu mai are rost să discutăm. De aici rezultă o primă problemă a economiei româneşti, respectiv taxarea excesivă a muncii, care nu permite consolidarea unei clase de mijloc, clasă care reprezintă "motorul" oricărei economii dezvoltate.

Un alt indicator salarial relevant pentru o economie este salariul median, care reprezintă nivelul față de care jumătate dintre salariaţi câştigă mai puţin, iar cealaltă jumătate mai mult. În România, conform unor calcule realizate de site-ul cursdeguvernare.ro, acest salariu median era, la aceeaşi dată ca mai sus (30 iunie), de circa 3.400 de lei brut, ceea ce corespunde unui salariu net de aproximativ 2.000 de lei, sumă câştigată de 55% dintre salariaţii români.

În acelaşi timp, mai puţin de 15% dintre români sunt plătiţi cu sume mai mari decât salariul mediu.

Într-o economie funcţională, diferenţa dintre cele două salarii (mediu şi median) este în general relativ mică, în favoarea salariului mediu. Inclusiv salariul minim european, adoptat recent de Parlamentul European, prevede că acesta trebuie să fie 50% din salariul mediu sau 60% din salariul median, această proporţie fiind considerată una standard. Concret, la un salariu mediu de 6.500 de lei brut ar trebui să corespundă un salariu median de 5.400 de lei brut. Or, în România, acesta este de numai 3.400 de lei brut, adică mai puţin de două treimi decât ar fi normal!

Această diferenţă uriaşă dintre salariul median şi salariul mediu este încă o dovadă că piaţa muncii din România este profund disfuncţională, iar cauzele nu pot fi decât măsurile populiste pe care le-au luat politicienii noştri de-a lungul anilor, prin creşteri din pix ale salariilor unor categorii sociale (bugetari, în special, dar nu numai), necorelate absolut deloc cu eficienţa şi productivitatea muncii. Iar asta a dus la o emigraţie excesivă şi la o criză accentuată în ţară de oameni calificaţi, situaţie care influenţează negativ din ce în ce mai mult întreaga economie românească şi se va perpetua pe termen lung, pentru că acum este foarte greu de corectat fără a genera probleme sociale majore.