vineri, martie 03, 2023

Gaura neagră care înghite contribuţiile de pensie ale românilor

Continuă în aceste zile discuţiile pentru "eliminarea" pensiilor speciale, discuţii începute acum nici nu se mai ştie câţi ani şi încheiate întotdeauna fără rezultat. De data asta, însă, se va ajunge cel mai probabil la o formulă de ajustare (nu de eliminare), pentru că de acest lucru depinde deblocarea unei tranşe importante de bani europeni.

În context, o altă discuţie interesantă mi se pare cea a cuantumului contribuţiilor pe care un salariat trebuie să le vireze de-a lungul carierei profesionale pentru a putea beneficia de pensie. Dacă luăm în calcul cifrele actuale (35 de ani de muncă, o contribuţie de 25% din salariu şi o pensie medie de 40% din salariul mediu - 1.739 lei/4.398 lei), ar rezulta că această sumă se ridică la 8,75 salarii anuale, adică echivalentul a circa 22 de ani de pensie. Astfel, pentru a-şi "mânca" toată contribuţia virată (fără a pune la socoteală dobânzile pentru cei 35 de ani), un pensionar ar trebui să trăiască 87 de ani, situaţie absurdă în condiţiile în care speranţa de viaţă în România este de 74 de ani (şi de numai 70 de ani pentru bărbaţi). În concluzie, un român primeşte pensie doar nouă ani (numai cinci ani, în cazul bărbaţilor), deşi a contribuit pentru 22 de ani, adică mai mult decât DUBLU! Cu aceste cifre pe masă, rezultă că, la actuala speranţă de viaţă, contribuţia pentru pensie ar trebui să poată fi redusă de la 25% până la circa 10% din salariu (că doar avem cele mai mari taxe pe muncă din Europa).

Dintr-un alt punct de vedere, preferat în calcule de către stat, în care considerăm solidaritatea, nu contribuţiile personale, drept metodă de acordare a pensiei, avem 4,7 milioane de pensionari şi ne-ar trebui 11,7 milioane de salariaţi care să-i poată susţine (tot cu pensie de 40% din salariu), în condiţiile în care România are doar 5,7 milioane de angajaţi - nici JUMĂTATE din necesar. Deficitul este unul uriaş şi evident nesustenabil, iar bugetul asigurărilor sociale este de ani buni completat de la bugetul de stat.

Căutând cauzele diferenţelor dintre cele două "matematici", începe "dansul"! Vom descoperi că avem sute de mii de "speciali", ale căror pensii nu depind de contribuţii, ci sunt plătite "din burtă", sau că pensionarea la 65 de ani e doar pentru "fraieri", în timp ce pentru alte sute de mii de "speciali" scade până la 45 de ani, astfel că vârsta medie de pensionare este, de fapt, 57 de ani. Şi tot aşa, cu excepţie după excepţie (şi sunt zeci, poate chiar sute de astfel de legi, pentru o mulţime de categorii de salariaţi), "nespecialii" ajung să plătească DUBLU şi să beneficieze de JUMĂTATE. Curat "special", monşer!