Beţia puterii naşte monştri

Acum mai bine de 2.500 de ani, Pittacus din Mytilene, unul dintre cei şapte înţelepţi ai Greciei Antice, spunea că "Dacă vrei să cunoşti un om, dă-i putere!". Iar timpul trecut de atunci ne-a demonstrat că a avut dreptate 100 la sută. Indiferent de domeniul în care activează, oamenii ajunşi să conducă se schimbă invariabil, iar acest lucru este cel mai vizibil în politică.

Mult mai aproape de zilele noastre, fenomenul a fost studiat de nenumăraţi specialişti şi chiar a căpătat un nume: sindromul Hybris sau beţia puterii. Iar studii mai recente au identificat şi caracteristicile principale ale "bolii". Printre acestea se află: autoglorificarea (lui i se cuvin toate laudele celor din jur), cultul personalităţii (predispoziţia spre acţiuni care să-i aducă beneficii de imagine), pierderea contactului cu realitatea (prin izolarea într-un "turn de fildeş"), acţiuni impulsive şi neglijente, ignorarea sfaturilor şi criticilor, discurs de deţinător al adevărului absolut, incompetenţă cauzată de excesul de încredere în sine, confundarea dorinţelor sale cu ale celor pe care-i conduce, convingerea că nu poate da socoteală decât în faţa lui Dumnezeu, etc. Trebuie menţionat faptul că semnele a doar trei dintre aceste "calităţi" îi determină pe medici, fără să mai stea pe gânduri, să pună diagnosticul de sindrom Hybris. Evident, dacă ai mai mult de trei, atunci e clar mai mult decât un "sindrom".

Cum ne aflăm în plină campanie electorală, se poate observa, cu puţină atenţie, că o mulţime de oameni politici de la noi sunt foarte bine "plasaţi" în cursa spre diagnosticul de Hybris. Indiferent că sunt conducători de mari instituţii sau au doar mici sinecuri, foarte mulţi dintre cei înscrişi în cursa electorală sunt atinşi de beţia puterii. Concret, avem candidaţi care şi-au pus poza pe toate gardurile, avem candidaţi care sunt convinşi că sunt singurii care pot face un anumit lucru, avem candidaţi pentru care orice părere contrară este determinată de o plată a adversarilor politici, avem chiar şi candidaţi care consideră că ştiu mai bine decât alegătorii ceea ce îşi doresc aceştia. Iar exemplele pot continua, aproape orice emisiune sau postare electorală din această perioadă fiind suficient de lămuritoare în acest sens.

Şi, ceea ce mi se pare mult mai grav, o mulţime de candidaţi care doar îşi doresc să ajungă la putere manifestă din plin caracteristicile sindromului Hybris, chiar dacă nu conduc încă nimic şi probabil nici pe-acasă, în faţa soţiilor, n-au prea multe de spus!

Puncte de vedere asupra unui scor electoral

După ce seniorii liberali au atacat actuala echipă de conducere a PNL Galaţi, acuzând-o de eşecul în aceste alegeri locale, de exces de autoritate şi de luarea unor decizii care au îndepărtat electoratul tradiţional al partidului, spaţiul online s-a umplut de comentarii pro şi, mai ales, contra demersului. Cele mai multe reproşuri la adresa "bătrânilor" au vizat neimplicarea lor în actuala campanie electorală şi scorurile mai mici obţinute la alegerile în care aceştia au condus partidul.

Disputa s-a tranşat în cele din urmă la Bucureşti, unde conducerea centrală a partidului a decis că "linia roşie" este scorul de 27 la sută, astfel că Stângă & comp rămân la conducerea filialei gălăţene, cu rezultatul de… 27,1 la sută.

Dincolo de "meciul" dintre "tineri" şi "bătrâni", care nu se află la prima confruntare de acest fel (într-o destul de transparentă luptă internă pentru putere), rămâne întrebarea cât de bun sau cât de prost este un astfel de scor electoral.

"Tinerii" au argumentul, de necontestat, că PNL Galaţi nu a obţinut niciodată un scor atât de mare la nivelul judeţului şi că niciunul dintre liderii anteriori ai filialei nu a ajuns la 28,8 la sută, cât a reuşit George Stângă duminică.

De partea cealaltă, "bătrânii" au şi ei nişte cifre de partea lor, rezultatul partidului în municipiu fiind mult inferior (17,6 la sută) celui din judeţ, iar prezenţa la urne a electoratului preponderent de dreapta a fost cea mai scăzută din ultimii 30 de ani.

Şi, totuşi, ale cui argumente sunt mai puternice? Ca să nu mă complic, aş putea să spun ca înţeleptul evreu - "şi tu ai dreptate, şi tu ai dreptate", dar n-am s-o fac, pentru că nu sunt nici evreu şi nici nu mă consider înţelept. Drept urmare, în opinia mea, procentajul obţinut de PNL trebuie judecat în contextul rezultatelor finale ale alegerilor locale. Şi atunci, în condiţiile în care scopul principal al unui partid politic este să conducă, rezultatul PNL Galaţi poate fi considerat unul slab, dat fiind faptul că PSD a reuşit să câştige majoritatea în ambele consilii, iar principalul partid care putea să împiedice acest lucru (deloc de bun augur pentru o democraţie matură) nu va putea să-i oprească pe social-democraţi să conducă autoritar oraşul şi judeţul în următorii patru ani, în ciuda scorului-record obţinut