Cine sapă groapa altuia...

Ajuns în ziua 156, războiul din Ucraina nu dă niciun semn că s-ar putea încheia curând. Şi chiar dacă Rusia a cucerit aproape întregul Lugansk şi mare parte din Doneţk, ca să nu mai punem la socoteală Crimeea, Ucraina rezistă şi pare net favorită, în condițiile în care resursele ruşilor au început să se împuţineze. Armata lui Putin scoate deja din depozite arme foarte vechi, iar în ceea ce priveşte oamenii are clar probleme.
Cecenii s-au retras în munţii lor, după ce s-au războit mai mult pe reţelele de socializare decât pe front, iar acum visează la arme sofisticate pentru a-şi apăra râul şi ramul pe care nu le atacă nimeni. Buriaţii, aflaţi multă vreme în prima linie a ostilităților, au fost trimişi la odihnă, iar acum nu mai vor să se întoarcă şi să fie carne de tun, mai ales că la împărţirea bunurilor furate din Ucraina n-au prea fost luaţi în calcul.
În plus, economia rusă este anesteziată de sancţiuni şi va face implozie curând, în ciuda optimismului afişat de oficiali, iar nemulțumirile populare nu vor întârzia să apară, chiar dacă pe la colţuri la început, ca-n orice regim totalitar.
În condițiile în care ucrainenii sunt gata de contraofensivă, războiul s-ar putea prelungi serios. Cum pierderile Rusiei sunt deja uriaşe, încă un an sau doi de război ar putea reduce dramatic puterea militară a Rusiei, iar armata nu va mai putea controla uriaşul teritoriu al ţării, pe fondul problemelor sociale. Dacă şi "ţarul "Putin" va fi obligat să cedeze puterea unui lider necunoscut, "imperiul" s-ar putea face ţăndări la fel de rapid precum "cortina de fier" în 1989.
Într-o astfel de situaţie, "noua" Rusie va fi probabil o ţară cu o treime, cel mult jumătate din suprafaţa actuală, concentrată în jurul Moscovei, relativ bine industrializată, dar fără resurse semnificative, astfel că din punct de vedere economic ar fi cam de talia statelor est-europene foste comuniste, numai bună de piaţă de desfacere pentru China şi Occident. Hălci mari din "imperiu", gen Siberia (centru), Iacuţia (est) sau Neneţia (nord), ar putea deveni republici de sine stătătoare, iar resursele naturale uriaşe de care dispun le-ar asigura un nivel de trai comparabil cu al Europei de Vest, evident dacă vor avea şansa unor "despoți luminaţi", nu a unor satrapi, pentru că un regim democratic e greu de instaurat din prima. Ar fi posibilă şi desprinderea unor ţări mai mici, unde populaţiile neruse sunt semnificative şi afişează un naţionalism bine dezvoltat - gen Tatarstan, Başchiria, Buriaţia, Karelia sau chiar o federaţie de republici caucaziene, în frunte cu cecenii lui Kadîrov.
Şi chiar dacă ruşii au plecat la război ca să împartă Ucraina, n-ar fi deloc exclus ca ei să fie în cele din urmă cei împărţiţi.

Mai puţini, mai săraci, mai proşti

Început în luna martie, recensământul populaţiei României se apropie de sfârşit. După ce a închis cele 12 centre de autorecenzare asistată, Primăria Galaţi a decis, la începutul acestei luni, să reînfiinţeze patru dintre ele, apoi alte două şi, imediat, încă unul, în timp ce Direcţia Judeţeană de Statistică a înfiinţat, la rândul ei, 20 de puncte fixe de recenzare în localităţile judeţului. Decizia mi-a atras atenţia din start şi m-am gândit că e ceva în neregulă. Iar cifrele date publicităţii vineri de Direcţia Judeţeană de Statistică mi-au confirmat bănuiala. Practic, numărul de gălăţeni care s-au recenzat, cu doar câteva zile înainte de finalul campaniei, este mult mai mic decât se preconiza.

Dincolo de faptul că este aşteptată o scădere a populaţiei judeţului cu aproape 50.000 de persoane (de la 536.167 de locuitori, în 2011, la 489.476, în 2022), cifrele de până acum arată faptul că suntem, de fapt, mult mai puţini. În municipiul Galaţi, unde estimarea este de 226.019 locuitori, s-au recenzat doar 177.756 de persoane, adică 78,65%. Avem, aşadar cu aproape 50.000 de locuitori mai puţin sau, în cel mai bun caz, 50.000 de oameni indiferenţi la solicitările autorităţilor. După părerea mea, mixul celor două categorii este dominat de cei plecaţi din ţară şi despre care nu se ştie nimic. Asta ca să nu mai aducem în discuţie diferenţa uriaşă până la 300.000, cifră pe care o folosesc oficialii când le convine şi care reprezintă oameni ce (încă) figurează cu domiciliul în Galaţi...

Problema care se pune în continuare este centrată pe faptul că foarte multe chestiuni care ne privesc direct sunt strâns legate de numărul populaţiei. De exemplu, alocările de fonduri de la buget şi repartizarea banilor europeni se fac în mare parte în funcţie de numărul de locuitori, aşa că mai puţini înseamnă, în acest caz, mai săraci. Mai sunt multe altele influenţate de populaţie, de la numărul de poliţişti locali sau de consilieri la rangul oraşului. Iar pragul de 200.000 de locuitori este foarte important, astfel că se justifică încercarea disperată a autorităţilor de a îngrăşa porcul în ajun. Practic, oraşele sub 200.000 de locuitori pierd calitatea de municipii de rangul I, care aduce după sine o mulţime de alte dezavantaje, printre care, de exemplu, imposibilitatea de a înfiinţa zone metropolitane sau dificultăţi de finanţare pentru instituţiile de interes naţional (universităţi, teatre, spitale).

Cât despre cel de-al treilea termen din titlu, oricât de tare ne-ar deranja, este de domeniul evidenţei că din oraş au plecat în special tinerii studenţi sau specialişti şi muncitorii calificaţi (încercaţi să găsţi un electrician sau un instalator şi o să-mi daţi dreptate!), în timp ce forţa de muncă necalificată ajunsă în Occident provine majoritar din rural.