miercuri, ianuarie 17, 2024

SF-urile de după SF-uri

În ianuarie 2023, se semna, la Brăila, contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate în vederea construirii drumului TransRegio Galaţi - Slobozia - Drajna - Chiciu, o şosea de 150 de kilometri care să lege graniţele României cu Ucraina/Moldova şi Bulgaria. Costuri de 17 milioane de lei (fără TVA), 15 firme semnatare, şapte luni pentru finalizare. Optimism şi entuziasm cât cuprinde din partea celor prezenţi la ceremonie, cam toţi oficialii importanţi din cele patru judeţe (Galaţi, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi) prin care ar trebui să treacă drumul. S-au împlinit, iată, 12 luni, nu şapte, iar studiul se lasă încă aşteptat. Mai mult, deşi termenul de predare a fost depăşit cu cinci luni, nicio comunicare publică a celor implicaţi nu a apărut pentru a clarifica situaţia.

Similar, în decembrie 2022, a avut loc la Galaţi, de data asta, semnarea contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate al aeroportului regional Galaţi - Brăila. Peste 30 milioane de lei (fără TVA) de plată, 17 firme implicate, nouă luni termen de realizare. Entuziasm şi optimism, la fel, la cele mai înalte cote, atât în Galaţi, cât şi în Brăila. Au trecut aproape 13 luni, nu nouă, iar rezultatul este acelaşi, nimic! Chestionat pe subiect, la trecerea celor nouă luni prevăzute în contract, preşedintele CJ Galaţi a declarat că încă se lucrează şi a dat un nou termen, sfârşitul anului 2023 - începutul anului 2024, în parte depăşit şi el fără vreun rezultat concret.

Ce se întâmplă, totuşi, cu aceste două proiecte majore pentru zona noastră, anunţate cu mare tam-tam şi aflate, practic, la stadiul de "am cumpărat dosarul cu şină în care să strângem documentaţia"? Dincolo de promisiunile politicianiste, cu care ne-am obişnuit deja şi care nu mai miră pe nimeni, mai există un lucru important care leagă cele două proiecte. Şi nu mă refer la lipsa finanţării, pentru că asta era evidentă din start pentru oricine voia să vadă dincolo de "urale şi aplauze prelungite...".

Este vorba despre faptul că a sucombat inclusiv "punguţa" în care politicienii implicaţi păstrau de doi bani speranţă, respectiv fondurile comunitare de mobilitate militară, suplimentate în contextul războiului din Ucraina. După eşecul contraofensivei ucrainene din toamnă, atât Europa, cât şi SUA par să se fi săturat să pompeze bani fără număr în conflict, în ciuda faptului că sprijinul la nivel politic pare suficient de solid în continuare. Iar una dintre victimele colaterale este chiar zona Galaţi - Brăila, care ar fi putut beneficia de finanţare pentru cele două proiecte, ale căror costuri nu sunt deloc mici, fiind estimate la sume cuprinse între 500 de milioane şi un miliard de euro, imposibil de acoperit din alte surse. Drept urmare, cele două proiecte vor rămâne la stadiul de SF (ştiinţifico-fantastic), chiar şi după ce SF-urile (studiile de fezabilitate) vor fi gata!