miercuri, decembrie 27, 2023

Pierdut umanitate. Inclusiv de Crăciun

25 decembrie 1914. În numeroase zone ale frontului belgian din Primul Război Mondial s-au consemnat încetări spontane ale focului, soldaţii ambelor tabere combatante, în special germani şi britanici, dar şi ceva trupe franceze, au ieşit din tranşee şi şi-au dat mâna, într-un gest spontan de fraternitate, schimbând între ei mâncare, ţigări şi mici cadouri simbolice. S-au făcut ceremonii religioase comune pentru cei căzuţi, au fost recuperaţi răniţii rămaşi între linii, s-au cântat împreună melodii tradiţionale de Crăciun, s-au făcut poze, ba chiar s-a organizat şi un meci de fotbal între militarii englezi şi germani, la care au luat parte de-a lungul întregii zile câteva sute de militari. În total, se estimează că 100.000 de soldaţi au participat la extraordinara lecţie de umanitate care a rămas cunoscută în istorie drept Armistiţiul de Crăciun. Şi toate acestea s-au întâmplat spontan, comandamentele ambelor armate nefiind de acord cu manifestările şi având grijă să nu se mai repete pe scară largă în anii care au urmat.

25 decembrie 2023. Pe fronturile existente 109 ani mai târziu, luptele au fost extrem de intense şi în prima zi de Crăciun. În Donbas, s-au raportat rachete şi avioane doborâte, zeci de blindate distruse, sute de morţi şi răniţi de ambele părţi, cucerirea de către ruşi a orăşelului fantomă Mariinka, negată ulerior de ucraineni, război în toată regula, aşa cum se întâmplă de aproape doi ani fără încetare. Nu s-a semnalat nicio intenţie de a fi încetate ostilităţile măcar pentru câteva ore, chiar dacă marea sărbătoare a Naşterii Domnului ar fi fost în cazul de faţă doar un pretext, pentru că nu se celebrează pe 25 decembrie în ambele tabere, dar la nicio altă ocazie nu au apărut astfel de iniţiative.

La fel, în Gaza, israelienii şi palestinienii continuă să lupte, "până la distrugerea Hamas", cum sublinia premierul israelian Benjamin Netanyahu, ambii combatanţi respingând categoric o propunere de încetare a focului de două săptămâni, solicitată de comunitatea internaţională.

Înverşunarea pe care o vedem astăzi în aceste conflicte regionale este atât de departe de ceea ce s-a întâmplat fără niciun fel de organizare prealabilă acum o sută şi ceva de ani, încât singurul lucru semnificativ care pare să se fi întâmplat în evoluţia umanităţii în acest interval de timp este că şi-a pierdut... umanitatea. Tristă evoluţie!