Cine îşi bate joc de Oţelul?

Cine îşi bate joc de Oţelul?

* Cel mai înjurat om al verii * Nici un indian nu se află printre acţionarii echipei de fotbal! * Gruparea de Divizia A este controlată de cinci persoane fizice române * Ştie Mittal ce se întâmplă la Galaţi? *

Magnatul indian Lakshmi Mittal a fost în această vară omul pe care gălăţenii l-au înjurat cel mai mult. Promisiunile că echipa de fotbal Oţelul va deveni, într-un timp relativ scurt, o forţă în fotbalul autohton (şi nu numai) au făcut ca imaginaţia microbiştilor să o ia razna. S-a ajuns până la a se anticipa finale de Liga Campionilor şi aducerea unor jucători europeni de top la Galaţi.

Încet, încet, însă, speranţele suporterilor gălăţeni au început să se năruie. Refacerea Stadionului „Oţelul” a întârziat nepermis de mult, astfel că, după ce s-au chinuit un an pe „Dunărea”, fotbaliştii de Divizia A continuă să joace pe arena echipei din eşalonul secund cel puţin încă o jumătate de sezon (deşi noi credem că pe „Oţelul” nu se va juca nici în retur, pentru că în afară de însămânţatul gazonului nu s-a făcut nimic!).

Finalul sezonului trecut a coincis cu redeschiderea perioadei de transferuri, în care se aşteptau câteva mutări spectaculoase. Numai că rezultatul a fost exact invers celui aşteptat. Oţelul a pierdut patru titulari şi nu a adus nici un fotbalist de mare valoare! Preşedintele Viorel Anghelinei a încercat iniţial câteva runde de negocieri, pe care le-a întrerupt ulterior, din lipsa fondurilor. Mult-promisul buget de transferuri - „născut” în iarnă, de nu se ştie exact unde - a dispărut ca prin ceaţă, iar în lipsa lui oficialii grupării gălăţene au fost nevoiţi să înregimenteze câţiva jucători liberi de contract, pentru a acoperi măcar numeric (dacă valoric nu se putea) golurile din lot. Între timp, şi antrenorul Mihai Stoichiţă a părăsit echipa, sătul de promisiunile conducerii Mittal Steel Galaţi, neonorate timp de mai bine de o jumătate de an.

Startul sezonului 2005-2006 a coincis, duminica trecută, cu o înfrângere severă în faţa dinamoviştilor bucureşteni. Însă nu eşecul în sine este supărător, ci maniera în care „oţelarii” au abordat această partidă. Dacă în anii din urmă jucătorii gălăţeni au câştigat meciurile prin luptă (pentru că valoric am fost sub Dinamo mai de fiecare dată), de data aceasta fotbaliştii Oţelului au părut blazaţi şi fără chef de efort. Atitudinea jucătorilor este şi ea rezultatul măsurilor conducerii, ale cărei ezitări şi indecizii n-au rămas fără urmări nici la nivelul lotului.

Cine este de vină pentru situaţia în care se află Oţelul? Antrenorul Aurel Şunda este de doar câteva săptămâni la echipă şi nu i se poate cere să facă minuni. Jucătorii din lot au valoarea pe care o au şi, iarăşi, nu li se poate cere ceva peste puterile lor. Ne rămâne doar conducerea, spre care se îndreaptă, în cea mai mare parte, nemulţumirea suporterilor gălăţeni.

Mittal este, cum spuneam, cel mai înjurat om, pentru că el este perceput ca principal vinovat al faptului că la Oţelul nu s-a investit mai nimic, în ciuda promisiunilor de-a dreptul sforăitoare. Numai că există şi posibilitatea ca, în luxoasa lui casă de la Londra, magnatul indian să nu aibă habar despre ceea ce se întâmplă la Galaţi!

S-a spus de nenumărate ori că Oţelul este echipa lui Mittal. O simplă consultare a unor date publice - aflate la dispoziţia oricui la Registrul Comerţului - demonstrează însă că nu este deloc aşa. Fotbal Club Oţelul SA este o societate de tip închis, înfiinţată pe 30 martie 2005, ai cărei acţionari sunt: Ionel Borş (19,2%), Nicu Radu (19,2%), Ioan Ungureanu (19,2%), Mirela Gătin (19,2%), Aurelian Mocanu (19,2%) şi Asociaţia Clubul de Fotbal Oţelul Galaţi (4%). Aşadar, nici urmă de Mittal sau alţi indieni. Proprietarii Oţelului sunt cinci persoane fizice române, e drept cu funcţii de conducere în Combinat, care au un aport de capital de câte 960 lei noi (9,6 milioane lei vechi), alături de vechea asociaţie, care a venit cu palmaresul şi locul în prima divizie (dar şi cu datorii de zeci de miliarde de lei vechi!). Se ştie că Mittal Steel Galaţi sprijină echipa de fotbal, ca şi până acum, printr-un contract de reclamă-publicitate, care se cifra, la începutul anului, la suma de circa 650.000 de dolari. Probabil că la Oţelul ajung ceva mai mulţi bani din Combinat, pentru că bugetul unei divizionare A de nivel mediu depăşeşte de câteva ori suma respectivă. Până la Champions League este, însă, o distanţă uriaşă... iar noi nu ştim, pentru că nu s-a spus nimic oficial, cine trebuie să finanţeze echipa de fotbal - acţionarii (Borş & comp.) sau sponsorul (Mittal) - sau dacă între aceştia există vreo înţelegere referitoare la problema de faţă. Sistemul în sine pare însă identic cu acela al celebrelor „firme-căpuşă” care au stors Combinatul ani de-a rândul.

Discuţia poate continua şi pe planuri conexe, referitoare la implicarea extrem de modestă a conducerii Combinatului în sprijinirea comunităţii locale, pentru că nu numai de fotbal - chiar dacă acesta ne roade cel mai tare la ora actuală - se leagă nevoile şi speranţele gălăţenilor...

P.S. Deşi articolul este scris în 2005, situaţia este la fel de actuală. Din păcate...

Marinarul de la "Otelul"

Povestea lui Igor Parvu sau de la marinarie la fotbal

S-a nascut la Bacau, cu 43 de ani in urma, in zodia Pestilor. De aproape patru decenii traieste, insa, in Galati. A jucat fotbal la echipele de copii, juniori si tineret ale FCM. Dupa absolvirea liceului, a plecat la Constanta sa se faca marinar. Si s-a facut, fara sa renunte, totusi, la sport. A schimbat insa mingea pe barca si a castigat bronzul la Nationalele de canotaj. Apoi, vreme de zece ani, a fost ofiter maritim de punte, colindand marile si oceanele mapamondului. A facut bisnita, ca orice marinar, dar a si condus cel mai rapid iaht din lume. A revenit in orasul de unde a plecat in lume si a cumparat un restaurant. Corectitudinea in afaceri l-a impus, treptat, in ochii noilor patroni ai Combinatului. Iar in aceasta vara a devenit presedintele clubului Otelul. I se spune "domnu' Igor"...

Unchi, matusi, fotbal si canotaj

- Va mai amintiti ceva de Bacau?
- Cu foarte putina exactitate. Am plecat pe la trei ani, trei ani si ceva. E ceva timp de-atunci. De vreo... 39 de ani, o viata de om, sunt galatean. In Bacau nu mi-au mai ramas decat rudele, unchi si matusi. In rest, am trait in Galati. Am facut scoala, liceul... Dupa aceea am plecat la Constanta, la Institutul de Marina.
- Cu amintirile "natale" ne-am lamurit, care e situatia celor sportive?
- Daca as fi ramas in Galati, as fi fost in continuare legat de fotbal. Am jucat la FCM Galati, si cu Orac, si cu Magearu, si cu Marius Stan... La Constanta, insa, nu era voie sa activezi decat in echipele Institutului. Si fotbal n-aveau. Asa ca... Aveau doar baschet - dar nu eram un jucator bun, si handbal - unde ma descurcam, dar am ales canotajul, pentru ca mi s-a parut ceva mai interesant. In plus, e un sport dur, foarte dur.
- Ce e greu la canotaj?
- Efortul. Efortul sustinut, indiferent daca se "trage" pe 2.000 de metri sau la fond. La Timisoara, de exemplu, cursa de fond se disputa pe Bega, pe distanta de 8.000 de metri. La acele Nationale, unde am participat cu echipajele de 4+1 si 8+1, am luat locul al treilea. Era un rezultat foarte bun, in conditiile in care locurile intai si doi erau ocupate de Steaua si Dinamo, care aveau in componenta, la vremea aceea, campionii mondiali ai probelor respective.
- Dintre colegii de la Institut, a ajuns cineva sportiv de performanta?
- Nu, pentru ca imediat dupa ce terminam scoala plecam pe mare. Institutul l-am facut ca sa plecam, sa navigam, nu sa ne realizam in sport... Si toata lumea s-a apucat de navigatie. Asta era, atunci, telul tuturor.

Bisnita cu blugi de Casablanca

- Si ati plecat pe mare...
- Da. Prima calatorie a fost cea cu nava-scoala. Am "facut" atunci Casablanca, Hamburg, Londra. Am incarcat la Cadiz, in Spania, si de acolo ne-am intors in tara. Din '82 am tot navigat, timp de zece ani. E o meserie interesanta. Foarte interesanta si foarte frumoasa.
- V-a placut asa de mult?
- Da, da, da. Marinaria e cu totul altceva, ceva cu totul special. E foarte greu de explicat in cuvinte ce simti atunci cand esti pe mare. Si, in plus, mi-a oferit numeroase satisfactii. Inclusiv materiale. Mai ales atunci, in perioada aceea, un marinar avea si satisfactii materiale.
- Cum faceati bani? Din bisnita?
- Da, normal. Bineinteles. Facea toata lumea. Era un fel de afacere in perioada aia... Uneori mergea cu blugii, alteori cumparam cafea, dar ne orientam, cel mai adesea, dupa portul in care ajungeam. In functie de ce puteai sa cumperi de-acolo, dupa cum erau preturile. In Egipt gaseam destul de multe lucruri si la un pret acceptabil, in India - la fel. Casablanca era, de exemplu, foarte buna in perioada aia. Mai ales pentru blugi. Din Occident nu puteam sa cumparam pentru a face afaceri, asa ca in porturile din vest faceam putine cumparaturi.

La bordul celui mai rapid iaht din lume

- Cariera?
- Evident ca am avut si multe satisfactii profesionale. Chiar daca au trait si momente in care ne puteam scufunda. Am avut colegi care s-au scufundat. Dar asta face parte din riscurile meseriei. E un risc asumat. Spre finalul carierei de marinar, am fost pe cel mai rapid iaht din lume. Si cred ca sunt singurul roman care a pasit pe un astfel de iaht. O viteza de 55 de noduri inseamna cam 100 de kilometri pe ora. Un asemenea vas costa, insa, cam 6-7 milioane de dolari...
- V-ar placea sa-l aveti?
- Oricui i-ar placea sa aiba un astfel de iaht. Am fost atatia ani marinar si, in continuare, imi place apa si marea... Normal ca mi l-as dori. Dar trebuie sa poti si sa-l intretii. Cheltuielile cred ca se cifreaza cam la 5-8.000 de dolari pe luna. Nu e chiar la indemana oricui.

Povesti marinaresti

- Sa revenim la ceva mai uman. Se spune ca marinarii au cate o iubita in fiecare port. Cum v-ati adaptat cerintelor?
- Nu, nu. E o poveste. Efectiv este o poveste. Mai degraba, stiu eu, poate cautau. Dar sa stiti totusi ca marinarii, cred ca toti, nu numai noi, romanii, sunt seriosi. Si nu-i chiar asa, ca imediat ce ajungeai intr-un port te duceai sa cauti pe cineva. Nu. Treaba la vapor era suficienta. Timp liber nu aveam chiar atat de mult, as zice chiar ca era foarte putin. Si atunci de-abia iti permiteai sa te duci la o bere, la cumparaturi. Si se termina timpul. Iar majoritatea cam cu asta se ocupa. Foarte putini mai plecau, mai cautau si alte placeri... In cea mai mare parte a porturilor era usor, erau localuri amenajate. Eu o vad ca pe o treaba civilizata. Probabil ca o sa apara si la noi. Si chiar ar fi bine sa apara, pentru ca e o chestie controlata si e benefica din punct de vedere al sanatatii.

Atractia tarmului sau a afacerilor?

- Cum ati ajuns la tarm?
- Am inceput, in timp, cateva afaceri. Aveam un mic magazin si, dupa aceea, s-a ivit o ocazie. Cine era administrator la localul asta (Restaurantul Piano din Complexul Potcoava de Aur - n.a.) a vrut sa vanda afacerea. Pe atunci localul era al Primariei. Am cumparat afacerea si am incercat s-o fac profitabila. Si am facut-o profitabila. Dupa aceea, in '99, am cumparat spatiul de la Primarie si, in continuare, investitii... Asa incet, incet... pentru ca, atunci cand afacerile sunt corecte, trebuie sa mergi cu pasi mici. Iar eu merg cu pasi mici...
- V-ati rezumat numai la Piano?
- Nu. Am si o brutarie. Fac si catering (termen englezesc cu intelesul de furnizor de alimente - n.a.) la blocul indienilor. Si acum cu fotbalul, cu handbalul... Iar in plus, sunt membru fondator si membru in Consiliul de Administratie al clubului de hochei Ager-Dunarea.

Apar in scena indienii

- Cum ati intrat in relatii cu indienii?
- Am fost recomandat pentru a le face catering. Sunt, cu copii cu tot, in jur de 60 de persoane. Si cred ca vor mai veni, desi n-am informatii oficiale. M-au testat mult, vreo 3-4 luni de zile, sa-mi vada corectitudinea. Ei vor sa fii foarte, foarte corect. Chiar, pot sa spun, la modul absurd. Si asa le-am capatat increderea, pentru ca in lunile acelea in care m-au verificat, si m-au verificat la sange, nu mi-au gasit nici un fel de greseala. Calitate, preturi.... Absolut totul trebuie sa fie corect. Si din momentul in care le capeti increderea, de-abia atunci, incep sa ofere si ei.
- Cu care dintre indieni va intelegeti cel mai bine?
- Cu domnul Chaudhary. E un tip deosebit. Si nu numai eu spun asta. Majoritatea celor care au intrat in contact cu el au ramas extrem de placut surprinsi. E un tip foarte destept. Si un om de cuvant. La el, cuvantul e pe primul plan. In plus, e un psiholog bun si te studiaza foarte bine.
- Sosirea lui reprezinta un atu pentru Sidex?
- Cu siguranta, da. La inceput, am zis ce, nu se gasea un roman?. Dar dupa aceea mi-am dat seama ca daca la conducere era un roman se intampla la fel. Venea ba varu', ba cumatru', ba nu stiu care, dupa facilitati. Si in mod sigur s-ar fi acordat multe facilitati. Fie ele politice sau de rudenie. Si Sidex-ul n-ar fi fost in nici un caz in castig. Asa, s-au impus anumite reguli, foarte stricte, foarte clare, pe care si ei le respecta. Daca nu le respecta, pleaca acasa!

"A venit asta si vrea sa ne pacaleasca"

- Pe filiera indiana ati ajuns la Otelul?
- Da. Faptul ca am jucat fotbal si ca am fost foarte corect cu ei a contat mult. Eram tipul pe care-l cunosteau cel mai bine. Si s-au gandit la mine in momentul in care au fost nevoiti sa faca o propunere pentru conducerea clubului. Au avut incredere in mine si au avansat aceasta propunere, care a fost discutata cu autoritatile locale. Autoritatile locale au fost cele care au luat decizia finala si au hotarat ca Igor Parvu sa se ocupe de club. I-au chemat pe cei care ramasesera la club dupa plecarea lui Stoica (MeMe - n.a.), le-au spus numele meu, iar pe mine m-au intrebat daca vreau sa lucrez cu ei. Bineinteles ca am acceptat, pentru ca era normal sa lucrez si in continuare cu aceiasi oameni. Si indienii fiind cei care dau cei mai multi bani, ei fac legea. De fapt, pana acum, numai ei au dat bani, dar sunt convins ca o sa ne ajute si Primaria, si Prefectura... Probabil ca n-au avut inca timp suficient.
- Cum e in postura de manager de sport?
- Cand m-am intalnit cu echipa, sentimentul lor a fost de neincredere totala. Cred ca-si ziceau: A venit asta si vrea sa ne pacaleasca. In momentul de fata, datorita corectitudinii, s-a ajuns ca relatiile dintre conducere si jucatori sa fie foarte bune. E stabilitate, nu sunt probleme. Cand am promis ceva, m-am tinut de cuvant. Cand nu s-a putut, nu le-am promis. Si jucatorii sunt multumiti. Chiar daca inca nu sunt cu toate primele la zi, au fost achitate multe dintre restante si suntem foarte aproape de a le lichida.
- Inteleg ca nu promiteti foarte des?
- Promit in momentul in care sunt convins ca pot sa rezolv ceva. Daca nu pot, nu promit deloc. Numai cand stiu foarte clar ca treaba e aproape indeplinita fac promisiuni. Altfel, in nici un caz.
- Nu pierdeti diverse oportunitati in felul acesta?
- Nu, nu cred. Cei care ma cunosc, stiu ca atunci cand spun ceva... Nu vorbesc in plus sau aiurea.

"Tati poate sa o rezolve"

- Sa trecem la familie...
- Am un baietel de patru ani, Leonard. Trebuie sa inceapa gradinita in zilele urmatoare. E sanatos si asta e cel mai important. Are personalitate, e si putin alintat, ca majoritatea copiilor. Dar in relatia directa cu mine se comporta altfel, cred ca e vorba de respect. Zic eu ca nu e vorba de frica. L-am tratat, de la un an, ca pe egalul meu, ca pe cineva care intelege foarte bine lucrurile. L-am alintat cand trebuia sa-l alint, i-am vorbit mai raspicat atunci cand trebuia sa inteleaga cum stau lucrurile si se pare ca i-am impus un standard. Si ii place stilul acesta. Face diferenta. Altfel se comporta cu maica-sa sau cu bunicile. Cu mine, are incredere, discuta, intreaba. Cand are o problema, vine la mine pentru ca tati poate sa o rezolve. Copiii, baietii mai ales, fac si asocierea cu forta fizica. Vor sa fie mari, tari... Asa ca atunci cand apar asa mai mare...
- V-ati impus de-a lungul timpului prin fizic?
- In clasa intai eram unul dintre cei mai mici, iar in clasa a opta unul dintre cei mai mari. Evolutia a fost insa in timp. N-am fost mare de la inceput, ca sa ma impun. Ce-i drept, la liceu eram inalt, dar atunci era altceva, nu mai conta. Am inceput la LMK, am dat treapta la LVA si am terminat acolo matematica-fizica. La matematica am avut-o pe Chita Popovici, pentru care am si-acum tot respectul. Cu matematica pe care am invatat-o in ultimii ani de liceu, la facultate stiam cam tot.

N-a existat o iubire de liceu

- V-a placut scoala?
- Da, dar nu pot sa spun ca eram innebunit. Jucam si fotbal pe-atunci. De chiulit nu prea puteam, pentru ca aveam deja absente din perioadele in care plecam cu echipa. Nu puteam sa fac si altele. Am fost un elev bunicel. Nu foarte bun, erau altii foarte buni.
- Va mai intalniti colegii?
- Da, sigur. Am colegi, dintre cei care au ramas in Galati, si ma intalnesc cu ei, in continuare, cu cea mai mare placere. Iar acum, fiind si aici (la restaurant - n.a.), obligat ii mai invit la cate o bere. Asa ca ne intalnim mai des decat daca as fi lucrat in alta parte.
- Din liceu, de regula, dateaza prima dragoste...
- Hmmm... N-as putea sa spun ca am trait o dragoste foarte puternica. Nu... Treburi normale. N-am iubit foarte tare pe cineva...
- Dar la Institutul de Marina? In afara de... canotaj?
- Era institut militar. Plecam din cand in cand in permisie, cate 2-3 zile, dar nu aveam prea multe optiuni. Ce-i drept, in Constanta ieseam mult mai des decat colegii mei, de cateva ori pe saptamana, pentru ca mergeam la antrenamente. Nu aveam insa prea mult timp...

"Daca o femeie lucreaza, e foarte bine"

- Si sotia?
- Pe Corina am cunoscut-o cumva intamplator, ne-a prezentat cineva. Acum cinci ani si jumatate, cam asa ceva. Lucreaza la Santierul Naval si ii place ceea ce face. Nu a fost tentata sa renunte si nici eu n-am incurajat-o. Daca e un lucru care-i place, ar fi pacat. Si, dupa parerea mea, daca o femeie lucreaza, si in special daca-i place, e foarte bine.
- Sunteti un om norocos?
- Leonard e in zodia Leului. Eu sunt Peste, sunt nascut in martie. Si una, si alta sunt zodii norocoase. Desi norocul ti-l faci si prin munca, fara de care nu poti sa realizezi nimic. Cel putin eu, numai prin munca mi-am facut norocul. Am castigat de cateva ori si la loterie, e drept, insa numai sume mici. Dar in ultima perioada nici nu am avut timp sa mai joc...

IMS-ul de la Potcoava

- Multa lume se intreaba ce e cu IMS-ul din fata complexului?
- Am cumparat-o de la Braila, acum vreo 3-4 ani. Mi-a spus un prieten ca sunt de vanzare la o unitate militara de acolo. Era un fel de casare. N-a trebuit, insa, sa bag prea multi bani in ea. I-am schimbat rezervorul care era ciuruit si i-am inlocuit partea electrica. In rest, era in stare foarte buna de functionare. Numai ca merg foarte rar cu ea. Am luat-o pentru vanatoare si pentru pescuit. Insa nu prea am timp. De exemplu, la pescuit anul acesta n-am fost niciodata. La vanatoare am fost, prin iarna...
- Aveti si alte masini?
- Da, masina firmei! Si un Mercedes batran, din 1985, care inca mai merge.

Pescuit, vanatoare si... Drept

- In afara de pescuit si vanatoare, ce faceti?
- N-am timp pentru altceva. Daca as reusi in toamna asta sa ma duc 3-4 zile la pescuit, in Delta, as fi foarte multumit. In vara, am "fugit" cu familia la mare vreo doua zile, mai mult ca sa-l duc pe-asta mic la soare. Cam la atata se rezuma concediul meu. Si mai si invat, pentru ca m-am inscris la Facultatea de Drept.
- De ce ati ales Dreptul?
- Ca sa cunosc legile.... Sunt niste cunostinte care te-ajuta in multe situatii. De fapt, de mic, mi-au placut trei lucruri - marinaria, medicina si dreptul. Marinar am fost. Pentru Medicina trebuia sa inveti mult. Daca totusi as fi luat, aproape sigur n-as fi rezistat. In schimb, Dreptul se poate face, si-atunci... m-am inscris. In primul an m-am descurcat bine, chiar foarte bine. Am o medie in jur de 8,50...
Ce mai faceti, domnu' Igor? Am trecut sa va mai vedem, s-a facut auzit un glas, care ne-a intrerupt brusc discutia de mai bine de o ora, purtata la una dintre mesele restaurantului, la o ora de trafic zero. Si "domnu' Igor" si-a cerut scuze si a plecat sa-si primeasca clientii. Oricum, urma sa mi se termine caseta din reportofon...

P.S. Între timp (articolul a fost scis în 2002), Igor Pârvu s-a reprofilat pe handbal...

Blat la Constanta?!

Vorbe de claca
Blat la Constanta?!
Sau cum se poate justifica o infrangere rusinoasa...
In cautarea unui subiect care sa tina prima pagina a ziarelor si, in acelasi timp, pentru a justifica o infrangere categorica, presa albaneza a "descoperit" ca meciul Otelul - Dinamo Tirana, din prima mansa a turului intai preliminar al Cupei UEFA, meci jucat la Constanta, cu cateva zile in urma, a fost aranjat. La sfarsitul saptamanii trecute, cotidianul "Koha Jone" a anuntat ca presedintele clubului din Tirana, Mihail Delijorxhit, ar fi mizat la o casa de pariuri din Austria pe scorul exact al acestui meci (4-0 pentru galateni), castigurile oficialului albanez fiind estimate la circa 6,5 milioane de euro. Speculatiile au mers si mai departe, presedintelui fiindu-i atribuit si un al doilea pariu, pe numarul de goluri marcate in celalalt meci sustinut de albanezi in Cupa UEFA (Partizan Tirana - Birkirkara 4-2).
Printre "argumente" se afla informatia potrivit careia agentiile albaneze de pariuri au scos de pe lista meciurile incriminate. Acest lucru este insa o chestiune curenta in multe alte tari est-europene (inclusiv in Romania), unde nu se poate paria pe multe dintre meciurile din campionatele interne.
Daca spunem ca acelasi presedinte a fost suspectat si anul trecut de vanzarea meciului pe care echipa sa l-a sustinut in compania belgienilor de la Lokeren (pierdut tot cu 4-0!), afacerea incepe sa se lege. Evident, in 2003 nu a fost gasita nici o proba care sa demonstreze culpabilitatea presedintelui. Trebuie sa precizam insa si faptul ca Delijorxhit este unul dintre personajele de care se ocupa cu predilectie presa albaneza, dupa ce a fost cercetat penal pentru evaziune fiscala.
O a doua dovada ar putea-o constitui transferurile de bani pe care se pare ca presedintele le-a efectuat in perioada premergatoare meciului. Si aici se poate discuta, pentru ca oficialului i se incheie in aceasta vara mandatul de presedinte si probabil nu va fi reales, astfel ca o eventuala "mutare" a sa, cu bani cu tot, in afara tarii este foarte probabila, in conditiile in care inca mai are probleme cu justitia.
Cotidianul citat aduce in discutie si prima de joc foarte mare promisa "otelarilor" in cazul calificarii (1.200 de dolari), specificand ca echipa romana se afla intr-o grava criza financiara. Aici lucrurile sunt mai mult decat clare. Prima nu este deloc mare (poate in Albania!) , fiind aceeasi ca la un meci de campionat important, iar din punct de vedere financiar Otelul s-a redresat.
Ramane de dezbatut prestatia slaba a albanezilor in jocul de la Constanta. Diferenta de valoarea dintre fotbalul din cele doua tari este insa reala si orice echipa romaneasca poate inscrie patru goluri uneia din Albania (cum au facut-o si belgienii anul trecut), fara sa mire pe nimeni... in afara albanezilor, care justifica infrangerile echipelor lor de club in competitiile continentale in acest mod de cativa ani buni. Ca sa nu mai spunem de golul perfect valabil al lui Nanu, anulat la semnalizarea eronata a unui asistent. Si ar fi fost 5-0, iar pariul presedintelui cadea de la sine. Sau poate i s-a promis ceva si arbitrului!...
Presedintele Federatiei Albaneze de Fotbal, Armando Duka, a spus ca nu exista nici o dovada impotriva lui Delijorxhit, iar Procuratura din Tirana a deschis o ancheta, ca si anul trecut. De asemenea, antrenorul Aurel Ticleanu, poate cel mai bun cunoscator al celor doua echipe (dupa ce a fost antrenor la Dinamo Tirana, acum doi ani, si anterior a pregatit formatia galateana), a declarat, la randul sau, ca nu crede in varianta vehiculata de presa albaneza. Ticleanu mentioneaza ca presedintele clubului din Tirana a devenit, prin desele conflicte cu sponsorii si suporterii, persona nongrata in Albania, iar acest lucru este suficient pentru a se incerca inlaturarea lui prin orice mijloace. "La o asemenea tampenie, ce comentariu sa fac?", a fost replica antrenorului galatean Sorin Cartu. "O aberatie. Eu zic sa ne vedem de treaba...", a precizat si fundasul Stefan Nanu, cel care a fost... impiedicat de arbitru sa-l "saraceasca" pe presedinte!
Cum Delijorxhit este la final de mandat, campania electorala pentru alegerea viitorului presedinte al clubului din Tirana, cel mai important din Albania, are o miza imensa (fondurile gruparii provenind din seifurile Ministerului de Interne) si se poate juca si in acest fel. Chiar daca, pe de alta parte, indoielile persista...

P.S. După calificarea Oţelului în Cupa UEFA, acest articol de la precedenta participare europeană a gălăţenilor se potriveşte cam ca nuca-n perete...

Când se va redeschide bazinul de la Baia Comunală?

---

Cinci ani de cand a devenit inutilizabil

Lacatul de pe usa Baii Comunale va ajunge, in curand, la... apreciabila varsta de cinci ani! Ramane inca in suspans raspunsul la intrebarea de ce a trebuit sa traga obloanele o adevarata bijuterie arhitecturala, una dintre mandriile Galatiului interbelic. Explicatia este una mai mult decat simpla. Inaugurata in 1926, cand era considerata cea mai moderna baza de inot din tara, cladirea a avut nevoie, dupa 1990, de reparatii capitale, care sa o consolideze si sa-i permita functionarea in conditii de siguranta. Numai ca, in lunga noastra perioada de tranzitie, bugetele alocate acestui gen de activitati au fost reduse an de an, pana cand s-au apropiat de zero absolut. Astfel ca bani pentru readucerea in circuitul public si sportiv al respectivului obiectiv nu s-au gasit, in ciuda eforturilor celor interesati.
In plus, Baia Comunala are... doi stapani! Situatie care face foarte dificila alocarea unor fonduri, pentru ca, normal, nimeni nu este dispus sa investeasca intr-o cladire despre care nu stie sigur ca ii apartine. Cum s-a ajuns, insa, la aceasta situatie? Bazinul "Tineretului" (denumirea sa din documente) a fost construit din fonduri publice si a ramas in administrarea autoritatilor locale pana in iulie 1969, cand, prin Hotararea CNEFS nr. 386 (emisa pe baza Decretului nr. 512), spatiul din strada Traian nr. 175, in suprafata totala de 1.196 mp, a trecut in proprietatea CJEFS Galati. De unde n-a mai plecat niciodata, astfel ca figureaza si astazi in scriptele MTS, care a preluat, dupa 1990, activele respective. Pe de alta parte, insa, dupa Revolutie, zelul unor functionari din Primarie a determinat inscrierea Baii Comunale si pe lista proprietatilor acestei institutii. Asa au aparut cei doi stapani, care n-au reusit sa se hotarasca mult timp cine ar trebui sa intretina cladirea aflata in discutie.
La un moment dat, insa, dupa ce sectia de inot a CSS Galati - singura care utiliza bazinul din punct de vedere sportiv - a intrat in imposibilitate de plata (ea are si acum datorii la DJTS, datand din acea perioada, de circa 50 de milioane de lei), furnizorii de facilitati au executat Directia (titularul de contract), iar bazinul a trebuit sa fie inchis. Trebuie precizat ca multi ani inainte de a trage obloanele (sfarsitul anului 1998), bazinul a rezistat cu foarte mare greutate. In fapt, dupa cum ne-a declarat dl Marin Petrescu, directorul adjunct al DJTS, "bazinul n-a fost niciodata rentabil. El nu se putea sustine din incasarile proprii, astfel ca era "ajutat" cu banii proveniti din exploatarea Salii Sporturilor".
Dupa inchiderea Salii Sporturilor, in primavara lui 2000, nemaiexistand nici o speranta, DJTS a propus Ministerului cedarea bazinului catre Primarie, singura care, se pare, poate asigura reabilitarea si repunerea sa in circuit. Ministrul Georgiu Gingaras si-a dat acceptul in acest sens, in iunie 2001, intr-una din vizitele sale la Galati. Primarul Dumitru Nicolae s-a declarat de acord ca Primaria sa preia bazinul, s-au facut si actele necesare, insa de atunci hartiile s-au ratacit prin sertarele de la "centru". Zilele acestea, insa, se pare ca documentele au iesit la suprafata, iar "tranzactia" se va face in curand. Este necesara, mai intai, o "radiere" din scriptele Primariei galatene si, apoi, o hotarare de guvern de trecere a bazinului de la MTS la... Primarie.
Numai ca de la preluarea (pe hartie) si pana la reinaugurarea oficiala va trece o perioada de cel putin doi ani. Pentru ca starea in care se afla bazinul la ora actuala este jalnica, iar lucrarile trebuie sa inceapa chiar cu reabilitarea structurii de rezistenta, urmata de celelalte reparatii necesare. Si sunt foarte multe de facut, pentru ca la bazin nu "s-a mai batut un cui" de aproximativ 30 de ani!
Cat de necesar este bazinul pentru Galati e de prisos sa mai spunem. Este de-ajuns, credem, sa inseram o declaratie a dlui Marin Petrescu, care a tinut sa sublinieze rolul social pe care l-a avut bazinul in viata comunitatii locale: "Inchiderea bazinului are efecte negative nu numai asupra sportului de performanta, care se poate salva prin sistemul de pregatire intr-un centru olimpic a inotatorilor de perspectiva. Principala functie a acestei institutii a fost si trebuie sa ramana aceea de a permite copiilor unei comunitati inconjurate de ape sa invete sa inoate". Si e pacat ca o astfel de oportunitate sa nu fie pe deplin folosita.

P.S. Situatia este aceeaşi şi astăzi, chiar dacă de la publicarea articolului au trecut patru ani...