duminică, octombrie 07, 2018

Referendumul - învinşi şi învingători

După previzibilul eşec al referendumului, cea mai mare pierdere este cea suferită de BOR - a cărei influenţă în societate nu mai este atât de mare pe cât se credea ("Este o lecţie! Dacă nu merg oamenii într-un număr suficient, înseamnă că ne-am îndepărtat de valorile părinţilor noştri şi suntem chemaţi a ne trezi", spunea, acum 2-3 ore, mitropolitul Moldovei)
Dintre partidele politice, cel mai şifonat iese PNL, a cărui conducere a susţinut aproape in corpore referendumul. Cum membrii simpli de partid n-au prea îmbrăţişat ideea, falia dintre lideri şi "prostime" s-a adâncit, aşa că poate ar fi momentul unei resetări (o demisie totală de la cap la coadă şi alegeri serioase de jos în sus). Că dacă se mai aşteaptă şi europarlamentarele, tare mie că PNL-ul o să cam rămână fără votanţi, la ce nume se anunţă în fruntea listei pentru Bruxelles.
PSD-ul pierde teoretic, dar o să se scoată cumva, că încă este la butoane, cu nişte creşteri de pensii şi salarii înainte de viitoarele alegeri.
Pe plus ies USR şi Cioloş, care ar putea prelua din electoratul urban dezamăgit de PNL.
Iar marele câştigător al referendumului este poporul român, care a dovedit că "nu mai pune botul" la temele manipulatoare şi fără miză propuse de politicieni.