Primăria Galaţi îşi face propriul club sportiv, după modelul CSM
Bucureşti, iar Regulamentul de organizare și funcționare a fost pus în
dezbatere publică, până pe 12 aprilie.
Ideea înfiinţării unui CSM
pare în sine una bună, pentru că se poate asigura mai uşor şi mai
transparent finanţarea sportului local, deşi personal nu sunt de acord
cu alocarea de bani publici pentru sportul profesionist la nivelul la
care o face CSM Bucureşti. Da, copiii şi juniorii merită toată atenţia,
dar finanţarea salariilor jucătorilor profesionişti nu cred că trebuie
făcută din banii oraşului. Avem deja modelele de succes Arcada şi
United, unde ajutorul financiar al Primăriei completează fericit
finanţarea privată şi cred că asta e calea de urmat. Rămâne de văzut cum
(şi dacă) vor fi ajutate aceste cluburi, după înfiinţarea CSM-ului,
pentru că există riscul de a rămâne fără echipe de top în oraş.
Revenind la regulament, la o parcurgere sumară a textului, se pot
observa destule "scăpări", semn că nu a trecut încă prin mâna unui
profesionist, printre care menţionarea nataţiei şi a patinajului
artistic la sporturi de echipă, dar şi absenţa din listă a unor sporturi
cu performanţe notabile la Galaţi, precum haltere, lupte, atletism,
badminton, caiac-canoe, gimnastică etc. Să fi fost luat cu copy-paste
din alt judeţ? :D
Până la finalizarea dezbaterii mai este timp, aşa că specialiştii pot
face completările de rigoare. Şi poate iese bine, deşi personal sunt
destul de sceptic faţă de tot ce înseamnă centralizare...
vineri, aprilie 06, 2018
Abonați-vă la:
Postări (Atom)