joi, noiembrie 24, 2022

Bucuraţi-vă de eliminarea MCV, Schengenul vine mai încolo!

Consiliul JAI, care reuneşte miniștrii de Justiție și de Afaceri Interne din toate statele membre ale Uniunii Europene, se va întruni, în luna decembrie, pentru a decide aderarea Croaţiei, României şi Bulgariei la spaţiul european de liberă circulaţie.

Pe măsură ce se apropie întâlnirea, politicienii autohtoni au început s-o scalde în privinţa unui vot care să confere României statutul de ţară membră a Spaţiului Schengen, deşi în ultimele 2-3 luni au fost foarte vocali şi categorici. Cel mai probabil, veştile care circulă "pe surse" prin cancelariile occidentale nu sunt tocmai favorabile României, chiar dacă la nivel oficial optimismul alor noştri este la cote destul de înalte. Unii politicieni consideră chiar că România ar putea fi decuplată de Bulgaria şi premiată cu admiterea, în timp ce vecinii de la sud ar trebui să mai aştepte. Această variantă este însă foarte puţin probabilă, pentru că Europa ne-a tratat întotdeauna "la pachet", încă de la intrarea în Uniune, în 2007.

Avem, ce-i drept, o recomandare a Comisiei Europene (nici nu se mai ştie a câta), politicianistă până-n măduva oaselor, dar şi două state, Suedia şi Austria, care s-au alăturat între timp "duşmanului de clasă" Olanda. Situaţia este expusă sec în cel mai nou banc din spaţiul mioritic, în care este "lăudată" intensa activitate a diplomaţiei româneşti, al cărei lobby a dus la... triplarea numărului de state care nu ne vor în Schengen.

Între timp, cum orizontul liberei circulaţii se îndepărtează vizibil de România şi Bulgaria, Comisia Europeană a scos din traista cu daruri de Crăciun eliminarea MCV (Mecanismul de Cooperare şi Verificare) pentru cele două ţări, chiar dacă nici de data aceasta decizia nu este una finală. Măcar să avem şi noi o bucurie în luna cadourilor, că ni s-au lungit urechile de când aşteptăm cuminţi în banca a doua să ne bage şi pe noi în seamă premianţii Europei.

Şi-avem mare nevoie de bucuria asta mică şi platonică, pentru că iarna care vine nu se anunţă deloc uşoară, cu o criză economică pe care abia de-acum o vom simţi (scăderea puterii de cumpărare va începe să genereze şomaj cât de curând), un război la graniţă căruia nu i se întrevede un final în viitorul apropiat, la care se adaugă "reuşitele" guvernamentale ce vor ţine inflaţia la două cifre cel puţin încă un an şi vor încetini absorbţia fondurilor europene prin încăpăţânarea cu care se agaţă de pensiile speciale, cele "eliminate" în 30 de zile în fiecare campanie electorală...