luni, februarie 20, 2023

Şi corupţia ucide, nu numai natura dezlănţuită

Cutremurele devastatoare din Turcia au scos din nou la iveală un adevăr de care ne lovim periodic, chiar dacă de foarte multe ori încercăm să-l ascundem sub preş: corupţia ucide! Din când în când, se mai scandează lozinca asta, la manifestaţiile populare împotriva puterii politice, dar în cele din urmă nu se întâmplă nimic, iar "sistemul" merge netulburat înainte.

Revenind la Turcia, dincolo de natura dezlănţuită, împotriva căreia nu ai ce face, zeci de mii de clădiri au fost distruse şi mii de vieţi au fost pierdute din cauza corupţiei. Concret, autorităţile din Turcia dau periodic "amnistii" pentru noile construcţii, certificând astfel o mulţime de clădiri care nu respectă normele antiseismice în vigoare. Iar acest lucru a fost demonstrat cu vârf şi îndesat la cutremurele recente, când în zona afectată au căzut mii de clădiri noi.

Din păcate, astfel de lucruri se întâmplă frecvent şi în România. Este de notorietate celebra "intrare în legalitate", care s-a practicat inclusiv în Galaţi până acum ceva ani. Cine ştie ce "orori" edilitare au primit girul autorităţilor în schimbul unei taxe simbolice, asta ca să nu mai punem la socoteală construcţiile avizate prin "clasica" şpagă.

În aceste condiţii, ce ne aşteaptă la un viitor cutremur este de coşmar. Mai ales că, dincolo de "metodele" de mai sus, funcţionează cu mare succes şi cea a închisului ochilor la "open space"-ul vecinului de la parter, care a distrus, cel mai probabil, şi structura de rezistenţă a clădirii, inclusiv în blocurile cu aprobări obţinute iniţial pe bune.

Galaţiul este într-o zonă seismică, acest lucru este de necontestat. Cum de necontestat este şi faptul că vom fi printre cele mai afectate zone, alături de Buzău, Prahova şi Bucureşti, în cazul unui seism major în zona Vrancea, care se va produce cu siguranţă într-unul din următorii 15-20 de ani. Estimările Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă indică peste 350.000 de clădiri rezidenţiale distruse în ţară, din care circa 37.000 în judeţul Galaţi. Aceeaşi sursă estimează numărul victimelor (morţi şi grav răniţi) la peste 45.000. Nu mai sunt defalcări pe judeţe de data aceasta, dar este uşor de extrapolat, rezultatul fiind unul catastrofal: circa 5.000 de gălăţeni vor cădea victime ale unui cutremur cu magnitudine peste 7,4 (similar celui din 1977 sau mai puternic). Iar o bună parte dintre aceştia nu vor fi victime ale naturii dezlănţuite, ci ale corupţiei care a cangrenat întreaga societate românească şi pe care o tolerăm pentru că nu ne afectează direct. Iar când se va întâmpla asta, va fi din păcate prea târziu...