"Ai noştri tineri la Paris învaţă/ La gât cravatei cum se leagă nodul,/ Ş-apoi ni vin de fericesc norodul/ Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă...", scria Eminescu, acum 150 de ani, cu vădit năduf la adresa protipendadei româneşti, care-şi trimitea odraslele să facă şcoală în capitala Franţei, deşi capacităţile lor intelectuale nu justificau deloc acest lucru.
"Trecut-au anii..." şi protipendada României de astăzi îşi trimite copii în Dubai. Nu, nu la şcoală, ci prin şcoală!
N-am nimic împotrivă ca românii care-şi permit să se distreze oriunde în lumea asta mare, din Hawaii în Maldive, inclusiv în cele şapte emirate, pe care cei din generaţia mea le cunosc doar prin coloritul violent al mărcilor poştale colecţionate în copilărie. Personal, destinaţiile aşa-zis exotice nu m-au atras niciodată, aşa că le-am ocolit. De gustibus... Turismul n-are limite, iar paşaportul românesc este unul foarte puternic, aşa că bani să ai şi poţi vizita orice, oriunde şi oricând, chiar dacă uneori eşti neinspirat sau neinformat (apropo, asta ţine şi de şcoală) şi nimereşti fix în mijlocul unui război.
N-am să înţeleg însă niciodată ce caută elevii (inclusiv cei de şcoală primară şi gimnaziu) în Dubai, oraş devenit în ultimii ani destinaţie must-see pentru "învăţământul" românesc. Învăţământ cu toate rândurile de ghilimele posibile, de data asta...
Ce-ar putea să înveţe copiii într-o ţară în care valorile care ar trebui să-i ghideze în viaţă sunt încălcate flagrant, în care nu există alegeri, partide, opinii politice sau egalitate de gen, iar democraţia este doar un cuvânt rătăcit prin dicţionar?
Părinţii, blamaţi de multă lume în materie de educaţie, n-au de data aceasta nicio vină, pentru că unii chiar fac sacrificii ca să-i poată oferi copilului şansa unei excursii în străinătate. Vinovaţi sunt exclusiv profesorii organizatori (care, pare-se, mai au un singur dor... la marginea mării... Arabiei, eventual pe banii părinţilor) şi directorii care le aprobă astfel de escapade, ce manelizează şcoala românească din ce în ce mai mult.
Şi atâta timp cât educatorii generaţiei de mâine aleg să-şi ducă elevii într-un oraş în care n-ai de văzut decât nisip, palmieri, lux, opulenţă şi ce poate face puterea banilor, iar Parisul, Roma sau Viena, ca să dau doar câteva exemple mult mai la îndemână, nu le inspiră astfel de excursii "educative", viitorul mi se pare destul de sumbru pentru tinerii care abia păşesc în viaţă. "Stâlpi de bordel, de crâşme, cafenele"... cum le prevedea Eminescu.
vineri, martie 06, 2026
marți, februarie 17, 2026
Familia Bugetărescu rezistă
Cu ani în urmă (să tot fie vreo 15), "Viaţa liberă" a prezentat în cadrul serialului "Familia Bugetărescu" numeroasele relaţii de rudenie existente în instituţiile gălăţene. De atunci şi până astăzi, acestea nu numai că nu s-au redus, ba chiar au luat o amploare fără precedent. Angajările la stat pe bază de rudenie (situaţia este similară în toată ţara) au crescut an de an, în ciuda unor restricţii adoptate mai mult de ochii lumii, care au fost "fentate" româneşte, prin transferul celor care intrau sub incidenţa legii între instituţii care nu au acelaşi "stăpân" sau prin pseudoconcursuri anonimizate, la adăpostul regulamentelor GDPR.
La instalarea guvernului Bolojan, românilor li s-a dat speranţa că această cangrenă instituţională, generatoare doar de corupţie şi incompetenţă, se va reduce, iar administraţia, de la cea locală la zecile de direcţii şi ministere, va reintra în normal. Au trecut, însă, şase luni şi nu s-a întâmplat nimic, în afară de discuţii sterile despre cât de mare (sau mai degrabă mic) să fie procentajul de disponibilizări.
Nu mai departe de luni seara, după ce premierul a anunţat (din nou, pentru a nu se mai ştie câta oară!) că a finalizat proiectul reformei în administraţie, trei miniştri social-democraţi au refuzat să semneze documentul, care astfel s-a blocat încă o dată. Ulterior, o şedinţă a liderilor coaliţiei de guvernare, convocată de urgenţă, a stabilit o nouă variantă, care prevede, aşa cum era de aşteptat, o mulţime de excepţii, în mai multe zone vizate iniţial de restructurări.
Mai mult, în noua formă a proiectului nici nu se mai menţionează vreo reducere de personal, ci doar o scădere cu 10% a cheltuielilor. Şi cum dezmăţul financiar din instituţiile publice româneşti este binecunoscut, nu este deloc exclus ca această reducere a cheltuielilor să se facă prin renunţarea la achiziţia de panseluţe şi borduri, nu prin disponibilizări, care în prima variantă anunţată public ar fi afectat, în unele cazuri, până la 40% dintre angajaţi, cifră care s-a tot redus, până a ajuns la zero.
Astfel, "familia Bugetărescu" rămâne în continuare la butoane, sfidând atât bunul-simţ, cât şi pe salariaţii din economia reală, care trag din răsputeri să menţină România pe linia de plutire. Probabil, cu mari "eforturi", lefurile angajaţilor de la stat nu vor mai creşte anul acesta ca Făt-Frumos, dar ele sunt oricum suficient de mari încât mult clamata "austeritate" naţională să nu-i afecteze absolut deloc. Iar la anul, odată cu schimbarea de guvern, dezmăţul se va relua, prima măsură fiind, cu siguranţă, recuperarea "pierderilor" din 2026.
Şi, după ceea ce am văzut în aceste ultime luni de "negocieri", este destul de clar că o reformă reală a administraţiei nu se va putea face în România decât dacă va fi impusă explicit de vreo instituţie financiară internaţională, gen Banca Mondială, FMI sau marile agenţii de rating. Ai noştri sunt deja prea încuscriţi în întregul sistem bugetar ca să mai poată realiza ceva!
La instalarea guvernului Bolojan, românilor li s-a dat speranţa că această cangrenă instituţională, generatoare doar de corupţie şi incompetenţă, se va reduce, iar administraţia, de la cea locală la zecile de direcţii şi ministere, va reintra în normal. Au trecut, însă, şase luni şi nu s-a întâmplat nimic, în afară de discuţii sterile despre cât de mare (sau mai degrabă mic) să fie procentajul de disponibilizări.
Nu mai departe de luni seara, după ce premierul a anunţat (din nou, pentru a nu se mai ştie câta oară!) că a finalizat proiectul reformei în administraţie, trei miniştri social-democraţi au refuzat să semneze documentul, care astfel s-a blocat încă o dată. Ulterior, o şedinţă a liderilor coaliţiei de guvernare, convocată de urgenţă, a stabilit o nouă variantă, care prevede, aşa cum era de aşteptat, o mulţime de excepţii, în mai multe zone vizate iniţial de restructurări.
Mai mult, în noua formă a proiectului nici nu se mai menţionează vreo reducere de personal, ci doar o scădere cu 10% a cheltuielilor. Şi cum dezmăţul financiar din instituţiile publice româneşti este binecunoscut, nu este deloc exclus ca această reducere a cheltuielilor să se facă prin renunţarea la achiziţia de panseluţe şi borduri, nu prin disponibilizări, care în prima variantă anunţată public ar fi afectat, în unele cazuri, până la 40% dintre angajaţi, cifră care s-a tot redus, până a ajuns la zero.
Astfel, "familia Bugetărescu" rămâne în continuare la butoane, sfidând atât bunul-simţ, cât şi pe salariaţii din economia reală, care trag din răsputeri să menţină România pe linia de plutire. Probabil, cu mari "eforturi", lefurile angajaţilor de la stat nu vor mai creşte anul acesta ca Făt-Frumos, dar ele sunt oricum suficient de mari încât mult clamata "austeritate" naţională să nu-i afecteze absolut deloc. Iar la anul, odată cu schimbarea de guvern, dezmăţul se va relua, prima măsură fiind, cu siguranţă, recuperarea "pierderilor" din 2026.
Şi, după ceea ce am văzut în aceste ultime luni de "negocieri", este destul de clar că o reformă reală a administraţiei nu se va putea face în România decât dacă va fi impusă explicit de vreo instituţie financiară internaţională, gen Banca Mondială, FMI sau marile agenţii de rating. Ai noştri sunt deja prea încuscriţi în întregul sistem bugetar ca să mai poată realiza ceva!
miercuri, februarie 11, 2026
Cine şi pe cine a sunat pentru Combinat?
Combinatul siderurgic nu se "simte bine" de cel puţin doi ani, perioadă în care mai mult a stat decât a produs. Faptul că o eventuală oprire a activităţii pe platformă ar determina, dincolo de problemele economice inerente, o adevărată "bombă socială" în Galaţi este recunoscut de toată lumea, indiferent cât de legată este sau a fost de Sidex/Mittal/Liberty.
Cu toate acestea, nicio autoritate, locală sau naţională, nu a părut interesată de situaţie mai mult de un an. Combinatul a urmat cursul firesc al oricărei firme în impas, ajungând în cele din urmă în concordat preventiv. Devenit conducător de facto al colosului siderurgic, Remus Borza s-a tot plâns în stânga şi-n dreapta, inclusiv în podcasturile realizate de "Viaţa liberă", a expus situaţia din ce în ce mai alarmantă, însă nu (prea) l-a băgat nimeni în seamă.
Abia în toamna trecută s-a constituit la nivel guvernamental un comitet interministerial, care urmărea nu salvarea Combinatului, ci recuperarea creanţelor statului. S-au făcut câteva şedinţe, însă, "buna" practică românească fiind să creezi o comisie dacă vrei să îngropi o problemă, rezultatele au fost nule.
Angajaţii Liberty au început să nu-şi mai primească banii şi au fost trimişi în şomaj, producţia a fost oprită definitiv, furnizorii de utilităţi ameninţau săptămânal cu sistarea, iar şansele de redresare se îndreptau vertiginos spre zero. Încercările lui Borza de a încheia un contract de tolling s-au finalizat fără rezultat, ofertele fiind puţine şi, se pare, dezavatajoase pentru Combinat, aşa că o decizie a instanţei de intrare în insolvenţă/ faliment părea inevitabilă.
La un moment dat, însă, toată floarea politicii româneşti s-a activat brusc. Primarul, preşedintele Consiliului Judeţean, parlamentari de Galaţi sau care nici nu ne pot localiza pe hartă au avut intervenţii pe temă, aducând în atenţie scenariile alarmante posibile în cazul închiderii Combinatului. Inclusiv premierul Ilie Bolojan a abordat public problema şi a venit cu soluţii pentru unele probleme de la Galaţi. S-a anunţat un termen pentru o licitaţie internaţională, iar cei interesaţi să-l cumpere au început să apară ca ciupercile după ploaie, acum 13 firme fiind în cărţi. Iar preluarea recentă de către Electrica a contractului de furnizare a energiei este un alt semn pozitiv.
„România nu își permite să piardă această capacitate industrială. Nu acum, când Europa se reînarmează. Nu acum, când reconstrucția Ucrainei va cere milioane de tone de oțel. Nu acum, când producția europeană poate fi un avantaj competitiv real pentru prima dată în multe decenii”, a spus şeful grupului Electrica, la semnarea contractului. Chestiuni de bun simţ, pe care orice om normal, nu neapărat cu vreo funcţie de conducere, ci doar cât de cât informat, le poate deduce. Numai autorităţile române n-au reuşit! Cel puţin nu până când, probabil, cineva le-a deschis brusc ochii. Cine şi pe cine a sunat la momentul respectiv va rămâne probabil o enigmă, ca şi contractul iniţial de privatizare de acum 25 de ani. Dar, mai mult ca sigur, telefonul "de sus" a existat...
Cu toate acestea, nicio autoritate, locală sau naţională, nu a părut interesată de situaţie mai mult de un an. Combinatul a urmat cursul firesc al oricărei firme în impas, ajungând în cele din urmă în concordat preventiv. Devenit conducător de facto al colosului siderurgic, Remus Borza s-a tot plâns în stânga şi-n dreapta, inclusiv în podcasturile realizate de "Viaţa liberă", a expus situaţia din ce în ce mai alarmantă, însă nu (prea) l-a băgat nimeni în seamă.
Abia în toamna trecută s-a constituit la nivel guvernamental un comitet interministerial, care urmărea nu salvarea Combinatului, ci recuperarea creanţelor statului. S-au făcut câteva şedinţe, însă, "buna" practică românească fiind să creezi o comisie dacă vrei să îngropi o problemă, rezultatele au fost nule.
Angajaţii Liberty au început să nu-şi mai primească banii şi au fost trimişi în şomaj, producţia a fost oprită definitiv, furnizorii de utilităţi ameninţau săptămânal cu sistarea, iar şansele de redresare se îndreptau vertiginos spre zero. Încercările lui Borza de a încheia un contract de tolling s-au finalizat fără rezultat, ofertele fiind puţine şi, se pare, dezavatajoase pentru Combinat, aşa că o decizie a instanţei de intrare în insolvenţă/ faliment părea inevitabilă.
La un moment dat, însă, toată floarea politicii româneşti s-a activat brusc. Primarul, preşedintele Consiliului Judeţean, parlamentari de Galaţi sau care nici nu ne pot localiza pe hartă au avut intervenţii pe temă, aducând în atenţie scenariile alarmante posibile în cazul închiderii Combinatului. Inclusiv premierul Ilie Bolojan a abordat public problema şi a venit cu soluţii pentru unele probleme de la Galaţi. S-a anunţat un termen pentru o licitaţie internaţională, iar cei interesaţi să-l cumpere au început să apară ca ciupercile după ploaie, acum 13 firme fiind în cărţi. Iar preluarea recentă de către Electrica a contractului de furnizare a energiei este un alt semn pozitiv.
„România nu își permite să piardă această capacitate industrială. Nu acum, când Europa se reînarmează. Nu acum, când reconstrucția Ucrainei va cere milioane de tone de oțel. Nu acum, când producția europeană poate fi un avantaj competitiv real pentru prima dată în multe decenii”, a spus şeful grupului Electrica, la semnarea contractului. Chestiuni de bun simţ, pe care orice om normal, nu neapărat cu vreo funcţie de conducere, ci doar cât de cât informat, le poate deduce. Numai autorităţile române n-au reuşit! Cel puţin nu până când, probabil, cineva le-a deschis brusc ochii. Cine şi pe cine a sunat la momentul respectiv va rămâne probabil o enigmă, ca şi contractul iniţial de privatizare de acum 25 de ani. Dar, mai mult ca sigur, telefonul "de sus" a existat...
duminică, ianuarie 25, 2026
De ce vom vota în două tururi la alegerile locale din 2028
Primul sondaj politic realizat anul acesta relevă o creştere importantă a partidului AUR, care este cotat cu 40,9%, faţă de 38% acum două luni. De partea cealaltă, toate cele patru partide din coaliţia de guvernare (PSD, PNL, USR şi UDMR) strâng împreună 48,3%, iar defalcat au următoarele scoruri: PSD - 18,2%, PNL - 13,5%, USR - 11,7%, UDMR - 4,9%.
Obiectiv vorbind, nu este nicio surpriză, după ce pachetul de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar implementat de coaliţia aflată la guvernare a afectat doar populaţia şi firmele mici, în timp ce marile reforme structurale, din administraţie, justiţie, pensii speciale şi ANAF, sunt în continuare la stadiul de vorbe-n vânt.
Iar avansul AUR va continua să crească, indiferent dacă Bolojan va reuşi până la urmă să schimbe câte ceva. Rezultatele eventualelor reforme nu se vor vedea cu siguranţă de azi pe mâine, iar buzunarele românilor de rând vor fi din ce în ce mai goale, astfel că este destul de logic ca opţiunile lor electorale să se îndrepte către "altcineva", chiar dacă acesta n-are nici program coerent, nici idei ingenioase, nici oameni de valoare.
Şi dacă, la nivel parlamentar, situaţia poate fi controlată, existând încă o majoritate, chiar dacă destul de fragilă, la nivel local se anunţă o mulţime de mici "cutremure" în 2028, ceea ce partidele aflate la guvernare, care acum controlează circa 90% din primăriile din ţară, sigur nu-şi doresc. Cu un scor ipotetic mai mult decât dublu faţă de principalii urmăritori, reprezentanţii AUR ar putea câştiga o mulţime de primării, chiar dacă nu se bucură de notorietatea de care au parte edilii în funcţie, care însă vor deconta "reuşitele" centrale ale partidelor proprii. Este de presupus, astfel, că nu vor rezista în funcţii decât primarii performanţi la nivel individual, iar cei aleşi de obicei cu sprijinul partidului îşi vor încheia cariera politică.
Există însă o soluţie, pe care partidele de la guvernare au respins-o categoric în ultimii foarte mulţi ani, ori de câte ori a fost adusă în discuţie de societatea civilă. Este vorba de desfăşurarea alegerilor pentru primari şi preşedinţi de consilii judeţene în două tururi de scrutin, modalitate care le-ar permite partidelor din coaliţie să-şi susţină reciproc candidaţii în runda finală şi să-şi păstreze majoritatea funcţiilor.
Faptul că această variantă, folosită ultima oară în România în 2008, oferă o reprezentativitate mai mare celor aleşi nu cred că va conta în ecuaţie, cum nu a contat nici la numeroasele propuneri legislative ajunse în legislativ după anul 2012. Dar pentru că în 2028 "interesul" o va cere, este foarte probabil ca unul dintre multele proiecte existente să fie scos de prin sertare şi prezentat drept un răspuns pozitiv la dorinţa poporului.
Obiectiv vorbind, nu este nicio surpriză, după ce pachetul de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar implementat de coaliţia aflată la guvernare a afectat doar populaţia şi firmele mici, în timp ce marile reforme structurale, din administraţie, justiţie, pensii speciale şi ANAF, sunt în continuare la stadiul de vorbe-n vânt.
Iar avansul AUR va continua să crească, indiferent dacă Bolojan va reuşi până la urmă să schimbe câte ceva. Rezultatele eventualelor reforme nu se vor vedea cu siguranţă de azi pe mâine, iar buzunarele românilor de rând vor fi din ce în ce mai goale, astfel că este destul de logic ca opţiunile lor electorale să se îndrepte către "altcineva", chiar dacă acesta n-are nici program coerent, nici idei ingenioase, nici oameni de valoare.
Şi dacă, la nivel parlamentar, situaţia poate fi controlată, existând încă o majoritate, chiar dacă destul de fragilă, la nivel local se anunţă o mulţime de mici "cutremure" în 2028, ceea ce partidele aflate la guvernare, care acum controlează circa 90% din primăriile din ţară, sigur nu-şi doresc. Cu un scor ipotetic mai mult decât dublu faţă de principalii urmăritori, reprezentanţii AUR ar putea câştiga o mulţime de primării, chiar dacă nu se bucură de notorietatea de care au parte edilii în funcţie, care însă vor deconta "reuşitele" centrale ale partidelor proprii. Este de presupus, astfel, că nu vor rezista în funcţii decât primarii performanţi la nivel individual, iar cei aleşi de obicei cu sprijinul partidului îşi vor încheia cariera politică.
Există însă o soluţie, pe care partidele de la guvernare au respins-o categoric în ultimii foarte mulţi ani, ori de câte ori a fost adusă în discuţie de societatea civilă. Este vorba de desfăşurarea alegerilor pentru primari şi preşedinţi de consilii judeţene în două tururi de scrutin, modalitate care le-ar permite partidelor din coaliţie să-şi susţină reciproc candidaţii în runda finală şi să-şi păstreze majoritatea funcţiilor.
Faptul că această variantă, folosită ultima oară în România în 2008, oferă o reprezentativitate mai mare celor aleşi nu cred că va conta în ecuaţie, cum nu a contat nici la numeroasele propuneri legislative ajunse în legislativ după anul 2012. Dar pentru că în 2028 "interesul" o va cere, este foarte probabil ca unul dintre multele proiecte existente să fie scos de prin sertare şi prezentat drept un răspuns pozitiv la dorinţa poporului.
joi, ianuarie 22, 2026
Bine că suntem la masă, nu pe masă!
Forumul Economic Mondial de la Davos şi-a închis ediţia 2026 fără o participare la vârf a României, preşedintele Nicuşor Dan declarând că nu umblă teleleu prin lume când are treburi mai importante de rezolvat în ţară. Care sunt treburile alea foarte presante care ar putea justifica absenţa de la reuniunea celor mai importanţi lideri ai planetei nu vom afla, probabil, niciodată, aşa cum nu vom afla nici de ce s-au anulat alegerile prezidenţiale de acum un an.
Dincolo de ironiile şi glumele care au umplut internetul, este clar că absenţa preşedintelui de la Davos reprezintă un eşec major al consilierilor săi (mai sunt încă în funcţie?), care n-au reuşit să-i alcătuiască o agendă cel puţin decentă, pentru că nu te poţi duce în Elveţia doar ca să-i admiri Alpii, când în jurul tău roieşte protipendada mondială. În lipsa lui Nicuşor Dan, România a fost reprezentată de miniştrii Oana Țoiu, Dragoș Pîslaru şi Bogdan Ivan, plus consilierul prezidențial Radu Burnete. Şi poate nu s-au dus doar să privească munţii...
Cea de-a doua ştire a săptămânii venită dinspre Cotroceni este primirea invitaţiei americane de a face parte din Consiliul pentru Pace, un organism cu ajutorul căruia Donald Trump vrea să ia faţa Naţiunilor Unite. Aşa cum ne-a obişnuit, preşedintele SUA, care priveşte politica externă ca o uriaşă investiţie imobiliară mondială, nu face nimic pe gratis, iar "invitaţia" costă nu mai puţin de un miliard de dolari. Suma de plată este una foarte importantă, iar părerile sunt împărţite. Dacă luăm în considerare că americanii, prin NATO, sunt principalul garant al apărării României, banii s-ar putea achita fără probleme, eventual din economiile făcute prin mult-promisele restructurări ale sistemului de pensii speciale şi ale administraţiei. Pe de altă parte, "valurile" de indignare stârnite de cele numai câteva zeci de milioane acordate Ucrainei pentru a rezista în faţa Rusiei nu anunţă o decizie tocmai uşoară.
Una peste alta, însă, numai circa 60 de state din cele aproape 200 ale lumii au primit astfel de invitaţii, aşa că se poate spune că România se află într-o poziţie privilegiată, printre meseni, nu pe masă, în meniu, aşa cum se întâmplă cu restul mapamondului, printre care se află şi ţări extrem de importante, inclusiv din Europa de Vest.
Dincolo de ironiile şi glumele care au umplut internetul, este clar că absenţa preşedintelui de la Davos reprezintă un eşec major al consilierilor săi (mai sunt încă în funcţie?), care n-au reuşit să-i alcătuiască o agendă cel puţin decentă, pentru că nu te poţi duce în Elveţia doar ca să-i admiri Alpii, când în jurul tău roieşte protipendada mondială. În lipsa lui Nicuşor Dan, România a fost reprezentată de miniştrii Oana Țoiu, Dragoș Pîslaru şi Bogdan Ivan, plus consilierul prezidențial Radu Burnete. Şi poate nu s-au dus doar să privească munţii...
Cea de-a doua ştire a săptămânii venită dinspre Cotroceni este primirea invitaţiei americane de a face parte din Consiliul pentru Pace, un organism cu ajutorul căruia Donald Trump vrea să ia faţa Naţiunilor Unite. Aşa cum ne-a obişnuit, preşedintele SUA, care priveşte politica externă ca o uriaşă investiţie imobiliară mondială, nu face nimic pe gratis, iar "invitaţia" costă nu mai puţin de un miliard de dolari. Suma de plată este una foarte importantă, iar părerile sunt împărţite. Dacă luăm în considerare că americanii, prin NATO, sunt principalul garant al apărării României, banii s-ar putea achita fără probleme, eventual din economiile făcute prin mult-promisele restructurări ale sistemului de pensii speciale şi ale administraţiei. Pe de altă parte, "valurile" de indignare stârnite de cele numai câteva zeci de milioane acordate Ucrainei pentru a rezista în faţa Rusiei nu anunţă o decizie tocmai uşoară.
Una peste alta, însă, numai circa 60 de state din cele aproape 200 ale lumii au primit astfel de invitaţii, aşa că se poate spune că România se află într-o poziţie privilegiată, printre meseni, nu pe masă, în meniu, aşa cum se întâmplă cu restul mapamondului, printre care se află şi ţări extrem de importante, inclusiv din Europa de Vest.
luni, ianuarie 12, 2026
Bugetarii vă aşteaptă la taxe şi impozite
V-aţi plătit taxele şi impozitele locale? Nu? Ruşine! Păi armata de bugetari despre care ni s-a tot povestit, de la sfârşitul verii până spre toamnă, că va fi reformată, restructurată şi concediată din ce vreţi să-şi ia salariile? Nu vă gândiţi că pe 12 ianuarie oamenii au revenit deja la muncă, după o minivacanţă "extenuantă" de aproape o lună, în care este evident că au rămas fără bani, pentru că excursiile prin diverse paradisuri exotice sunt destul de scumpe?
Minivacanţa de care vorbeam nu e nicio glumă, deşi oficial au mai fost zile lucrătoare de pe la Crăciun încoace. Prin toamnă, am avut ceva treabă la o instituţie a statului. Cum, evident, urma să revin, pentru că, oricât ai fi de tipicar, niciodată n-ai la tine toate copiile alea abrogate prin lege, dar cerute în continuare de toţi funcţionarii statului, mi s-a atras atenţia s-o fac până pe 15 decembrie, că după aia nu mai este program cu publicul. Urma probabil doar program de "Solitaire", în liniştea biroului în care nu te mai deranjează diverşi contribuabili enervanţi de insistenţi să li se rezolve tot felul de probleme.
Revenind la reforma administraţiei publice, dezbătută intens timp de câteva luni şi ascunsă acum prin sertarele de la Palatul Victoria, au ieşit la iveală recent câteva cifre noi. În toamnă se vorbea de vreo 120.000 de angajaţi efectiv în administraţia locală, pe circa 180.000 de posturi aflate în organigrame, iar discuţiile s-au purtat la care dintre aceste cifre să se aplice reducerea. S-a vorbit la început de vreo 40.000 de disponibilizări, iar apoi s-a ajuns, pas cu pas, la cel mult 10-12.000. În cele din urmă, nu s-a mai făcut niciuna, iar reacţiile pozitive ale organizaţiilor internaţionale faţă de primele măsuri luate de guvern, cele care au afectat doar populaţia şi firmele, au dus la ascunderea sub preş a problemei administraţiei româneşti.
Ei bine, la final de an, s-a trezit şi Ministerul de Finanaţe să facă nişte calcule şi, ce tupeu!, să le mai şi dea publicităţii. Şi i-au ieşit 465.000 de persoane angajate în administrația publică locală, din care 285.000 în instituții finanțate integral din bugetele locale şi 180.000 în instituții finanțate integral sau parțial din venituri proprii, de genul societăţilor municipalităţii. Adică de vreo patru ori mai mulţi decât cifrele cu care ne-au îmbrobodit luni în şir Bolojan şi Grindeanu.
Mai mult, per total, din septembrie până în noiembrie, "restructurarea" administraţiei a însemnat de fapt o creştere cu peste 15.000 de angajaţi, astfel că numărul de posturi ocupate în instituții și autorități publice a ajuns la 1.280.562.
Aşa că hai repede la coadă la ghişee, că au sărmanii oameni portofelele goale şi acuş vine minivacanţa de Paşte! Ah, de concediul "medical" din vacanţa şcolară de schi era cât pe ce să uit!
Minivacanţa de care vorbeam nu e nicio glumă, deşi oficial au mai fost zile lucrătoare de pe la Crăciun încoace. Prin toamnă, am avut ceva treabă la o instituţie a statului. Cum, evident, urma să revin, pentru că, oricât ai fi de tipicar, niciodată n-ai la tine toate copiile alea abrogate prin lege, dar cerute în continuare de toţi funcţionarii statului, mi s-a atras atenţia s-o fac până pe 15 decembrie, că după aia nu mai este program cu publicul. Urma probabil doar program de "Solitaire", în liniştea biroului în care nu te mai deranjează diverşi contribuabili enervanţi de insistenţi să li se rezolve tot felul de probleme.
Revenind la reforma administraţiei publice, dezbătută intens timp de câteva luni şi ascunsă acum prin sertarele de la Palatul Victoria, au ieşit la iveală recent câteva cifre noi. În toamnă se vorbea de vreo 120.000 de angajaţi efectiv în administraţia locală, pe circa 180.000 de posturi aflate în organigrame, iar discuţiile s-au purtat la care dintre aceste cifre să se aplice reducerea. S-a vorbit la început de vreo 40.000 de disponibilizări, iar apoi s-a ajuns, pas cu pas, la cel mult 10-12.000. În cele din urmă, nu s-a mai făcut niciuna, iar reacţiile pozitive ale organizaţiilor internaţionale faţă de primele măsuri luate de guvern, cele care au afectat doar populaţia şi firmele, au dus la ascunderea sub preş a problemei administraţiei româneşti.
Ei bine, la final de an, s-a trezit şi Ministerul de Finanaţe să facă nişte calcule şi, ce tupeu!, să le mai şi dea publicităţii. Şi i-au ieşit 465.000 de persoane angajate în administrația publică locală, din care 285.000 în instituții finanțate integral din bugetele locale şi 180.000 în instituții finanțate integral sau parțial din venituri proprii, de genul societăţilor municipalităţii. Adică de vreo patru ori mai mulţi decât cifrele cu care ne-au îmbrobodit luni în şir Bolojan şi Grindeanu.
Mai mult, per total, din septembrie până în noiembrie, "restructurarea" administraţiei a însemnat de fapt o creştere cu peste 15.000 de angajaţi, astfel că numărul de posturi ocupate în instituții și autorități publice a ajuns la 1.280.562.
Aşa că hai repede la coadă la ghişee, că au sărmanii oameni portofelele goale şi acuş vine minivacanţa de Paşte! Ah, de concediul "medical" din vacanţa şcolară de schi era cât pe ce să uit!
vineri, ianuarie 09, 2026
Marele urss din ţara verde a lui Mercator
După ce timp de doi ani "a făcut pace" în Ucraina, s-ar părea că Trump s-a plictisit de "hazul" lui Putin, al cărui scop este, fără discuţie, cucerirea tuturor regiunilor ucrainene limitrofe Mării Negre, dincolo de "operaţiunea specială" din Donbas. Poate s-a şi prins că liderul rus, crescut la şcoala KGB-ului sovietic, îl tot duce cu preşul, evidenţă de care cam toată lumea şi-a dat seama înaintea lui.
Drept urmare, "marele lider morcoviu" a început s-o ia mai pe ocolite.
Prima ţintă a fost Venezuela, ţară care are cele mai mari rezerve de petrol din lume şi unde companiile americane au fost "naţionalizate" de cel puţin două ori până acum. Până-n trei ori, spune zicala. Aşa că, într-o operaţiune cu adevărat specială, de la care Putin ar avea serios de învăţat, a fost "extras" rapid preşedintele Maduro, iar de-acum urmează şi extragerea petrolului. La "pachet" cu Venezuela, este posibil să pice şi Cuba, dependentă în totalitate de petrolul sud-americanilor. Ambele ţări sunt susţinătoare făţişe ale Rusiei, să nu creadă cineva că Trump dă cu zarul când îşi alege ţintele.
Al doilea actual punct nevralgic al planetei pare Iranul, ai cărui locuitori protestează pe străzi de aproape două săptămâni. Nicio legătură cu America, s-ar putea spune la prima vedere. Însă "podul aerian" de la Washington către Orientul Mijlociu din ultima săptămână, plus recentul acces gratuit la Starlinkul lui Elon Musk ridică serioase semne de întrebare, mai ales în condiţiile în care Iranul îi ajută pe ruşi în Ucraina încă de la începutul războiului.
Evident, revine pe listă şi Groenlanda, "dragoste" mai veche a lui Trump, de care-şi aduce aminte din când în când, în vremuri de prea multă linişte planetară. Uriaşa insulă arctică, cu o suprafaţă de aproape zece ori cât România, are doar 50.000 de locuitori şi n-a părut să fie interesantă pentru nimeni până acum, în ciuda bogăţiilor minerale cunoscute ale subsolului său, pentru că valorificarea acestor rezerve nu este deloc facilă, din cauza climei, iar costurile de exploatare ar putea depăşi în cele din urmă beneficiile. Şi-atunci? Explicaţia e mai mult decât simplă şi devine evidentă dacă rotim un pic planiglobul lui Mercator (apropo, pe hărţile geografului flamand, care a trăit acum 500 de ani, apare o Groenlandă "verde", deşi insula nu fusese "descoperită" oficial de către europeni) şi îl centrăm la Polul Nord. Surpriză, Groenlanda devine "buricul" lumii, iar cel mai scurt traseu dintre nord-vestul extrem de nuclearizat al Rusiei şi foarte populata coastă de est a Americii trece fix prin mijlocul insulei ce aparţine acum (încă) Danemarcei. Şi ar fi locul ideal de lansare a unor rachete balistice de interceptare, în caz că... vă lipsea legătura cu urs(s)ul moscovit.
Drept urmare, "marele lider morcoviu" a început s-o ia mai pe ocolite.
Prima ţintă a fost Venezuela, ţară care are cele mai mari rezerve de petrol din lume şi unde companiile americane au fost "naţionalizate" de cel puţin două ori până acum. Până-n trei ori, spune zicala. Aşa că, într-o operaţiune cu adevărat specială, de la care Putin ar avea serios de învăţat, a fost "extras" rapid preşedintele Maduro, iar de-acum urmează şi extragerea petrolului. La "pachet" cu Venezuela, este posibil să pice şi Cuba, dependentă în totalitate de petrolul sud-americanilor. Ambele ţări sunt susţinătoare făţişe ale Rusiei, să nu creadă cineva că Trump dă cu zarul când îşi alege ţintele.
Al doilea actual punct nevralgic al planetei pare Iranul, ai cărui locuitori protestează pe străzi de aproape două săptămâni. Nicio legătură cu America, s-ar putea spune la prima vedere. Însă "podul aerian" de la Washington către Orientul Mijlociu din ultima săptămână, plus recentul acces gratuit la Starlinkul lui Elon Musk ridică serioase semne de întrebare, mai ales în condiţiile în care Iranul îi ajută pe ruşi în Ucraina încă de la începutul războiului.
Evident, revine pe listă şi Groenlanda, "dragoste" mai veche a lui Trump, de care-şi aduce aminte din când în când, în vremuri de prea multă linişte planetară. Uriaşa insulă arctică, cu o suprafaţă de aproape zece ori cât România, are doar 50.000 de locuitori şi n-a părut să fie interesantă pentru nimeni până acum, în ciuda bogăţiilor minerale cunoscute ale subsolului său, pentru că valorificarea acestor rezerve nu este deloc facilă, din cauza climei, iar costurile de exploatare ar putea depăşi în cele din urmă beneficiile. Şi-atunci? Explicaţia e mai mult decât simplă şi devine evidentă dacă rotim un pic planiglobul lui Mercator (apropo, pe hărţile geografului flamand, care a trăit acum 500 de ani, apare o Groenlandă "verde", deşi insula nu fusese "descoperită" oficial de către europeni) şi îl centrăm la Polul Nord. Surpriză, Groenlanda devine "buricul" lumii, iar cel mai scurt traseu dintre nord-vestul extrem de nuclearizat al Rusiei şi foarte populata coastă de est a Americii trece fix prin mijlocul insulei ce aparţine acum (încă) Danemarcei. Şi ar fi locul ideal de lansare a unor rachete balistice de interceptare, în caz că... vă lipsea legătura cu urs(s)ul moscovit.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
1.jpg)
mic.jpg){kind=small}
