Să fim nu numai mai buni, ci şi mai sănătoşi!

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, prezent săptămâna trecută la Galaţi, ne-a tuflit visul de a avea un nou (corp de) spital la standarde moderne, motivând că proiectul gălăţean nu se află pe lista celor 49 aprobată de Comisia Europeană în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), din care oricum nu vor primi finanţare decât jumătate.

Anunţat cu surle şi trâmbiţe în ultimul an de autorităţile judeţene, noul spital rămâne astfel la stadiul de intenţie, pentru că soluţia ministerială, de a apela la un împrumut la Banca Europeană de Investiţii (BEI), nu este una realistă nici în condiţiile unor dobânzi preferenţiale sau ale unor garanţii guvernamentale, pentru că 180-200 de milioane de euro reprezintă o sumă mult prea mare şi pentru bugetul unui judeţ mai bogat. De altfel, investiţia de la Galaţi ar fi consumat mai bine de 10% din întreaga sumă alocată Sănătăţii prin PNRR. Iar trimiterea directă la BEI, deşi există şi alte fonduri europene în afară de PNRR, precum şi diverse resurse guvernamentale echivalează cu un refuz categoric al Bucureştiului de a finanţa construirea unui spital nou la Galaţi.

De fapt, "aventura" construirii unui spital modern la Galaţi a început acum vreo 15 ani, cu discuţiile despre de-acum faimosul spital regional din cartierul Cantemir, despre care autorităţile judeţene de atunci spuneau că va avea 800-1.000 de paturi şi va începe să fie construit în 2009. Vremea a trecut, fiecare guvern a făcut şi a desfăcut listele, care cuprindeau iniţial opt spitale, apoi 15, după aceea 6, reduse la 5, apoi la 3 şi tot aşa... până în anul 2020, înainte de alegeri, când ni s-a spus ba că proiectul a ajuns deja la Bruxelles pentru aprobare, ba că se doreşte finanţarea printr-un utopic parteneriat public-privat, dar, de fapt, a fost îngropat definitiv.

După alegeri, am luat-o de la capăt cu proiectul, redus ca dimensiune la jumătate, deşi între timp s-au vehiculat în zonă şi alte câteva spitale mai mici, municipale sau pe diverse specialităţi, rămase şi ele tot la stadiul de idee.

BEI-ul lui Rafila ne-a făcut însă praf toate speranţele, aşa că nu ne rămâne decât să cârpim ceea ce avem, să încercăm să aducem doctori şi echipamente, să mai distrugem din nosocomiale şi să dăm câte o mână de var, pentru că un spital nou la Galaţi a devenit deja un vis prea îndepărtat. Iar de Crăciun, ideal ar fi să fim nu numai mai buni, ci şi mai sănătoşi, dacă de spitale tot n-avem parte!