Pe 28 februarie, Ungaria a plafonat preţul benzinei la 6,23 lei/litru, pentru a stopa creşterea indusă de tendinţa de majorare a cotaţiei petrolului pe burse, apărută imediat după invazia rusă în Ucraina.
La acest preţ, acum circa o săptămână, după ce cotaţiile barilului de petrol pe plan mondial au crescut, benzinăriile din Ungaria au ajuns să vândă în pierdere, Mol anunţând un deficit de 0,45 lei/litru.
Drept urmare, benzinăriile din Ungaria fost luate cu asalt, aşa că următorul pas a fost raţionalizarea vânzărilor, limita fiind stabilită la 100 de litri pe achiziţie. Măsura a dus şi la reducerea programului de lucru în benzinării la doar 4-5 ore pe zi.
Rămaşi fără benzină, din cauza programului sau a raţionalizării, mulţi maghiari au trecut graniţa pentru a alimenta la benzinăriile româneşti din proximitatea frontierei.
După ce s-au trezit cu mulţi clienţi în bătătură, micii patroni români, "întreprinzători" cum îi ştim, au crescut preţul în staţiile (exclusiv) independente din apropierea graniţei, aşa ca pentru "prietenii" maghiari (celebrul 11,1 lei/litru de la Beiuş, recordul de 12,99 lei/litru de la Tinca şi alte câteva creşteri pe la 9-10 lei).
Iar de la imaginile cu respectivele preţuri postate pe reţelele de socializare şi "cântate" de unele televiziuni, a început nebunia care s-a întins rapid în toată ţara, inclusiv la 7-800 de kilometri de graniţa cu Ungaria, isterie amplificată şi de reacţia foarte întârziată a autorităţilor române.
P.S. Preţul barilului pe pieţele internaţionale este în scădere (de la circa 130 la 120 dolari/baril, iar tendinţa este de 110 dolari/baril), aşa că în următoarele zile nu va fi nicio "explozie" a preţului. De altfel, pentru un preţ la pompă în România de 10-11 lei/litru, cotaţia ar trebui să fie de circa 180 dolari/baril, în condiţiile în care maximul istoric (atins în 2008) a fost de 147 dolari/baril.
joi, martie 10, 2022
Indecizia politicienilor europeni naşte monștri în stepa rusească
Rusia a atacat Ucraina mânată de ambiţiile imperialiste de a redobândi controlul asupra teritoriilor pierdute odată cu destrămarea URSS, dar şi cu largul concurs al politicienilor europeni, care n-au reuşit să aibă o voce unică şi convingătoare în faţa unui adversar care abia aştepta un semn de slăbiciune. Practic, indeciziile şi ezitările în a pune Rusia la colţ i-au dat lui Vladimir Putin curajul de a-şi construi visul de ţar.
Pentru că, trebuie spus clar, acesta nu a început în noaptea de Dragobete a anului 2022, ci încă din 2014, atunci când Rusia a anexat Crimeea, fără ca nimeni să i se opună. S-au fluturat lozinci şi declaraţii pompoase şi atunci, dar nu a fost impusă nicio sancţiune serioasă, care să determine Rusia să dea înapoi. Drept urmare, "visul" imperial moscovit a continuat nestingherit în Georgia, în 2018, cu preluarea controlului în provinciile Abhazia şi Osetia de Sud, urmat acum de proclamarea "republicilor independente" Doneţk şi Lugansk.
Şi de data aceasta, am fost martori la aceleași multe vorbe goale şi la câteva "sancţiuni" de ochii lumii, total nesemnificative, gen oprirea unei conducte care n-a funcţionat niciodată sau stoparea unor finanţări de care Rusia nu are nevoie, în condiţiile unor datorii de numai 16% din PIB. Adevăratele măsuri, care ar fi putut pune pe butuci economia rusească şi nu i-ar mai fi permis să finanţeze uriaşele cheltuieli ale unui război, au rămas doar la stadiul de propuneri, bine ascunse sub stindardul "condamnării cu fermitate" a acţiunilor lui Putin. Decuplarea Rusiei de la sistemul bancar mondial n-a fost acceptată de Germania şi Italia, blocarea conturilor oligarhilor fideli lui Putin a fost amânată de Elveţia pe modelul "am creat o comisie de analiză", cumpărarea de gaz rusesc la preţuri astronomice a fost "mediată" de Austria, prin bursa de la Viena, care este controlată de Gazprom ş.a.m.d.
Şi astfel, mângâiată pe creştet de câţiva lideri europeni mărunţi, mânați de interese personale sau de grup, nu de cele ale popoarelor pe care se fac că le reprezintă, Moscova a mai făcut un pas spre ceea ce şi-a propus. Iar acest lucru nu este cucerirea propriu-zisă a Ucrainei, să fim bine înţeleşi, ci refacerea zonei tampon de ţări vasale de pe vremea Pactului de la Varşovia, care să răspundă doar la comenzile Moscovei, nu să arunce ocheade spre Occident, aşa cum face Ucraina de la debarcarea lui Ianukovici încoace. Iar exemplul perfect este Lukaşenko, cu a sa docilă Bielorusie, pe care Putin ar vrea-o replicată acum la Kiev. Şi poate şi prin alte părţi ale continentului (iar Republica Moldova ar putea fi următoarea pe listă), dacă i se dă în continuare mână liberă...
Pentru că, trebuie spus clar, acesta nu a început în noaptea de Dragobete a anului 2022, ci încă din 2014, atunci când Rusia a anexat Crimeea, fără ca nimeni să i se opună. S-au fluturat lozinci şi declaraţii pompoase şi atunci, dar nu a fost impusă nicio sancţiune serioasă, care să determine Rusia să dea înapoi. Drept urmare, "visul" imperial moscovit a continuat nestingherit în Georgia, în 2018, cu preluarea controlului în provinciile Abhazia şi Osetia de Sud, urmat acum de proclamarea "republicilor independente" Doneţk şi Lugansk.
Şi de data aceasta, am fost martori la aceleași multe vorbe goale şi la câteva "sancţiuni" de ochii lumii, total nesemnificative, gen oprirea unei conducte care n-a funcţionat niciodată sau stoparea unor finanţări de care Rusia nu are nevoie, în condiţiile unor datorii de numai 16% din PIB. Adevăratele măsuri, care ar fi putut pune pe butuci economia rusească şi nu i-ar mai fi permis să finanţeze uriaşele cheltuieli ale unui război, au rămas doar la stadiul de propuneri, bine ascunse sub stindardul "condamnării cu fermitate" a acţiunilor lui Putin. Decuplarea Rusiei de la sistemul bancar mondial n-a fost acceptată de Germania şi Italia, blocarea conturilor oligarhilor fideli lui Putin a fost amânată de Elveţia pe modelul "am creat o comisie de analiză", cumpărarea de gaz rusesc la preţuri astronomice a fost "mediată" de Austria, prin bursa de la Viena, care este controlată de Gazprom ş.a.m.d.
Şi astfel, mângâiată pe creştet de câţiva lideri europeni mărunţi, mânați de interese personale sau de grup, nu de cele ale popoarelor pe care se fac că le reprezintă, Moscova a mai făcut un pas spre ceea ce şi-a propus. Iar acest lucru nu este cucerirea propriu-zisă a Ucrainei, să fim bine înţeleşi, ci refacerea zonei tampon de ţări vasale de pe vremea Pactului de la Varşovia, care să răspundă doar la comenzile Moscovei, nu să arunce ocheade spre Occident, aşa cum face Ucraina de la debarcarea lui Ianukovici încoace. Iar exemplul perfect este Lukaşenko, cu a sa docilă Bielorusie, pe care Putin ar vrea-o replicată acum la Kiev. Şi poate şi prin alte părţi ale continentului (iar Republica Moldova ar putea fi următoarea pe listă), dacă i se dă în continuare mână liberă...
Renaşterea de după Apocalipsă
Războiul declanşat de invazia Rusiei în Ucraina are deja două săptămâni de confruntări şi nu pare să i se întrevadă prea curând un final. Cele două tabere mai au încă suficiente resurse, iar divergenţele în privinţa condiţiilor pentru o încetare a focului sunt practic insurmontabile.
Şi, în condiţiile unui război de durată, preţul plătit de statele ce s-au alăturat sancţiunilor impuse Rusiei va deveni din ce în ce mai important. În zona energetică este deja deranj mare, chiar dacă ruşii nu şi-au închis deocamdată gazoductele de Europa. Practic, orice creştere de preţ în acest sector duce inevitabil la majorări de tarife în lanţ în toate domeniile de activitate. Dacă mai introducem în ecuaţie şi resursele pe care cele două state aflate în război le asigurau până acum lumii, printre care grâu, porumb, orz, floarea-soarelui, îngrăşăminte, nichel, aluminiu, titan şi chiar fier, rezultă că ne aşteaptă o perioadă economică mai mult decât complicată, pentru că, deşi România dispune de o parte din resursele menţionate, preţul se face la nivel mondial şi va creşte exponenţial. Şi cum nivelul nostru de trai este încă departe de cel din statele Uniunii Europene, problemele economice ne vor afecta mult mai serios, situaţia putând fi comparată, pentru o parte importantă a populaţiei ţării, cu o adevărată apocalipsă. În plus, indecizia, nepăsarea şi incompetenţa decidenţilor autohtoni de prin toate partidele, de-acum proverbială, vor da şi ele o "mână de ajutor" la ceea ce ne aşteaptă.
Există însă şi o rază de speranţă, un soi de luminiţă de la capătul tunelului, dacă preferaţi o expresie clasică. Din păcate, asta este legată tot de politicieni, a căror reacţie foarte rapidă ar putea să determine relocarea în România a unei părţi importante din fabricile închise în Rusia de marile companii ce s-au alăturat embargoului de război. Un lobby eficient pe lângă marile corporaţii şi o adaptare a legislaţiei naţionale la necesităţile de moment ale acestora ne-ar putea propulsa într-o ţară extrem de atractivă pentru investiţii majore într-un timp foarte scurt, pentru că mai-marii economiei mondiale nu-şi vor permite să rămână în stand-by foarte multă vreme. Iar o politică investiţională inspirată ar putea genera o revitalizare economică spectaculoasă, ce ne-ar putea readuce renumele pierdut de "grânar al Europei", ne-ar permite dezvoltarea de industrii de top şi, peste toate, ar determina o revenire masivă acasă a românilor plecaţi prin lumea largă.
Sunteţi pregătiţi pentru renaştere, domnilor politicieni, sau ne lăsaţi să ne zbatem în apocalipsa care va veni şi fără implicarea dumneavoastră?
Şi, în condiţiile unui război de durată, preţul plătit de statele ce s-au alăturat sancţiunilor impuse Rusiei va deveni din ce în ce mai important. În zona energetică este deja deranj mare, chiar dacă ruşii nu şi-au închis deocamdată gazoductele de Europa. Practic, orice creştere de preţ în acest sector duce inevitabil la majorări de tarife în lanţ în toate domeniile de activitate. Dacă mai introducem în ecuaţie şi resursele pe care cele două state aflate în război le asigurau până acum lumii, printre care grâu, porumb, orz, floarea-soarelui, îngrăşăminte, nichel, aluminiu, titan şi chiar fier, rezultă că ne aşteaptă o perioadă economică mai mult decât complicată, pentru că, deşi România dispune de o parte din resursele menţionate, preţul se face la nivel mondial şi va creşte exponenţial. Şi cum nivelul nostru de trai este încă departe de cel din statele Uniunii Europene, problemele economice ne vor afecta mult mai serios, situaţia putând fi comparată, pentru o parte importantă a populaţiei ţării, cu o adevărată apocalipsă. În plus, indecizia, nepăsarea şi incompetenţa decidenţilor autohtoni de prin toate partidele, de-acum proverbială, vor da şi ele o "mână de ajutor" la ceea ce ne aşteaptă.
Există însă şi o rază de speranţă, un soi de luminiţă de la capătul tunelului, dacă preferaţi o expresie clasică. Din păcate, asta este legată tot de politicieni, a căror reacţie foarte rapidă ar putea să determine relocarea în România a unei părţi importante din fabricile închise în Rusia de marile companii ce s-au alăturat embargoului de război. Un lobby eficient pe lângă marile corporaţii şi o adaptare a legislaţiei naţionale la necesităţile de moment ale acestora ne-ar putea propulsa într-o ţară extrem de atractivă pentru investiţii majore într-un timp foarte scurt, pentru că mai-marii economiei mondiale nu-şi vor permite să rămână în stand-by foarte multă vreme. Iar o politică investiţională inspirată ar putea genera o revitalizare economică spectaculoasă, ce ne-ar putea readuce renumele pierdut de "grânar al Europei", ne-ar permite dezvoltarea de industrii de top şi, peste toate, ar determina o revenire masivă acasă a românilor plecaţi prin lumea largă.
Sunteţi pregătiţi pentru renaştere, domnilor politicieni, sau ne lăsaţi să ne zbatem în apocalipsa care va veni şi fără implicarea dumneavoastră?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
1.jpg)
mic.jpg){kind=small}
