Pe 28 februarie, Ungaria a plafonat preţul benzinei la 6,23 lei/litru, pentru a stopa creşterea indusă de tendinţa de majorare a cotaţiei petrolului pe burse, apărută imediat după invazia rusă în Ucraina.
La acest preţ, acum circa o săptămână, după ce cotaţiile barilului de petrol pe plan mondial au crescut, benzinăriile din Ungaria au ajuns să vândă în pierdere, Mol anunţând un deficit de 0,45 lei/litru.
Drept urmare, benzinăriile din Ungaria fost luate cu asalt, aşa că următorul pas a fost raţionalizarea vânzărilor, limita fiind stabilită la 100 de litri pe achiziţie. Măsura a dus şi la reducerea programului de lucru în benzinării la doar 4-5 ore pe zi.
Rămaşi fără benzină, din cauza programului sau a raţionalizării, mulţi maghiari au trecut graniţa pentru a alimenta la benzinăriile româneşti din proximitatea frontierei.
După ce s-au trezit cu mulţi clienţi în bătătură, micii patroni români, "întreprinzători" cum îi ştim, au crescut preţul în staţiile (exclusiv) independente din apropierea graniţei, aşa ca pentru "prietenii" maghiari (celebrul 11,1 lei/litru de la Beiuş, recordul de 12,99 lei/litru de la Tinca şi alte câteva creşteri pe la 9-10 lei).
Iar de la imaginile cu respectivele preţuri postate pe reţelele de socializare şi "cântate" de unele televiziuni, a început nebunia care s-a întins rapid în toată ţara, inclusiv la 7-800 de kilometri de graniţa cu Ungaria, isterie amplificată şi de reacţia foarte întârziată a autorităţilor române.
P.S. Preţul barilului pe pieţele internaţionale este în scădere (de la circa 130 la 120 dolari/baril, iar tendinţa este de 110 dolari/baril), aşa că în următoarele zile nu va fi nicio "explozie" a preţului. De altfel, pentru un preţ la pompă în România de 10-11 lei/litru, cotaţia ar trebui să fie de circa 180 dolari/baril, în condiţiile în care maximul istoric (atins în 2008) a fost de 147 dolari/baril.
joi, martie 10, 2022
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu