Europa se pregăteşte, România se bălăcăreşte

După ce Ucrainei i s-a permis să folosească rachetele americane cu rază lungă de acţiune împotriva ţintelor militare de pe teritoriul Rusiei, situaţia conflictului armat dintre Moscova şi Kiev, care tocmai a "aniversat" 1.000 de zile, este pe cale să escaladeze la cote mai mult decât alarmante.

Rusia ameninţă zilnic cu folosirea armelor nucleare şi a demarat producţia de masă a unor adăposturi antiatomice mobile, cablurile de comunicaţii din Marea Baltică au început să crape subit unul după altul, iar ţările central şi est-europene care nu-l aplaudă pe Putin au anunţat diverse măsuri preventive de apărare. Suedia şi Norvegia au început să-şi instruiască cetăţenii despre cum să reziste în cazul unui război, Finlanda şi-a avertizat populaţia despre supravieţuirea fără electricitate la minus 20 de grade, Danemarca a actualizat datele despre stocurile de apă, hrană şi medicamente necesare pentru trei zile de subzistenţă, iar Polonia şi ţările baltice au început să-şi construiască fortificaţii la graniţele cu Belarus şi Rusia.

În tot acest timp, România se află într-o prelungită campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, în care principalii candidaţii se acuză reciproc de tot felul de matrapazlâcuri. Sătul până peste cap de bălăcărelile politice interminabile, poporul îşi vede de-alea lui, urmăreşte la televizor emisiuni de gătit, meciuri de fotbal sau seriale siropoase, se uită practic la orice în afară de "dezbaterile" sterile despre nimic pe care le propun candidaţii la şefia statului.

De altfel, onor prezidenţiabilii care nu ştiu cine face parte din CSAT sau din Consiliul de Securitate al ONU sunt la fel de habarnişti şi când vine vorba despre ce se întâmplă în jurul lor, de la cât costă un kilogram de carne până la ce trupe poate mobiliza România în cazul unui război. Ştiu ei câte ceva despre armamentul sofisticat pe care ne-am propus să-l cumpărăm şi despre faptul că alocăm 2,5% din PIB pentru apărare.

Nu ştiu, însă, cu siguranţă că alocarea respectivă este doar pe hârtie, pentru că în realitate în ultimii doi ani n-am trecut de 1,7%. Ignoră şi faptul că România are de fapt doar 20.000 de combatanţi, dintr-un total de 60.000 de militari activi, iar pe graniţa de est, de la Suceava la Galaţi, sunt numai 4.000 de soldaţi, care evident n-au cum să reziste zece zile până la sosirea în ajutor a trupelor terestre ale NATO.

Despre pregătirea reală a populaţiei, la fel, nici vorbă să fie cineva interesat, exerciţiile de mobilizare ale rezerviştilor, care au avut loc şi la Galaţi în primăvară, fiind mai mult o ieşire la iarbă verde, cu fasole şi cârnaţi în loc de mici şi bere.

Iar când îi auzi pe prezidenţiabili la televizor cât de docţi se consideră sau cât de mesianici se cred, normal că-ţi vine să schimbi canalul, mai ales că atâta "varză" doar la emisiunile cu bucătari îţi mai e dat să vezi. Şi acolo se călește, nu păcălește!

Dacă nema putirinţă, geaba chichirez play-off

După ce Oţelul a reuşit anul trecut un campionat de invidiat, din postura de nou-promovată, fiind la un pas de calificarea în cupele europene, suporterilor gălăţeni li s-a cam urcat fotbalul la cap şi au început să viseze din cale-afară de frumos. Nu ne împiedică nimeni să visăm, e drept, numai că pentru a-ţi îndeplini visele e nevoie de obicei şi de bani, iar în fotbalul modern banii sunt esenţiali. Numai când te uiţi la bugetele marilor cluburi europene şi la salariile vedetelor acestora te ia ameţeala.

Începutul sezonului actual ar fi trebuit să ridice primele semne de întrebare, după ce Oţelul nu a reuşit să-l păstreze pe Bodişteanu şi nici să-l legitimeze pe golgeterul Drăghiceanu, pe care îl "arvunise" deja, tocmai din cauza salariilor mici pe care le poate oferi.

Prima parte a campionatului a făcut însă uitat acest lucru, precum şi faptul că transferurile s-au făcut târziu şi au afectat pregătirea de vară, după ce evoluţiile fotbaliştilor gălăţeni au fost peste aşteptări, iar Oţelul s-a aflat pe podium multă vreme, fiind singura echipă neînvinsă în primele 12 runde.

Însă ceea ce, obiectiv vorbind, era de aşteptat să se întâmple, s-a întâmplat, odată cu înfrângerea în faţa liderului. Oţelul a pierdut cadenţa şi n-a mai putut ţine pasul cu plutonul fruntaş, au apărut rezultatele negative şi contestatarii au scos rapid capul de la cutie. Au apărut acuzaţii că Dorinel e anacronic, că s-au făcut blaturi şi multe altele. Numai dacă încercăm să argumentăm varianta blaturilor, puteam vedea uşor că ne dă peste mână însăşi definiţia termenului: blat înseamnă să pierzi un meci pe care în mod normal puteai să-l câştigi, ceea ce nu e cazul la Oţelul în momentul de faţă!

Explicaţia declinului este mult mai simplă decât pare. Jucătorii Oţelului sunt, cu notabila excepţie Cisotti, de o valoare mult mai mică decât cei ai contracandidatelor la play-off, fapt confirmat, în afară de evoluţiile din teren, şi de portalurile de evaluare, gen transfermarkt. De altfel, simplul fapt că aproape toţi au ajuns la Galaţi liberi de contract, nefiind doriţi de echipe de top şi cu salarii mai mari, este o altă confirmare.

Drept urmare, în momentul de faţă, cu o pregătire fizică mult sub cea care a impresionat în sezonul trecut, cu o disciplină tactică făcută praf de absenţa căpitanului Cisotti, cu entuziasmul sleit de problemele financiare şi cu o valoare a jucătorilor sub cea a echipelor cu pretenţii, jocul Oţelului a început să scârţâie serios, iar ultimele rezultate sunt consecinţa firească a tuturor acestor factori. Nici vorbă de vreo conspiraţie mondială, asta e "marfa" pe care o putem avea în condiţiile unui buget mediocru, printre cele mai mici din Superligă.

Şi, cum perspective de redresare financiară nu prea există, ar cam trebui să ne luăm gândul de la visurile de play-off şi să vedem mai degrabă cum ne vom salva de la retrogradare. Pentru că, parafrazându-l pe Anton Pann, dacă nema putirinţă (financiară), geaba chichirez gâlceavă (cu echipele de play-off).

Până să doborâm noi dronele, vin rachetele!

"Viteza" cu care se mişcă autorităţile române este deja proverbială, inclusiv când este vorba despre urgenţe de interes naţional. Ocupaţi permanent cu creşterea nivelului de trai (al lor, nu al poporului!), politicienii noştri tergiversează până la limita absurdului orice iniţiativă, indiferent de consecinţe, chiar dacă acestea se pot dovedi uneori catastrofale.

Reforma pensiilor speciale, spre exemplu, mereu promisă şi niciodată realizată, a devenit deja telenovelă în România, cu sezoane înşirate unul după altul în care nu se întâmplă nimic. Iar următorul episod este deja cuprins în strategia pe care guvernul a pregătit-o pentru perioada 2025-2031, semn că vor mai trece ani buni fără să se facă ceva concret.

O problemă mult mai acută o reprezintă însă "războiul dronelor". În momentul de faţă, România nu are o legislaţie care să-i permită să doboare dronele străine care survolează ilegal teritoriul ţării, deşi ruşii ne tot fac "cadou" astfel de aparate de zbor de vreo doi ani încoace. Iar unele dintre acestea au căzut în România, din fericire fără consecinţe tragice până acum. Dar nu este deloc exclus să se întâmple şi accidente cu victime.

În momentul de faţă, un proiect de lege care stipulează posibilitatea de a doborî dronele ilegale a ajuns în consultare publică, după ce şeful Statului Major a făcut cunoscut, la începutul acestui an, faptul că armata nu poate ataca aparatele ruseşti ajunse accidental în spaţiul aerian al ţării. Până la intrarea în parlament a proiectului, prevăzută pentru ianuarie viitor, urmată de dezbateri, aprobare şi promulgare, sunt şanse ca noua noastră viitoare lege să devină caducă.

În schimb, pericolele la adresa securităţii naţionale se "mişcă" mult mai rapid. Un singur exemplu este elocvent. Compania germană Rheinmetall tocmai a finalizat o fabrică de blindate în Ucraina, care va produce primele maşini de luptă până la sfârşitul anului. În replică, ruşii au anunţat că noua fabrică este o ţintă pentru armata sa, aşa că este foarte posibil ca uzina germană să fie atacată cu rachete cu rază lungă de acţiune "Kinjal" ("Pumnal").

Problema este că noua fabrică este amplasată la doar 5-6 kilometri de graniţa României, aşa că nu este exclus ca în lunile următoare să avem parte nu numai de drone rătăcite, ci şi de rachete hipersonice. Iar dacă drone putem doborî, dar n-avem legislaţie, în cazul rachetelor de ultimă generaţie n-avem nici armamentul necesar. Şi cum rachetele ruseşti nu au deloc precizia cu care se laudă Kremlinul, nu-i văd deloc bine pe locuitorii din Satu Mare, în cazul, din fericire destul de puţin probabil, în care Putin va risca să atace fabrica germană.

Una „verba”, alta „scripta”

Ministerul de Finanţe a publicat, vineri, planul fiscal pe care Guvernul îl va prezenta Comisiei Europene, care deja a acceptat de principiu strategia României de a-şi reduce deficitul bugetar în următorii şapte ani (faţă de patru ani, cât este perioada standard), pentru a ajunge în 2031 la mai puţin de 3% din PIB. Planul prevede o serie de reforme fiscal-bugetare normale pentru situaţia de deficit excesiv în care se află România încă din 2020, însă nu conţine şi măsurile concrete care vor fi luate pentru a ajunge la ţintele impuse de Tratatul de la Maastricht (deficit bugetar sub 3% din PIB şi grad de îndatorare mai mic de 60%). Oficialii de la Bruxelles par însă să fi închis ochii la acest aspect, atâta timp cât promisiunea guvernului român este că banii vor merge spre investiţii, cu precădere în infrastructură, sănătate şi învăţământ, europenii considerând că un astfel de deficit este unul "bun".

Pe de altă parte, guvernanţii se află în campanie electorală, aşa că promisiunile curg gârlă, care mai de care mai populiste. Multe dintre acestea se bat însă cap în cap cu documentul care va ajunge la Bruxelles.

Spre exemplu, guvernanţii promit, în declaraţiile publice, reducerea taxării muncii cu 5 puncte procentuale, în timp ce strategia prevede o creştere a impozitului pe salarii şi venit de la 2,8% la 4,0% din PIB, încă de anul viitor. Evident, acest lucru nu este posibil decât prin creşterea taxelor, iar cele mai vehiculate variante sunt majorarea impozitului pe salarii de la 10 la 16%, creşterea impozitului pe dividende de la 8 la 16% şi taxarea suplimentară a microîntreprinderilor, alături de eliminarea facilităţilor existente, precum cele acordate angajaţilor din construcţii.

De asemenea, în condiţiile în care trei sferturi dintre pensiile din România au crescut prin reforma aplicată în septembrie şi s-a promis indexarea lor anuală, guvernul susţine la Bruxelles că va scădea de la 12,7% la 10,7% cheltuielile cu asistenţa socială. Lucru la fel de imposibil, mai ales în condiţiile în care în aceşti şapte ani va ajunge la vârsta de pensionare uriaşa generaţie a "decreţeilor". Aşa că va fi nevoie de mult mai mulţi bani. S-a anunţat deja că vor creşte accizele la bere şi probabil că vor urma şi alte majorări, poate chiar a celei mai importante, taxa pe valoarea adăugată (TVA), în ciuda promisiunilor electorale că "taxele nu vor creşte".

Ar exista o "scăpare", în primă instanţă, prin creşterea ratei de îndatorare a ţării, care acum se situează la numai 52%, faţă de limita de 60% impusă la Maastricht. Dar şi acest lucru vine la pachet cu multe constrângeri, de la creşterea dobânzilor la majorarea sumelor ce trebuie rambursate anual.

Un lucru e cert, între ceea ce se promite populaţiei ("verba volant") şi ce se livrează la Bruxelles ("scripta manent") e o distanţă ca de la cer la pământ. Şi, întotdeauna, în defavoarea oamenilor de rând.

Cine va câştiga mandate de parlamentar la Galaţi

Până la miezul nopţii de 17 octombrie, partidele şi candidaţii independenţi s-au putut înscrie pentru participarea la scrutinul de la 1 decembrie pentru alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor. În mare parte, însă, cei care îşi doresc un fotoliu parlamentar sunt cunoscuţi de câteva zile. Cine va ajunge în Parlament este greu de spus acum, deşi se pot face previziuni, bazate pe sondajele de opinie şi istoricul alegerilor.

O primă constatare este că parlamentarele suscită mai puţin interes decât localele, astfel că prezenţa la acest tip de scrutin este întotdeauna mai scăzută. O altă constatare bazată pe istoricul electoral este că rezultatul de la alegerile pentru Consiliul Judeţean este cel mai apropiat politic de cel pentru Parlament. Pornind de la aceste date, putem estima câte locuri va obţine la Galaţi fiecare partid ce va fi reprezentat în noul legislativ.

Conform algoritmului menţionat, la o participare la vot în judeţul Galaţi de circa 150.000 de persoane, PSD va obţine 75.000 de voturi, PNL va atrage 22.500 de alegători, în timp ce AUR şi USR vor convinge 12.000, respectiv, 9.000 de persoane. Vor intra în calculul mandatelor şi cele circa 500 de voturi care vor merge la UDMR. Pentru celelalte partide înscrise în cursă, conform tuturor sondajelor de opinie, va fi foarte greu spre imposibil să obţină mai mult de 5 procente la nivel naţional pentru a participa la repartizarea mandatelor, aşa că nu le vom lua în calcul.

Galaţiul trimite în Parlament nouă deputaţi şi patru senatori. Din cele 120.000 de voturi care vor conta, detaliate mai sus, rezultă că un mandat de senator se va adjudeca cu 30.000 de voturi, iar pentru unul de deputat sunt necesare cam 13.300 de voturi.

Astfel, la Senat, PSD va avea două mandate, iar celelalte două se vor aloca la redistribuire, unde cele mai mari şanse de a le obţine le au, în ordine, PNL, PSD, AUR, PNL şi USR. La Cameră, PSD va obţine cinci locuri, PNL va primi un mandat, iar celelalte trei se vor repartiza după redistribuire, şansele cele mai importante avându-le, în ordine, AUR, PNL, USR, PSD şi PNL.
Dacă totul va decurge conform calculelor, configuraţia parlamentară gălăţeană va fi următoarea: PSD - 3 şi PNL - 1 la Senat, PSD - 5, PNL - 2, AUR - 1, USR - 1 la Camera Deputaţilor.

Trebuie precizat faptul că redistribuirea se face la nivel naţional, astfel că există mai multe variabile imposibil de calculat până la aflarea rezultatelor finale. Din acest motiv, spre finalul listei de redistribuire se mai întâmplă anomalii, precum cele două locuri de deputat obţinute de AUR la Galaţi în 2020, deşi numărul de voturi obţinute a fost mai mic decât norma pentru un singur mandat. Anul acesta, cel mai aproape de o astfel de situaţie pare a fi PNL, care, spre exemplu, cu 27.000 de voturi poate obţine două mandate de deputat, iar cu 25-26.000 poate câştiga trei! Dar nici două mandate de senator nu sunt excluse pentru PNL, din acelaşi motiv!

De ce nu-şi asigură românii locuinţele

După inundaţiile care au lovit crunt judeţul Galaţi luna trecută s-a adus din nou în discuţie faptul că românii nu-şi fac asigurări pentru locuinţe, deşi legea în vigoare instituie obligativitatea acestui lucru, iar sumele ce trebuie plătite sunt modice.

Este drept că procentajul de asigurare nu a depăşit niciodată 20-25% în cei 16 ani de când există legea. Acest lucru are însă cauze multiple şi nu ţine aproape deloc de apetenţa românilor de a-şi asigura sau nu locuinţele.

În primul rând, legea prevede că amenzile pentru nerespectarea "obligaţiei" trebuie aplicate de către primari, care n-au niciun interes de a face acest lucru, care i-ar pune în ingrata situaţie de a-şi amenda propriii alegători.

În al doilea rând, dezastrele pentru care sunt asigurate locuinţele sunt cutremurele, alunecările de teren şi inundaţiile, catastrofe care nu se pot produce individual, ci doar la nivelul unor comunităţi importante, iar în fiecare astfel de situaţie a intervenit Guvernul şi a acoperit în mare parte cheltuielile legate de refacerea locuinţelor distruse.

În al treilea rând, procentajul de 20-25% este asigurat de fapt de cei care-şi cumpără locuinţe prin credit bancar, caz în care încheierea unei poliţe este cu adevărat obligatorie, casele asigurate benevol fiind probabil sub 10%. Faptul că, din 7.000 de locuinţe distruse în Galaţi, doar circa 300 erau asigurate, demonstrează clar acest lucru, pentru că, respectând procentajul judeţean de 20-21%, ar fi trebuit să existe în jur de 1.500 de case asigurate şi sunt, de fapt, de cinci ori mai puţine.

Nu în ultimul rând, suma pe care o poate primi un asigurat cu o casă precum cele distruse acum de inundaţii se ridică la 50.000 de lei, pentru că valoarea nu a fost modificată din 2008, de la apariţia legii, şi nu ţine cont de evoluţia preţurilor din piaţa imobiliară. Dacă asiguratorul mai găseşte vreo bucată de perete rămasă în picioare sau vreo grindă care încă mai bălăngăne tocul uşii, suma începe să scadă serios. Dovadă este chiar raportul oficial al societăţii de asigurare, care a anunţat că primele zece dosare plătite au fost în medie de 28.000 de lei, practic jumătate din suma maximă. Evident, cu aceşti bani nu-ţi poţi (re)face o casă. De altfel, ajutorul guvernamental de 25.000 de lei de familie, acordat pentru electrocasnice, mobilă, lemne şi cheltuieli urgente, certifică faptul că o astfel de sumă nu acoperă decât strictul necesar, fără să fie luată în calcul refacerea casei.

Una peste alta, avem o lege total nefuncţională, care nu este nici aplicabilă, nici atractivă şi nici realistă din punct de vedere material, situaţie pe care nimeni nu este dispus să o recunoască, aşa că se dă vina de 16 ani pe indiferenţa românilor. E mult mai simplu pentru politicieni să susţină că avem legislaţie şi să asigure nişte sinecuri bine plătite, decât să elaboreze o lege cu adevărat folositoare, care să-i protejeze pe oameni în astfel de cazuri extreme.

Stare de alertă bugetărească

Viiturile care au lovit devastator judeţul Galaţi în noaptea de vineri spre sâmbătă au determinat o reacţie extrem de rapidă în multe zone ale societăţii, în general cele militarizate şi ale societăţii civile. Sute de pompieri, militari şi jandarmi au fost mobilizaţi şi au ajuns rapid la faţa locului, alături de voluntari, pentru a-i ajuta pe zecile de mii de sinistraţi să se salveze din calea apelor şi să mai recupereze câte ceva din agoniseala de-o viaţă care li s-a spulberat în câteva ore. Mai mulţi membri ai guvernului, în frunte cu premierul, au ajuns şi ei în dimineaţa următoare în comunele gălăţene, secondaţi de o pleiadă de politicieni de toate culorile, mare parte fără vreun alt rol în piesă decât campania electorală care bate la uşă.

Iar unele lucruri chiar s-au mişcat repede, camioanele cu ajutoare au început să sosească unul după altul, s-au luat decizii în privinţa cazării celor rămaşi fără case, a şcolilor şi grădiniţelor care să asigure continuitatea învăţământului şi a tuturor societăţilor care trebuie să asigure utilităţile, de la apă, la electricitate. Ba chiar şi arhiepiscopul Casian a dat la lopată într-una din bisericile pline de noroi din zonă.

În schimb, deşi reprezentanții Prefecturii şi ai Consiliului Judeţean s-au aflat şi ei printre sinistraţi încă de sâmbătă, deciziile lor instituţionale au fost amânate până luni. Dacă şedinţa de îndată a Consiliului Judeţan a fost convocată la primele ore ale dimineţii, iar alocările de bani s-au votat la foc automat, Prefectura a avut nevoie de ceva mai mult timp să-şi bea cafeaua, probabil s-a mai şi scărpinat un pic pe ici, pe colo, a stat apoi la o bârfă cu vecinii din Vaslui şi, în cele din urmă, a reuşit spre sfârşitul programului să redacteze hârtia prin care solicita instituirea stării de alertă în judeţ. Ministerul de Interne a aprobat-o foarte rapid, semn că solicitarea era aşteptată sau chiar îi fusese cerută Prefecturii gălăţene.

Dar nu numai Prefectura s-au făcut că plouă tot weekendul, ci şi alte instituţii care ar fi trebuit să aibă ceva de spus şi mai ales de făcut în aceste zile cumplite. Spre exemplu, Direcţia Sanitar Veterinară ar fi trebuit să se ocupe de animalele moarte, lucru pe care l-au făcut în teren pompierii, iar Direcţia de Sănătate Publică s-a rezumat la un comunicat cu sfaturi generale, în timp ce vaccinurile pe care trebuia să le asigure populaţiei afectate au fost trimise de ministrul Rafila de la Bucureşti.

Dar, până la urmă, nu e vina bugetarilor că ploile diluviene şi puhoaiele de apă care au măturat totul în cale n-au ţinut cont că e sfârşit de săptămână şi au făcut prăpăd în jumătate de judeţ, nu-i aşa? Cei mai odihniţi dintre muritori doar şi-au respectat weekendul (bine că n-a fost şi vreo "punte"), că-i mare păcat să munceşti în zilele libere, mai ales când e şi cruce roşie în calendar!