"Isprăvile" penale ale generalilor SRI Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă ţin prima pagină a ziarelor de câteva săptămâni bune. În fiecare zi mai apar un (auto)denunţător, o stenogramă, un filmuleţ, o filă de dosar, o dezvăluire mai mult sau mai puţin incendiară despre cei doi ex-şefi ai spionilor, care cândva erau cunoscuţi ca stâlpi ai luptei anticorupţie. Denunţătorii nu sunt nici ei străini de dosare penale şi chiar condamnări, ba chiar şi asupra procurorilor implicaţi în anchetă planează diverse acuzaţii.
Tot ce s-a vehiculat în ultima lună te duce cu gândul la ideea că există cineva care vrea să menţină subiectul în topul audienţelor. Scopul demersului este mai puţin clar, dar are legătură foarte probabil cu alegerile de duminica viitoare şi cu abaterea interesului unei bune părţi a electoratului de la dezbaterile despre candidaţi şi de la proiectele puse pe masă de aceştia, dar vizează şi inocularea periculoasei idei că, orice-am face şi orice-am vota, tot EI vor conduce şi tot "statul paralel" va controla butoanele oricărei puteri alese sau numite. Iar asta duce la sporirea dezinteresului populaţiei faţă de alegeri, la absenteism la urne şi, implicit, la posibilitatea de a impune lideri care n-ar fi câştigat susţinerea populară în cazul unei prezenţe masive la vot.
Revenind la cei doi generali acuzaţi de trafic de influenţă, după ce au solicitat sute de mii de euro pentru a schimba deciziile unor magistraţi, în dosar fiind anchetate şi infracţiuni de spălare de bani, nimic din ceea ce s-a vehiculat până acum nu te duce cu gândul la spionaj. Mai mult, ultimul şef al SRI, Edward Hellvig, a turnat şi el gaz pe foc, afirmând că, în instituţia pe care a condus-o până nu demult, angajaţii sunt implicaţi în afaceri ale companiilor de stat sau în activitatea unor parlamentari. Chestii de consultanţă, pe numele ei oficial!
Nu-i aşa că atunci când vă gândiţi la spioni, vă vin în minte bărbaţi eleganţi şi extrem de pricepuţi în toate cele, de la stiluri exotice de luptă la maşini, explozibili şi calculatoare, sau femei foarte frumoase şi inteligente, capabile să sucească minţile şi să afle secretele oricui? Şi, peste toate, exemple de moralitate, integritate şi patriotism. Ei bine, astea-s se pare doar în... filme şi cărţi! Deşi poate chiar există pe undeva, pe alte meridiane, că doar trebuie să fi fost inspiraţi scriitorii şi scenariştii de cineva. La noi, însă, spionii par să fie mai degrabă golani, profitori, şpăgari şi şantajişti!
Foarte, foarte departe de profilul clasicului James Bond...
luni, iunie 03, 2024
Abonați-vă la:
Postări (Atom)