În ultima perioadă, mulţi oficiali europeni se referă din ce în ce mai des la posibilitatea unui război Rusia - Europa, într-un viitor care nu pare deloc îndepărtat. Potrivit unor rapoarte interne ale serviciilor germane de informaţii, Rusia ar putea ataca teritorii NATO "după 2026", creşterea producţiei de arme a Moscovei şi desfăşurarea de rachete în vestul ţării şi în Belarus indicând, în opinia analiştilor, pregătirea unui conflict major cu Occidentul. Inclusiv ministrul german al Apărării a avertizat că Putin ar putea invada o țară NATO "peste 5-8 ani". Vizate de un eventual atac vor fi, în opinia germanilor, ţările baltice şi Finlanda.
La rândul său, preşedintele francez Emmanuel Macron a invitat naţiunile europene să trimită trupe în Ucraina, "pentru a ne asigura că Rusia nu câştigă războiul", deşi a avertizat că nu există consens asupra acestui subiect, iar alţi lideri europeni importanţi au negat ulterior astfel de intenţii.
Peste Ocean, o eventuală alegere a lui Donald Trump ar face praf unitatea de care (încă) se bucură blocul militar nord-atlantic. Mai mult, generalul David Petraeus, care a condus războaiele din Irak și Afganistan, iar apoi a fost director al CIA, consideră că "America trebuie să rămână întotdeauna în Orientul Mijlociu", apărarea Europei trecând astfel pe plan secund pentru SUA. În opinia lui Petraeus, următoarele ţinte ale lui Putin vor fi Moldova şi Lituania.
Inclusiv Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a declarat că trebuie să ne pregătim pentru câţiva ani de relaţii tensionate cu Moscova.
Din păcate, după cum arată scena politică euro-atlantică, măcinată de dispute electorale interne şi de o fobie de migranţi dusă la extrem, pericolul unui război este unul major. Ucraina a fost lăsată din ce în ce mai singură în ultimele luni, fără suficiente arme şi muniţii, iar oamenii lui Zelenski nu vor putea rezista la infinit doar cu declaraţii de sprijin, în condiţiile în care tunurile le vor rămâne fără obuze. Şi, cu siguranţă, Putin, care visează "de mic copil" la o renaştere a fostei Uniuni Sovietice, nu va ezita prea mult, poate doar o scurtă perioadă de refacere a forţelor, până să atace ţările mici de la marginea "imperiului" său. Astfel, dacă Europa nu se trezeşte şi continuă să dea semne de slăbiciune cu fiecare ocazie, ne-am putea trezi implicaţi în câţiva ani într-un al treilea război mondial. Un conflict de proporţii poate fi încă prevenit, dar numai dacă atitudinea demagogică a liderilor Europei se va schimba radical, în sensul renunţării la declaraţii politicianiste şi trecerii la acţiuni concrete.
duminică, martie 17, 2024
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu