"Tradiţia" dezertării la preşedinţii liberali

În cei 30 de ani de politică românească "originală", mai toţi liderii proeminenţi ai Partidului Naţional Liberal (PNL) n-au înţeles jocul democratic al succesiunii la conducere şi au părăsit formaţiunea cu scandal, cei mai mulţi înfiinţându-şi partide noi, cu care însă n-au reuşit să se impună în faţa electoratului.

Astfel, preşedinte încă de la reînfiinţarea PNL în 1990, Radu Câmpeanu a pierdut în faţa lui Mircea Ionescu-Quintus alegerile interne din 1993, după ce în anul anterior partidul ratase intrarea în Parlament, şi a părăsit formaţiunea politică, fondând PNL-Câmpeanu. După retragerea lui Quintus, preşedinţia PNL a fost deţinută pe rând, circa doi ani fiecare, de Valeriu Stoica şi Teodor Stolojan, care ulterior au ajuns în afara PNL şi au înfiinţat Partidul Liberal Democrat. Mai apoi, învins în competiţia internă de Crin Antonescu, Călin Popescu Tăriceanu a ieşit din partid şi a devenit în 2015 preşedinte al ALDE. Acum, înlocuit la conducere de Florin Cîţu, Ludovic Orban şi-a anunţat demisia din PNL şi intenţia de a înfiinţa un nou grup politic liberal.

Dezertarea lui Orban nu face astfel decât să continue "tradiţia" preşedinţilor liberali care n-au acceptat înfrângerea într-un scrutin intern, semn foarte clar că anvergura acestor lideri nu a fost deloc pe măsura tradiţiei unui partid cu un "pedigree" precum cel al PNL. Că Ludovic Orban îşi va înfiinţa până la urmă un nou partid, care să grupeze şi o parte dintre politicienii liberali actuali, e mai puţin important, pentru că o astfel de formaţiune va sfârşi invariabil la lada de gunoi a istoriei, aşa cum o demonstrează toate exemplele de până acum ale foştilor lideri ai PNL. Atâta timp cât nu ai reuşit să te impui în fruntea unui partid puternic, e practic imposibil să câştigi electorat semnificativ atunci când o iei de la zero.

Pe de altă parte, mişcarea actuală de scindare din PNL îi este extrem de favorabilă preşedintelui Klaus Iohannis, care nu dă deloc impresia că ar avea de gând să renunţe la politică în 2024, la încheierea mandatelor de şef al statului, iar un partid pe care îl domină clar şi din afară i-ar conveni de minune. Şi Cîţu, care are mai degrabă profil de executiv decât de politician, sigur nu-i va sta în drum în niciun fel...