Zugzwang

Au curs râuri de cerneală după ce preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe noul lider al USR, Dacian Cioloş, să formeze guvernul, după moţiunea de cenzură care a dus la demiterea lui Florin Cîţu. Fiecare tabără de pe scena politică românească are argumentele ei, mai mult sau mai puţin subiective, dar un lucru este cert. Postura de zugzwang în care a fost pus Cioloş de către Iohannis este în şah una de manual. Practic, orice ar face, Cioloş pierde!
Una dintre variantele de lucru, în care speră mai toţi simpatizanţii USR, este refacerea alianţei cu PNL şi UDMR, posibilitate destul de dificil de realizat, în condiţiile orgoliilor existente în cele două tabere principale, exacerbate de mult prea recenta moţiune de cenzură, votată de USR alături de PSD şi AUR. Dacă totuşi liberalii şi useriştii ar accepta refacerea alianţei, probabil că USR va trebui să le cedeze liberalilor mai toate ministerele importante şi să se ocupe de reformele "structurale" pe care le-a promis electoratului doar pe la sport şi cultură. Situaţia ar fi de natură să-i dezamăgească pe alegătorii din afara activului de partid, lucru ce se va reflecta cu siguranţă la următoarele alegeri.
A doua variantă ar fi ca Dacian Cioloş să se prezinte în Parlament cu un guvern monocolor şi să devină premier, cu voturile PSD şi AUR, partide care declară sus şi tare că îşi doresc alegeri anticipate, dar nu chiar acum, ci mai la primăvară, când ţara s-ar mai elibera de problemele cauzate de COVID-19 şi de preţurile în creştere accelerată ale energiei. Această guvernare, aflată la mâna adversarilor declaraţi, ar fi dezastruoasă pentru credibilitatea USR. Dincolo de faptul că nu ar putea face niciuna dintre reformele promise în campania electorală, ar şi deconta o iarnă care se anunţă foarte grea pentru România, atât pandemic, cât şi economic.
A treia variantă, poate cea mai bună pentru USR, ar fi ca Cioloş să nu fie învestit de către Parlament sau să-și depună mandatul înainte de vot, caz în care liderul USR ar pierde mai mult ca imagine personală, ca orice politician care nu a reuşit să-şi găsească aliaţi, ceea ce doar l-ar mai şifona un pic în perspectiva prezidenţialelor din 2024. Partidul ar rămâne însă cu imaginea de reformist intactă, iar responsabilitatea gestionării crizei guvernamentale s-ar transfera în totalitate către Klaus Iohannis, care va fi nevoit să-şi demonstreze abilităţile de preşedinte-jucător, pe care tot încearcă să le etaleze de la o vreme.