Cum votează aleşii noştri

La şedinţa de azi a CJ Galaţi, unul dintre proiectele de hotărâre viza încetarea contractului de manager al Centrului Cultural al lui Sergiu Dumitrescu, decedat săptămâna trecută.
Ei bine, unul dintre consilieri a "reuşit performanţa" de a vota împotrivă, adică pentru menţinerea lui Sergiu Dumitrescu în funcţie!
Din păcate, din fericire pentru el, votul pentru hotărârea respectivă a fost secret, aşa că nu se ştie cine e respectivul... Situaţia s-a constatat la centralizarea şi numărarea buletinelor de vot.
Ca să vă daţi seama ce oameni ne conduc...

Aţi vrut autostradă? Na-vă autostradă!

Consiliul Local Galaţi a aprobat bugetul pentru o reabilitare (foarte necesară, ce-i drept) pe Calea Prutului şi o parte din strada Basarabiei, pe o lungime totală de 4,1 kilometri. S-au alocat 145 milioane de lei, deci 35,3 milioane de lei/km.
Conform CNADR, standardul de cost pentru reabilitarea unui drum naţional este de 3,1 milioane lei/km, pentru un drum naţional nou este de 5,3 milioane lei/km, iar pentru autostradă se ridică la 5,9 milioane lei/km (cifrele sunt stabilite în 2010 şi trebuie actualizate pe baza datelor Statisticii, însă diferenţele în plus nu sunt semnificative, în acest context).
Buuun! Cifre avem şi par enorme! Întrebarea e ce dracu' se face de fapt pe Calea Prutului, de costă de ŞASE ori mai mult decât o autostradă normală de şes şi de UNSPREZECE ori mai mult decât reabilitarea unui drum naţional, că în proiectul de hotărâre aprobat nu există detalii tehnice?
Poate vreo autostradă intergalactică cu gaură de vierme inclusă sau poate începe tunelul direct de la Baia Comunală. :D

Ştiri moralizatoare servite pe tavă

Mă enervează la maxim "ştirile" servite de poliţie pe post de poveşti moralizatoare (asta de azi, cu pensionarul jefuit într-un bloc din centrul oraşului, nu lipseşte din nicio publicaţie gălăţeană). Cazul respectiv, însă, beneficiază de o conjunctură atât de favorabilă încât probabil se întâlneşte o dată la un milion (un pensionar cu o statură impresionantă, pe care hoţul nu l-a putut doborî, şi care a plecat în urmărirea tâlharului; un câine care l-a speriat pe hoţ şi l-a pus pe fugă; o nevastă care a sunat la 112; o patrulă aflată în apropriere; un hoţ tâmpit, care a coborât zece etaje pe scări).
Ce ne facem, însă, cu A.N.-urile rămase după atacurile asupra unor bătrâne aflate în tronsonul vreunui bloc, fără nici măcar un telefon la îndemână? Ca să nu mai spun că şi vreo două jafuri bancare sunt în aşteptare de ani buni... ba chiar unul a "beneficiat" de o eroare judiciară majoră, care s-a lăsat cu despăgubiri, după o arestare fără dovezi.

Să ai bani şi să n-ai ce face cu ei

Nu mai pot cu exemplele despre comuna constănţeană Peştera, unde laptele şi mierea sunt pe toate coclaurile şi toată lumea îl laudă pe dom' primar ce mare gospodar este. Când, de fapt, omul aruncă bani în stânga şi-n dreapta, după modelul maneliştilor, fără să facă mare lucru, la modul concret.
Oameni buni, s-a uitat cineva vreodată la ce bani are comuna asta? Bani care n-au nicio legătură cu performanţele edililor, ci cu faptul că bate vântul mai tare pe-acolo.
Păi, dacă o comună normală din ţara asta se chinuie să supravieţuiască dintr-un buget maxim de 1,5 milioane de lei, iar oraşele mici au 6 milioane de lei, la Peştera - o comună relativ mică, cu 3.000 de locuitori - numai din eoliene vin 10-12 milioane de lei, la care se adaugă, evident, celelalte venituri. Păi, în condiţiile astea, să tot faci performanţă administrativă...
Extrapolând un pic în local, imaginaţi-vă ce s-ar putea face în Galaţi cu 1.200 de milioane de lei, în loc de 500 de milioane de lei...

Misterele ministerelor sau hoţul şi prostul

Noul ministru al Economiei, Costin Borc, începe să descopere din ce în ce mai adânc disfuncţionalităţile din ministerul pe care îl conduce. Ba că salariile sunt prea mici, ba că oamenii se dau permanent în gât unul pe altul, ba că angajaţii sunt deprofesionalizaţi (i-a fost jenă să spună proşti, se înţelege din context), ba că toţi au diverse contacte/contracte de care se ocupă cu prioritate în dauna ministerului, ba că unicul lor scop este să obţină un loc într-un CA, toate acestea par să reprezinte o mirare continuă pentru noul ministru. Evident, problemele nu sunt deloc noi, ci sunt cunoscute de toată lumea, ele ţinând practic pe loc dezvoltarea României de mai bine de două decenii încoace. De mirare este doar faptul că Borc pare să nu le fi ştiut, deşi a lucrat în ţară, dacă am reţinut eu bine când i s-a prezentat biografia.
În context, un nene care s-a autopropus prim-ministru, imediat după demia lui Ponta, a fost mult mai tranşant, când a venit vorba despre înalţii funcţionari din zona de decizie a ministerelor: la salariile pe care le oferă statul, nu poţi să angajezi decât proşti sau hoţi!

Schimbarea regulilor în timpul jocului îi alungă pe investitori

Legea dării în plată (înapoiezi casa ipotecată băncii şi scapi de credit) este la un pas de intra în plen şi, după toate probabilităţile, va fi adoptată. N-am de gând să plâng de mila bancherilor, că nu e cazul, nici să aplaud măsura vădit populistă de ajutorare a celor care şi-au luat case la preţuri supraevaluate, că nu-s deloc de acord cu ea. În schimb, vreau să semnalez încă o dată amatorismul de care dau dovadă politicienii, schimbând pentru a nu ştiu câta oară regulile în timpul jocului. Şi după aia stăm şi ne plângem pe la televizor că nu vin investitori în România, deşi noi le acordăm toate facilităţile din lume. Nu, domnilor, un om de afaceri n-are nevoie de ciubucăreli de genul teren mai în centru de la primărie sau comisioane (şpăgi) mai mici pentru acordarea avizelor necesare. Primul lucru de care are nevoie investitorul este stabilitate legislativă, ca să-şi poată face un plan de business pe 10-20 de ani, să vadă cât de rentabilă poate fi relocarea unei afaceri în România sau deschiderea uneia noi aici. Ori în condiţiile în care, la noi, orice lege, de la cele minore ca impact economic până la Codul fiscal, se schimbă de două ori pe an, nu va veni nimeni să-şi bage banii într-o gaură neagră, din care nu ştie ce va mai putea recupera mâine, poimâine, când îi va trece vreunui parlamentar prin cap să mai schimbe o lege. O să-mi spuneţi că au venit Ford, Renault, ArcelorMittal, dar nu giganţii sunt cei mai importanţi, pentru că ei îşi permit nişte pierderi în schimbul câştigării influenţei regionale. Importanţi sunt oamenii de afaceri din middle-class, care reprezintă motorul oricărei economii serioase din lume şi care la noi practic nu există. Şi în condiţiile în care vom continua să schimbăm legile ca pe ciorapi nici nu vor exista!

p.s.1
Apropo de legea de la care am pornit mai jos. După ce a marşat în public pe varianta ajutării celor sărmani, iniţiatorul său s-a demascat în faţa deputaţilor jurişti, când s-a pus problema să se introducă un amendament care să stabilească niscaiva criterii sociale de acordare: "Nu facem o lege pentru cazuri sociale", a declarat deputatul Daniel Zamfir (profit.ro). Ok, am înţeles, sărmanii rechini imobiliari ai anilor 2007-2008 erau problema domnului. La mulţi ani! De-ăia, ştiţi voi!
p.s.2
Legea a fost adoptată, cu 233 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi o abţinere

Unde au dispărut 330 de milioane de lei?

Prin 2005-2006, fostul ministru Codruţ Sereş cerea într-o şedinţă de guvern achitarea sumei de 190 de milioane de lei, reprezentând datoriile populaţiei Galaţiului către Electrocentrale (CET), companie aflată în curtea ministerului Economiei, pe care-l conducea la acea vreme.
Anii au trecut, datoriile, evident, au crescut şi s-a ajuns, prin 2011, la o sumă de circa 330 de milioane de lei, pe care Apaterm trebuia s-o plătească Electrocentrale. Au fost ceva discuţii asupra cuantumului sumei, Apaterm acuzând modul defectuos în care s-a făcut calculul penalităţilor, dar existenţa unei datorii de bază n-a fost contestată niciodată.
Puţin timp după aceea, Apaterm a intrat în insolvenţă, iar banii respectivi au fost pur şi simplu şterşi, în planul de reorganizare, de pixul unui judecător. Chestie care, însă, nu anula datoria, ci doar o amâna la plată, până după eventuala ieşire din insolvenţă. Reorganizarea a picat, însă, în perioada imediat următoare, Apaterm a intrat în faliment şi, apoi, în lichidare, iar suma în discuţie a... dispărut, pur şi simplu, din toate scriptele. Nici Apaterm nu şi-a mai amintit, evident, că o are de plată, nici Electrocentrale nu şi-a mai amintit să o ceară!
Au urmat câteva procese, dar banii au rămas dispăruţi în ceaţă. Apaterm s-a reinventat în Calorgal, curat şi uscat, acceptând doar o creanţă de vreo 50 de milioane de lei, acumulată în ultima iarnă (2014-2015), iar CET se plânge că n-are bani să-şi achite datoriile de vreo 100 de milioane de lei către Romgaz, dar despre creanţa istorică nu scoate un cuvânt. Chestie cel puţin ciudată, în condiţiile în care banii aceştia i-ar fi asigurat o existenţă liniştită mulţi ani de-acum încolo, ba poate chiar şi o retehnologizare mai mult decât necesară.
La modul practic, banii n-au dispărut nicăieri, au rămas în buzunarele gălăţenilor care nu şi-au plătit apa caldă şi căldura ani la rând. În scripte, însă, este foarte ciudat modul în care au fost şterşi pur şi simplu de un judecător şi şterşi au rămas, fără ca nimeni să pară că-şi mai aminteşte ceva...
P.S. Sumele sunt aproximative, redate din memorie, dar nu cred că sunt foarte departe de cele reale.