Puncte de vedere asupra unui scor electoral

După ce seniorii liberali au atacat actuala echipă de conducere a PNL Galaţi, acuzând-o de eşecul în aceste alegeri locale, de exces de autoritate şi de luarea unor decizii care au îndepărtat electoratul tradiţional al partidului, spaţiul online s-a umplut de comentarii pro şi, mai ales, contra demersului. Cele mai multe reproşuri la adresa "bătrânilor" au vizat neimplicarea lor în actuala campanie electorală şi scorurile mai mici obţinute la alegerile în care aceştia au condus partidul.

Disputa s-a tranşat în cele din urmă la Bucureşti, unde conducerea centrală a partidului a decis că "linia roşie" este scorul de 27 la sută, astfel că Stângă & comp rămân la conducerea filialei gălăţene, cu rezultatul de… 27,1 la sută.

Dincolo de "meciul" dintre "tineri" şi "bătrâni", care nu se află la prima confruntare de acest fel (într-o destul de transparentă luptă internă pentru putere), rămâne întrebarea cât de bun sau cât de prost este un astfel de scor electoral.

"Tinerii" au argumentul, de necontestat, că PNL Galaţi nu a obţinut niciodată un scor atât de mare la nivelul judeţului şi că niciunul dintre liderii anteriori ai filialei nu a ajuns la 28,8 la sută, cât a reuşit George Stângă duminică.

De partea cealaltă, "bătrânii" au şi ei nişte cifre de partea lor, rezultatul partidului în municipiu fiind mult inferior (17,6 la sută) celui din judeţ, iar prezenţa la urne a electoratului preponderent de dreapta a fost cea mai scăzută din ultimii 30 de ani.

Şi, totuşi, ale cui argumente sunt mai puternice? Ca să nu mă complic, aş putea să spun ca înţeleptul evreu - "şi tu ai dreptate, şi tu ai dreptate", dar n-am s-o fac, pentru că nu sunt nici evreu şi nici nu mă consider înţelept. Drept urmare, în opinia mea, procentajul obţinut de PNL trebuie judecat în contextul rezultatelor finale ale alegerilor locale. Şi atunci, în condiţiile în care scopul principal al unui partid politic este să conducă, rezultatul PNL Galaţi poate fi considerat unul slab, dat fiind faptul că PSD a reuşit să câştige majoritatea în ambele consilii, iar principalul partid care putea să împiedice acest lucru (deloc de bun augur pentru o democraţie matură) nu va putea să-i oprească pe social-democraţi să conducă autoritar oraşul şi judeţul în următorii patru ani, în ciuda scorului-record obţinut

Gălăţenii vor ieşi la pensie cu doi ani mai devreme

Am primit o mulţime de întrebări despre modificarea Legii pensiilor prin care Galaţiul a fost inclus pe lista oraşelor ai căror locuitori vor beneficia de reducerea cu doi ani a vârstei de pensionare, din cauza poluării, în cazul în care au locuit cel puţin 30 de ani în oraş sau pe o rază de 8 kilometri în jurul acestuia.

După ce administraţia prezidenţială a anunţat că şeful statului, Klaus Iohannis, a promulgat, pe 10 septembrie, o lege de modificare a Legii pensiilor, extrem de mulţi gălăţeni ne-au contactat, intrigaţi de faptul că oraşul nostru lipseşte de pe lista oraşelor beneficiare.

Pentru a-i linişti, facem precizarea din start că Galaţiul se află în continuare pe această listă şi va beneficia de reducerea vârstei de pensionare, singurele condiţii fiind să fi locuit 30 de ani în zona menţionată şi să fi îndeplinit stagiul complet de cotizare de 35 de ani.

Iată însă pe scurt ce s-a întâmplat de fapt şi cum s-a ajuns la concluzia eronată că Galaţiul nu mai este pe listă.

Preşedintele a promulgat pe 10 septembrie legea votată de Camera Deputaţilor pe 19 august (număr de identificare PL-x 332/10.10.2017) şi trimisă la promulgare pe 24 august.

Amendamentul referitor la oraşele Galaţi, Făgăraş, Victoria şi Ciulniţa (Pl-x nr. 64/25.02.2019), propus de deputatul liberal Victor Paul Dobre, a trecut de votul deputaţilor pe 25 august şi a fost trimis la promulgare pe 31 august, deci va ajunge în mapa preşedintelui abia peste câteva zile. Prevederile legii se vor aplica, evident, după promulgare și publicarea în Monitorul Oficial.

De altfel, modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a suferit şi alte rectificări în ultima perioadă, ultima dintre ele fiind adoptată pe 8 septembrie (PL-x nr. 87/1.02.2017) şi vizând localităţi din judeţele Bacău, Caraş-Severin, Cluj, Gorj, Timiş şi Tulcea.

O variantă a legii, adoptată în iulie şi promulgată pe 3 august (PL-x nr. 31/11.02.2020) a introdus în listă localităţi din Alba, Hunedoara şi Mehedinţi.

De asemenea, în circuitul legislativ se află şi proiectul PL-x 657/31.10.2018, prin care se introduce în listă oraşul Călăraşi.

Trebuie precizat totuși că prevederile articolului în discuție se vor aplica doar până la data de 31 decembrie 2030, dacă între timp legea nu va suferi noi modificări.

Dreapta nu s-a (prea) unit, dar stânga?

 

Cu mai bine de doi ani în urmă, au apărut primele declaraţii despre necesitatea unei uniri a forţelor de dreapta, ca singură soluţie pentru schimbarea actualei administraţii. De-atunci şi până în pragul campaniei electorale, au tot fost discuţii, declaraţii, întâlniri între reprezentanţii partidelor care susţin că sunt de dreapta, dar nu s-a concretizat mai nimic. Într-un final, cele mai importante două formaţiuni politice ale dreptei, PNL şi USR-PLUS, au realizat totuşi o alianţă, împărţindu-şi candidaturile pentru Primărie şi Consiliul Judeţean. Cei mici, foarte vocali pe parcursul negocierilor, au fost lăsaţi pe dinafară, aşa că fiecare şi-a anunţat candidaţi proprii, iar voturile opoziţiei gălăţene se vor împrăştia serios la alegerile din 27 septembrie.

Nici de cealaltă parte, însă, lucrurile nu stau chiar atât de bine precum s-ar putea crede. Dacă la trecutele runde de alegeri au existat alianţe electorale între PSD şi partidele de stânga mai mici, de data aceasta fiecare merge pe cont propriu. Şi nu este deloc exclus ca voturile stângii să se disipeze la fel de mult precum cele ale dreptei, ba poate chiar mai serios.

 

Numai dacă trecem în revistă în viteză lista candidaţilor, vedem că există formaţiuni şi candidaţi care pot rupe serios din electoratul tradiţional al PSD. În primul rând, viceprimarul Picu Apostol Roman vine cu un spate asigurat de Eugen Durbacă şi Bogdan Ciucă, ambii cu votanţi extrem de fideli şi de disciplinaţi. Apoi, Nicu Marin, adversar înverşunat al lui Dan Nica, l-a aruncat în luptă pe ultima sută de metri pe Marius Stan, care poate smulge voturi atât de pe dreapta, pe persoană fizică, cât şi de pe stânga, dintre social-democraţii care nu-l agreează pe eternul lider gălăţean al PSD. Tot la două capete joacă şi Ştefan Baltă, ex-liberal convertit la un partid ecologist tradiţional de stânga. Şi ALDE poate convinge alegători din ambele bazine electorale, dat fiind că este de ani buni aliat al stângii, dar liderii săi au un trecut de dreapta.

 

Dacă PMP, PACT şi independenta Vreme vor lua mai mult electorat de dreapta decât vor convinge în stânga PPU, ProRomânia, ALDE sau PER este foarte greu de spus. Cert este însă că şi stânga gălăţeană este la fel de divizată ca dreapta, ba poate chiar mai tare, deşi impresia de monolit a social-democraţilor este încă prezentă în subconştientul multor alegători.

Să facem alegeri în fiecare an!

 Un amendament la Legea nr. 263/2010, prin care persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani pe o rază de 8 km în jurul Galaţiului se pot pensiona mai devreme cu doi ani decât vârsta standard, din cauza faptului că au fost afectate de poluarea cu cocs metalurgic din zonă, a fost adoptat de Camera Deputaţilor marţi, 25 august. Modificarea este probabil cel mai important act normativ din această legislatură care-i vizează direct pe gălăţeni şi a ajuns în dezbatere parlamentară la iniţiativa deputatului liberal Victor Paul Dobre.

Dincolo de beneficiile evidente pentru un număr foarte mare de gălăţeni, din care câteva mii se vor putea pensiona practic imediat, rămâne de discutat momentul ales de iniţiator pentru promovarea amendamentului, fix în prag de campanie electorală. Trebuie precizat faptul că legea respectivă a mai suferit modificări de-a lungul timpului, cele mai importante fiind făcute în mai 2017, când numărul localităţilor beneficiare a fost majorat substanţial, fiind admise, printre altele, oraşele Slatina, Baia Mare, Copșa Mică, Zlatna, Târgu Mureș, Râmnicu Vâlcea și Turnu Măgurele.

Deşi am semnalat în repetate rânduri, la momentul respectiv, absenţa Galaţiului de pe listă, niciunul dintre cei 13 parlamentari care ne reprezintă nu s-a zbătut atunci să obţină această facilitate pentru cei care l-au votat. Au fost câteva încercări timide, e drept, însă abandonate rapid, pentru că era nevoie ori de un lobby foarte puternic la nivelul tuturor grupurilor parlamentare, ori de un dosar beton, care probabil nu putea fi alcătuit foarte uşor.

Dar uite că, în prag de campanie electorală, acest lucru s-a putut face în numai câteva zile. Iar această modificare legislativă nu este un exemplu singular, pentru că zilele astea se tot taie panglici, se inaugurează investiţii, se finalizează proiecte începute acum 2-3 ani, doar, doar va uita electoratul că n-a fost băgat în seamă timp de patru ani şi va pune din nou ştampila unde şi cum trebuie.

De-aia zic, dacă politicienii fac treabă în slujba cetăţenilor numai în campania electorală sau în preajma acesteia, n-ar fi bine să avem alegeri mai des? Poate în fiecare an sau, de ce nu?, o dată la trei luni, că aşa ne-am alege şi noi cu ceva mai multe proiecte realizate, nu doar cu o mulţime de promisiuni deşarte, care de regulă sunt uitate imediat ce se validează rezultatele scrutinului.

Centrul de (stat degeaba în) permanenţă

Acum un an şi jumătate, o tuse rebelă, care nu mă slăbea de o săptămână, m-a determinat să bat la uşa centrului de permanenţă din Micro 39. Duminică, pe la 9 dimineaţa, doamna doctor nu era, că "dânsa de obicei se trezeşte mai târziu", conform spuselor asistentei, care m-a întrebat ce problemă am. Câteva ore mai târziu, după prânz, am avut noroc în primă fază, doamna doctor venise. Norocul mi s-a terminat însă rapid, fiindcă doamna uitase reţetele verzi (sau galbene, nu mai ştiu care-s alea acceptate de farmacie în cazul antibioticelor) la cabinetul propriu. Aşa că mi-a recomandat să tuşesc în continuare şi să beau ceai de ceapă până-mi trece. Sau până ajung la un... medic adevărat, chestie pe care am şi făcut-o a doua zi.

Duminica trecută, spre după-amiază, după un accident casnic banal (o tăietură la picior, în timp ce manevram ca un neprofesionist ce sunt geamul unei vitrine), mi-am încercat din nou norocul la centrul de permanenţă. Cu un bandaj făcut la repezeală din ce-am găsit prin casă, ca să opresc sângele, am ajuns la centru în câteva minute. Uşa era închisă, iar în geam era afişat un număr de telefon la care ţi se spunea să suni. În timp ce manevram telefonul, o asistentă din interior m-a văzut şi a deschis. Am intrat, mi-am expus problema şi am fost luat tare de doamna doctor, care s-a uitat cam de sus la piciorul meu bandajat. "Pansament şi dezinfectant aveţi? Că noi n-avem! Noi suntem medici de familie!", mi-a spus doamna doctor, după care mi-a sugerat să mă plimb cu autobuzul până la corturile cu test Covid inclus de la Urgenţele Spitalului Judeţean. Adică fix alea pentru care degrevarea cărora "s-a inventat" centrul de permanenţă! Cel puţin aşa declară autorităţile, mai ales când fac bilanţul zecilor de mii de pacienţi "rezolvaţi" la acest centru.
Conform rapoartelor oficiale, 70-80 de pacienţi sunt trataţi zilnic în centrul de permanenţă din Micro 39 (eu n-am văzut niciunul în cele trei vizite). După cele două încercări ale mele, însă, nu pot decât să presupun că bolnavii respectivi suferă doar de ipohondrie, pentru că orice altă boală are nevoie de un medicament, un bandaj, un dezinfectant, chestii de care centrul se pare că nu dispune. Sau poate nu dispune pentru oricine, iar eu nu fac parte din categoria privilegiată!
Ar trebui precizat în context că o gardă de 24 de ore în weekend la un astfel de centru îi este plătită unui medic cu 960 de lei (40 de lei/oră), iar un asistent încasează şi el vreo 500 de lei pentru 24 de ore lucrate la sfârşit de săptămână. Sume deloc de neglijat pentru sfaturi de pe vremea bunicii şi sugestii de plimbă ursu’ la spital, că aici e centru de stat degeaba în permanenţă!

Mic îndreptar de logică electorală

Mai sunt două luni până la alegerile locale, iar candidaţii sunt în mare parte cunoscuţi. Pe ultima sută de metri, vor mai apărea, ca de obicei, câţiva "iepuraşi", dar aceştia nu contează practic în ecuaţia alegerilor. Întrebarea este ce şi cum votăm...
Cele două tabere principale, să le zicem "A" şi "B", vor fi evident în centrul atenţiei tuturor, dar pe lângă ele vom găsi pe buletinele de vot alţi 3-4 candidaţi din fiecare parte a eşichierului politic. Simplist vorbind, odată ajuns în cabina de vot, fiecare cetăţean îşi alege un preferat, îl "ştampilează" şi gata. La o privire mai atentă, însă, nu este chiar atât de uşor.
În cazul alegerilor pentru postul de primar, de exemplu, este evident că lupta se va da între cei doi favoriţi. Cei care optează pentru unul dintre cei doi au scăpat repede de griji, pentru că îşi votează preferatul. Ceilalţi, partizanii uneia dintre formaţiunile mici, se vor afla într-o mare dilemă. Practic, orice vot pentru candidatul "a", aflat în tabăra lui "A", este un vot irosit şi îi reduce şansele favoritului taberei la câştigarea mandatului de primar. Cu votul tău, candidatul "a" nu va câştiga, iar un scor de 3%, 5% sau 7% reprezintă acelaşi lucru în ecuaţia finală a alegerilor, în timp ce fără votul tău candidatul "A" ar putea pierde, cele câteva procente irosite pe "iepure" putând face diferenţa. Din acest motiv, chiar dacă "A" nu îţi place, eşti obligat moral să-l votezi, dacă vrei ca tabăra respectivă să câştige. Dacă orgoliul tău este însă atât de mare încât preferi să se impună "B" decât să-l votezi pe "A", înseamnă că de fapt nu te interesează câtuşi de puţin comunitatea, caz în care poţi să pleci liniştit în pădure, pentru că nu îţi va simţi şi nici regreta nimeni absenţa.
În cazul alegerilor pentru Consiliul Local, în schimb, situaţia se schimbă radical, dacă nu eşti partizan al unuia dintre cei doi mari. La acest scrutin, este chiar recomandat să-ţi votezi favoritul mai mic, pentru că 5%, pragul de acces în forul legislativ al oraşului, nu este deloc imposibil de obţinut. Mai mult, în componenţa CL este de preferat să fie cât mai multe voci, chiar dacă sunt din aceeaşi zonă politică. Astfel, nu vor exista doar două tabere, care să răspundă numai cu "Da" sau "Nu" la comanda şefului de partid, să treacă sau să blocheze hotărârile doar din orgoliu. Consilierii partidelor "a" pot promova proiecte benefice pentru oraş, pe care partidul "A" nu le are în vedere, iar ideile propuse de "A" pot fi dezbătute la modul real şi de multe ori îmbunătăţite, prin participarea la discuţii a mai multor tabere.
În concluzie, cea mai bună variantă de vot a partizanilor unei formaţiuni mici este cu "A" pentru primar şi cu "a" pentru Consiliul Local. Iar situaţia este, evident, similară în cazul celor două voturi pentru Consiliul Judeţean, preşedinte, respectiv, consilieri. La bună votare!

Da’ concursu’, când e concursu’?

Imediat după preluarea guvernării de către Ludovic Orban, au început în forţă schimbări de şefi în diverse instituţii, locale sau naţionale. Cum guvernarea anterioară bătuse toate recordurile în ceea ce priveşte numirea de politruci în funcţii publice de conducere, au apărut proteste vizavi de metoda "pleac-ai noştri, vin ai noştri". Explicaţia, la momentul respectiv, a fost aceea că este normal ca guvernarea să se realizeze cu oamenii partidului aflat la conducere, precizându-se că imediat ce va fi posibil se vor organiza concursuri pentru posturile respective. Toată lumea a acceptat şi a aşteptat concursurile prin care meritocraţia să fie repusă la locul pe care trebuie să-l ocupe într-o societate normală.

Au trecut de la primele numiri mai bine de opt luni şi nu s-a organizat încă niciun concurs. În schimb, numirile oamenilor "de încredere" din PNL şi PMP au continuat cu din ce în ce mai multă îndârjire. Aşa s-au schimbat conducerile locale de la Administraţia Porturilor Dunării Maritime, Administraţia Fluvială a Dunării de Jos, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, Sistemul de Gospodărire a Apelor, Direcţia Sanitar-Veterinară, Registrul Auto Român, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Casa Corpului Didactic, Inspectoratul Şcolar (doi adjuncţi), Prefectură (prefect şi doi subprefecţi). Şi asta numai la Galaţi, pentru că numiri au fost destule şi la Bucureşti, cele mai importante fiind la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, Garda Naţională de Mediu, dar şi trei noi secretari de stat. Iar prin zecile de agenţii guvernamentale fără activitate concretă au apărut cu siguranţă o mulţime de sinecuri, pe care nu le vom afla probabil decât din întâmplare.
Când au început din nou semnele de întrebare referitoare la absenţa concursurilor, explicaţia a fost că suntem în plină pandemie de coronavirus şi e contraindicat să schimbi conduceri de instituţii într-o perioadă şi-aşa dificil de gestionat. Numai că ultimele "mutări" au demonstrat că acest lucru nu contează de fapt, atunci când trebuie să fie răsplătit cineva cu o funcţie. Aşa au fost decapitate în plină pandemie conducerile locale ale Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi Ambulanţei, două dintre instituţiile implicate în gestionarea pandemiei, iar în locul unor profesionişti cu mare experienţă au ajuns în fotoliile de şefi nişte necunoscuţi fără mari tangenţe cu domeniul medical, respectiv o economistă la DSP şi o juristă la Ambulanţă.
Până la alegeri mai este destul de puţin, iar lipsa concursurilor pe bune şi continuarea numirilor politice va duce din nou scandări de genul "toate partidele, acceaşi mizerie" sau "aceeaşi Mărie cu altă pălărie", care va determina o dată în plus demobilizarea oamenilor la vot. Iar o democraţie nu poate deveni funcţională fără o prezenţă masivă la urne, care să le ofere reprezentativitate celor aleşi. Aşadar, când e concursu’?