Califul Omar al bibliotecilor gălăţene

În septembrie 642, cea mai mare comoară a lumii antice, Biblioteca din Alexandria, cădea pradă flăcărilor, la ordinul califului Omar, care şi-a motivat decizia astfel: "Dacă scrierile acestea sunt cuprinse în Coran, sunt inutile, iar dacă nu sunt, trebuie distruse ca să nu se afle acest lucru". Au ars astfel sute de mii de cărţi, care păstrau întreaga înţelepciune a anticilor. Este de notorietate astăzi faptul că multe dintre cunoştinţele pe care omenirea le deţinea atunci au fost (re)descoperite abia sute de ani mai târziu, iar întunecatul Ev Mediu european a fost în bună măsură consecinţa nebuniei unui calif pentru care scrierea sau citirea unei cărţi reprezenta doar o pierdere de timp.

La mai bine de o mie de ani distanţă, în septembrie 2021, un politician de pe meleagurile noastre, cu multe apucături de calif, a decis să desfiinţeze trei din cele cinci filiale din oraş ale Bibliotecii Judeţene. Două dintre acestea, cele de la Gară şi de la Parcul de Soft, erau oricum închise de facto, iar lor li s-a alăturat, prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 188 din 27 august 2021, filiala din Micro 20, înfiinţată de numai trei ani, prin decizia aceleiaşi instituţii. Motivaţia deciziei o reprezintă, chipurile, lipsa fondurilor necesare funcţionării, deşi, la câţi bani publici se risipesc pe lucrări supraevaluate şi inutile sau pe salarii ale pilelor şi atârnaţilor politici, 2-3 bibliotecari în plus şi ceva cheltuieli de întreţinere a unor sedii nu înseamnă mai nimic.

Poate că la Gară nu se ducea nimeni să împrumute cărţi, deşi drumul cu trenul până la Bucureşti, Braşov sau Constanţa durează ore bune şi cititul unei cărţi în timpul ăsta nu-i deloc o idee rea. În al doilea caz, clădirea Parcului de Soft a fost vândută recent Universităţii, iar existenţa unei biblioteci în sediul unei facultăţi este chiar o necesitate. În fine, în Micro 20, nu ştiu câţi copii frecventau biblioteca sau dacă a crescut cumva nivelul cultural al cartierului de la margine de Galaţi de când a fost înfiinţată filala cu pricina, dar, indiferent de aceste lucruri, desfiinţarea unei biblioteci nu poate fi decât o notă extrem de proastă.

Blasfemia asta este puţin probabil să mai poată fi îndreptată, aşa că nu ne rămâne decât să sperăm că, sub "înţeleapta" conducere a politicului, n-o să ajungem la finalul apocaliptic descris de Ray Bradbury în "Fahrenheit 451", când oamenii erau nevoiţi să înveţe pe dinafară câte o carte, pentru a nu lăsa să se piardă inestimabilele comori dintre coperţi.

Pâinea se va scumpi, luaţi mai mult circ!

Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR condus de Florin Cîţu e aproape de finalul reprezentaţiei sale pe scena politică. Se pregăteşte să preia puterea guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR condus de Florin Cîţu!

Nu-i nicio glumă în afirmaţia de mai sus. Tot circul din aceste zile reprezintă un simplu joc politicianist, care să mute atenţia poporului de la facturile deja majorate la gaze şi curent, ce vor fi urmate de scumpiri în lanţ la tot ceea ce consumă energie. Adică, aproape la orice produs sau serviciu. Deprecierea leului, care va duce la scumpirea a tot ce vine din export, e bonus. Drept urmare, dacă pâinea va fi mai scumpă, poate se va îndestula poporul cu mai mult circ.

S-o luăm de la un capăt. Cîţu vrea să treacă prin guvern PNDL3, un program de dezvoltare rurală în valoare de 50 miliarde de lei, pentru că are nevoie de voturile celor 1.200 de primari liberali, în disputa cu Ludovic Orban pentru şefia partidului. USR-PLUS ameninţă că nu va aviza un program prin care se sifonează o mulţime de bani. Motivaţia e cam ca-n povestea cu drobul de sare, dar oricum programul n-ar aduce capital electoral unui partid care nu are decât 50 de edili. Cîţu îl demite pe ministrul userist al Justiţiei, care nu şi-a pus parafa pe PNDL3. Acesta aduce în lumina reflectoarelor un alt subiect controversat, desemnarea şefilor de parchete, şi susţine că adevăratul motiv al demiterii sale este subordonarea Justiţiei. USR-PLUS anunţă moţiune de cenzură (pe care o va semna, contra naturii, împreună cu AUR), moţiune care, odată depusă, va duce la căderea guvernului, pentru că PSD o va vota în Parlament cu amândouă mâinile. Paşii procedurali durează însă ceva timp, perioadă în care Cîţu va trece prin guvern PNDL3, va câştiga şefia PNL şi e posibil să facă şi selecţia şefilor de parchete.

Mai departe, singura majoritate posibilă în actuala componenţă a legislativului este tot cea formată din PNL, USR-PLUS şi UDMR, chiar dacă sondajele indică scăderi masive în dreptul partidelor aflate la guvernare. Alternativa ar fi alegerile anticipate, opţiune improbabilă în România, unde politicienii nu sunt dispuşi să renunţe la scaunele lor scump plătite înainte de finalul mandatului. Acestea fiind datele, cu Florin Cîţu proaspăt ales preşedinte al PNL, preşedintele Iohannis nu va avea altă opţiune decât de a-l desemna pe acesta premier încă o dată (după nominalizarea unui "outsider”, pentru că aşa e legea, care va pica la vot). Şi nici nu cred că îşi doreşte altceva!

Şi-aşa ajungem la un nou guvern Cîţu, cu vreo 3-4 miniştri remaniaţi, prin zonele neesenţiale, eventual cu un portofoliu sau două în plus pentru rebelii din USR-PLUS. Trebuie amintit, în context, că şi USR-PLUS se află în campanie electorală internă, cu Barna şi Cioloş în luptă pentru şefia partidului, aşa că toate ieşirile publice vehemente din ultima vreme au şi rolul de a-i poziţiona cât mai favorabil în cursă pe cei doi lideri.

Revenind, USR-PLUS iese din criză curat şi uscat în faţa electoratului propriu, pentru că n-a acceptat "golăniile" fostului cabinet, ba chiar ar putea primi ceva funcţii în plus. De partea cealaltă, PNL este în mare scădere de popularitate, dar are trei ani în faţă pentru a recupera, în condiţiile în care mare parte din banii din PNDL se vor duce totuşi în dezvoltare, iar economia şi PIB-ul vor creşte, pentru că antreprenorii îşi vor face treaba şi fără "ajutorul" guvernului. Practic, la nivel politic, nu se va schimba mai nimic. Nici măcar reformele majore anunţate în campania electorală (eliminarea pensiilor speciale, alegerea primarilor în două tururi etc.), care sunt tot la stadiul de promisiune, nu vor face vreun pas înainte. Doar poporul va fi ţinut câteva luni cu sufletul la gură, în speranţa că poate va mai uita de foame…

Gândeşte de zece ori înainte de a promite o dată!

Conform estimărilor oficiale, numărul poliţiştilor români este cu 30 la sută mai mic decât necesarul de cadre, iar criza din sistem se accentuează pe zi ce trece. Numai anul trecut s-au pensionat circa 3.300 de poliţişti, iar anul acesta trendul continuă să crească. În primele şapte luni din 2021, au ieşit la pensie peste 2.000 de angajaţi ai Ministerului de Interne, aşa că rândurile celor ce trebuie să ne asigure liniştea vor fi din ce în ce mai subţiri. Iar asta se va vedea, în primul rând, în stradă, pentru că majoritatea celor care au ales pensia sunt din serviciile operative, care beneficiază de un "spor" de şase luni la fiecare an lucrat. Din spate, absolvenţii Academiei de Poliţie şi ai şcolilor de agenţi nu asigură personalul necesar nici măcar pentru a-i înlocui pe cei ieşiţi anual la pensie, la reducerea decalajului general neputându-ne nici măcar gândi în viitorul apropiat.

Cum meseria de poliţist este una destul de bine plătită, care este motivul acestor pensionări pe bandă rulantă? Răspunsul e simplu: sunt o consecinţă directă a declaraţiilor politice populiste. Cea mai mare parte a poliţiştilor care aleg retragerea din activitate o fac de teama de a nu le fi afectată pensia, după ce una dintre promisiunile electorale ale actualei coaliţii de guvernare a fost eliminarea pensiilor "nesimţite". Poliţiştii se află printre categoriile vizate în multe dintre variantele de lucru ale unei astfel de legi, iar temerea că vor ajunge să iasă la pensie cu mult mai puţini bani în buzunar decât colegii lor pensionaţi recent îi face pe mulţi să se retragă din sistem înainte de vreme, în speranţa că la pensiile aflate în plată nu se va mai umbla, iar "tăieri" se vor opera doar pentru cei ce vor ieşi la pensie după modificarea legii. Din acest punct de vedere, chiar nu poţi să-i condamni, pentru că una este să fii pensionar cu 7-8.000 de lei pe lună şi alta să primeşti doar jumătate din această sumă sau chiar mai puţin.

Şi, cu toate că o reaşezare a sistemului de pensii este categoric necesară, pentru că diferenţele de cuantumuri şi vârste de pensionare sunt în multe cazuri chiar "nesimţite", decidenţii politici ar trebui să analizeze mult mai responsabil particularităţile fiecărei categorii vizate, pentru că, iată, o promisiune electorală amânată ani la rând poate da peste cap un întreg sistem (şi Ministerul de Interne nu e singurul afectat, la fel se întâmplă şi în Justiţie), a cărui "reparaţie" ulterioară poate dura foarte mulţi ani. Aşa că proverbul "măsoară de zece ori înainte de a tăia o dată" ar trebui parafrazat, în politică, în "gândeşte de zece ori înainte de a promite o dată"!

Va sfârşi Cîţu sub ghilotina populară?

Răspunsul premierului Florin Cîţu la întrebarea unui reporter despre cât costă o franzelă, "Nu pot să spun, nu mănânc pâine", a stârnit o mulţime de discuţii în spaţiul public. Iar cea mai des invocată paralelă a fost cea cu fosta regină a Franţei, Maria Antoaneta, căreia i se atribuie (în mod fals, susţin istoricii) celebra zicere "Dacă n-au pâine, să mănânce cozonac!".
Trebuie precizat din start contextul în care prim-ministrul a fost provocat să răspundă la această întrebare, o prezentare a succesului guvernului pe care îl conduce, ale cărui măsuri au făcut ca 1 la sută dintre români să câştige salarii de peste 3.000 de euro. Cel mai probabil, această statistică este reală, însă trebuie ţinut cont că o clasă medie cu adevărat puternică, motorul unei economii de top, nu se creează decât atunci când această masă de angajaţi cu salarii foarte bune ajunge undeva la 10 la sută, ţintă care pentru România este în momentul de faţă de neatins.
Pe de altă parte, premierul pare să fi uitat şi faptul că, la fel ca în orice alt domeniu de activitate, de la sport la învăţământ, valoarea naţiunii este dată de medie, nu de vârfuri, iar România stă, la acest capitol, mai mult decât prost. Practic, aproape jumătate dintre români sunt plătiţi doar cu salariul minim sau cu sume foarte apropiate de acesta, respectiv cu mai puţin de 1.500 de lei pe lună. În aceste condiţii, să ignori jumătate din populaţie, pentru a te lăuda cu reuşitele a 1 la sută dintre angajaţi, este o adevărată blasfemie şi poate declanşa o furie populară care să nu mai poată fi oprită, oricât de performantă ar fi guvernarea.
E binecunoscut faptul că Florin Cîţu n-a fost niciodată un comunicator care să se bucure de popularitate, chiar dacă la învârtitul banilor în economie e clar că se pricepe mai bine decât toţi premierii sau miniştrii de Finanţe pe care i-a avut România în ultimii 30 de ani. Tocmai de aceea, când intri în gura lumii cu ziceri arogante de genul răspunsului la întrebarea despre pâine, este foarte posibil să-ţi grăbeşti sfârşitul carierei politice. Asemenea Mariei Antoaneta, care a sfârşit ghilotinată, în urma unui simulacru de proces, pe fondul nemulţumirilor populare de care în general nu era responsabilă, şi Cîţu şi-ar putea încheia cariera politică înainte de vreme, tocmai din cauza unor astfel de gafe de comunicare. E drept că, în cazul său, "sfârşitul" ar însemna cel mai probabil un post de conducere la un organism financiar internaţional gen BERD, unde chiar se mănâncă doar cozonac.

De ce ne-ar putea ocoli valul 4 al pandemiei

În toată Europa Occidentală, incidenţa cazurilor de COVID-19 este în creştere, majoritatea statelor luându-şi deja măsuri de prevedere, prin instituirea de noi restricţii sau accelerarea campaniei de vaccinare. Despre ce se întâmplă în India, Rusia sau America Latină, zone în care pandemia n-a luat "pauză de vară", cifrele vorbesc de la sine.
În condiţiile date, este clar că valul 4 nu va ocoli nici România, mutaţia indiană a Sars-CoV-2 (varianta "Delta") fiind deja prezentă în câteva judeţe ale ţării. Mai avem însă un pic de răgaz, deoarece specialiştii estimează că numărul infectărilor va începe să crească accelerat spre sfârşitul lunii august, odată cu revenirea românilor din concedii şi, apoi, începerea şcolii.
Teoretic, la rata foarte mică de vaccinare pe care o are România, de circa 25 la sută din populaţie, n-avem cum să evităm o nouă perioadă cu spitale pline şi restricţii dure. Cu toate acestea, dacă studiem un pic cifrele şi punem cap la cap câteva informaţii auxiliare, putem să sperăm că dracul nu va fi chiar aşa de negru de data asta şi că vom scăpa ceva mai uşor decât la episoadele din toamna trecută şi din primăvara asta.
Primul lucru important este faptul că, deşi rata de vaccinare este mică, ea este calculată cu aproape 5 milioane de vaccinaţi la o populaţie eligibilă de circa 18 milioane de oameni. Cum 4-5 milioane de români sunt plecaţi la muncă în Occident, rata de vaccinare raportată la populaţia reală ajunge dintr-un foc la vreo 35%. În plus, un milion de români au trecut prin boală la modul oficial, dar estimările referitoare la cei infectaţi sunt duble, aşa că ajungem la un total de 7 milioane de oameni imunizaţi, din 14 milioane prezenţi în ţară. Fix 50 la sută! Şi putem să mergem chiar mai departe. Vaccinările şi îmbolnăvirile au avut loc mai ales în oraşe, proporţia fiind de circa 70 la sută. Cum populaţia urbană a României este cam jumătate din total, ajungem la o imunizare apropiată de 70 la sută în oraşe, ceea ce echivalează cu pragul pe care specialiştii îl consideră fatal pentru orice virus. La ţară, unde acest prag este mult mai jos, circulaţia poate fi stopată de izolarea celor mai multe dintre comunităţi, care le apără practic de o contaminare masivă. Iar în caz că se va întâmpla undeva o infectare în masă, carantinarea punctuală a localităţilor mici este uşor de realizat.
De-asta cred, cu toate cifrele reale puse pe masă, că valul 4 nu va avea un impact catastrofal în România. Asta nu înseamnă, însă, că vom fi feriţi în totalitate, aşa că metoda cea mai sigură de protecţie individuală şi familială rămâne tot vaccinarea.

Cu tichetul în mână, în apa până la genunchi

În goana după mai mulţi bani la buget, Ministerul Muncii a scornit un proiect de lege prin care să-i impoziteze pe micii meseriaşi - instalatori, electricieni, zugravi, faianţari, bone, menajere, grădinari, categorie estimată în România la circa 1,2 milioane de persoane. Beneficiul pe care ministerul îl vede pentru aceşti lucrători pe cont propriu ar fi ca ei să fie eligibili pentru pensie. Avantajul este însă unul iluzoriu, pentru că majoritatea meseriaşilor sunt de fapt angajaţi, iar ciubucurile le fac în orele libere sau, dacă lucrează la stat, chiar în timpul programului.
Dincolo de planurile ministeriale, în realitate s-ar întâmpla probabil cam aşa. Când ţi se sparge o ţeavă de apă în casă, nu mai pui ca fraierul mâna pe telefon ca să suni repede un instalator să vină într-o oră, două, să-ţi rezolve problema. Nuuu, stai liniştit cu apa până la genunchi, până a doua zi, când te duci la AJOFM ca să cumperi tichetele cu care să-l poţi plăti pe meseriaş. Cumperi o sacoşă de tichete de 15 lei, normal, că acum trebuie să repari nu numai ţeava, ci şi parchetul care s-a umflat între timp, şi tavanul vecinului de dedesubt. Abia apoi dai câteva zeci de telefoane ca să cauţi un meseriaş înregistrat şi dispus să lucreze pe tichete. Există şi o variantă mai ieftină, cea de a opri apa în tot blocul vreo două zile, până parcurgi întreaga procedură, cu "avantajul" de a-ţi "umple frigiderul" câteva zeci de vecini.
La modul serios, întreaga "afacere" ar duce de fapt la scumpirea manoperei (diferenţă ce va fi plătită tot de populaţia impozabilă), pentru că niciun meseriaş nu va mai lucra pe aceiaşi bani, în condiţiile în care trebuie să dea la stat 20% din ceea ce încasează. Şi cum piaţa este oricum distorsionată (aţi încercat să găsiţi în ultima vreme un electrican sau un instalator?) de plecarea în Occident a celor mai buni meseriaşi, este puţin probabil că se vor găsi amatori care să lucreze pe tichete şi să treacă prin furcile caudine ale birocraţiei româneşti.
Faptul că toate veniturile ar trebui impozitate şi că există această importantă categorie a meseriaşilor care fentează statul e o realitate, dar o astfel de lege ar trebui concepută în aşa fel încât să şi poată fi aplicată. Iar ideea asta "minunată" a Ministerului Muncii, proiect finanţat prin PNRR, demonstrează o dată în plus că banii europeni sunt greu de accesat, atunci când ai stat în birou întreaga viaţă şi habar n-ai ce se-ntâmplă în piaţă...

Vine valu' şi-mi ia calu' (de dar)

Aproape toate centrele de vaccinare din judeţul Galaţi îşi vor modifica programul. Practic, doar Sala Sporturilor, Patinoarul, Sala "Siderurgistul" şi centrul drive-thru de la mall vor rămâne deschise de la 8,00 la 20,00 în fiecare zi, în celelalte urmând să se lucreze câte şase ore pe zi, în cel mai bun caz, sau doar 2-3 zile pe săptămână. Explicaţia oficială este că echipele care deservesc respectivele centre se deplasează prin sate, pentru a-i vaccina la faţa locului pe cei care doresc acest lucru.

Ceea ce nu se spune însă este că, de o bună bucată de vreme încoace, prin aceste centre se cam şomează, pentru că interesul gălăţenilor de a se proteja împotriva COVID-19 a scăzut până la cote alarmante. Pragul de 1.000 de imunizări pe zi n-a mai fost atins de foarte multă vreme, iar scăderea este vizibilă de la o zi la alta, deşi Galaţiul abia a vaccinat circa 25 la sută din populaţie.
De altfel, tendinţa este similară şi la nivel naţional, mai ales că inclusiv Guvernul pare să se fi resemnat. Premierul Cîţu nu-şi mai aminteşte de ţinta de 10 milioane de persoane vaccinate şi se declară mulţumit că nu mai avem infectări, aşa că a instituit noi măsuri de relaxare. România a început să vândă din dozele de vaccin de care a beneficiat ca membră a Uniunii Europene, în timp ce în lume există ţări în care vaccinul nici n-a ajuns încă. Calul de dar nu se caută la dinţi, spune un vechi proverb, dar românii au făcut franjuri vaccinul, doar aşa de-ai dracu', de parcă ar fi o mârţoagă răpciugoasă, nu o realizare tehnologică de ultimă oră, iar acum îl aruncă practic la gunoi.
În acest timp, tulpina indiană a început să-şi facă simţită prezenţa în Europa. Rusia este deja devastată (20.000 de cazuri şi 600 de morţi pe zi), iar Marea Britanie şi Israelul, care par cele mai responsabile state, au reintrodus restricţii.
La Galaţi, după multe zile cu zero infectări noi, vineri am avut patru cazuri, duminică şi luni - câte trei, marţi - cinci, iar miercuri - şapte. Tendinţa este evidentă, pentru cine vrea să vadă. Mai sunt însă puţini specialişti care au curaj să ameninţe cu valul 4, care ar putea să facă ravagii în toamnă, în lipsa imunităţii de masă. Impresia generală este că am cam scăpat de Sars-Cov-2 şi trebuie să ne vedem de viaţă şi de vacanţe, că doar mai sunt două luni de vară. Şi chiar dacă o să vină valu' la sfârşit de august, românii-s convinşi că se vor descurca ei cumva. Doar aşa ne spune istoria că facem de 2.000 de ani, chit că de fiecare dată au murit mulţi din ăia fără cai.