Statisticienii neamului (prost era să zic, deşi nu la neam mi-era gândul) tocmai au anunţat că inflaţia din februarie (15,5%) a depăşit-o pe cea din ianuarie (15,1%), în ciuda pronosticurilor economiştilor, care anunţau scăderea creşterii preţurilor încă de la sfârşitul anului trecut. Inclusiv Banca Naţională ne-a dat asigurări că inflaţia va înmuguri la o singură cifră încă din această toamnă, cu nouă luni mai devreme decât previziunile anterioare.
În ciuda optimiştilor victorieni, însă, socoteala de-acasă sau de la birou nu se potriveşte deloc cu cea din târg. Şi mai ales cu cea din rafturile supermarketurilor, unde prețurile alimentelor s-au umflat în februarie cu 22%, fiind unul dintre "motoarele" inflaţiei, iar "vedetele" lunii au fost zahărul, untul, cartofii, ouăle, brânza și laptele.
Să nu cumva să ziceţi ceva despre ceapa aia de 6-8 lei, că doar ne-a explicat nea Petrică acum vreo zece zile că el nici n-a simţit majorările de preţuri la alimente. Acum, na, dacă n-aş face piaţa destul de des, l-aş cam crede, că e om bătrân, sigur mănâncă mai puţin şi probabil uită des de la mână pân' la gură. Plus că ştie agricultură de pe vremea când în România se făcea porumbul ca stâlpul de telegraf (de rar, nu de înalt, nu săriţi pe mine dacă n-aţi prins bancurile comuniste) şi când alimentaţia ştiinţifică a poporului, "Biafra style", era literă de lege, că de-aia şi aveau lifturile de patru persoane limită de 320 de kilograme, fix 80 pe cap de vită furajată cu "adidaşi" de porc şi gheare de găină centenară.
Başca, "specialiştii" zilei de prin ministere (ăia peste 200 de secretari de stat care se învârt de colo-colo, pentru că se "pricep" şi la agricultură, şi la transporturi, şi la armament, şi la finanţe, ba chiar şi la turism, prin ţările calde şi ceva mai exotice, evident) ne explică docţi că triplarea preţului cepei a fost determinată de faptul că fermierii români n-au spaţii de depozitare şi marfa din marketuri vine din import. Pe înţelesul tuturor, spaţiile cu pricina au existat până acum, că doar de-aia n-a crescut preţul cepei în anii din urmă, dar femierii cei răi şi le-au demolat numai aşa de-ai dracu', ca să nu ne mai pută nouă gura a ceapă la viitoarele pupături electorale. Şi nici să ne lăcrimeze ochii la vederea dezastrului lăsat în urmă de politruci.
În market, laptele a luat-o totuşi uşor la vale, după ce s-a brânzit pierzând vremea degeaba prin rafturi, pentru că patronii din faimosul lanţ de aprovizionare cu (prea) mulţi intermediari şi samsari au început să bage la bibilică din mers cum stă treaba cu puterea de cumpărare şi economia de piaţă, chestii pe care ar fi trebuit să le ştie pe de rost când s-au băgat în afaceri ca musca-n lapte. Da' cică nu trebuie să mă enervez, că-mi creşte tensiunea şi-au dispărut medicamentele ieftine din farmacii. Ceapa mă-sii de treabă!
marți, martie 14, 2023
duminică, martie 12, 2023
Au chansă... înjurăm până-n fund la taxatoare
Acum câţiva ani, într-un concediu în străinătate, am luat o noapte de cazare într-un hotel de tranzit din apropierea unui aeroport. Am trecut de uşa de la intrare cu un cod primit prin telefon, apoi am aşteptat câteva minute la recepţie, unde nu era nimeni. Până la urmă, am văzut indicaţiile de pe monitoarele din jur, aşa că mi-am găsit camera, tot cu intrare pe bază de cod telefonic, şi am reuşit să selectez şi varianta de mic dejun preferată. Am găsit dimineaţă pachetul cu mâncare în faţa uşii, am rătăcit o vreme pe holuri (stabilimentul era ca o cazemată uriaşă, cu camere şi culoare de zeci de metri dispuse simetric), dar în cele din urmă am găsit ieşirea şi am prins şi avionul. N-am întâlnit în cele 12 ore de stat în hotel nici picior de om, cu excepţia câtorva turişti, mulţi la fel de dezorientaţi ca mine.
Mi-am adus aminte de întâmplarea asta când a început scandalul caselor de marcat self service de la Auchan, cu discuţii interminabile despre angajaţii care vor fi obligaţi să se recalifice şi despre cât de mult vor munci clienţii ca să-şi scaneze singuri produsele. Vorbim, practic, de un sistem implementat în "decadentul" Occident de zeci de ani şi care la noi este întâmpinat cu ostilitate extremă (apropo, prin Vest a apărut deja scanarea automată a produselor direct la punerea în coş!).
La fel au fost întâmpinate în România, la rândul lor, o mulţime de alte soluţii inovative, care astăzi ni se par normale, cum ar fi alimentarea la benzinărie, plata cu cardul şi cea online, spălarea maşinilor la staţiile self-service, autotaxarea în mjloacele de transport. Sau aşa cum au dispărut, în vremuri de care abia ne mai aducem aminte sau despre care doar am citit prin cărţi, meserii ca sacagiu, lampagiu, spălătoreasă, vânzător de bilete în autobuz (vă mai amintiţi folcloricul "daţi din mână-n mână, până-n fund la taxatoare"?), telefonistă, dactilografă, vânzător stradal de suc şi îngheţată şi multe, multe altele.
E drept că tot scandalul de la Auchan putea fi uşor evitat prin instituirea unei perioade de tranziţie, însă la grăbirea lucrurilor a contribuit din plin şi "mâna de ajutor" oferită de guvernanţi prin mărirea permanentă din pix a salariului minim, care a forţat firmele să căute rapid soluţii tehnologice moderne pentru înlocuirea angajaţilor slab calificaţi, a căror plusvaloare nu mai poate fi acoperită după creşterea costurilor cu forţa de muncă.
Dacă totuşi trebuie înjurat cineva, cred că merită mai multă "atenţie" promisiunile fără acoperire ale politicienilor, achitările pe bandă din justiţie, tergiversarea eliminării pensiilor speciale, inflaţia încurajată de la centru, birocraţia incredibilă din unele instituţii sau viteza de melc a lucrărilor de infrastructură. Iar dacă trebuie înjurati musai cei de la Auchan, un motiv mult mai bun este faptul că nu şi-au închis magazinele din Rusia după izbucnirea războiului...

vineri, martie 03, 2023
Gaura neagră care înghite contribuţiile de pensie ale românilor
Continuă în aceste zile discuţiile pentru "eliminarea" pensiilor speciale, discuţii începute acum nici nu se mai ştie câţi ani şi încheiate întotdeauna fără rezultat. De data asta, însă, se va ajunge cel mai probabil la o formulă de ajustare (nu de eliminare), pentru că de acest lucru depinde deblocarea unei tranşe importante de bani europeni.
În context, o altă discuţie interesantă mi se pare cea a cuantumului contribuţiilor pe care un salariat trebuie să le vireze de-a lungul carierei profesionale pentru a putea beneficia de pensie. Dacă luăm în calcul cifrele actuale (35 de ani de muncă, o contribuţie de 25% din salariu şi o pensie medie de 40% din salariul mediu - 1.739 lei/4.398 lei), ar rezulta că această sumă se ridică la 8,75 salarii anuale, adică echivalentul a circa 22 de ani de pensie. Astfel, pentru a-şi "mânca" toată contribuţia virată (fără a pune la socoteală dobânzile pentru cei 35 de ani), un pensionar ar trebui să trăiască 87 de ani, situaţie absurdă în condiţiile în care speranţa de viaţă în România este de 74 de ani (şi de numai 70 de ani pentru bărbaţi). În concluzie, un român primeşte pensie doar nouă ani (numai cinci ani, în cazul bărbaţilor), deşi a contribuit pentru 22 de ani, adică mai mult decât DUBLU! Cu aceste cifre pe masă, rezultă că, la actuala speranţă de viaţă, contribuţia pentru pensie ar trebui să poată fi redusă de la 25% până la circa 10% din salariu (că doar avem cele mai mari taxe pe muncă din Europa).
Dintr-un alt punct de vedere, preferat în calcule de către stat, în care considerăm solidaritatea, nu contribuţiile personale, drept metodă de acordare a pensiei, avem 4,7 milioane de pensionari şi ne-ar trebui 11,7 milioane de salariaţi care să-i poată susţine (tot cu pensie de 40% din salariu), în condiţiile în care România are doar 5,7 milioane de angajaţi - nici JUMĂTATE din necesar. Deficitul este unul uriaş şi evident nesustenabil, iar bugetul asigurărilor sociale este de ani buni completat de la bugetul de stat.
Căutând cauzele diferenţelor dintre cele două "matematici", începe "dansul"! Vom descoperi că avem sute de mii de "speciali", ale căror pensii nu depind de contribuţii, ci sunt plătite "din burtă", sau că pensionarea la 65 de ani e doar pentru "fraieri", în timp ce pentru alte sute de mii de "speciali" scade până la 45 de ani, astfel că vârsta medie de pensionare este, de fapt, 57 de ani. Şi tot aşa, cu excepţie după excepţie (şi sunt zeci, poate chiar sute de astfel de legi, pentru o mulţime de categorii de salariaţi), "nespecialii" ajung să plătească DUBLU şi să beneficieze de JUMĂTATE. Curat "special", monşer!

luni, februarie 20, 2023
Şi corupţia ucide, nu numai natura dezlănţuită
Cutremurele devastatoare din Turcia au scos din nou la iveală un adevăr de care ne lovim periodic, chiar dacă de foarte multe ori încercăm să-l ascundem sub preş: corupţia ucide! Din când în când, se mai scandează lozinca asta, la manifestaţiile populare împotriva puterii politice, dar în cele din urmă nu se întâmplă nimic, iar "sistemul" merge netulburat înainte.
Revenind la Turcia, dincolo de natura dezlănţuită, împotriva căreia nu ai ce face, zeci de mii de clădiri au fost distruse şi mii de vieţi au fost pierdute din cauza corupţiei. Concret, autorităţile din Turcia dau periodic "amnistii" pentru noile construcţii, certificând astfel o mulţime de clădiri care nu respectă normele antiseismice în vigoare. Iar acest lucru a fost demonstrat cu vârf şi îndesat la cutremurele recente, când în zona afectată au căzut mii de clădiri noi.
Din păcate, astfel de lucruri se întâmplă frecvent şi în România. Este de notorietate celebra "intrare în legalitate", care s-a practicat inclusiv în Galaţi până acum ceva ani. Cine ştie ce "orori" edilitare au primit girul autorităţilor în schimbul unei taxe simbolice, asta ca să nu mai punem la socoteală construcţiile avizate prin "clasica" şpagă.
În aceste condiţii, ce ne aşteaptă la un viitor cutremur este de coşmar. Mai ales că, dincolo de "metodele" de mai sus, funcţionează cu mare succes şi cea a închisului ochilor la "open space"-ul vecinului de la parter, care a distrus, cel mai probabil, şi structura de rezistenţă a clădirii, inclusiv în blocurile cu aprobări obţinute iniţial pe bune.
Galaţiul este într-o zonă seismică, acest lucru este de necontestat. Cum de necontestat este şi faptul că vom fi printre cele mai afectate zone, alături de Buzău, Prahova şi Bucureşti, în cazul unui seism major în zona Vrancea, care se va produce cu siguranţă într-unul din următorii 15-20 de ani. Estimările Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă indică peste 350.000 de clădiri rezidenţiale distruse în ţară, din care circa 37.000 în judeţul Galaţi. Aceeaşi sursă estimează numărul victimelor (morţi şi grav răniţi) la peste 45.000. Nu mai sunt defalcări pe judeţe de data aceasta, dar este uşor de extrapolat, rezultatul fiind unul catastrofal: circa 5.000 de gălăţeni vor cădea victime ale unui cutremur cu magnitudine peste 7,4 (similar celui din 1977 sau mai puternic). Iar o bună parte dintre aceştia nu vor fi victime ale naturii dezlănţuite, ci ale corupţiei care a cangrenat întreaga societate românească şi pe care o tolerăm pentru că nu ne afectează direct. Iar când se va întâmpla asta, va fi din păcate prea târziu...

joi, februarie 02, 2023
www anunţă wwIII
La aproape un an de la declanşare, războiul ruso-ucrainean este foarte departe de un sfârşit previzibil. Lipsiţi de armament greu şi de mare precizie, pe care statele occidentale se codesc să-l furnizeze sau îl livrează cu ţârâita, ucrainenii par să nu mai reuşească să facă progrese în ofensiva pe care au început-o în forţă astă-toamnă. Mai mult, cele mai aprige lupte din ultima vreme au dat impresia că ruşii sunt cei care câştigă teren, chiar dacă au reuşit acest lucru cu preţul unor pierderi uriaşe, atât în oameni, cât şi în tehnică militară. Cum uciderea zecilor de mii de recruţi pe care Putin îi trimite neantrenaţi direct în linia întâi nu pare să reprezinte o problemă pentru Moscova, războiul a intrat într-un status-quo mortal, pe care deocamdată nu se ştie cine, ce şi cum îl poate destabiliza.
În aşteptarea unui deznodământ, în lume au început să se agite spiritele din ce în ce mai tare. Israelienii şi iranienii îşi bagă aproape zilnic nasul în curtea celuilalt, China aruncă săgeţi taiwaneze mai tăioase ca niciodată către America, Grecia şi Turcia se au ca şoarecele cu pisica, Balcanii de Vest continuă să fie butoiul cu pulbere al continentului, iar coeziunea NATO şi a Uniunii Europene pare să scârţâie serios.
Drept urmare, multe voci, unele autorizate, altele trase pe linie moartă, dar încă ascultate, anunţă un iminent prăpăd. Un general american prevesteşte un război cu China până în 2025, ruşii îşi caută aliaţi prin Africa, bugetele pentru înarmare cresc într-un ritm ameţitor în majoritatea ţărilor lumii (mai puţin în cele care au de plătit pensii speciale!), Croaţia se alătură Ungariei şi Austriei în declaraţii proruse, Erdogan îl laudă pe Putin şi blochează extinderea NATO, guvernele şi marile corporaţii sunt în căutare disperată de materii prime rare (pe care, apropo, zona de conflict din Ucraina le are din plin), ministrul italian al Apărării anunţă al treilea război mondial - wwIII - în cazul în care ruşii ar cuceri Kievul şi multe, multe ştiri asemănătoare, unele mai alarmiste decât altele.
Lumea fierbe, e clar, şi e gata-gata să dea în clocot, aşa că, oricât de optimist ai fi, tot te trece un fior rece când încerci să pui cap la cap informaţiile care te asaltează din toate părţile www-ului. Colac peste pupăză, ceasul Apocalipsei a fost "fixat" recent la doar 90 de secunde de miezul nopţii, prag echivalent cu dispariţia omenirii. Am "câştigat", aşadar, 10 secunde într-un singur an şi 30 de secunde faţă de 2018, iar progresia în acest caz nu este deloc aritmetică, deşi ar fi extrem de periculos şi aşa. Tic-tac...

vineri, ianuarie 20, 2023
Bogaţii lumii vor să dea bani săracilor, politicienii se opun!
Forumul Economic Mondial, care s-a desfăşurat săptămâna asta în staţiunea elveţiană Davos, a avut ca principale teme de dezbatere încetinirea creşterii economiei globale, provocările de mediu pentru climă, hrană şi energie, sănătatea în perspectiva unei viitoare pandemii, locurile de muncă ale zilei de mâine, viitorul digital al omenirii şi, evident, războiul din Ucraina. Ca de obicei, agenda reuniunii a fost una generoasă, însă discuţiile, în mare parte sterile, nu s-au materializat în acţiuni concrete, aşa cum s-a întâmplat, de altfel, la toate cele peste 50 de ediţii ale forumului.
O idee a ieşit însă în evidenţă pregnant, în chiar primele zile ale întâlnirii elitei mondiale de anul acesta. Foarte concret, peste 200 de miliardari din întreaga lume au solicitat, printr-o scrisoare deschisă către guvernele tuturor ţărilor, să fie... taxaţi suplimentar, chiar acum! Superbogaţii au cerut introducerea de urgenţă a unor noi impozite pe avere, pentru a strânge bani din care să fie ajutaţi cei săraci.
Deşi pare stranie la prima vedere, generozitatea miliardarilor are un substrat extrem de practic. Mai precis, bogaţii lumii sunt conştienţi că nu pot face şi mai mulţi bani decât în societăţi democratice. Or, în condiţiile în care inegalităţile sociale se adâncesc pe zi ce trece (1% din populaţie a acumulat 63% din bogăţiile produse în lume în anii 2020 şi 2021), pericolele de transformare a democraţiilor capitaliste în regimuri extremiste, populiste, militariste sau dictatoriale sunt din ce în ce mai mari, iar cei bogaţi se pot trezi peste noapte fără întreaga avere. Acestea fiind datele problemei, nu mai bine dai nişte bani (puţini) în plus pentru a ţi-i pune pe ceilalţi (mulţi) la adăpost? Spre exemplu, calculele unor experţi arată că o taxă de numai 5% pe averea superbogaţilor ar scoate din sărăcie două miliarde de oameni şi ar putea finanţa un program de combatere a foametei pe întreg globul.
Pare logic raţionamentul bogaţilor, nu-i aşa? Numai că politicienii s-ar putea să nu fie de acord, pentru că, din banii ăştia 5% pe care bogaţii lumii sunt dispuşi să-i sacrifice, lor nu le-ar reveni nimic, pe când, dacă se menţine actualul status-quo, ar putea avea parte de ceva "firimituri", 1% să zicem, ceea ce înseamnă enorm pentru orice clasă politică de oriunde din lume. Astfel, e destul de logică şi opoziţia politicienilor, aşa că "meciul" se va juca între ei şi miliardari, iar săracii vor fi, ca de obicei, spectatori. Rămâne de văzut până când, pentru că vor fi din ce în ce mai dese situaţiile în care mămăliga va exploda înainte de fluierul de final al jocului...

miercuri, ianuarie 04, 2023
S-avem parte!
La început de an nou, toată lumea se sparge-n rezoluţii. Aşa se cheamă mai nou, în "romgleză", clasica dorinţă de la miezul nopţii, sens pe care "rezoluţie" nu îl are în limba română. Cel mai apropiat înţeles de cel englezesc este cel de hotărâre luată în urma unor dezbateri colective. Aşa că, pentru a fi în trend, voi enumera câteva rezoluţii ale Galaţiului, care sunt convins că ar avea acceptul tuturor locuitorilor.
Îmi doresc, aşadar, s-avem parte în 2023 de tot ceea ce ne-au promis primarul, preşedintele CJ şi, în general, politicienii de la putere că vor face anul acesta. Şi, evident, nu trebuie uitate multele angajamente mai vechi, unele amânate de la an la an, altele sine die. Dar hai să le spunem pe nume!
Mai întâi, câteva din investițiile programate să se încheie în 2022 sau chiar mai înainte: Drumul de Centură, Muzeul de Arte Vizuale, drumul expres Galaţi - Brăila, sistemul de management al deșeurilor de la Valea Mărului, podul peste Dunăre, investitori în Parcul Industrial, parcări subterane şi supraetajate în locul garajelor, Casa Cuza, Casa Colecţiilor, sera de plante exotice de la Muzeul de Ştiinţele Naturii, renovarea tuturor şcolilor din oraş, Parcul de Aventură din Pădurea Gârboavele, parcul de la Uzina de Apă, sala de spectacole a Centrului Cultural, plantări de copaci care să nu se mai usuce, modernizarea Parcului Carol (CFR) şi a celui de la Turnul TV, revenirea producătorilor în pieţe în locul samsarilor, modernizarea Văii Ţiglinei...
La capitolul "o să", lista este şi mai lungă, aşa că am făcut câteva "selecţii": reabilitarea Falezei, modernizarea bulevardului Coşbuc, Centura ocolitoare a Galaţiului, drumul prin Curtea Poliţiei de Frontieră, aeroportul de la Braniştea, drumul expres Galaţi - Călăraşi, modernizarea DN 25 Galați-Tecuci, tramvaie şi autobuze electrice, piste de biciclete în judeţ, spital refăcut la Tecuci, corp nou la Spitalul Judeţean, spital municipal, poduri noi peste Siret, funcționarea zonei metropolitane Galaţi - Brăila, trenuri cu mers cadenţat, drumuri expres spre Constanţa, Buzău şi Focşani...
Poate par cam multe dorinţe pentru un singur an, dar sunt cu siguranţă puţine dacă ţinem cont că unele sunt reportate de când lumea şi pământul.
Şi mai e ceva ce-mi doresc. Aş vrea ca aleşii noştri să nu ne mai amăgească cu zeci de promisiuni sforăitoare pe care-au început să nu le mai creadă nici copiii şi să se apuce... să facă. Şi nu numai proiecte fără surse de finanţare! De fapt şi de drept, cred că de asta mi-aş dori cel mai mult s-avem parte în noul an. Dar, recunosc, e o "rezoluţie" tare greu de îndeplinit, pentru că 2024 va fi un an cu multe, multe alegeri, aşa că poporul trebuie minţ... ăăă... convins.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)