Austeritatea baronului Marcelhausen

Mai că-mi vine să-l cred pe premierul Marcel când îl văd la televizor vorbind despre austeritate şi despre cum se sacrifică politicienii pentru binele poporului! Cu morgă de om serios, prim-ministrul României spune minciuni cu atâta convingere, încât până şi baronul Munchhausen s-ar răsuci în mormânt dacă l-ar auzi.

Aşa-zisa ordonanţă a austerităţii a ajuns aproape de promulgare şi am tot scris cât de absurde din punct de vedere economic sunt măsurile pe care şi-au propus guvernanţii să le ia pentru a reduce deficitul bugetar. Mai toate prevederile par concepute de un contabil care lucrează doar pe foaia din faţa sa, încă uscată, în timp ce masa pe care se află hârtia este plină de apă, care va cuprinde şi foaia cât de curând, realitate pe care contabilul o ignoră însă total. La fel, guvernanţii ignoră faptul că economia este interdependentă şi toate măsurile populiste aplaudate acum se vor dovedi dezastruoase când vor fi transpuse în lumea reală. Taxa pe bănci se va răsfrânge tot în buzunarele oamenilor de rând, taxa pe profitul marilor comercianţi va atenta tot la portofelul celui mai sărman cumpărător ş.a.m.d.

Dincolo de asta, pe care o putem numi prostie cu ştaif, avem de-a face şi cu minciuni de-a dreptul sfruntate. Afirmaţiile despre eliminarea pensiilor speciale, de exemplu, sunt culmea nesimţirii, în condiţiile în care unele dintre acestea se apropie de 100.000 de lei, iar un milion de români trăiesc cu pensia socială de 1.125 de lei. S-a ajuns, iată, la un raport de aproape 1:100, în timp ce declaraţiile politice ne povestesc despre maximum 1:12 în România.

Restructurarea aparatului bugetar este o altă gogoriţă servită românilor dimineaţa, la prânz şi seara, în timp ce instituţiile se întrec în a-şi ajusta în plus organigramele, în top fiind şi Primăria Galaţi, cu o creştere de 20% a numărului de funcţionari. Nici salariile angajaţilor la stat nu vor mai creşte, zice-se, decât pe bază de performanţă, după ce au tot fost "plafonate" de-au ajuns la sume care au dat peste cap o piaţă a muncii încă instabilă şi au făcut ca orice încercare de recrutare a unei firme private să fie luată în râs.

Şi cheltuielile cu petrecerile de Crăciun şi Anul Nou se vor reduce, tot în declaraţii, bineînţeles, în realitate municipalităţile din toată ţara întrecându-se în licitaţii pentru concerte care mai de care mai extravagante.

În rest, totul e bine în România, premierul dă în continuare declaraţii sforăitoare pentru adormit vigilenţa poporului, şmecherii "se descurcă" învârtind la negru 40% din banii din piaţă, iar indicatorii macroeconomici scârţâie din toate încheieturile, dar vor rezista ei cumva până la alegeri. După aia, când vor începe să se spargă oalele, s-ar putea trezi şi poporul, dar mă tem că va fi cam târziu...

Da' aeroportul, unde-i aeroportul? Sau măcar proiectul!

După o lungă perioadă de inactivitate, în ultima vreme se lucrează din nou la modernizarea drumului de centură, mai exact la finalizarea podului hobanat, care ar urma să fie gata până la sfârşitul anului. În totalitate, Centura mică va fi dată în folosinţă cel mai probabil în vara viitoare, în prag de alegeri, evident, deşi ar fi trebuit finalizată încă din aprilie 2022.

Până atunci, avem parte de "comunicări" din două-n două zile despre câte roabe de asfalt s-au mai turnat şi câte hobane s-au mai încordat. Bune şi-astea, în lipsă de altceva, pentru că despre celelalte investiţii judeţene majore nu se mai suflă o vorbă cam de multişor. Spre exemplu, contractul pentru Centura mare, care va fi o şosea ocolitoare de 33 de kilometri, la nord de oraş, între DN 25 şi Giurgiuleşti, a fost semnat în ianuarie 2021, cu 12 luni prevăzute de proiectare şi 42 de luni de execuţie, iar lucrările urmau să înceapă, potrivit constructorului, pe 4 aprilie 2022. A trecut, iată, un an şi jumătate de atunci şi pe şantier nu există niciun utilaj. De fapt, nu există nici măcar şantier...

Asemănător, pe 28 decembrie 2022, s-a semnat, cu mare tam-tam, contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru aeroportul Galaţi-Brăila din zona Braniştea-Schela. Cele 17 firme care au câştigat licitaţia au avut termen de predare nouă luni. Au trecut deja nouă luni şi jumătate, iar în tot acest timp nu a existat nici măcar o informare despre stadiul studiului. Măcar să ne fi spus cineva că s-a terminat hârtia pe care se făceau planurile sau că a plouat la Braniştea şi a rămas topometristul în noroi.

Termenele se depăşesc aproape întotdeauna în România, nu-i asta nicio noutate, numai că, dacă în cazul şoselelor amintite, întârzierea n-o să fie o problemă majoră şi o să înjure doar adversarii politici şi câţiva şoferi păgubiţi de traseele mai lungi, la aeroport este mult mai grav, pentru că s-ar putea pierde singura finanţare posibilă.

Bugetul naţional ştie toată lumea cât este de gol, Comisia Europeană nu mai finanţează construcţia de aeroporturi noi din 2014, parteneriate public-private de o asemenea amploare există în România doar pe hârtie, aşa că singura şansă ar fi fondurile comunitare de mobilitate militară, recent suplimentate, în contextul războiului din Ucraina. Iar din cele vreo 2,5 miliarde de euro, şi-ar putea rupe de la gură oamenii ăia să ne dea şi nouă 150 de milioane pentru un aeroport cargo, care poate fi upgradat pentru persoane şi cu fonduri locale. Da' dacă noi nici proiectul nu reuşim să-l facem...

În pragul unui nou război

Atacul Hamas asupra Israelului a deschis un nou conflict, într-o lume care stă de ani buni pe un butoi cu pulbere. Miile de rachete lansate cu succes asupra unor oraşe importante şi asaltul terestru soldat cu mii de prizonieri demonstrează o pregătire minuţioasă, nu doar o acţiune de comando, aşa cum palestinienii au mai avut în ultima vreme. Au început deja lupte şi în Cisiordania, iar atacurile din Liban ale Hezbollah au blocat şi ele o parte a armatei israeliene. Iar o dovadă cât de mică a implicării Iranului în acest conflict va da legitimitate Israelului să atace capacităţile militare iraniene, iar de aici până la un război regional de amploare nu mai este decât un pas.

Dincolo de asta, la nivel global, este evident că se încearcă divizarea forţelor americane pe mai multe fronturi, ceea ce SUA nu îşi doresc deloc, mai ales în condiţiile problemelor politico-economice interne cu care se confruntă. De altfel, retragerea precipitată din Afganistan, când era destul de previzibil războiul din Ucraina, demonstrează faptul că americanilor nu le place să lupte pe mai multe fronturi. Iar implicarea SUA în Israel este certă, astfel că ar putea slăbi ajutorul american pentru Ucraina. Într-o astfel de situaţie, statele europene, care par din ce în ce mai divizate de câteva luni încoace, cu probleme interne legate de migranţi sau recesiune, nu vor reuşi să facă faţă singure maşinii de război ruseşti, mai ales că în curând începe iarna, iar ofensiva ucraineană se va stinge natural.

O privire şi mai de ansamblu a situaţiei ne arată o situaţie mult mai complicată. Coreea de Nord a început să trimită artilerie şi muniţie în Rusia, China se "joacă" militar în jurul Taiwanului de o bună bucată de vreme, iar statele importante din emisfera sudică fac tot ce pot pentru a limita influenţa americană, cel puţin în zonele lor. Un singur conflict în plus ar aduce SUA în postura de a renunţa la unul dintre fronturi, ceea ce ar echivala cu un dezastru în plan global. De altfel, graba cu care Joe Biden a solicitat o întrevedere urgentă cu preşedintele chinez, fiind chiar dispus să meargă la Beijing pentru asta, arată că perspectivele nu sunt deloc roz la Washington, iar americanii sunt conştienţi de asta.

Cum China e gata de o prăbuşire economică majoră, e suficient ca liderii săi politici să fie dispuşi să înlocuiască imobiliarele cu războiul ca principal motor de creştere economică şi lumea va ajunge în pragul unui nou război mondial. Care, iată, se poate declanşa de la rachetele trimise peste graniţă de Hamas...

Ro-Alert de creier neted

Avertizarea Ro-Alert de la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, care a anunţat "căderea unor obiecte din spaţiul aerian", a băgat în sperieţi mii de gălăţeni, oraşul nostru fiind singurul important din raza de acţiune a mesajului. După ce pe unii i-a trezit din somn, iar altora le-a deranjat petrecerile, Ro-Alertul nocturn s-a dovedit în final un mare fâs, pentru că sutele de oameni mobilizaţi să caute "ozn"-ul, atât în noaptea cu pricina, cât şi în dimineaţa următoare, nu i-au găsit nici măcar urma. Ulterior, s-a aflat că toată tevatura a plecat de la un apel la 112, prin care un cetăţean "responsabil", ca toţi cei 50% care dau alarme false, anunţa că a auzit o bubuitură în cartierul Cantemir. E drept că radarele indicaseră ele ceva, cel mai probabil drone care se îndreptau spre zona de graniţă, dovadă fiind avioanele ridicate în aer de NATO, dar de la o alertă militară normală în situaţia de conflict până la a da peste cap viaţa a sute de mii de oameni e cale lungă.

Nu suntem în război, iar dronele care pot cădea accidental pe teritoriul nostru nu reprezintă decât o ameninţare teoretică pentru populaţie, care de altfel nici nu prea are timp să se adăpostească, în caz că alerta se dovedeşte reală. La Galaţi, de exemplu, adăposturile de apărare civilă sunt încuiate, iar cheile se află undeva într-un birou al Primăriei, aşa că până la punerea lor la dispoziţia oamenilor ar trece sigur mai mult de 90 de minute, cât durează în mod normal alerta. Mai mult, să ne imaginăm că o astfel de alertă ar fi venit cu o oră mai devreme, când 13.000 de oameni erau înghesuiţi pe Stadionul "Oţelul" şi s-ar fi bulucit panicaţi spre porţile arenei.

Şi-atunci care e rostul unei alerte care practic nu ajută pe nimeni, ba chiar ar putea provoca victime, în loc să salveze? La trimiterea alertelor de cutremur (erau doar câteva zeci de secunde, e drept) s-a renunţat fix din acest motiv, pentru că panica ar face mai multe victime decât seismul. Oare trebuie ca Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) să dea impresia că face treabă? Riscul de 0,0001, cum cataloga Raed Arafat, şeful DSU, cazul de faţă, e depăşit clar de "şansa" de a-ţi cădea un ghiveci în cap de la balcon sau, specific Galaţiului, o bucată de tencuială dintr-una din multele clădiri lăsate în paragină. De maşinile conduse de şoferi beţi sau drogaţi, care sunt deja la ordinea zilei pe străzile oraşului, nici nu mai trebuie să amintim.

Şi să nu uităm nici de morala basmului "Petrică şi lupul", pe care unii se pare că nu l-au citit în copilărie şi îl experimentează acum pe pielea românilor. Una peste alta, nu ştiu cine-a luat decizia de a alerta inutil populaţia în astfel de situaţii, dar sigur n-are doar chelia netedă, ci şi ce e sub ea!

Dezinteres total pentru proiectul care ar duce Galaţiul în Europa

La recenta reuniune de la Bucureşti a "Iniţiativei celor trei mări" (I3M), principalele teme de discuţie au vizat coridoarele de transport Nord-Sud, în curs de materializare prin "Via Carpathia" (rutier) și "Rail2Sea" (feroviar), proiecte majore de infrastructură a căror importanţă este de netăgăduit. "Via Carpathia" este o cale transport rutier care cuprinde 1.700 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, între Klaipeda (Lituania) şi Salonic (Grecia), în timp ce "Rail2Sea" presupune o cale ferată de 3.663 de kilometri lungime, care va conecta porturile Gdansk (Polonia) și Constanța (România).

Deşi ambele investiţii vor traversa şi teritoriul României, în niciunul dintre proiecte nu este cuprinsă zona Moldovei şi, evident, nici Galaţiul.

Ca ţară-gazdă a reuniunii 3M, la care au participat reprezentanţii a 13 state din centrul şi estul Europei, România putea impune pe agenda discuţiilor o investiţie care ar fi putut (re)aduce Galaţiul pe harta Europei. Este vorba despre Canalul Gdansk - Galaţi, proiect pus pe hârtie încă de pe vremea Regelui Carol I şi readus periodic în atenţie de zeci de ori, inclusiv cu ocazia altor reuniuni ale I3M.

Trebuie spus că realizarea unui astfel de canal care să unească Marea Baltică şi Marea Neagră, dincolo de faptul că ar maximiza potenţialul Galaţiului şi pe al Moldovei, ar reconfigura aproape în totalitate rutele europene de transport de mărfuri, pentru că ar reprezenta, în mod evident, o alternativă mult mai ieftină decât variantele pe şosea şi pe calea ferată, în curs de realizare.

Traseul propus încă de la începutul secolului al XX-lea, Marea Baltică - Vistula - Nistru - Prut - Dunăre - Marea Neagră, are o lungime de circa 1.900 de kilometri, din care numai 72 de kilometri ar trebuie realizaţi prin excavarea unor canale artificiale. Cu toate acestea, standardele actuale presupun asigurarea condițiilor de navigație pentru nave cu dimensiuni de 85 de metri lungime, 9,5 metri lățime și pescaj de până la 4,5-5,5 metri, pe tot parcursul anului. În aceste condiţii, toate râurile mari de pe traseu (Vistula, Nistru şi Prut) ar trebui să fie reamenajate serios pentru a atinge aceste standarde.

Din păcate, însă, costurile estimate pentru aceste lucrări sunt uriaşe, ceea ce a tot dus la amânarea proiectului, de-a lungul zecilor de ani de la lansarea sa, chiar dacă o astfel de investiţie se înscrie fără probleme în strategia de transport a Uniunii Europene şi ar putea fi finanţată din fonduri comunitare în proporţie de 70 la sută.

În plus, dezinteresul de care a dat dovadă România faţă de proiect, prin neincluderea acestuia pe agenda discuţiilor I3M, demonstrează, o dată în plus, că politicienii noştri nu au de fapt niciun proiect coerent de dezvoltare a ţării, ci doar interese care vizează câştigarea următoarelor runde de alegeri.

Dacă n-aveţi pâine, mâncaţi cozonac!

"Dacă n-au pâine, să mănânce cozonac", se spune că ar fi zis regina franceză Maria Antoaneta, când a aflat că ţăranii se plâng că nu mai au ce mânca, din cauza sărăciei. Nu este clar dacă ultima regină a Franţei dinaintea Revoluţiei din 1789 a spus aceste cuvine, cel mai probabil nu, mai ales că originalul (cu brioşe, în loc de cozonac) apare într-un roman al filosofului Jean-Jacques Rousseau cu vreo 30 de ani înainte de revoluţie. Un lucru este însă sigur, artistocraţii (şi numai cei francezi) erau extrem de aroganţi şi total rupţi de realităţile cu care se confruntau păturile sărace din ţară.

În acest context, informaţia aruncată recent pe piaţă de Florin Barbu, ministrul Agriculturii, pare să demonstreze că "aristocraţia" românească (doar unii se cred "baroni", nu-i aşa?) nu a reuşit să scape de aroganţă şi nici să se conecteze la realitate, deşi au trecut de-atunci câteva sute de ani. Concret, conform ministrului Barbu, cozonacul ar putea fi introdus în ordonanţa privind limitarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază, motivaţia fiind că este un produs foarte consumat de români în perioada sărbătorilor de iarnă.

Dincolo de faptul că măsura de limitare a adaosurilor comerciale la alimentele de bază, implementată în luna august, n-a produs mari ieftiniri (cu excepţia fructelor şi legumelor, al căror preţ oricum scădea natural în perioada de vară, în timp ce reducerea preţului la ulei are alte cauze, mai "războinice"), introducerea cozonacului pe această listă demonstrează cât de departe este clasa politică de aşteptările românilor.

În condiţiile în care măsurile anunţate de guvern pentru reducerea deficitului fiscal uriaş vor pune presiune ca întotdeauna tot pe clasa de jos, cu venituri mici şi foarte mici, în timp ce de bugetarii de lux şi pensionarii speciali nu se va atinge nimeni, eventuala ieftinire cu un leu sau doi a cozonacului, pe care sărmanii oricum nu şi-l permiteau şi cu siguranţă nu şi-l vor permite nici la "preţ redus", arată cât de "conectaţi" sunt cei care ne conduc la viaţa de zi cu zi a românilor de rând.

Mare amatoare de jocuri de noroc, petreceri somptuoase, extravaganţe de toate felurile şi considerată un simbol al exceselor claselor conducătoare din Europa acelei vremi, Maria Antoaneta a sfârşit decapitată de ghilotina amplasată de revoluţionari în Place de la Concorde. Iar dacă vor continua cu astfel de aroganţe, cred că nici politicienilor noştri nu le va fi prea uşoară ieşirea din scenă, când va fi să fie...

Restructurare prin taxare

Agenția Fitch a reconfirmat, săptămâna trecută, ratingul României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung și scurt în valută, precum și perspectiva stabilă, estimând că pachetul de măsuri fiscal-bugetare pe care Guvernul român intenționează să-l adopte se va axa în principal pe venituri și unele ajustări ale cheltuielilor, astfel încât deficitul bugetar să ajungă în acest an la 5,5% din PIB. În condiţiile date, Fitch a revizuit în creştere şi deficitul estimat pentru 2024 la 4,8% din PIB, apreciind că este puţin probabil ca România să ajungă la 3% din PIB până în 2026.

Potrivit ultimului draft al "ordonanţei austerităţii", care s-a tot modificat în ultima lună şi cel mai probabil va mai suferi schimbări importante până la aprobare, este evident că restructurarea se bazează în special pe taxare. Aşadar, faimoasa consolidare fiscală cu care guvernul lui Marcel Ciolacu se laudă de săptămâni bune va consta, preponderent, în creşteri de taxe sau introducerea de taxe suplimentare, nicidecum în ceea ce aştepta toată lumea, reducerea evaziunii fiscale, stoparea dezmăţului din sectorul bugetar, eliminarea sistemului de pensii speciale sau creşterea colectării prin informatizarea ANAF.

Din punct de vedere politic, nu este nimic surprinzător în pachetul de măsuri preconizate, mai ales că anul 2024 va fi unul cu alegeri după alegeri, iar orice atingere directă la buzunarul marii mase de votanţi din sectorul bugetar ar avea drept consecinţă pierderea de procente importante la vot, într-o perioadă în care coaliţia de guvernare speră să se menţină la putere pentru cel puţin încă patru ani.

Aşa că e mult mai simplu să taxezi marile companii, chiar dacă asta o să vină la pachet cu reducerea investiţiilor private, să creşti salariul minim pentru a obţine bani în plus de la patroni, deşi aceştia se plâng de multă vreme că sunt la limita supravieţurii, să taxezi suplimentar băncile, deşi acest lucru se va întoarce rapid asupra clienţilor, să introduci noi cote de impozitare pentru microîntreprinderi, chiar dacă acestea constituie motorul de creştere al oricărei economii funcţionale, să renunţi la facilităţile fiscale acordate unor categorii de salariaţi, măsură care s-a dovedit stimulativă pentru respectivele sectoare, să creşti TVA la o serie de produse şi servicii, să introduci sau să majorezi accize, absolut toate propunerile fiind de natură să aducă nişte bani la buget pe termen scurt, consecinţele pe termen lung nefiind luate în calcul, pe modelul clasic de-acum "hai să trecem de alegerile astea şi pe urmă vom mai vedea!"