Pensionarea la 65 de ani ar putea deveni un vis

Noua lege a pensiilor conţine mai multe prevederi "ascunse" prin formulări suficient de neclare încât pe cei mai mulţi îi vor lua prin surprindere atunci când vor considera că pot să iasă la pensie.

Un concept nou-introdus este cel de stagiu contributiv, care va determina de acum înainte ieşirea la pensie a celor cu mai puţini ani lucraţi. Practic, faţă de varianta actuală, facultatea, armata şi şomajul nu se mai iau în calcul pentru a atinge stagiul minim de 15 ani pentru care se acordă pensie, chiar dacă toate vor "puncta" ulterior la cuantum. Astfel, un bărbat care a cotizat 13 ani şi opt luni nu va mai putea beneficia de aportul anilor de armată pentru a ieşi la pensie chiar dacă a împlinit 65 de ani şi va trebui să mai rămână în câmpul muncii încă un an şi patru luni.
Pentru cei care vor ieşi la pensie peste 10-15 ani nu va fi o mare problemă, pentru că vor avea timp să-şi completeze stagiul minim, însă pentru cei care împlinesc 65 de ani în 2024 sau 2025 va fi o lovitură serioasă. La fel se va întâmpla în cazul celor care mizau pe anii de facultate sau pe diverse perioade de şomaj pentru a atinge cei 15 ani. Există şi varianta "cumpărării" vechimii "din spate", dar costul nu este deloc mic.

Mulţi vor susţine că respectivii au avut o viaţă întreagă la dispoziţie să strângă 15 ani de cotizare, însă sunt o mulţime de cazuri care nu pot fi judecate atât de simplist. Sunt oameni care au lucrat fără acte în perioada de "haiducie antreprenorială" a anilor '90 sau cărora firmele pur şi simplu nu le-au virat cotizaţiile (situaţia a fost reglementată abia prin 2010), sunt români care au lucrat ani buni la negru prin ferme sau pe şantiere de construcţii din străinătate, ca să nu mai amintim de celebrele "badante", în cazul cărora doar o mică parte au (avut) contracte de muncă.

La capătul celălalt al stagiului de cotizare, cel de 35 de ani, a apărut problema creşterii vârstei de pensionare conform unui algoritm pe care nimeni nu-l poate explica în detaliu în momentul de faţă. Practic, dacă speranţa de viaţă a românilor va creşte, se va majora automat şi vârsta de ieşire la pensie. Cum speranţa de viaţă este un indicator în continuă creştere în România, în mod natural, datorită condiţiilor mai bune de trai, ne-am putea trezi că nu vom mai ieşi la pensie la 65 de ani, ci la 67, 68 sau 70 de ani. Cum se va calcula concret acest nou prag nu ştie nimeni deocamdată, cert este că prevederea este cuprinsă în noua lege şi va fi aplicabilă chiar de la anul. Aşa că dacă vă apropiaţi de 65 de ani şi visaţi la o viață liniştită de pensionar, luaţi-vă totuşi o marjă de siguranţă, pentru că s-ar putea să fiţi nevoiţi să mai munciţi o vreme!
Cât exact nu ştie nimeni, dar aşa se fac toate legile în România, cât mai interpretabile şi cu cât mai multe "portiţe"!

Un pas înainte şi doi înapoi/ Că aşa stă treaba în guvern la noi!

Ce mai freamăt, ce mai zbucium... după ce abia a fost asumată de guvern "legea austerităţii", care prevede plafonarea plăţilor în numerar şi impune o serie de limite care ar fi trebuit să intre în vigoare pe 11 noiembrie. În faţa valului de proteste populare, de la mici întreprinzători la oameni simpli, premierul Ciolacu a dat înapoi şi a anunţat că legea va fi modificată pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale şi a aruncat pisica-n curtea Ministerului Finanţelor, care a elaborat textul incriminat.

Oricum, limitarea plăţilor cash la comercianţi nu schimbă cu nimic "sistemul" plăţilor informale care se fac în România cu maldărele de bani (30-40% din PIB!) care circulă nefiscalizat (să ne amintim de geamantanul lui Buzatu, ditamai şef de consiliu judeţean) şi nici nu contribuie la prinderea vreunui evazionist "serios".

Am fost martor, cu mulţi ani în urmă, la o tranzacţie prin care un apartament a fost cumpărat cu o sacoşă de rafie plină cu bani, parcă 150.000 de lei, dacă-mi mai aduc bine aminte. Iar acest fel de "afaceri", în care sunt implicaţi samsari, proxeneţi sau dealeri de droguri, nu vor fi deloc afectate de mult lăudata lege a coaliţiei PSD-PNL, pe care jumătatea galbenă a alianţei a început deja s-o sape temeinic la temelie, în speranţa unei poziţionări mai favorabile, înaintea alegerilor de la anul, decât cea de-a cincea roată la căruţă, pe care o ocupă momentan.

Tot la capitolul "am votat, dar o să schimbăm!" se înscrie impozitul pe cifra de afaceri a marilor companii, pe care tot liberalii îl contestă vehement, sub motivul că-s susţinători ai mediului de afaceri, prevedere doctrinară de care cam uitaseră şi pe care şi-au adus-o aminte exact când generalul Ciucă pare să se fi decis să candideze la prezidenţiale!

Şi cu băncile a fost ceva scandal, pentru că s-au grăbit să anunţe majorarea unor comisioane, dar le-a convins Ciolacu să crească... alte comisioane, nu pe cele anunţate, că doar n-o să iasă în pierdere ditamai instituţiile financiare doar că aşa şi-a făcut planul un contabil de prin guvern. Modelul este oricum patentat încă din vară, când s-a limitat adaosul la pâinea de 300 de grame, aşa că respectivul sortiment a fost scos de pe piaţă şi înlocuit cu cel de 400 de grame, unde adaosul nu era plafonat!

Că prevederile despre care am amintit au fost făcute pe genunchi, ca mai toate punctele din "legea austerităţii", nu mai încape nicio îndoială, gândirea "outside the box" fiind încă o mare necunoscută pentru mai toţi politicienii români. Dar să faci atâţia paşi înapoi, la nici două săptămâni de la asumarea răspunderii şi după luni de dezbateri şi negocieri, denotă un amatorism vecin mai degrabă cu prostia decât cu neglijenţa.

Categoria de români mai privilegiată decât pensionarii speciali

În timp ce se chinuie din răsputeri să dreagă busuiocul deficitului bugetar, împovărând cu noi şi noi taxe diverse domenii de activitate şi categorii sociale, măsuri care se vor răsfrânge în cele din urmă tot asupra omului de rând, o categorie de persoane, extrem de numeroasă, pare să-şi fi păstrat privilegiile. Nu, nu-i vorba despre pensionarii speciali, cu ale căror venituri nesimţite aproape că ne-am obişnuit, aşa cum ne-am obişnuit şi cu promisiunile deşarte ale atâtor guverne de a rezolva problema.

Este vorba despre cei opt milioane de şoferi din România, cam jumătate din populaţia adultă a ţării. Codul rutier stipulează că valoarea punctului de amendă este 10 la sută din salariul minim brut pe economie. Ultima actualizare a fost pusă în practică în 2017, atunci când salariul minim brut era 1.450 de lei şi, în consecinţă, valoarea punctului de amendă a fost stabilită la 145 de lei. De atunci, în cei aproape şapte ani care au trecut, salariul minim s-a majorat de şapte ori (1.900 de lei în 2018, 2.080 de lei în 2019, 2.230 de lei în 2020, 2.300 de lei în 2021, 2.550 de lei în 2022, 3.000 de lei în 2023) şi a ajuns astăzi la 3.300 de lei, existând toate şansele să crească din nou la începutul anului viitor. An după an, însă, valoarea punctului de amendă a fost "îngheţată" prin diverse acte normative emise în prag de an nou şi a rămas tot 145 de lei. O încercare timidă recentă a Ministerului de Interne de a creşte valoarea punctului de amendă cu 20 de lei (de fapt, o scădere la 5 la sută din salariul minim brut) s-a rătăcit prin cine ştie ce sertare guvernamentale.

Ultima măsură legislativă în domeniu datează din 9 decembrie 2022 şi menţine punctul de amendă la 145 de lei pentru tot anul 2023. Dacă va exista o nouă decizie similară în decembrie anul acesta rămâne de văzut, dar cel mai probabil ea va fi cuprinsă în vreo ordonanţă de urgenţă ce va fi adoptată pe şest cu puţin timp înainte de Revelion, pentru că, să nu uităm, urmează un an cu patru rânduri de alegeri, iar enervarea atâtor milioane de şoferi ar reduce serios din voturile unei coaliţii guvernamentale care doreşte să-şi prelungească perioada de "domnie" cu încă patru ani.

Dincolo de factorul strict electoral, ceea ce-i face pe guvernanţi să-i mângâie pe cap pe şoferii care încalcă legea rămâne un mister. Şi aici nu este deloc vorba numai de bani, ci mai ales de faptul că menţinerea amenzilor la un nivel scăzut îi încurajează pe cei aflaţi la volan să comită din ce în ce mai multe nereguli. Iar o bună parte dintre aceste ilegalităţi se "traduc" în pierderi de vieţi omeneşti în accidente rutiere, capitol la care România este de multă vreme pe primul loc în Uniunea Europeană. Şi în loc să încerce să stopeze fenomenul, guvernul îl încurajează. Curat murdar, coane Marcelică!

Austeritatea baronului Marcelhausen

Mai că-mi vine să-l cred pe premierul Marcel când îl văd la televizor vorbind despre austeritate şi despre cum se sacrifică politicienii pentru binele poporului! Cu morgă de om serios, prim-ministrul României spune minciuni cu atâta convingere, încât până şi baronul Munchhausen s-ar răsuci în mormânt dacă l-ar auzi.

Aşa-zisa ordonanţă a austerităţii a ajuns aproape de promulgare şi am tot scris cât de absurde din punct de vedere economic sunt măsurile pe care şi-au propus guvernanţii să le ia pentru a reduce deficitul bugetar. Mai toate prevederile par concepute de un contabil care lucrează doar pe foaia din faţa sa, încă uscată, în timp ce masa pe care se află hârtia este plină de apă, care va cuprinde şi foaia cât de curând, realitate pe care contabilul o ignoră însă total. La fel, guvernanţii ignoră faptul că economia este interdependentă şi toate măsurile populiste aplaudate acum se vor dovedi dezastruoase când vor fi transpuse în lumea reală. Taxa pe bănci se va răsfrânge tot în buzunarele oamenilor de rând, taxa pe profitul marilor comercianţi va atenta tot la portofelul celui mai sărman cumpărător ş.a.m.d.

Dincolo de asta, pe care o putem numi prostie cu ştaif, avem de-a face şi cu minciuni de-a dreptul sfruntate. Afirmaţiile despre eliminarea pensiilor speciale, de exemplu, sunt culmea nesimţirii, în condiţiile în care unele dintre acestea se apropie de 100.000 de lei, iar un milion de români trăiesc cu pensia socială de 1.125 de lei. S-a ajuns, iată, la un raport de aproape 1:100, în timp ce declaraţiile politice ne povestesc despre maximum 1:12 în România.

Restructurarea aparatului bugetar este o altă gogoriţă servită românilor dimineaţa, la prânz şi seara, în timp ce instituţiile se întrec în a-şi ajusta în plus organigramele, în top fiind şi Primăria Galaţi, cu o creştere de 20% a numărului de funcţionari. Nici salariile angajaţilor la stat nu vor mai creşte, zice-se, decât pe bază de performanţă, după ce au tot fost "plafonate" de-au ajuns la sume care au dat peste cap o piaţă a muncii încă instabilă şi au făcut ca orice încercare de recrutare a unei firme private să fie luată în râs.

Şi cheltuielile cu petrecerile de Crăciun şi Anul Nou se vor reduce, tot în declaraţii, bineînţeles, în realitate municipalităţile din toată ţara întrecându-se în licitaţii pentru concerte care mai de care mai extravagante.

În rest, totul e bine în România, premierul dă în continuare declaraţii sforăitoare pentru adormit vigilenţa poporului, şmecherii "se descurcă" învârtind la negru 40% din banii din piaţă, iar indicatorii macroeconomici scârţâie din toate încheieturile, dar vor rezista ei cumva până la alegeri. După aia, când vor începe să se spargă oalele, s-ar putea trezi şi poporul, dar mă tem că va fi cam târziu...

Da' aeroportul, unde-i aeroportul? Sau măcar proiectul!

După o lungă perioadă de inactivitate, în ultima vreme se lucrează din nou la modernizarea drumului de centură, mai exact la finalizarea podului hobanat, care ar urma să fie gata până la sfârşitul anului. În totalitate, Centura mică va fi dată în folosinţă cel mai probabil în vara viitoare, în prag de alegeri, evident, deşi ar fi trebuit finalizată încă din aprilie 2022.

Până atunci, avem parte de "comunicări" din două-n două zile despre câte roabe de asfalt s-au mai turnat şi câte hobane s-au mai încordat. Bune şi-astea, în lipsă de altceva, pentru că despre celelalte investiţii judeţene majore nu se mai suflă o vorbă cam de multişor. Spre exemplu, contractul pentru Centura mare, care va fi o şosea ocolitoare de 33 de kilometri, la nord de oraş, între DN 25 şi Giurgiuleşti, a fost semnat în ianuarie 2021, cu 12 luni prevăzute de proiectare şi 42 de luni de execuţie, iar lucrările urmau să înceapă, potrivit constructorului, pe 4 aprilie 2022. A trecut, iată, un an şi jumătate de atunci şi pe şantier nu există niciun utilaj. De fapt, nu există nici măcar şantier...

Asemănător, pe 28 decembrie 2022, s-a semnat, cu mare tam-tam, contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru aeroportul Galaţi-Brăila din zona Braniştea-Schela. Cele 17 firme care au câştigat licitaţia au avut termen de predare nouă luni. Au trecut deja nouă luni şi jumătate, iar în tot acest timp nu a existat nici măcar o informare despre stadiul studiului. Măcar să ne fi spus cineva că s-a terminat hârtia pe care se făceau planurile sau că a plouat la Braniştea şi a rămas topometristul în noroi.

Termenele se depăşesc aproape întotdeauna în România, nu-i asta nicio noutate, numai că, dacă în cazul şoselelor amintite, întârzierea n-o să fie o problemă majoră şi o să înjure doar adversarii politici şi câţiva şoferi păgubiţi de traseele mai lungi, la aeroport este mult mai grav, pentru că s-ar putea pierde singura finanţare posibilă.

Bugetul naţional ştie toată lumea cât este de gol, Comisia Europeană nu mai finanţează construcţia de aeroporturi noi din 2014, parteneriate public-private de o asemenea amploare există în România doar pe hârtie, aşa că singura şansă ar fi fondurile comunitare de mobilitate militară, recent suplimentate, în contextul războiului din Ucraina. Iar din cele vreo 2,5 miliarde de euro, şi-ar putea rupe de la gură oamenii ăia să ne dea şi nouă 150 de milioane pentru un aeroport cargo, care poate fi upgradat pentru persoane şi cu fonduri locale. Da' dacă noi nici proiectul nu reuşim să-l facem...

În pragul unui nou război

Atacul Hamas asupra Israelului a deschis un nou conflict, într-o lume care stă de ani buni pe un butoi cu pulbere. Miile de rachete lansate cu succes asupra unor oraşe importante şi asaltul terestru soldat cu mii de prizonieri demonstrează o pregătire minuţioasă, nu doar o acţiune de comando, aşa cum palestinienii au mai avut în ultima vreme. Au început deja lupte şi în Cisiordania, iar atacurile din Liban ale Hezbollah au blocat şi ele o parte a armatei israeliene. Iar o dovadă cât de mică a implicării Iranului în acest conflict va da legitimitate Israelului să atace capacităţile militare iraniene, iar de aici până la un război regional de amploare nu mai este decât un pas.

Dincolo de asta, la nivel global, este evident că se încearcă divizarea forţelor americane pe mai multe fronturi, ceea ce SUA nu îşi doresc deloc, mai ales în condiţiile problemelor politico-economice interne cu care se confruntă. De altfel, retragerea precipitată din Afganistan, când era destul de previzibil războiul din Ucraina, demonstrează faptul că americanilor nu le place să lupte pe mai multe fronturi. Iar implicarea SUA în Israel este certă, astfel că ar putea slăbi ajutorul american pentru Ucraina. Într-o astfel de situaţie, statele europene, care par din ce în ce mai divizate de câteva luni încoace, cu probleme interne legate de migranţi sau recesiune, nu vor reuşi să facă faţă singure maşinii de război ruseşti, mai ales că în curând începe iarna, iar ofensiva ucraineană se va stinge natural.

O privire şi mai de ansamblu a situaţiei ne arată o situaţie mult mai complicată. Coreea de Nord a început să trimită artilerie şi muniţie în Rusia, China se "joacă" militar în jurul Taiwanului de o bună bucată de vreme, iar statele importante din emisfera sudică fac tot ce pot pentru a limita influenţa americană, cel puţin în zonele lor. Un singur conflict în plus ar aduce SUA în postura de a renunţa la unul dintre fronturi, ceea ce ar echivala cu un dezastru în plan global. De altfel, graba cu care Joe Biden a solicitat o întrevedere urgentă cu preşedintele chinez, fiind chiar dispus să meargă la Beijing pentru asta, arată că perspectivele nu sunt deloc roz la Washington, iar americanii sunt conştienţi de asta.

Cum China e gata de o prăbuşire economică majoră, e suficient ca liderii săi politici să fie dispuşi să înlocuiască imobiliarele cu războiul ca principal motor de creştere economică şi lumea va ajunge în pragul unui nou război mondial. Care, iată, se poate declanşa de la rachetele trimise peste graniţă de Hamas...

Ro-Alert de creier neted

Avertizarea Ro-Alert de la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, care a anunţat "căderea unor obiecte din spaţiul aerian", a băgat în sperieţi mii de gălăţeni, oraşul nostru fiind singurul important din raza de acţiune a mesajului. După ce pe unii i-a trezit din somn, iar altora le-a deranjat petrecerile, Ro-Alertul nocturn s-a dovedit în final un mare fâs, pentru că sutele de oameni mobilizaţi să caute "ozn"-ul, atât în noaptea cu pricina, cât şi în dimineaţa următoare, nu i-au găsit nici măcar urma. Ulterior, s-a aflat că toată tevatura a plecat de la un apel la 112, prin care un cetăţean "responsabil", ca toţi cei 50% care dau alarme false, anunţa că a auzit o bubuitură în cartierul Cantemir. E drept că radarele indicaseră ele ceva, cel mai probabil drone care se îndreptau spre zona de graniţă, dovadă fiind avioanele ridicate în aer de NATO, dar de la o alertă militară normală în situaţia de conflict până la a da peste cap viaţa a sute de mii de oameni e cale lungă.

Nu suntem în război, iar dronele care pot cădea accidental pe teritoriul nostru nu reprezintă decât o ameninţare teoretică pentru populaţie, care de altfel nici nu prea are timp să se adăpostească, în caz că alerta se dovedeşte reală. La Galaţi, de exemplu, adăposturile de apărare civilă sunt încuiate, iar cheile se află undeva într-un birou al Primăriei, aşa că până la punerea lor la dispoziţia oamenilor ar trece sigur mai mult de 90 de minute, cât durează în mod normal alerta. Mai mult, să ne imaginăm că o astfel de alertă ar fi venit cu o oră mai devreme, când 13.000 de oameni erau înghesuiţi pe Stadionul "Oţelul" şi s-ar fi bulucit panicaţi spre porţile arenei.

Şi-atunci care e rostul unei alerte care practic nu ajută pe nimeni, ba chiar ar putea provoca victime, în loc să salveze? La trimiterea alertelor de cutremur (erau doar câteva zeci de secunde, e drept) s-a renunţat fix din acest motiv, pentru că panica ar face mai multe victime decât seismul. Oare trebuie ca Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) să dea impresia că face treabă? Riscul de 0,0001, cum cataloga Raed Arafat, şeful DSU, cazul de faţă, e depăşit clar de "şansa" de a-ţi cădea un ghiveci în cap de la balcon sau, specific Galaţiului, o bucată de tencuială dintr-una din multele clădiri lăsate în paragină. De maşinile conduse de şoferi beţi sau drogaţi, care sunt deja la ordinea zilei pe străzile oraşului, nici nu mai trebuie să amintim.

Şi să nu uităm nici de morala basmului "Petrică şi lupul", pe care unii se pare că nu l-au citit în copilărie şi îl experimentează acum pe pielea românilor. Una peste alta, nu ştiu cine-a luat decizia de a alerta inutil populaţia în astfel de situaţii, dar sigur n-are doar chelia netedă, ci şi ce e sub ea!