Laudă-mă, gură!

Într-un discurs aşteptat cu sufletul la gură de întreaga planetă, în condiţiile în care soarta Ucrainei este în impas, după conflictul cu Volodimir Zelenski din Biroul Oval de vinerea trecută, Donald Trump a reuşit să uimească din nou, vorbind mai bine de o oră şi jumătate doar pentru... a se lăuda singur. Am asistat aproape 100 de minute la un exerciţiu de... "Pupă-te!", într-un limbaj ceva mai colocvial.

Practic, Donald Trump şi-a lăudat măsurile luate în primele săptămâni ale noului mandat de preşedinte al SUA, de la taxele care au declanşat războaie comerciale în toată lumea, până la deciziile care au sistat ajutoarele externe pentru numeroase ţări, au retras SUA din mai multe acorduri internaţionale (Acordul privind clima de la Paris sau Organizaţia Mondială a Sănătăţii) sau au pus capăt politicilor interne privind diversitatea (ideologia "woke").

Despre taxele vamale care "vor îmbogăţi America", Trump a venit cu precizarea pe care o ştia toată lumea şi pe care oamenii de rând din SUA au început deja să o simtă în buzunare, respectiv că "ar putea exista o perioadă de ajustare". Cât va dura "mica ajustare" e greu de spus, pentru că relocarea unor fabrici pe teritoriul SUA, câteva intenţii fiind deja anunţate, nu se poate face chiar de azi, pe mâine, iar intrarea pe piaţă a produselor acestora este un proces şi mai de durată.

Au urmat la rând laudele despre ameninţările referitoare la preluarea Canalului Panama şi a Groenlandei, în primul caz fiind deja făcuţi primii paşi concreţi, prin cumpărarea de către marele fond american de investiţii Black Rock a unor porturi deţinute în zonă de firme din Hong Kong. Marea insulă arctică rămâne în vizorul SUA, "o vom obţine într-un fel sau altul", chiar dacă intenţia expansionistă americană nu a generat până acum decât proteste, populare sau diplomatice.

În toată această beţie de vorbe, subiectul Ucraina a avut parte de numai câteva minute, spre final, în care Trump a spus că acceptă mesajele de împăcare trimise de Zelenski şi şi-a reluat aberaţiile despre marea dorinţă de pace a lui Putin, absurditate pe care numai cine n-a stat 50 de ani cu ruşii-n coaste o poate crede.

Apologia lui Trump s-a încheiat cu declaraţii festiviste despre "epoca de aur a SUA" şi cu promisiunea de a "pune steagul american pe Marte". Probabil ăla care a fost dat jos din mai toate marile cancelarii ale lumii după numai 43 de zile de neotrumpism...

Lecţia maşinii de vot germane

Alegerile din Germania s-au încheiat cu victoria conservatorilor creştin-democraţi, care au obţinut aproape 30% din sufragii, însă adevăraţii câştigători pot fi consideraţi exponenţii partidului de extremă dreapta Alternativă pentru Germania, care au obţinut un scor record, de peste 20%, ceea ce înseamnă că şi-au dublat reprezentarea în parlament faţă de precedentele alegeri. Deşi teoretic o coaliţie de guvernare pare greu de realizat din cauza diferenţelor doctrinare, se pare că, în faţa pericolului extremist, toate partidele democratice vor lăsa orgoliile deoparte şi se vor alinia în spatele lui Friedrich Merz, liderul CSU/CDU, pentru a realiza o alianţă care să scoată din recesiune cea mai mare economie a Europei şi să facă faţă provocărilor determinate de schimbarea de viziune de la Casa Albă.

Problema migraţiei rămâne însă una acută, atât în Germania, cât şi în Franţa, cele mai mari puteri ale continentului, iar scorurile mari şi în creştere obţinute de partidele extremiste confirmă din plin acest lucru. Dacă, în Franţa, preşedintele Emanuel Macron a reuşit în vară, printr-un artificiu electoral, să limiteze cât de cât ascensiunea extremiştilor, în Germania acest lucru e mai greu de realizat, în condiţiile în care preşedintele nu are puterea celui francez, partidele care au intrat în parlament sunt din toate zonele spectrului politic, iar repornirea economiei, relaţiile cu SUA şi ameninţarea rusească rămân principalele obiective ale guvernului.

Se pare însă că populaţia germană a simţit pericolul extremist şi a dat o mână de ajutor democraţiei prin prezenţa masivă la urne, procentajul de 83% fiind cel mai mare înregistrat după 1990. Şi în Franţa, ultimele alegeri au adus la vot aproape 70% din populaţie, semn clar că, în faţa unui pericol iminent, populaţia reuşeşte să depăşească orgoliile politicianiste de stânga/dreapta, pentru a păstra ţara pe un drum democratic.

În România, în schimb, deşi imigraţia nu creează deloc probleme, partidele extremiste (autointitulate "suveraniste") cresc ca Făt-Frumos din poveste, doar pe baza unor declaraţii care mai de care mai incoerente şi a unor promisiuni care mai de care mai stupide. E drept că partidele tradiţionale contribuie din plin la acest clivaj al societăţii, prin distanţarea dintre aşteptările oamenilor şi politicile asumate, care au determinat creşterea spectaculoasă a nivelului de trai pentru o parte a societăţii, în timp ce zona pauperă este din ce în ce mai strâmtorată. Inclusiv faimoasa "ordonanţă-trenuleţ", de reducere a deficitului bugetar, pare să rămână în vagoane doar cu pensionarii şi angajaţii cu salariul minim, pentru celelalte categorii inventându-se zilnic excepţii şi derogări. Ori, în acest condiţii, cu o populaţie dezamăgită şi în parte resemnată, o prezenţă la vot de numai 40-50% este pe deplin explicabilă. Şi, din păcate, total insuficientă pentru a salva ţara de la deraierea într-un populism ce se anunţă dezastruos din punct de vedere economic. Deraiere care, în acest moment, pare inevitabilă...

Ţări de mâna a doua, într-o Europă de mâna a doua

Ne-a enervat multă vreme situaţia că Uniunea Europeană este o construcţie politică în care unele ţări sunt mai importante decât altele, iar România este tratată întotdeauna ca un membru de mâna a doua, neavând acces la reuniunile la care se iau deciziile majore. Am protestat pe toate canalele posibile, publice sau diplomatice, dar în cele din urmă ne-am resemnat, pentru că era evident că nu vom fi trataţi niciodată ca Franţa sau Germania. Cu mare întârziere, am mai primit nişte drepturi, cum ar fi accesul în Spaţiul Schengen, dar după foarte multe discuţii şi amânări, care au avut ca rezultat principal pierderi economice uriaşe pentru companiile româneşti. Pentru că, până la urmă, la asta se rezumă totul, politicul fiind doar un instrument de control al celor ce deţin puterea economică.

Ei bine, se pare că nu numai la nivel continental există conceptul de "mâna a doua", ci şi la nivel global. Cel puţin, aceasta este concluzia după decizia Statelor Unite de a începe negocieri pentru a pune capăt războiului din Ucraina doar cu Rusia, fără Uniunea Europeană şi chiar fără... Ucraina. O situaţie absurdă, în condiţiile în care Ucraina a pierdut sute de mii de oameni în această conflagraţie, iar ţările europene au contribuit cu zeci de miliarde de euro la achiziţiile de armament ce au permis Kievului să se opună cu succes Rusiei timp de trei ani. Mai puţin decât SUA, e drept... însă ajutorul pentru Ucraina s-a decis sub umbrela NATO, care înseamnă nu numai SUA, ci şi alte 31 de ţări, marea majoritate din Europa. Când este însă vorba despre interese economice, Trump nu mai are nici mamă, nici tată, iar resursele minerale uriaşe ale Ucrainei reprezintă se pare un motiv suficient de puternic pentru a îndepărta de la masă pe oricine ar putea râvni la borcanul cu... litiu şi titan.

Cum spuneam, România s-a zbătut degeaba ani buni şi tot n-a reuşit să ajungă la masa deciziilor continentale. Iar situaţia este în continuare aceeaşi, pentru că reuniunea de la Paris, convocată recent de mai marii Europei după sfidarea lui Donald Trump, nu are România printre participanţi. Cărţile le fac, de data aceasta, Franța, Germania, Marea Britanie, Polonia, Italia şi Danemarca, fiind excluse de la discuţii nu numai ţări de nivelul României, Bulgariei şi Croaţiei, ci şi state mult mai importante în construcţia europeană, precum Spania, Olanda, Belgia sau Austria. Toate considerate, iată, ţări de mâna a doua, pe un continent de mâna a doua...

Trumpisme care pun degeaba lumea pe jar

Ultimele valuri făcute de Donald Trump au fost cele generate de declaraţia despre intenţia ca Statele Unite să preia Gaza, iar palestinienii de acolo să fie relocaţi în ţările arabe limitrofe precum Egipt și Iordania. Ideea a fost respinsă rapid atât de statele respective, cât și de liderii palestinieni, dar a determinat un val uriaş de discuţii în întreaga lume, în care au fost angrenate atât Israelul, aflat de partea SUA, cât şi statele europene care se împotrivesc sioniştilor, Spania, Irlanda sau Norvegia. Mai mult ca sigur, nu se va întâmpla nimic de acest fel în Gaza, iar palestinienii care nu vor să plece nu vor fi mutaţi nicăieri.

Nu este prima oară însă când zicerile preşedintelui american inflamează spiritele pe mapamond, deşi cele mai multe dintre aceste declaraţii rămân în final fără mare ecou pe "tabela de marcaj", cum ar spune comentatorii de fotbal. Trebuie să amintim doar de "celebra" oprire a războiului din Ucraina a doua zi după preluarea mandatului, rămasă, evident, la stadiul de declaraţie, pentru că este clar că, în acest moment, când nimeni nu deţine o superioritate militară zdrobitoare, nici Putin şi nici Zelenski nu sunt dispuşi să oprească luptele, deşi declarativ ambii se declară pentru încetarea focului.

O altă declaraţie a lui Trump care a bulversat lumea în ultimele săptămâni a fost cea a preluării Groenlandei, Canadei şi canalului Panama de către SUA, idee expansionistă la fel de irealizabilă, care a stârnit, însă, la rândul ei, o mulţime de reacţii.

Taxele vamale de 25% pentru mărfurile importate din Mexic şi Canada au reprezentat următorul pas al... gurii lui Trump, care pare o sursă inepuizabilă de idei ce pot fi catalogate drept "creţe". A doua zi după anunţul introducerii taxelor, acestea au fost amînate sine die, rămânând doar o ameninţare la adresa celor două guverne. Amânarea a fost determinată, de fapt, de realitatea că primii care ar avea de suferit ar fi chiar americanii, cărora li se vor scumpi mărfurile, nu puţine, provenite din cele două ţări şi abia ulterior s-ar putea reduce exporturile canadiano-mexicane şi ar fi astfel afectate cele două state.

Şi acestea nu sunt singurele idei lansate în spaţiul public de Donald Trump care înfiebântă lumea degeaba. De fapt, preşedintele SUA nu vrea decât să-şi construiască o poziţie de forţă la nivel mondial, care să-i permită ulterior să discute de la un alt nivel cu toţi cei pe care-i ameninţă. Iar dacă, după toate aceste declaraţii bulversante, vor apărea ceva achiziţii suplimentare de armament din partea ţărilor arabe, o bază militară importantă în Groenlanda, un control economic al Canalului Panama, o preluare a resurselor strategice din Ucraina sau o limitare a migraţiei de la graniţa cu Mexicul, se poate spune că Trump şi, implicit, SUA şi-au atins scopul. Şi asta doar dând din gură, fără să fie făcut niciun demers diplomatic real...

Visul frumos al unei nopţi de februarie

Bugetul pe anul 2025, adoptat sâmbătă de guvern, promite investiții-record, reducerea cheltuielilor statului, bani suficienți pentru salarii, pensii și ajutoare sociale, fără să anunţe modificări de taxe și impozite. Per total, se preconizează un produs intern brut de 1.913 miliarde de lei, deficit de 7%, inflaţie de 4,4% şi un curs leu-euro în continuare stabil. Sună prea bine ca să fie adevărat, iar analiştii economici importanţi au începurt deja să caute hibele acestei construcţii ce pare nerealizabilă.

Prima dintre ele pare a fi creşterea veniturilor, deziderat pentru care guvernul mizează pe îmbunătăţirea colectării de către ANAF. La acest lucru visează însă de vreo 30 de ani fiecare prim-minstru atunci când îşi construieşte bugetul şi, ghinion!, niciodată nu se întâmplă. România continuă să aibă, de foarte mult timp, cel mai mic nivel de colectare din întreaga Uniune Europeană. Consiliul Fiscal vede, în analiza pe care o face asupra bugetului, un nivel real al deficitului de 7,7%, tocmai din cauza colectării deficitare, la care se adaugă nivelul redus al impozitelor pe capital.

O altă problemă, de data aceasta la capitolul cheltuieli, pare a fi menţinerea dobânzilor actuale la împrumuturi, lucru greu de realizat, în condiţiile în care România a primit deja perspectivă economică negativă de la două din cele trei mari agenţii de rating. Iar câteva puncte procentuale în plus pot deveni adevărate pietre de moară pentru bugetul care şi-aşa pare întins la maxim.

Şi tot în privinţa cheltuielilor, este puţin probabil ca Guvernul să nu marşeze la niciuna dintre pretenţiile categoriilor sociale nemulţumite de prevederile "ordonanţei-trenuleţ", multe sindicate anunţând proteste şi pretenţii. Spre exemplu, una dintre organizaţii chiar a spus că ar fi de acord cu reducerea de posturi, în cazul în care se vor plăti câte 20 de salarii compensatorii. Şi ce salarii au unii dintre şefii vizaţi de restructurare!

La rândul său, Consiliul Economic și Social a dat aviz negativ proiectului de buget, tocmai din cauza veniturilor mult prea optimiste şi a cheltuielilor nerealist de reduse, la care se adaugă experienţa ratării în fiecare an a ţintelor asumate. Tradiţie, deja, în România!

Peste toate, o eventuală victorie în alegerile prezidenţiale a unui candidat căruia-i pute Europa ar putea izola ţara, cu toate consecinţele economice catastrofale care decurg din asta, iar bugetul guvernului Ciolacu ar rămâne doar un vis frumos al unei nopţi de februarie.

Legalizarea ilegală a prostituţiei

Concedierile anunţate la Senat de Ilie Bolojan au declanşat o dispută care demonstrează fără dubii cât de adânc este înrădăcinat "sistemul" Pile-Cunoştinţe-Relaţii în aproape toate instituţiile româneşti. În principiu, toată lumea aplaudă decizia, considerând că s-a ajuns prea departe cu politizarea şi sinecurile acordate oricărui membru de partid care "face frumos" pe lângă şeful direct.

Evident, discuţia nu este numai despre personalul de la Senat sau de la Camera Deputaţilor, pentru că în extrem de multe agenţii guvernamentale şi instituţii locale se taie frunză la câini pe bani mulţi. La Senat, spre exemplu, se pare că activitatea se desfăşoară, de fapt, doar în timpul programului de lucru al parlamentarilor, consilierii acestora activând doar trei zile pe săptămână, de luni până miercuri. Destul de convenabil pentru salarii de peste 6.000 de lei net, fără a mai pune la socoteală sporurile şi celelalte avantaje oferite de funcţiile respective. Funcţionarii parlamentari, cei care sunt cu adevărat profesionişti în Casa Poporului, au program normal, dar şi salarii duble.

În context, se pune problema din ce categorie vor proveni cei 20% care vor fi disponibilizaţi, cei mai mulţi considerând că de pile-cunoştinţe-relaţii nu se va atinge nimeni, iar plecările vor fi dintre cei care de fapt fac treaba demnitarilor, astfel că funcţionarea Parlamentului va fi afectată serios. La fel se va întâmpla, probabil, în majoritatea instituţiilor care vor decurge la disponibilizări, cei care plimbă hârtii de colo-colo urmând să fie în continuare menţinuţi în funcţii, meritocraţia fiind încă un vis frumos în România.

Cel mai recent exemplu despre activitatea sinecuriştilor care se fac că muncesc prin birourile de la stat este cel prin care au fost actualizate codurile CAEN. Mai concret, printre activităţile reglementate în România se află, de-acum, prostituţia şi proxenetismul ("furnizarea sau aranjarea de servicii sexuale", "organizarea de evenimente de prostituție", "operarea de stabilimente de prostituție"), alături de activități astrologice, servicii de escortă, activități de tatuare, activități ale lustruitorilor de pantofi sau activități de șoptire la cai (!!!).

Informaţia a fost confirmată de Registrul Comerţului, care a precizat însă că nu pot fi înregistrate efectiv activităţile care sunt ilegale în România, pentru că intră sub incidenţa altor acte normative. Se poate, dar nu se poate, nimic mai simplu!

Nimeni nu spune însă nimic despre faptul că nişte funcţionari angajaţi pe pile-cunoştinţe-relaţii au copiat pur şi simplu nişte coduri CAEN din alte ţări şi le-au oficializat în România, fără să aibă habar despre legislaţia naţională. De fapt, oamenii ăia au făcut şi ei ceva treabă, ca să nu mai spună lumea că vin la muncă degeaba. Iar dacă vor fi vreodată disponibilizări pe-acolo, ei sigur vor rămâne pe posturi, că doar au activitate...

Dacă nu-i poţi convinge, zăpăceşte-i!

"Dacă nu-i poţi convinge, zăpăceşte-i!", spune un proverb existent în multe ţări, iar noua politică a coaliţiei aflate la putere în România se pare că exact asta şi-a propus să facă, după ce a pierdut încrederea populaţiei.

De exemplu, premierul susţine că se caută soluţii pentru creşterea pensiilor mici în a doua parte anului, după ce a anulat creşterea substanţială de la 1 ianuarie, în timp ce ministrul Finanţelor spune că nici nu se pune problema de vreo mărire şi că bugetul va fi construit pe baza "îngheţării" asumate de liderii celor trei partide. Şi-aşa pensionarii normali se îndreaptă împotriva celor "speciali", cărora nu li s-a tăiat nimic, dar şi împotriva celor "îmbogăţiţi" în septembrie.

O nouă încercare de reorganizare teritorială prin comasarea unor localităţi, anunţată tot de prim-ministru, a turnat gaz pe foc şi în disputele regionale stupide, gen Galaţi - Brăila sau Timişoara - Arad, judeţe ai căror locuitori nu vor accepta în ruptul capului să fie conduşi de "rivalii" din vecini. Alt subiect vechi de discuţii, mai ales că tema este dezbătută fără rezultat încă de la aderarea ţării la Uniunea Europeană, iar unii parteneri din coaliţie nici nu vor să audă de ea.

Şi cota unică (vorba vine!), asupra căreia există divergenţe majore inclusiv între partidele de la guvernare, a revenit în actualitate, cu impozitarea progresivă suflându-i în ceafă şi cu un alt conflict redeschis, între cei cu salarii minime şi cei plătiţi ceva mai bine, situaţie frecvent întâlnită în România, unde bugetarii au cele mai mari salarii din Europa, raportate la medie.

În cazul realegerilor prezidenţiale, s-a stabilit un al doilea set de date de desfăşurare, dar nu-i foarte sigur că nu vor fi schimbate din nou, ca şi candidatul "comun", care nu pare să treacă niciun fel de sondaj electoral, cu atât mai puţin să se poziţioneze în favorit clar, aşa cum ar fi normal pentru un ales al partidelor ce au strâns împreună mai mult de jumătate din voturi acum doar o lună şi jumătate. Evident, o mulţime de alţi amatori, fiecare cu susţinători extrem de vocali, tropăie pe margine şi abia aşteaptă să apară vreo muscă ţeţe pe drumul spre Cotroceni.

Despre opoziţie, ce să mai vorbim! Ambii calificaţi în turul al doilea anulat al prezidenţialelor s-au cocoţat pe conflictul real al oamenilor cu statul şi strigă cu gura până la urechi împotriva liderilor politici aflaţi la guvernare, învrăjbind şi mai tare o populaţie în care deja copiii se ceartă cu părinţii, iar între rudele aflate la doar un grad depărtare s-au creat prăpăstii ce par imposibil de depăşit.

Şi acestea nu-s singurele teme care inflamează o populaţie oricum dezbinată, aşa că "Încurcă-i, drace!" pare deviza asumată a acestor zile, care să le asigure celor sus-puşi o perioadă de linişte. Măcar până se votează bugetul, că după aia...