Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a intrat pe ultima sută de metri, la finele acestei săptămâni urmând să fie desemnaţi cei doi candidaţi care se vor înfrunta în finala de pe 18 mai.
După ultima experienţă electorală, în care un candidat venit de nicăieri s-a impus în faţa mediatizaţilor zilei, zecile de sondaje aruncate pe piaţă de părţile implicate nu mai impresionează pe nimeni, aşa că cifrele lor sunt exact cele de care au nevoie cei ce le comandă, legătura lor cu realitatea fiind probabil pur întâmplătoare. Am văzut, spre exemplu, scoruri între aceiaşi doi candidaţi de 16% - 23%, urmate imediat de 26% - 8%. Evident, nu pot exista astfel de creşteri/scăderi, oricât de genial sau de catastrofic ar fi un candidat sau altul.
De fapt, nu numai sondajele nu mai interesează pe nimeni, ci însăşi campania electorală este un fiasco, mai ales că activele de partid şi-au redus serios activitatea stradală om la om, după demonstraţia decembristă că se pot câştiga alegeri doar pe reţelele de socializare de pe internet.
Drept urmare, mulţi dintre cei care nu sunt foarte activi online şi nici n-au timp să se uite la televizor habar n-au când sunt alegeri în România şi nici nu ştiu cine sunt candidaţii pentru funcţia supremă în stat. Funcţie care, după cum arată datele economice, va prezida... colapsul. Şi chiar dacă preşedintele nu are prerogative pe zona economică, acestea fiind apanajul guvernului şi parlamentului, va fi cu siguranţă considerat responsabil de creşterile de taxe şi de devalorizarea leului, pentru că, cel mai probabil, acestea vor fi primele măsuri ce vor fi luate după alegeri, indiferent cine va ajunge la Cotroceni şi indiferent cine va fi premier.
Cifrele Eurostat sunt clare, deficitul României este cel mai mare din Uniunea Europeană şi continuă să crească, deşi guvernul s-a angajat în faţa Comisiei Europene să-l reducă serios, Trezoreria are nevoie de foarte mulţi bani, aşa că gradul de îndatorare al ţării creşte şi el, ca şi dobânzile la care se poate împrumuta România de pe pieţele externe, toate sub ameninţarea agenţiilor de rating cu eticheta "junk" (gunoi) în privinţa recomandărilor pentru investitori şi a blocării fondurilor europene.
N-am văzut niciun candidat care să spună explicit care e situaţia reală a economiei şi ce se poate face pentru redresare. Şi e cumva logic, pentru că alegerile nu se câştigă cu promisiuni de TVA mai mare cu 2-3 procente, de creştere a impozitului pe dividende şi pe proprietăţi sau cu euro ajuns pe la 5,20 lei într-o primă fază, ci cu poveşti frumoase despre lapte şi miere, iar astea-s pe buzele tuturor, de parcă ar creşte în grădina Cotroceniului.
luni, aprilie 28, 2025
marți, aprilie 22, 2025
Prima noapte de pace, ultima noapte de... pace
Învierea din acest an a fost, dincolo de profundele semnificaţii religioase, prima noapte de pace în Europa după mai bine de trei ani, de când ruşii şi-au început "operaţiunea specială" în Ucraina.
Armistiţiul de Paşte propus de Putin şi acceptat de ucraineni, care l-au dorit chiar prelungit la 30 de zile, a fost în mare parte respectat, chiar dacă ambele tabere s-au acuzat reciproc de încălcări ale încetării focului.
Cele 30 de ore au trecut însă repede, iar oamenii au plecat de la biserici direct în adăposturi, pentru că artileria, rachetele şi dronele au început să brăzdeze din nou cerul Ucrainei, semn că pacea în această zonă este încă departe, în ciuda declaraţiilor optimiste vehiculate de peste Ocean.
În dimineaţa următoare, lumea a "uitat" de război, după ce Vaticanul a anunţat decesul Suveranului Pontif. Papa Francisc a plecat "la Tatăl" chiar în ziua în care, conform tradiţiei, porţile Raiului se deschid...
Pentru alegerea noului papă, procedurile sunt extrem de laborioase, cu sute de cardinali având atât drept de vot, cât şi posibilitatea de a candida la scaunul pontifical. Se fac deja pariuri, se desemnează favoriţi, se readuc la lumină profeţii vechi de secole...
Una dintre acestea îl are în prim-plan pe "Petrus Romanus", despre care istoricii nu s-au pus încă de acord dacă este Papa Francisc sau succesorul acestuia, numărătoarea pierzându-se în secole de scrieri apocrife. Pare să fie vorba, mai degrabă, de următorul papă, mai ales că pe lista marilor favoriţi figurează şi "romanul" (actual secretar de stat al Vaticanului) Pietro Parolin.
Problema este însă că profeţia care datează de aproape 1.000 de ani îl indică pe "Petrus Romanus" drept ultimul papă înainte de apocalipsa care va distruge Cetatea... Eternă. Iar o distrugere apocaliptică, în zilele noastre, nu poate fi decât consecinţa unui atac nuclear...
"Speranţa" omenirii ar fi faptul că, în condiţiile actuale, mult diferite de acum un mileniu, apocalipsa propovăduită poate fi "doar" economică, una pe care tot încearcă să o "realizeze" preşedintele SUA, Donald Trump. Şi n-ar fi exclus să reuşească, înconjurat fiind de atâţia consilieri "isteţi", precum şeful Pentagonului, Pete Hegseth, care discută secrete de stat pe grupuri publice de chat, împreună cu soţia, fratele şi avocatul său, sau vicepreşedintele JD Vance, acesta din urmă fiind, se pare, ultima persoană care a avut o discuţie cu Papa Francisc. Cu "tactul" lui devenit proverbial în numai câteva luni de activitate, Vance te poate aduce în pragul unui AVC doar când deschide gura, dar dacă încearcă să te convingă, latino-american fiind, despre justeţea deportării latino-americanilor...
Armistiţiul de Paşte propus de Putin şi acceptat de ucraineni, care l-au dorit chiar prelungit la 30 de zile, a fost în mare parte respectat, chiar dacă ambele tabere s-au acuzat reciproc de încălcări ale încetării focului.
Cele 30 de ore au trecut însă repede, iar oamenii au plecat de la biserici direct în adăposturi, pentru că artileria, rachetele şi dronele au început să brăzdeze din nou cerul Ucrainei, semn că pacea în această zonă este încă departe, în ciuda declaraţiilor optimiste vehiculate de peste Ocean.
În dimineaţa următoare, lumea a "uitat" de război, după ce Vaticanul a anunţat decesul Suveranului Pontif. Papa Francisc a plecat "la Tatăl" chiar în ziua în care, conform tradiţiei, porţile Raiului se deschid...
Pentru alegerea noului papă, procedurile sunt extrem de laborioase, cu sute de cardinali având atât drept de vot, cât şi posibilitatea de a candida la scaunul pontifical. Se fac deja pariuri, se desemnează favoriţi, se readuc la lumină profeţii vechi de secole...
Una dintre acestea îl are în prim-plan pe "Petrus Romanus", despre care istoricii nu s-au pus încă de acord dacă este Papa Francisc sau succesorul acestuia, numărătoarea pierzându-se în secole de scrieri apocrife. Pare să fie vorba, mai degrabă, de următorul papă, mai ales că pe lista marilor favoriţi figurează şi "romanul" (actual secretar de stat al Vaticanului) Pietro Parolin.
Problema este însă că profeţia care datează de aproape 1.000 de ani îl indică pe "Petrus Romanus" drept ultimul papă înainte de apocalipsa care va distruge Cetatea... Eternă. Iar o distrugere apocaliptică, în zilele noastre, nu poate fi decât consecinţa unui atac nuclear...
"Speranţa" omenirii ar fi faptul că, în condiţiile actuale, mult diferite de acum un mileniu, apocalipsa propovăduită poate fi "doar" economică, una pe care tot încearcă să o "realizeze" preşedintele SUA, Donald Trump. Şi n-ar fi exclus să reuşească, înconjurat fiind de atâţia consilieri "isteţi", precum şeful Pentagonului, Pete Hegseth, care discută secrete de stat pe grupuri publice de chat, împreună cu soţia, fratele şi avocatul său, sau vicepreşedintele JD Vance, acesta din urmă fiind, se pare, ultima persoană care a avut o discuţie cu Papa Francisc. Cu "tactul" lui devenit proverbial în numai câteva luni de activitate, Vance te poate aduce în pragul unui AVC doar când deschide gura, dar dacă încearcă să te convingă, latino-american fiind, despre justeţea deportării latino-americanilor...
vineri, aprilie 11, 2025
145% and still counting
Într-o primă etapă de taxare a tuturor produselor care intră în SUA, Donald Trump a început luna trecută cu o impunere de 25% asupra importurilor de oţel, aluminiu, vehicule şi componente auto, indiferent de ţara de origine.
În a doua etapă, președintele american a anunțat o taxă de bază de 10% pentru toate importurile (cu excepția celor deja taxate cu 25%), la care pentru zeci de țări se adaugă taxe vamale suplimentare, în funcție de excedentul lor comercial cu SUA.
Pentru produsele importate din China, procentajul suplimentar a fost de 34% (nu cel mai mare!), la care s-au adăugat taxe de 20% deja existente, ajungându-se astfel la 54%. China a răspuns cu taxe vamale de 34%, iar Trump a replicat imediat, crescând nivelul la 104%. Beijingul nu s-a lăsat şi a majorat din nou taxele pe importurile din SUA la 84%. Miercuri, după ce numeroase țări au solicitat negocieri, nu însă şi China, Trump a suspendat pentru 90 de zile taxele suplimentare (cele de peste 10%), cu excepția celor aplicate Chinei, pe care le-a crescut la 125%, care se adaugă celor 20% în vigoare din martie, ajungând așadar la 145%. 125% au plusat imediat asiaticii şi, vorba americanului, still counting (numărătoarea continuă), pentru că nu se ştie cât de încăpăţânaţi vor fi protagoniştii acestei dispute.
La drept vorbind, ideea de bază de la care a plecat Trump este una corectă, cea de a relocaliza industriile strategice americane, împrăştiate acum peste tot în lume, dar mai cu seamă în Asia de Sud şi Sud-Est. Oţelul, aluminiul şi sectorul auto sunt evident strategice pentru orice ţară, acestora adăugându-li-se semiconductorii, produsele de înaltă tehnologie sau cele din zona energetică. Problema este, însă, că o astfel de relocalizare nu se poate face peste noapte decât teoretic, deoarece costurile suplimentare dintr-o ţară dezvoltată ar face orice produs să ajungă la preţuri prohibitive. Apple, spre exemplu, îşi face telefoanele iPhone în India şi China, iar costul de producţie al acestora în SUA ar duce preţul de la 1.100 la 3.500 de dolari. Evident, piaţa nu va suporta astfel de majorări, iar ieşirea dintr-o astfel de criză majoră nu se poate face decât prin trei modalităţi: schimbare de sistem politic, revoluţie tehnologică sau... război.
Uniunea Europeană, aflată în acest moment în categoria cu taxe generale de 20% (10% taxă de bază şi încă 10% taxă suplimentară), a suspendat deocamdată pachetul de 10-25% stabilit ca răspuns la taxa americană de 25% la oţel, aluminiu şi sectorul auto, un al doilea set, care viza replica la taxa generală de 10%, fiind încă în discuţie la Bruxelles. În privinţa Chinei, Uniunea Europeană pare mai degrabă conciliantă, deşi ar avea mult mai mare nevoie decât SUA să-şi protejeze o serie de industrii aflate în colaps tocmai din cauza relaxării fiscale în câteva relaţii comerciale cheie, situaţie de la care a pornit de fapt şi războiul lui Trump cu lumea. Gândiţi-vă ce-ar însemna, de exemplu, pentru combinatul siderurgic din Galaţi, taxarea oţelului chinezesc care a invadat piaţa europeană cu 145%...
În a doua etapă, președintele american a anunțat o taxă de bază de 10% pentru toate importurile (cu excepția celor deja taxate cu 25%), la care pentru zeci de țări se adaugă taxe vamale suplimentare, în funcție de excedentul lor comercial cu SUA.
Pentru produsele importate din China, procentajul suplimentar a fost de 34% (nu cel mai mare!), la care s-au adăugat taxe de 20% deja existente, ajungându-se astfel la 54%. China a răspuns cu taxe vamale de 34%, iar Trump a replicat imediat, crescând nivelul la 104%. Beijingul nu s-a lăsat şi a majorat din nou taxele pe importurile din SUA la 84%. Miercuri, după ce numeroase țări au solicitat negocieri, nu însă şi China, Trump a suspendat pentru 90 de zile taxele suplimentare (cele de peste 10%), cu excepția celor aplicate Chinei, pe care le-a crescut la 125%, care se adaugă celor 20% în vigoare din martie, ajungând așadar la 145%. 125% au plusat imediat asiaticii şi, vorba americanului, still counting (numărătoarea continuă), pentru că nu se ştie cât de încăpăţânaţi vor fi protagoniştii acestei dispute.
La drept vorbind, ideea de bază de la care a plecat Trump este una corectă, cea de a relocaliza industriile strategice americane, împrăştiate acum peste tot în lume, dar mai cu seamă în Asia de Sud şi Sud-Est. Oţelul, aluminiul şi sectorul auto sunt evident strategice pentru orice ţară, acestora adăugându-li-se semiconductorii, produsele de înaltă tehnologie sau cele din zona energetică. Problema este, însă, că o astfel de relocalizare nu se poate face peste noapte decât teoretic, deoarece costurile suplimentare dintr-o ţară dezvoltată ar face orice produs să ajungă la preţuri prohibitive. Apple, spre exemplu, îşi face telefoanele iPhone în India şi China, iar costul de producţie al acestora în SUA ar duce preţul de la 1.100 la 3.500 de dolari. Evident, piaţa nu va suporta astfel de majorări, iar ieşirea dintr-o astfel de criză majoră nu se poate face decât prin trei modalităţi: schimbare de sistem politic, revoluţie tehnologică sau... război.
Uniunea Europeană, aflată în acest moment în categoria cu taxe generale de 20% (10% taxă de bază şi încă 10% taxă suplimentară), a suspendat deocamdată pachetul de 10-25% stabilit ca răspuns la taxa americană de 25% la oţel, aluminiu şi sectorul auto, un al doilea set, care viza replica la taxa generală de 10%, fiind încă în discuţie la Bruxelles. În privinţa Chinei, Uniunea Europeană pare mai degrabă conciliantă, deşi ar avea mult mai mare nevoie decât SUA să-şi protejeze o serie de industrii aflate în colaps tocmai din cauza relaxării fiscale în câteva relaţii comerciale cheie, situaţie de la care a pornit de fapt şi războiul lui Trump cu lumea. Gândiţi-vă ce-ar însemna, de exemplu, pentru combinatul siderurgic din Galaţi, taxarea oţelului chinezesc care a invadat piaţa europeană cu 145%...
miercuri, aprilie 02, 2025
Planul de pace al marelui lider portocaliu s-a morcovit
De când şi-a preluat cel de-al doilea mandat de preşedinte al SUA, ba chiar şi o vreme înainte, Donald Trump şi-a făcut cunoscută intenţia de a pune capăt războiului din Ucraina. Promisiunile unei păci rapide s-au dovedit, însă, doar vorbe-n vânt, ca multe alte declaraţii ale liderului de la Casa Albă, mai ales după ce au început discuţiile cu reprezentanţii Rusiei, pentru că Ucraina, dependentă în mare măsură de armele americane, n-a prea avut de ales şi a acceptat multe dintre condiţiile lui Trump, chiar dacă acestea îi erau net dezavantajoase.
Spre exemplu, armistiţiul care vizează atacurile asupra infrastructurii energetice. Cea a Ucrainei este distrusă aproape în întregime, aşa că ruşii nu prea mai au ce ataca în acest sector, în timp ce armata lui Zelenski abia a reuşit să-şi construiască drone capabile să lovească la distanţe mai mari şi se afla în ofensivă. Ucraina a rămas, astfel, în dezavantaj, nemaiputând să atace rafinării şi centrale electrice pe teritoriul Rusiei.
La fel, armistiţiul războiului maritim. Ucraina nu (mai) are nave, dar dronele sale au obligat flota rusească să se retragă în porturile din estul Mării Negre. Consecinţa armistiţiului este că navele de luptă ruseşti au din nou liber să se apropie de ţărmurile adverse, pentru a ataca mai des porturile aflate mai departe de linia frontului, precum Odesa. Iarăşi avantaj Rusia, care poate beneficia şi de deblocarea exporturilor prin porturile sale de la Marea Neagră.
Cu toate aceste concesii făcute de Trump în ultima vreme, toate în favoarea Rusiei, oficialii moscoviţi au anunţat, marţi, că nu pot accepta propunerile americane pentru oprirea războiului în forma lor actuală, deoarece nu răspund solicitărilor lui Vladimir Putin, respectiv preluarea celor patru regiuni din Donbas în care se luptă, renunţarea Ucrainei la cererea de intrare în NATO, reducerea la minim a armatei Kievului şi înlocuirea lui Volodimir Zelenski din fruntea ţării, ceea ce ar reprezenta practic o capitulare a Ucrainei.
Drept urmare, negocierile americano-ruse sunt momentan "îngheţate", iar promisiunile de pace ale lui Donald Trump s-au cam ofilit, aşa că preşedintelui american nu-i rămâne decât să accepte faptul că ruşii sunt "băieţii răi" în acest conflict, aşa cum încearcă toată lumea să-l convingă de luni bune. Şi să treacă la ceea ce-i place foarte, foarte mult, nişte majorări de taxe asupra petrolului şi gazelor ruseşti, pentru ca economia de război a lui Putin să se mai gripeze un pic.
Deocamdată, însă, Trump se "joacă" cu taxele promise aliaţilor, miercuri seara târziu fiind aşteptate noile "biruri" pentru Uniunea Europeană şi în general pentru oricine exportă ceva în SUA. Până atunci, lumea cumpără aur şi... popcorn, pentru că miza principală este cum vor reacţiona cetăţenii americani la aceste noi taxe, care, în primă instanţă, îi vor afecta chiar pe ei.
Spre exemplu, armistiţiul care vizează atacurile asupra infrastructurii energetice. Cea a Ucrainei este distrusă aproape în întregime, aşa că ruşii nu prea mai au ce ataca în acest sector, în timp ce armata lui Zelenski abia a reuşit să-şi construiască drone capabile să lovească la distanţe mai mari şi se afla în ofensivă. Ucraina a rămas, astfel, în dezavantaj, nemaiputând să atace rafinării şi centrale electrice pe teritoriul Rusiei.
La fel, armistiţiul războiului maritim. Ucraina nu (mai) are nave, dar dronele sale au obligat flota rusească să se retragă în porturile din estul Mării Negre. Consecinţa armistiţiului este că navele de luptă ruseşti au din nou liber să se apropie de ţărmurile adverse, pentru a ataca mai des porturile aflate mai departe de linia frontului, precum Odesa. Iarăşi avantaj Rusia, care poate beneficia şi de deblocarea exporturilor prin porturile sale de la Marea Neagră.
Cu toate aceste concesii făcute de Trump în ultima vreme, toate în favoarea Rusiei, oficialii moscoviţi au anunţat, marţi, că nu pot accepta propunerile americane pentru oprirea războiului în forma lor actuală, deoarece nu răspund solicitărilor lui Vladimir Putin, respectiv preluarea celor patru regiuni din Donbas în care se luptă, renunţarea Ucrainei la cererea de intrare în NATO, reducerea la minim a armatei Kievului şi înlocuirea lui Volodimir Zelenski din fruntea ţării, ceea ce ar reprezenta practic o capitulare a Ucrainei.
Drept urmare, negocierile americano-ruse sunt momentan "îngheţate", iar promisiunile de pace ale lui Donald Trump s-au cam ofilit, aşa că preşedintelui american nu-i rămâne decât să accepte faptul că ruşii sunt "băieţii răi" în acest conflict, aşa cum încearcă toată lumea să-l convingă de luni bune. Şi să treacă la ceea ce-i place foarte, foarte mult, nişte majorări de taxe asupra petrolului şi gazelor ruseşti, pentru ca economia de război a lui Putin să se mai gripeze un pic.
Deocamdată, însă, Trump se "joacă" cu taxele promise aliaţilor, miercuri seara târziu fiind aşteptate noile "biruri" pentru Uniunea Europeană şi în general pentru oricine exportă ceva în SUA. Până atunci, lumea cumpără aur şi... popcorn, pentru că miza principală este cum vor reacţiona cetăţenii americani la aceste noi taxe, care, în primă instanţă, îi vor afecta chiar pe ei.
duminică, martie 30, 2025
Năravul din fire...
"Am înţeles ce vrea poporul" spunea premierul Marcel Ciolacu, imediat după alegerile din noiembrie/decembrie, care au dus o mare parte a electoratului în zona "suveranistă", în care promisiunile absurd-populiste se împletesc cu teme mistico-religioase de ev mediu. Acest rezultat este, de fapt, încercarea unei mari părţi a populaţiei de a se delimita de clasa politică tradiţională, ale cărei obiective sunt din ce în ce mai departe de dezideratele celor mulţi. Şi cum n-au avut la îndemână altă variantă antisistem, oamenii au plecat pe fenta unor iluzii frumos ambalate şi servite oricui este dispus să creadă într-un Moş Crăciun providenţial.
Din păcate, la patru luni de la scrutin, în ciuda declaraţiilor de faţadă, clasa politică românească demonstrează cu vârf şi îndesat nu numai că n-a învăţat nimic din rezultatul alegerilor, ci şi că n-o interesează câtuşi de puţin ce-şi doresc oamenii normali din ţara asta.
Comisia Europeană a confirmat acum trei zile blocarea câtorva sute de milioane de euro pentru neîndeplinirea unor criterii referitoare la pensiile speciale şi numirea prin concurs a şefilor în marile companii, două dintre "gogoşile" care li se promit românilor la fiecare rundă de alegeri. Mai mult, ai noştri au încercat şi să înşele Comisia, negociind o formulă a pensiilor speciale pe care apoi au modificat-o. Nu le-a mers, însă, ca la alegeri...
Promisiunea reducerii deficitului bugetar uriaş, și ea negociată la Bruxelles, pare să fie trecută cu vederea la fel de uşor, cheltuielile din primele luni ale anului fiind mai mari decât cele similare din 2024, deşi în discursurile publice preelectorale totul e bine şi frumos. Pe pieţele internaţionale, însă, costurile la care se poate împrumuta România sunt în continuă creştere...
Şi restructurările din sistemul bugetar au rămas la nivel declarativ, angajarea pilelor şi relaţiilor în diverse sinecuri continuând nestingherită. Nu mai departe de săptămâna trecută, au fost "unşi" zece noi secretari de stat, printre care şi un fost primar şi deputat gălăţean, rămas în afara parlamentului exact din cauza revoluţiei electorale cauzate, printre altele, de astfel de practici.
Preţurile cresc şi ele continuu, uneori cu sume care depăşesc cu mult inflaţia, aşa cum se va întâmpla cu biletele Transurb, ce vor fi mai scumpe cu 40%, iar singura măsură găsită de guvernanţi a fost majorarea din pix a salariului minim, care îngroapă din ce în ce mai multe firme private, având ca perspectivă o stagnare economică pe fond inflaţionist (faimoasa şi nociva stagflaţie), aflată cât se poate de aproape.
În aceste condiţii, e doar o problemă de timp până când în România va fi nevoie de creşteri de taxe, cel mai probabil imediat după alegeri. Pentru că, se pare, năravul din fire, care n-are lecuire, face parte din ADN-ul politicienilor români.
Din păcate, la patru luni de la scrutin, în ciuda declaraţiilor de faţadă, clasa politică românească demonstrează cu vârf şi îndesat nu numai că n-a învăţat nimic din rezultatul alegerilor, ci şi că n-o interesează câtuşi de puţin ce-şi doresc oamenii normali din ţara asta.
Comisia Europeană a confirmat acum trei zile blocarea câtorva sute de milioane de euro pentru neîndeplinirea unor criterii referitoare la pensiile speciale şi numirea prin concurs a şefilor în marile companii, două dintre "gogoşile" care li se promit românilor la fiecare rundă de alegeri. Mai mult, ai noştri au încercat şi să înşele Comisia, negociind o formulă a pensiilor speciale pe care apoi au modificat-o. Nu le-a mers, însă, ca la alegeri...
Promisiunea reducerii deficitului bugetar uriaş, și ea negociată la Bruxelles, pare să fie trecută cu vederea la fel de uşor, cheltuielile din primele luni ale anului fiind mai mari decât cele similare din 2024, deşi în discursurile publice preelectorale totul e bine şi frumos. Pe pieţele internaţionale, însă, costurile la care se poate împrumuta România sunt în continuă creştere...
Şi restructurările din sistemul bugetar au rămas la nivel declarativ, angajarea pilelor şi relaţiilor în diverse sinecuri continuând nestingherită. Nu mai departe de săptămâna trecută, au fost "unşi" zece noi secretari de stat, printre care şi un fost primar şi deputat gălăţean, rămas în afara parlamentului exact din cauza revoluţiei electorale cauzate, printre altele, de astfel de practici.
Preţurile cresc şi ele continuu, uneori cu sume care depăşesc cu mult inflaţia, aşa cum se va întâmpla cu biletele Transurb, ce vor fi mai scumpe cu 40%, iar singura măsură găsită de guvernanţi a fost majorarea din pix a salariului minim, care îngroapă din ce în ce mai multe firme private, având ca perspectivă o stagnare economică pe fond inflaţionist (faimoasa şi nociva stagflaţie), aflată cât se poate de aproape.
În aceste condiţii, e doar o problemă de timp până când în România va fi nevoie de creşteri de taxe, cel mai probabil imediat după alegeri. Pentru că, se pare, năravul din fire, care n-are lecuire, face parte din ADN-ul politicienilor români.
luni, martie 17, 2025
Bărbăţia preşedintelui care a bătut două femei
După ce l-a umilit public pe Zelenski în Biroul Oval şi apoi şi-a îndepărtat cei mai apropiaţi aliaţi, impunându-le taxe vamale sau ameninţându-i că nu-i va apăra în cazul unui conflict armat decât cu banu' jos, Donald Trump îşi continuă lupta stupidă împotriva celor mai slabi sau dependenţi într-un fel sau altul de Statele Unite. Mexic, Panama, Canada, Danemarca şi, evident, Ucraina n-au "cărţi" suficient de bune, de parcă lumea asta ar fi un mare joc de poker. Şi se pare că, pentru Trump şi Vance, cuvântul "cărţi" n-a avut la vremea cuvenită şi sensul propriu, pentru că altfel...
Era cât pe ce să uit de ouă, pentru că nici găinile n-au scăpat de muşchii marelui "cocoş" portocaliu de la Casa Albă, iar americanii au început deja să simtă consecinţele declaraţiilor iresponsabile şi ale măsurilor haotice luate în aceste prime săptămâni de mandat. Programul economic al lui Donald Trump are o logică pe termen lung, însă aplicat ex-abrupto afectează dur multe zone ale societăţii.
Etalându-şi tot timpul "bărbăţia" în faţa celor mici şi pe care ştie că-i are la mână, Trump cedează de fiecare dată în faţa lui Vladimir Putin atât de uşor încât inevitabil te duce gândul la bârfele despre faptul că ar putea fi o "conservă" a Kremlinului reactivată după zeci de ani de aşteptare. Nu cred, personal, în varianta asta, însă e clar că marele şef al Americii "great again" devine foarte "small" atunci când are în faţă pe cineva cu ouă... Fie ele atomice sau nu.
Doar în ultimele zile, spre exemplu, l-a scos pe fostul general Keith Kellogg din echipa de negociatori trimisă la Kremlin, pentru simplul fapt că acesta nu-i este pe plac "ţarului", care-l consideră prea apropiat de ucraineni. Posturile de radio Europa Liberă şi Vocea Americii, care au ţinut trează speranţa Europei de Est vreme de zeci de ani, tocmai au fost tăiate de la finanţare, posibil tot la "sugestia" Moscovei, care era pur şi simplu "terorizată" de ele în anii "saveţki saiuz". Ce "indicaţii" va primi Trump după discuţia cu Putin anunţată pentru săptămâna asta şi în faţa cui îşi va mai umfla muşchii după ce-o să-i facă toate hatârurile liderului de la Moscova mi-e şi groază să mă gândesc...
Cu atâtea concesii făcute în faţa primului adversar ce (doar) dă impresia că e stăpân pe situaţie, mai că-ţi vine să te întrebi cum a reuşit Donald Trump să câştige de două ori preşedinţia celui mai puternic stat al lumii. Răspunsul e însă foarte simplu, Trump a învins în alegeri două femei (pe Hillary Clinton şi Kamala Harris) şi e probabil unicul şef de stat din lume care a avut această ocazie. Iar singura disputa cu un bărbat (chiar dacă foarte bătrân şi cu semne evidente de senilitate) a pierdut-o!
Era cât pe ce să uit de ouă, pentru că nici găinile n-au scăpat de muşchii marelui "cocoş" portocaliu de la Casa Albă, iar americanii au început deja să simtă consecinţele declaraţiilor iresponsabile şi ale măsurilor haotice luate în aceste prime săptămâni de mandat. Programul economic al lui Donald Trump are o logică pe termen lung, însă aplicat ex-abrupto afectează dur multe zone ale societăţii.
Etalându-şi tot timpul "bărbăţia" în faţa celor mici şi pe care ştie că-i are la mână, Trump cedează de fiecare dată în faţa lui Vladimir Putin atât de uşor încât inevitabil te duce gândul la bârfele despre faptul că ar putea fi o "conservă" a Kremlinului reactivată după zeci de ani de aşteptare. Nu cred, personal, în varianta asta, însă e clar că marele şef al Americii "great again" devine foarte "small" atunci când are în faţă pe cineva cu ouă... Fie ele atomice sau nu.
Doar în ultimele zile, spre exemplu, l-a scos pe fostul general Keith Kellogg din echipa de negociatori trimisă la Kremlin, pentru simplul fapt că acesta nu-i este pe plac "ţarului", care-l consideră prea apropiat de ucraineni. Posturile de radio Europa Liberă şi Vocea Americii, care au ţinut trează speranţa Europei de Est vreme de zeci de ani, tocmai au fost tăiate de la finanţare, posibil tot la "sugestia" Moscovei, care era pur şi simplu "terorizată" de ele în anii "saveţki saiuz". Ce "indicaţii" va primi Trump după discuţia cu Putin anunţată pentru săptămâna asta şi în faţa cui îşi va mai umfla muşchii după ce-o să-i facă toate hatârurile liderului de la Moscova mi-e şi groază să mă gândesc...
Cu atâtea concesii făcute în faţa primului adversar ce (doar) dă impresia că e stăpân pe situaţie, mai că-ţi vine să te întrebi cum a reuşit Donald Trump să câştige de două ori preşedinţia celui mai puternic stat al lumii. Răspunsul e însă foarte simplu, Trump a învins în alegeri două femei (pe Hillary Clinton şi Kamala Harris) şi e probabil unicul şef de stat din lume care a avut această ocazie. Iar singura disputa cu un bărbat (chiar dacă foarte bătrân şi cu semne evidente de senilitate) a pierdut-o!
joi, martie 13, 2025
Păgâni cu pretenţii de apostoli
Odată cu decizia Curţii Constituţionale a României de a-i interzice lui Călin Georgescu intrarea în cursa electorală pentru funcţia de preşedinte al României, a început vânzoleala printre cei ce l-au susţinut mai mult sau mai puţin făţiş şi care se revendică suveranişti/ naţionalişti, măcar în parte. O mulţime de politicieni mai mari sau mai mici, unii chiar necunoscuţi, visează la fotoliul de la Cotroceni şi încearcă să capitalizeze imaginea aproape mesianică de care s-a bucurat în ultima perioadă Călin Georgescu.
În primul rând, şi-au anunţat candidatura toţi cei trei şefi de partide parlamentare din zona naţionalistă, George Simion (AUR), Diana Şoşoacă (SOS) şi Anamaria Gavrilă (POT). Fiecare dintre ei a scos diverşi "porumbei" pe gură de-a lungul vremii, aşa că nu se ştie în ce măsură vor fi declaraţi eligibili pentru prezidenţialele din luna mai, lidera SOS având deja o "interdicţie" la activ, la alegerile din toamnă. Tot din zona acestor formaţiuni politice există mai multe variante de "rezervă", cei mai cunoscuţi candidaţi fiind Gigi Becali şi Anton Pisaroglu. Interesant este faptul că Gigi Becali s-a declarat adversar al lui Călin Georgescu, deşi partidul din care face acum parte (AUR) l-a susţinut.
În categoria politicienilor cu notorietate, cele mai importante nume sunt Crin Antonescu, Nicuşor Dan, Elena Lasconi şi Victor Ponta, fiecare dintre ei având pretenţii de unic salvator al ţării, după mici succese care unora li s-au cam urcat la cap. Nicuşor Dan a fost reales anul trecut primar al Capitalei, Elena Lasconi speră să repete rezultatul nesperat de bun din turul I al alegerilor anulate, Victor Ponta crede că poate atrage voturile social-democraţilor nemulţumiţi de desemnarea unui liberal, iar Crin Antonescu vine după zece ani de meditaţie, în care se pare că i s-a tot "arătat" Palatul Cotroceni. Mai mult, Ponta defilează cu propunerea de a-l numi premier pe Călin Georgescu, variantă imposibilă în actuala configuraţie parlamentară, dar credibilă pentru o mare parte din votanţi.
Daniel Funeriu, Cristian Sima, Ana Birchall, Lavinia Şandru şi Gabriel Păun şi-au anunţat şi ei la un moment dat intenţia de a candida la scrutinul din 4 mai, deşi nu se ştie dacă vor reuşi să strângă semnăturile necesare până sâmbătă seara. Toţi se consideră unici deţinători ai soluţiilor miraculoase de a salva România.
Trebuie spus că alţi câţiva pretendenţi au fost deja respinşi de Biroul Electoral Central, printre aceştia aflându-se Ion Popa, Maria Marcu sau Petru Mîndru, toţi iluştri necunoscuţi cu pretenţii de staruri.
Una peste alta, am contabilizat deja 18 candidaţi, dintre care 14 au încă posibilitatea de a intra în cursa electorală. Mai toţi au pretenţii de "apostoli" ai neamului, deşi cei mai mulţi etalează cel mai adesea în spaţiul public o imagine de pâgâni.
În primul rând, şi-au anunţat candidatura toţi cei trei şefi de partide parlamentare din zona naţionalistă, George Simion (AUR), Diana Şoşoacă (SOS) şi Anamaria Gavrilă (POT). Fiecare dintre ei a scos diverşi "porumbei" pe gură de-a lungul vremii, aşa că nu se ştie în ce măsură vor fi declaraţi eligibili pentru prezidenţialele din luna mai, lidera SOS având deja o "interdicţie" la activ, la alegerile din toamnă. Tot din zona acestor formaţiuni politice există mai multe variante de "rezervă", cei mai cunoscuţi candidaţi fiind Gigi Becali şi Anton Pisaroglu. Interesant este faptul că Gigi Becali s-a declarat adversar al lui Călin Georgescu, deşi partidul din care face acum parte (AUR) l-a susţinut.
În categoria politicienilor cu notorietate, cele mai importante nume sunt Crin Antonescu, Nicuşor Dan, Elena Lasconi şi Victor Ponta, fiecare dintre ei având pretenţii de unic salvator al ţării, după mici succese care unora li s-au cam urcat la cap. Nicuşor Dan a fost reales anul trecut primar al Capitalei, Elena Lasconi speră să repete rezultatul nesperat de bun din turul I al alegerilor anulate, Victor Ponta crede că poate atrage voturile social-democraţilor nemulţumiţi de desemnarea unui liberal, iar Crin Antonescu vine după zece ani de meditaţie, în care se pare că i s-a tot "arătat" Palatul Cotroceni. Mai mult, Ponta defilează cu propunerea de a-l numi premier pe Călin Georgescu, variantă imposibilă în actuala configuraţie parlamentară, dar credibilă pentru o mare parte din votanţi.
Daniel Funeriu, Cristian Sima, Ana Birchall, Lavinia Şandru şi Gabriel Păun şi-au anunţat şi ei la un moment dat intenţia de a candida la scrutinul din 4 mai, deşi nu se ştie dacă vor reuşi să strângă semnăturile necesare până sâmbătă seara. Toţi se consideră unici deţinători ai soluţiilor miraculoase de a salva România.
Trebuie spus că alţi câţiva pretendenţi au fost deja respinşi de Biroul Electoral Central, printre aceştia aflându-se Ion Popa, Maria Marcu sau Petru Mîndru, toţi iluştri necunoscuţi cu pretenţii de staruri.
Una peste alta, am contabilizat deja 18 candidaţi, dintre care 14 au încă posibilitatea de a intra în cursa electorală. Mai toţi au pretenţii de "apostoli" ai neamului, deşi cei mai mulţi etalează cel mai adesea în spaţiul public o imagine de pâgâni.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
1.jpg)
mic.jpg){kind=small}
