Dorinţa, legitimă, de altfel, de a schimba de la guvernare actuala garnitură de politicieni, percepuţi ca extrem de corupţi şi pe alocuri chiar ticăloşi, a fost motorul care a declanşat votul masiv antisistem, atât în noiembrie anul trecut, cât şi acum o săptămână şi jumătate, chiar dacă aceste runde de alegeri au fost prezidenţiale, nu parlamentare, unde prezenţa mai scăzută a atenuat serios valul reformist.
Paradoxal, campania electorală a împărţit România în două, deşi ambele tabere sunt practic de aceeaşi parte a baricadei, cea a schimbării actualei clase politice. Chiar dacă George Simion este cel perceput ca actual exponent al opoziţiei, nu trebuie uitat faptul că Nicuşor Dan nu s-a aflat la conducerea ţării niciun moment, iar postul de primar al Capitalei l-a câştigat exact pe acelaşi model, de schimbare a "foştilor", după ani de luptă solitară cu sistemul, din postura de reprezentant al societăţii civile. Iar realegerea sa de anul trecut demonstrează că bucureştenii au fost în majoritate mulţumiţi de prestaţia sa ca edil. Cât despre capacităţile sale intelectuale, cred că acestea sunt mai presus de orice discuţie. Una peste alta, a fost o schimbare care s-a dovedit câştigătoare.
De partea cealaltă, Simion vine cu un background de luptător de gherilă urbană, dar fără a fi demonstrat concret până acum mai nimic, iar singurul lucru pe care l-a condus în afară de galeria "primordială" a fost partidul pe care l-a şi înfiinţat. Iar oamenii de care s-a înconjurat, mai ales în ultima vreme, sunt cel mult o adunătură de ciudaţi, care îi depăşesc la toate capitolele negative pe cei pe care vor să-i înlocuiască.
Spre exemplu, acum câteva zile, Marius Lulea, propunerea reală de premier a lui Simion (nu plecaţi pe fenta cu Călin Georgescu, pentru că două săbii nu încap în aceeaşi teacă!), a făcut apologia lui Ceauşescu, pe care-l consideră "suveranistul" suprem, lăudând în acelaşi timp realizările regimului comunist. La rândul lui, Petrişor Peiu, aflat în cărţi pentru un post de ministru, militează pentru (re)naţionalizarea Petrom, uitând să spună că deţine un pachet important de acţiuni la respectiva firmă, pe care sigur s-ar bucura să le vândă statului român. Despre "guvernatorul" BNR care ştie mai puţină macroeconomie decât mâţa consilierului băncii naţionale am mai scris. Şi lista poate continua... pentru că ministeriabilii de AUR reprezintă o adevărată formă fără fond a schimbării, care se adaugă imaginii proaste pe care Simion o are în majoritatea cancelariilor occidentale.
Mai mult, dincolo de numele "neinspirate" propuse, există problema unei majorităţi parlamentare, pe care AUR nu o poate face în actuala configuraţie a legislativului decât cu... PSD, ceea ce reprezintă fix opusul schimbării radicale pe care alegătorii săi o doresc. Iar, în acest context, pesediştii vor fi probabil foarte mulţumiţi să nu-şi asume premierul, ci doar să preia câteva ministere-cheie, care să le permită în continuare controlul banilor.
Şi-atunci, nu cumva entuziasmul ăsta al schimbării cu orice preţ ne va arunca din lac în puţ?
joi, mai 15, 2025
duminică, mai 11, 2025
Pisica, macroeconomia şi rahatul
Mi-am exprimat opţiunile proeuropene în nenumărate rânduri, aşa că la alegerile de duminica viitoare este mai mult decât evident ce am să votez. Şi cred că majoritatea românilor au acceaşi opţiune, chiar dacă foarte mulţi, din cauza prestaţiei lamentabile a politicienilor români sau pur şi simplu din comoditate, preferă să nu se mai deplaseze la secţiile de vot.
Drept urmare, nemulţumiţii pătimaşi au ajuns să fie majoritari şi să-şi pună speranţele într-un şmecher ajuns lider de conjunctură, care a proftat de naivitatea unora, cărora chiar îşi permite să le râdă în nas, după ce i-a prostit cu casele alea de 35.000 de euro, care "au fost doar marketing electoral".
Cu toate că individul se face de râs ori de câte ori deschide gura, acest lucru pare să nu conteze în ochii celor ce şi-au pus speranţele în el doar pentru că n-au găsit pe altcineva care să le dea apă la moară cu minciuni şi iluzii deşarte. Partide şi politicieni antisistem am mai avut, însă noul "star" al politicii româneşti a reuşit să acapereze majoritatea segmentului de electorat care-şi doreşte aşa ceva. Pentru oricine vrea să vadă, omul de la galerie numai antisistem nu este, în condiţiile în care s-a înconjurat aproape în totalitate de oameni care au făcut parte din sistem şi au fost eliminaţi, nu din cauză că s-ar fi revoltat în vreun fel, ci pentru că sunt extrem de slabi profesional, iar gargara nu merge multă vreme la apă. Vorba unui consilier BNR despre propunerea "bancară" a partidului care vrea să şi guverneze: "Înţelege macroeconomie mai puţin decât pisica mea!"
Nu mi-e ruşine deloc nici cu "suveranismul" agitat(or)ului, o altă temă populistă speculată extrem de bine, pentru că acesta pur şi simplu îi e total străin. Chiar zilele trecute, prezidenţiabilul şi-a demonstrat "suveranismul" făcându-se preş la uşa Casei Albe şi felicitând administraţia americană pentru că nu-i acceptă pe români în SUA fără vize. Imaturitate politică, i-am putea spune în limbaj diplomatic, deşi este pur şi simplu prostie.
O asemenea gafă n-am mai văzut decât la Victor Ponta, care s-a lăudat că a inundat România ca să salveze Serbia, tâmpenie care l-a costat procente bune. Şi apropo de Ponta, se pare că nici el nu (mai) merge pe mâna câştigătorului primului tur, deşi au alergat până acum pe acelaşi culoar electoral. Iar lista dezicerilor notorii se îngroaşă pe zi ce trece, ultimul înscris fiind premierul maghiar Viktor Orban, care a reuşit să treacă peste limbile pe care bătăuşul de la Valea Uzului i le plasează la fiecare discurs "suveranist".
Şi-aş mai putea spune despre o mulţime de gogomănii, numai că cei 40% nu prea citesc şi nici nu sunt dispuşi să asculte argumente raţionale, urmând parcă vorba bunicului meu: "Când ţi se pune pata pe un rahat, îl aperi de muşte toată viaţa"!
Iar cei care înţeleg cum stă treaba şi pot face diferenţa se complac într-un dolce far niente pentru că nu sunt afectaţi la buzunare. Sper totuşi să se răzgândească în săptămâna care urmează, pentru că altfel o să le bată în curând şi vântul...
Drept urmare, nemulţumiţii pătimaşi au ajuns să fie majoritari şi să-şi pună speranţele într-un şmecher ajuns lider de conjunctură, care a proftat de naivitatea unora, cărora chiar îşi permite să le râdă în nas, după ce i-a prostit cu casele alea de 35.000 de euro, care "au fost doar marketing electoral".
Cu toate că individul se face de râs ori de câte ori deschide gura, acest lucru pare să nu conteze în ochii celor ce şi-au pus speranţele în el doar pentru că n-au găsit pe altcineva care să le dea apă la moară cu minciuni şi iluzii deşarte. Partide şi politicieni antisistem am mai avut, însă noul "star" al politicii româneşti a reuşit să acapereze majoritatea segmentului de electorat care-şi doreşte aşa ceva. Pentru oricine vrea să vadă, omul de la galerie numai antisistem nu este, în condiţiile în care s-a înconjurat aproape în totalitate de oameni care au făcut parte din sistem şi au fost eliminaţi, nu din cauză că s-ar fi revoltat în vreun fel, ci pentru că sunt extrem de slabi profesional, iar gargara nu merge multă vreme la apă. Vorba unui consilier BNR despre propunerea "bancară" a partidului care vrea să şi guverneze: "Înţelege macroeconomie mai puţin decât pisica mea!"
Nu mi-e ruşine deloc nici cu "suveranismul" agitat(or)ului, o altă temă populistă speculată extrem de bine, pentru că acesta pur şi simplu îi e total străin. Chiar zilele trecute, prezidenţiabilul şi-a demonstrat "suveranismul" făcându-se preş la uşa Casei Albe şi felicitând administraţia americană pentru că nu-i acceptă pe români în SUA fără vize. Imaturitate politică, i-am putea spune în limbaj diplomatic, deşi este pur şi simplu prostie.
O asemenea gafă n-am mai văzut decât la Victor Ponta, care s-a lăudat că a inundat România ca să salveze Serbia, tâmpenie care l-a costat procente bune. Şi apropo de Ponta, se pare că nici el nu (mai) merge pe mâna câştigătorului primului tur, deşi au alergat până acum pe acelaşi culoar electoral. Iar lista dezicerilor notorii se îngroaşă pe zi ce trece, ultimul înscris fiind premierul maghiar Viktor Orban, care a reuşit să treacă peste limbile pe care bătăuşul de la Valea Uzului i le plasează la fiecare discurs "suveranist".
Şi-aş mai putea spune despre o mulţime de gogomănii, numai că cei 40% nu prea citesc şi nici nu sunt dispuşi să asculte argumente raţionale, urmând parcă vorba bunicului meu: "Când ţi se pune pata pe un rahat, îl aperi de muşte toată viaţa"!
Iar cei care înţeleg cum stă treaba şi pot face diferenţa se complac într-un dolce far niente pentru că nu sunt afectaţi la buzunare. Sper totuşi să se răzgândească în săptămâna care urmează, pentru că altfel o să le bată în curând şi vântul...
luni, aprilie 28, 2025
Cine va prezida colapsul?
Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a intrat pe ultima sută de metri, la finele acestei săptămâni urmând să fie desemnaţi cei doi candidaţi care se vor înfrunta în finala de pe 18 mai.
După ultima experienţă electorală, în care un candidat venit de nicăieri s-a impus în faţa mediatizaţilor zilei, zecile de sondaje aruncate pe piaţă de părţile implicate nu mai impresionează pe nimeni, aşa că cifrele lor sunt exact cele de care au nevoie cei ce le comandă, legătura lor cu realitatea fiind probabil pur întâmplătoare. Am văzut, spre exemplu, scoruri între aceiaşi doi candidaţi de 16% - 23%, urmate imediat de 26% - 8%. Evident, nu pot exista astfel de creşteri/scăderi, oricât de genial sau de catastrofic ar fi un candidat sau altul.
De fapt, nu numai sondajele nu mai interesează pe nimeni, ci însăşi campania electorală este un fiasco, mai ales că activele de partid şi-au redus serios activitatea stradală om la om, după demonstraţia decembristă că se pot câştiga alegeri doar pe reţelele de socializare de pe internet.
Drept urmare, mulţi dintre cei care nu sunt foarte activi online şi nici n-au timp să se uite la televizor habar n-au când sunt alegeri în România şi nici nu ştiu cine sunt candidaţii pentru funcţia supremă în stat. Funcţie care, după cum arată datele economice, va prezida... colapsul. Şi chiar dacă preşedintele nu are prerogative pe zona economică, acestea fiind apanajul guvernului şi parlamentului, va fi cu siguranţă considerat responsabil de creşterile de taxe şi de devalorizarea leului, pentru că, cel mai probabil, acestea vor fi primele măsuri ce vor fi luate după alegeri, indiferent cine va ajunge la Cotroceni şi indiferent cine va fi premier.
Cifrele Eurostat sunt clare, deficitul României este cel mai mare din Uniunea Europeană şi continuă să crească, deşi guvernul s-a angajat în faţa Comisiei Europene să-l reducă serios, Trezoreria are nevoie de foarte mulţi bani, aşa că gradul de îndatorare al ţării creşte şi el, ca şi dobânzile la care se poate împrumuta România de pe pieţele externe, toate sub ameninţarea agenţiilor de rating cu eticheta "junk" (gunoi) în privinţa recomandărilor pentru investitori şi a blocării fondurilor europene.
N-am văzut niciun candidat care să spună explicit care e situaţia reală a economiei şi ce se poate face pentru redresare. Şi e cumva logic, pentru că alegerile nu se câştigă cu promisiuni de TVA mai mare cu 2-3 procente, de creştere a impozitului pe dividende şi pe proprietăţi sau cu euro ajuns pe la 5,20 lei într-o primă fază, ci cu poveşti frumoase despre lapte şi miere, iar astea-s pe buzele tuturor, de parcă ar creşte în grădina Cotroceniului.
După ultima experienţă electorală, în care un candidat venit de nicăieri s-a impus în faţa mediatizaţilor zilei, zecile de sondaje aruncate pe piaţă de părţile implicate nu mai impresionează pe nimeni, aşa că cifrele lor sunt exact cele de care au nevoie cei ce le comandă, legătura lor cu realitatea fiind probabil pur întâmplătoare. Am văzut, spre exemplu, scoruri între aceiaşi doi candidaţi de 16% - 23%, urmate imediat de 26% - 8%. Evident, nu pot exista astfel de creşteri/scăderi, oricât de genial sau de catastrofic ar fi un candidat sau altul.
De fapt, nu numai sondajele nu mai interesează pe nimeni, ci însăşi campania electorală este un fiasco, mai ales că activele de partid şi-au redus serios activitatea stradală om la om, după demonstraţia decembristă că se pot câştiga alegeri doar pe reţelele de socializare de pe internet.
Drept urmare, mulţi dintre cei care nu sunt foarte activi online şi nici n-au timp să se uite la televizor habar n-au când sunt alegeri în România şi nici nu ştiu cine sunt candidaţii pentru funcţia supremă în stat. Funcţie care, după cum arată datele economice, va prezida... colapsul. Şi chiar dacă preşedintele nu are prerogative pe zona economică, acestea fiind apanajul guvernului şi parlamentului, va fi cu siguranţă considerat responsabil de creşterile de taxe şi de devalorizarea leului, pentru că, cel mai probabil, acestea vor fi primele măsuri ce vor fi luate după alegeri, indiferent cine va ajunge la Cotroceni şi indiferent cine va fi premier.
Cifrele Eurostat sunt clare, deficitul României este cel mai mare din Uniunea Europeană şi continuă să crească, deşi guvernul s-a angajat în faţa Comisiei Europene să-l reducă serios, Trezoreria are nevoie de foarte mulţi bani, aşa că gradul de îndatorare al ţării creşte şi el, ca şi dobânzile la care se poate împrumuta România de pe pieţele externe, toate sub ameninţarea agenţiilor de rating cu eticheta "junk" (gunoi) în privinţa recomandărilor pentru investitori şi a blocării fondurilor europene.
N-am văzut niciun candidat care să spună explicit care e situaţia reală a economiei şi ce se poate face pentru redresare. Şi e cumva logic, pentru că alegerile nu se câştigă cu promisiuni de TVA mai mare cu 2-3 procente, de creştere a impozitului pe dividende şi pe proprietăţi sau cu euro ajuns pe la 5,20 lei într-o primă fază, ci cu poveşti frumoase despre lapte şi miere, iar astea-s pe buzele tuturor, de parcă ar creşte în grădina Cotroceniului.
marți, aprilie 22, 2025
Prima noapte de pace, ultima noapte de... pace
Învierea din acest an a fost, dincolo de profundele semnificaţii religioase, prima noapte de pace în Europa după mai bine de trei ani, de când ruşii şi-au început "operaţiunea specială" în Ucraina.
Armistiţiul de Paşte propus de Putin şi acceptat de ucraineni, care l-au dorit chiar prelungit la 30 de zile, a fost în mare parte respectat, chiar dacă ambele tabere s-au acuzat reciproc de încălcări ale încetării focului.
Cele 30 de ore au trecut însă repede, iar oamenii au plecat de la biserici direct în adăposturi, pentru că artileria, rachetele şi dronele au început să brăzdeze din nou cerul Ucrainei, semn că pacea în această zonă este încă departe, în ciuda declaraţiilor optimiste vehiculate de peste Ocean.
În dimineaţa următoare, lumea a "uitat" de război, după ce Vaticanul a anunţat decesul Suveranului Pontif. Papa Francisc a plecat "la Tatăl" chiar în ziua în care, conform tradiţiei, porţile Raiului se deschid...
Pentru alegerea noului papă, procedurile sunt extrem de laborioase, cu sute de cardinali având atât drept de vot, cât şi posibilitatea de a candida la scaunul pontifical. Se fac deja pariuri, se desemnează favoriţi, se readuc la lumină profeţii vechi de secole...
Una dintre acestea îl are în prim-plan pe "Petrus Romanus", despre care istoricii nu s-au pus încă de acord dacă este Papa Francisc sau succesorul acestuia, numărătoarea pierzându-se în secole de scrieri apocrife. Pare să fie vorba, mai degrabă, de următorul papă, mai ales că pe lista marilor favoriţi figurează şi "romanul" (actual secretar de stat al Vaticanului) Pietro Parolin.
Problema este însă că profeţia care datează de aproape 1.000 de ani îl indică pe "Petrus Romanus" drept ultimul papă înainte de apocalipsa care va distruge Cetatea... Eternă. Iar o distrugere apocaliptică, în zilele noastre, nu poate fi decât consecinţa unui atac nuclear...
"Speranţa" omenirii ar fi faptul că, în condiţiile actuale, mult diferite de acum un mileniu, apocalipsa propovăduită poate fi "doar" economică, una pe care tot încearcă să o "realizeze" preşedintele SUA, Donald Trump. Şi n-ar fi exclus să reuşească, înconjurat fiind de atâţia consilieri "isteţi", precum şeful Pentagonului, Pete Hegseth, care discută secrete de stat pe grupuri publice de chat, împreună cu soţia, fratele şi avocatul său, sau vicepreşedintele JD Vance, acesta din urmă fiind, se pare, ultima persoană care a avut o discuţie cu Papa Francisc. Cu "tactul" lui devenit proverbial în numai câteva luni de activitate, Vance te poate aduce în pragul unui AVC doar când deschide gura, dar dacă încearcă să te convingă, latino-american fiind, despre justeţea deportării latino-americanilor...
Armistiţiul de Paşte propus de Putin şi acceptat de ucraineni, care l-au dorit chiar prelungit la 30 de zile, a fost în mare parte respectat, chiar dacă ambele tabere s-au acuzat reciproc de încălcări ale încetării focului.
Cele 30 de ore au trecut însă repede, iar oamenii au plecat de la biserici direct în adăposturi, pentru că artileria, rachetele şi dronele au început să brăzdeze din nou cerul Ucrainei, semn că pacea în această zonă este încă departe, în ciuda declaraţiilor optimiste vehiculate de peste Ocean.
În dimineaţa următoare, lumea a "uitat" de război, după ce Vaticanul a anunţat decesul Suveranului Pontif. Papa Francisc a plecat "la Tatăl" chiar în ziua în care, conform tradiţiei, porţile Raiului se deschid...
Pentru alegerea noului papă, procedurile sunt extrem de laborioase, cu sute de cardinali având atât drept de vot, cât şi posibilitatea de a candida la scaunul pontifical. Se fac deja pariuri, se desemnează favoriţi, se readuc la lumină profeţii vechi de secole...
Una dintre acestea îl are în prim-plan pe "Petrus Romanus", despre care istoricii nu s-au pus încă de acord dacă este Papa Francisc sau succesorul acestuia, numărătoarea pierzându-se în secole de scrieri apocrife. Pare să fie vorba, mai degrabă, de următorul papă, mai ales că pe lista marilor favoriţi figurează şi "romanul" (actual secretar de stat al Vaticanului) Pietro Parolin.
Problema este însă că profeţia care datează de aproape 1.000 de ani îl indică pe "Petrus Romanus" drept ultimul papă înainte de apocalipsa care va distruge Cetatea... Eternă. Iar o distrugere apocaliptică, în zilele noastre, nu poate fi decât consecinţa unui atac nuclear...
"Speranţa" omenirii ar fi faptul că, în condiţiile actuale, mult diferite de acum un mileniu, apocalipsa propovăduită poate fi "doar" economică, una pe care tot încearcă să o "realizeze" preşedintele SUA, Donald Trump. Şi n-ar fi exclus să reuşească, înconjurat fiind de atâţia consilieri "isteţi", precum şeful Pentagonului, Pete Hegseth, care discută secrete de stat pe grupuri publice de chat, împreună cu soţia, fratele şi avocatul său, sau vicepreşedintele JD Vance, acesta din urmă fiind, se pare, ultima persoană care a avut o discuţie cu Papa Francisc. Cu "tactul" lui devenit proverbial în numai câteva luni de activitate, Vance te poate aduce în pragul unui AVC doar când deschide gura, dar dacă încearcă să te convingă, latino-american fiind, despre justeţea deportării latino-americanilor...
vineri, aprilie 11, 2025
145% and still counting
Într-o primă etapă de taxare a tuturor produselor care intră în SUA, Donald Trump a început luna trecută cu o impunere de 25% asupra importurilor de oţel, aluminiu, vehicule şi componente auto, indiferent de ţara de origine.
În a doua etapă, președintele american a anunțat o taxă de bază de 10% pentru toate importurile (cu excepția celor deja taxate cu 25%), la care pentru zeci de țări se adaugă taxe vamale suplimentare, în funcție de excedentul lor comercial cu SUA.
Pentru produsele importate din China, procentajul suplimentar a fost de 34% (nu cel mai mare!), la care s-au adăugat taxe de 20% deja existente, ajungându-se astfel la 54%. China a răspuns cu taxe vamale de 34%, iar Trump a replicat imediat, crescând nivelul la 104%. Beijingul nu s-a lăsat şi a majorat din nou taxele pe importurile din SUA la 84%. Miercuri, după ce numeroase țări au solicitat negocieri, nu însă şi China, Trump a suspendat pentru 90 de zile taxele suplimentare (cele de peste 10%), cu excepția celor aplicate Chinei, pe care le-a crescut la 125%, care se adaugă celor 20% în vigoare din martie, ajungând așadar la 145%. 125% au plusat imediat asiaticii şi, vorba americanului, still counting (numărătoarea continuă), pentru că nu se ştie cât de încăpăţânaţi vor fi protagoniştii acestei dispute.
La drept vorbind, ideea de bază de la care a plecat Trump este una corectă, cea de a relocaliza industriile strategice americane, împrăştiate acum peste tot în lume, dar mai cu seamă în Asia de Sud şi Sud-Est. Oţelul, aluminiul şi sectorul auto sunt evident strategice pentru orice ţară, acestora adăugându-li-se semiconductorii, produsele de înaltă tehnologie sau cele din zona energetică. Problema este, însă, că o astfel de relocalizare nu se poate face peste noapte decât teoretic, deoarece costurile suplimentare dintr-o ţară dezvoltată ar face orice produs să ajungă la preţuri prohibitive. Apple, spre exemplu, îşi face telefoanele iPhone în India şi China, iar costul de producţie al acestora în SUA ar duce preţul de la 1.100 la 3.500 de dolari. Evident, piaţa nu va suporta astfel de majorări, iar ieşirea dintr-o astfel de criză majoră nu se poate face decât prin trei modalităţi: schimbare de sistem politic, revoluţie tehnologică sau... război.
Uniunea Europeană, aflată în acest moment în categoria cu taxe generale de 20% (10% taxă de bază şi încă 10% taxă suplimentară), a suspendat deocamdată pachetul de 10-25% stabilit ca răspuns la taxa americană de 25% la oţel, aluminiu şi sectorul auto, un al doilea set, care viza replica la taxa generală de 10%, fiind încă în discuţie la Bruxelles. În privinţa Chinei, Uniunea Europeană pare mai degrabă conciliantă, deşi ar avea mult mai mare nevoie decât SUA să-şi protejeze o serie de industrii aflate în colaps tocmai din cauza relaxării fiscale în câteva relaţii comerciale cheie, situaţie de la care a pornit de fapt şi războiul lui Trump cu lumea. Gândiţi-vă ce-ar însemna, de exemplu, pentru combinatul siderurgic din Galaţi, taxarea oţelului chinezesc care a invadat piaţa europeană cu 145%...
În a doua etapă, președintele american a anunțat o taxă de bază de 10% pentru toate importurile (cu excepția celor deja taxate cu 25%), la care pentru zeci de țări se adaugă taxe vamale suplimentare, în funcție de excedentul lor comercial cu SUA.
Pentru produsele importate din China, procentajul suplimentar a fost de 34% (nu cel mai mare!), la care s-au adăugat taxe de 20% deja existente, ajungându-se astfel la 54%. China a răspuns cu taxe vamale de 34%, iar Trump a replicat imediat, crescând nivelul la 104%. Beijingul nu s-a lăsat şi a majorat din nou taxele pe importurile din SUA la 84%. Miercuri, după ce numeroase țări au solicitat negocieri, nu însă şi China, Trump a suspendat pentru 90 de zile taxele suplimentare (cele de peste 10%), cu excepția celor aplicate Chinei, pe care le-a crescut la 125%, care se adaugă celor 20% în vigoare din martie, ajungând așadar la 145%. 125% au plusat imediat asiaticii şi, vorba americanului, still counting (numărătoarea continuă), pentru că nu se ştie cât de încăpăţânaţi vor fi protagoniştii acestei dispute.
La drept vorbind, ideea de bază de la care a plecat Trump este una corectă, cea de a relocaliza industriile strategice americane, împrăştiate acum peste tot în lume, dar mai cu seamă în Asia de Sud şi Sud-Est. Oţelul, aluminiul şi sectorul auto sunt evident strategice pentru orice ţară, acestora adăugându-li-se semiconductorii, produsele de înaltă tehnologie sau cele din zona energetică. Problema este, însă, că o astfel de relocalizare nu se poate face peste noapte decât teoretic, deoarece costurile suplimentare dintr-o ţară dezvoltată ar face orice produs să ajungă la preţuri prohibitive. Apple, spre exemplu, îşi face telefoanele iPhone în India şi China, iar costul de producţie al acestora în SUA ar duce preţul de la 1.100 la 3.500 de dolari. Evident, piaţa nu va suporta astfel de majorări, iar ieşirea dintr-o astfel de criză majoră nu se poate face decât prin trei modalităţi: schimbare de sistem politic, revoluţie tehnologică sau... război.
Uniunea Europeană, aflată în acest moment în categoria cu taxe generale de 20% (10% taxă de bază şi încă 10% taxă suplimentară), a suspendat deocamdată pachetul de 10-25% stabilit ca răspuns la taxa americană de 25% la oţel, aluminiu şi sectorul auto, un al doilea set, care viza replica la taxa generală de 10%, fiind încă în discuţie la Bruxelles. În privinţa Chinei, Uniunea Europeană pare mai degrabă conciliantă, deşi ar avea mult mai mare nevoie decât SUA să-şi protejeze o serie de industrii aflate în colaps tocmai din cauza relaxării fiscale în câteva relaţii comerciale cheie, situaţie de la care a pornit de fapt şi războiul lui Trump cu lumea. Gândiţi-vă ce-ar însemna, de exemplu, pentru combinatul siderurgic din Galaţi, taxarea oţelului chinezesc care a invadat piaţa europeană cu 145%...
miercuri, aprilie 02, 2025
Planul de pace al marelui lider portocaliu s-a morcovit
De când şi-a preluat cel de-al doilea mandat de preşedinte al SUA, ba chiar şi o vreme înainte, Donald Trump şi-a făcut cunoscută intenţia de a pune capăt războiului din Ucraina. Promisiunile unei păci rapide s-au dovedit, însă, doar vorbe-n vânt, ca multe alte declaraţii ale liderului de la Casa Albă, mai ales după ce au început discuţiile cu reprezentanţii Rusiei, pentru că Ucraina, dependentă în mare măsură de armele americane, n-a prea avut de ales şi a acceptat multe dintre condiţiile lui Trump, chiar dacă acestea îi erau net dezavantajoase.
Spre exemplu, armistiţiul care vizează atacurile asupra infrastructurii energetice. Cea a Ucrainei este distrusă aproape în întregime, aşa că ruşii nu prea mai au ce ataca în acest sector, în timp ce armata lui Zelenski abia a reuşit să-şi construiască drone capabile să lovească la distanţe mai mari şi se afla în ofensivă. Ucraina a rămas, astfel, în dezavantaj, nemaiputând să atace rafinării şi centrale electrice pe teritoriul Rusiei.
La fel, armistiţiul războiului maritim. Ucraina nu (mai) are nave, dar dronele sale au obligat flota rusească să se retragă în porturile din estul Mării Negre. Consecinţa armistiţiului este că navele de luptă ruseşti au din nou liber să se apropie de ţărmurile adverse, pentru a ataca mai des porturile aflate mai departe de linia frontului, precum Odesa. Iarăşi avantaj Rusia, care poate beneficia şi de deblocarea exporturilor prin porturile sale de la Marea Neagră.
Cu toate aceste concesii făcute de Trump în ultima vreme, toate în favoarea Rusiei, oficialii moscoviţi au anunţat, marţi, că nu pot accepta propunerile americane pentru oprirea războiului în forma lor actuală, deoarece nu răspund solicitărilor lui Vladimir Putin, respectiv preluarea celor patru regiuni din Donbas în care se luptă, renunţarea Ucrainei la cererea de intrare în NATO, reducerea la minim a armatei Kievului şi înlocuirea lui Volodimir Zelenski din fruntea ţării, ceea ce ar reprezenta practic o capitulare a Ucrainei.
Drept urmare, negocierile americano-ruse sunt momentan "îngheţate", iar promisiunile de pace ale lui Donald Trump s-au cam ofilit, aşa că preşedintelui american nu-i rămâne decât să accepte faptul că ruşii sunt "băieţii răi" în acest conflict, aşa cum încearcă toată lumea să-l convingă de luni bune. Şi să treacă la ceea ce-i place foarte, foarte mult, nişte majorări de taxe asupra petrolului şi gazelor ruseşti, pentru ca economia de război a lui Putin să se mai gripeze un pic.
Deocamdată, însă, Trump se "joacă" cu taxele promise aliaţilor, miercuri seara târziu fiind aşteptate noile "biruri" pentru Uniunea Europeană şi în general pentru oricine exportă ceva în SUA. Până atunci, lumea cumpără aur şi... popcorn, pentru că miza principală este cum vor reacţiona cetăţenii americani la aceste noi taxe, care, în primă instanţă, îi vor afecta chiar pe ei.
Spre exemplu, armistiţiul care vizează atacurile asupra infrastructurii energetice. Cea a Ucrainei este distrusă aproape în întregime, aşa că ruşii nu prea mai au ce ataca în acest sector, în timp ce armata lui Zelenski abia a reuşit să-şi construiască drone capabile să lovească la distanţe mai mari şi se afla în ofensivă. Ucraina a rămas, astfel, în dezavantaj, nemaiputând să atace rafinării şi centrale electrice pe teritoriul Rusiei.
La fel, armistiţiul războiului maritim. Ucraina nu (mai) are nave, dar dronele sale au obligat flota rusească să se retragă în porturile din estul Mării Negre. Consecinţa armistiţiului este că navele de luptă ruseşti au din nou liber să se apropie de ţărmurile adverse, pentru a ataca mai des porturile aflate mai departe de linia frontului, precum Odesa. Iarăşi avantaj Rusia, care poate beneficia şi de deblocarea exporturilor prin porturile sale de la Marea Neagră.
Cu toate aceste concesii făcute de Trump în ultima vreme, toate în favoarea Rusiei, oficialii moscoviţi au anunţat, marţi, că nu pot accepta propunerile americane pentru oprirea războiului în forma lor actuală, deoarece nu răspund solicitărilor lui Vladimir Putin, respectiv preluarea celor patru regiuni din Donbas în care se luptă, renunţarea Ucrainei la cererea de intrare în NATO, reducerea la minim a armatei Kievului şi înlocuirea lui Volodimir Zelenski din fruntea ţării, ceea ce ar reprezenta practic o capitulare a Ucrainei.
Drept urmare, negocierile americano-ruse sunt momentan "îngheţate", iar promisiunile de pace ale lui Donald Trump s-au cam ofilit, aşa că preşedintelui american nu-i rămâne decât să accepte faptul că ruşii sunt "băieţii răi" în acest conflict, aşa cum încearcă toată lumea să-l convingă de luni bune. Şi să treacă la ceea ce-i place foarte, foarte mult, nişte majorări de taxe asupra petrolului şi gazelor ruseşti, pentru ca economia de război a lui Putin să se mai gripeze un pic.
Deocamdată, însă, Trump se "joacă" cu taxele promise aliaţilor, miercuri seara târziu fiind aşteptate noile "biruri" pentru Uniunea Europeană şi în general pentru oricine exportă ceva în SUA. Până atunci, lumea cumpără aur şi... popcorn, pentru că miza principală este cum vor reacţiona cetăţenii americani la aceste noi taxe, care, în primă instanţă, îi vor afecta chiar pe ei.
duminică, martie 30, 2025
Năravul din fire...
"Am înţeles ce vrea poporul" spunea premierul Marcel Ciolacu, imediat după alegerile din noiembrie/decembrie, care au dus o mare parte a electoratului în zona "suveranistă", în care promisiunile absurd-populiste se împletesc cu teme mistico-religioase de ev mediu. Acest rezultat este, de fapt, încercarea unei mari părţi a populaţiei de a se delimita de clasa politică tradiţională, ale cărei obiective sunt din ce în ce mai departe de dezideratele celor mulţi. Şi cum n-au avut la îndemână altă variantă antisistem, oamenii au plecat pe fenta unor iluzii frumos ambalate şi servite oricui este dispus să creadă într-un Moş Crăciun providenţial.
Din păcate, la patru luni de la scrutin, în ciuda declaraţiilor de faţadă, clasa politică românească demonstrează cu vârf şi îndesat nu numai că n-a învăţat nimic din rezultatul alegerilor, ci şi că n-o interesează câtuşi de puţin ce-şi doresc oamenii normali din ţara asta.
Comisia Europeană a confirmat acum trei zile blocarea câtorva sute de milioane de euro pentru neîndeplinirea unor criterii referitoare la pensiile speciale şi numirea prin concurs a şefilor în marile companii, două dintre "gogoşile" care li se promit românilor la fiecare rundă de alegeri. Mai mult, ai noştri au încercat şi să înşele Comisia, negociind o formulă a pensiilor speciale pe care apoi au modificat-o. Nu le-a mers, însă, ca la alegeri...
Promisiunea reducerii deficitului bugetar uriaş, și ea negociată la Bruxelles, pare să fie trecută cu vederea la fel de uşor, cheltuielile din primele luni ale anului fiind mai mari decât cele similare din 2024, deşi în discursurile publice preelectorale totul e bine şi frumos. Pe pieţele internaţionale, însă, costurile la care se poate împrumuta România sunt în continuă creştere...
Şi restructurările din sistemul bugetar au rămas la nivel declarativ, angajarea pilelor şi relaţiilor în diverse sinecuri continuând nestingherită. Nu mai departe de săptămâna trecută, au fost "unşi" zece noi secretari de stat, printre care şi un fost primar şi deputat gălăţean, rămas în afara parlamentului exact din cauza revoluţiei electorale cauzate, printre altele, de astfel de practici.
Preţurile cresc şi ele continuu, uneori cu sume care depăşesc cu mult inflaţia, aşa cum se va întâmpla cu biletele Transurb, ce vor fi mai scumpe cu 40%, iar singura măsură găsită de guvernanţi a fost majorarea din pix a salariului minim, care îngroapă din ce în ce mai multe firme private, având ca perspectivă o stagnare economică pe fond inflaţionist (faimoasa şi nociva stagflaţie), aflată cât se poate de aproape.
În aceste condiţii, e doar o problemă de timp până când în România va fi nevoie de creşteri de taxe, cel mai probabil imediat după alegeri. Pentru că, se pare, năravul din fire, care n-are lecuire, face parte din ADN-ul politicienilor români.
Din păcate, la patru luni de la scrutin, în ciuda declaraţiilor de faţadă, clasa politică românească demonstrează cu vârf şi îndesat nu numai că n-a învăţat nimic din rezultatul alegerilor, ci şi că n-o interesează câtuşi de puţin ce-şi doresc oamenii normali din ţara asta.
Comisia Europeană a confirmat acum trei zile blocarea câtorva sute de milioane de euro pentru neîndeplinirea unor criterii referitoare la pensiile speciale şi numirea prin concurs a şefilor în marile companii, două dintre "gogoşile" care li se promit românilor la fiecare rundă de alegeri. Mai mult, ai noştri au încercat şi să înşele Comisia, negociind o formulă a pensiilor speciale pe care apoi au modificat-o. Nu le-a mers, însă, ca la alegeri...
Promisiunea reducerii deficitului bugetar uriaş, și ea negociată la Bruxelles, pare să fie trecută cu vederea la fel de uşor, cheltuielile din primele luni ale anului fiind mai mari decât cele similare din 2024, deşi în discursurile publice preelectorale totul e bine şi frumos. Pe pieţele internaţionale, însă, costurile la care se poate împrumuta România sunt în continuă creştere...
Şi restructurările din sistemul bugetar au rămas la nivel declarativ, angajarea pilelor şi relaţiilor în diverse sinecuri continuând nestingherită. Nu mai departe de săptămâna trecută, au fost "unşi" zece noi secretari de stat, printre care şi un fost primar şi deputat gălăţean, rămas în afara parlamentului exact din cauza revoluţiei electorale cauzate, printre altele, de astfel de practici.
Preţurile cresc şi ele continuu, uneori cu sume care depăşesc cu mult inflaţia, aşa cum se va întâmpla cu biletele Transurb, ce vor fi mai scumpe cu 40%, iar singura măsură găsită de guvernanţi a fost majorarea din pix a salariului minim, care îngroapă din ce în ce mai multe firme private, având ca perspectivă o stagnare economică pe fond inflaţionist (faimoasa şi nociva stagflaţie), aflată cât se poate de aproape.
În aceste condiţii, e doar o problemă de timp până când în România va fi nevoie de creşteri de taxe, cel mai probabil imediat după alegeri. Pentru că, se pare, năravul din fire, care n-are lecuire, face parte din ADN-ul politicienilor români.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
1.jpg)
mic.jpg){kind=small}
