Tornada şi restructurarea la (politicienii) români

Au trecut şase luni de când fostul premier Marcel Ciolacu, privind nedumerit la cele mai proaste rezultate din istorie ale partidului său, ne povestea că "Am înţeles ce vor românii". Pe zi ce trece, însă, politicienii ne dovedesc că sunt foarte, foarte departe de a înţelege ceva, singurul lor scop fiind în continuare acela de a mai "ciupi" ce se poate, de unde se poate, cât se mai poate.

Chiar în prima zi a acestei săptămâni, pesediştilor delegaţi la Consiliul Naţional li s-a recomandat să-şi lase acasă maşinile scumpe şi să vină la întrunire cu taxiul, după ce fostul ministru de Finanţe, Adrian Câciu, a fost surprins circulând cu un Mercedes de 100.000 de euro care nu-i apaţinea, conform declaraţiei de avere, iar explicaţiile sale au bâjbâit de la "închiriat" la "împrumutat" şi "comodat". Semn că nu ştie foarte clar cum i-a ajuns "atenţia" în garaj. Probabil, pe "modelul" patentat demult prin care după o sentinţă controversată sau un transport "bine controlat", se producea din senin o tornadă (încălzirea asta globală e ceva de groază!) care le aducea judecătorilor şi vameşilor implicaţi câte o vilă în curte.

O altă dovadă de "înţelegere" a dorinţelor românilor şi a realităţii politice este alegerea primarilor în două tururi de scrutin, tocmai respinsă încă o dată de Senat, cu voturile coaliţiei aflate la guvernare, care speră ca alegerile din 2028 să se deruleze la fel ca până acum, deşi partidul care are majoritate simplă este deja altul, iar singura şansă a celor de la PSD-PNL de a-şi menţine aleşii locali în funcţie este să se sprijine unul pe altul în turul al doilea.

Revenind la bancurile cu iz de realitate care circulă pe internet, să amintim şi restructurarea pe care premierul Ilie Bolojan a făcut-o pe vremea când era "ayatollah" în Bihor. Se spune că, intrigat de faptul că pompierii de la aeroportul din Oradea păreau că stau degeaba toată ziua şi neavând altă soluţie legală de a le găsi ceva de făcut, a reziliat contractul cu firma care făcea transferul bagajelor şi i-a pus pe pompieri să le transporte de la terminal în avion. Au rezultat concedii stricate, cu bagaje de Antalya ajunse în Egipt şi viceversa, dar Bolojan a bifat încă o restructurare.

Restructurare pe care se pregăteşte să o aplice acum la nivel naţional. Şi tare mi-e teamă că reducerile de personal promise se vor produce şi de data aceasta doar ca să fie la număr, fără o minimă analiză. Se va taia poate de prin spitale, de prin şcoli, de prin teatre şi muzee, iar sinecurile din administraţie şi din agenţiile guvernamentale fără număr vor rămâne bine merci la locul lor, în dauna unor posturi esenţiale, dar care n-au susţinere politică.

Ultima şansă

După chinuri ale facerii care au durat mai mult decât oricând în perioada postdecembristă, noul guvern al României pare să poată prelua conducerea ţării în câteva zile. Probabil, negocierile prelungite au clarificat multe din diferenţele de viziune ale partidelor, pentru că, nu trebuie să uităm asta, coaliţia care va alcătui guvernul condus de Ilie Bolojan cuprinde partide din toate zonele spectrului politic românesc (aleşii de pe tiktok nu se pun!).

Au rămas destule chestiuni în suspans, care însă în majoritate nu sunt legate de diferenţe doctrinare, ci de păstrarea unor avantaje dobândite de-a lungul timpului, la care PSD-ul în special, aflat la conducerea ţării o bună parte a ultimilor ani şi împănat cu baroni locali greu de detronat, nu pare dispus să renunţe prea uşor. Este destul de clar, însă, că toate acestea, de la sinecuri la licitaţii aranjate, venituri nesimţite şi pensii speciale, sunt printre cele mai vehemente acuzaţii pe care românii le aduc partidelor din sistem, iar menţinerea lor nu va face decât să înverşuneze populaţia şi mai tare. Nici "fentarea" electoratului nu prea mai ţine, "restructurarea" pilelor din instituţii prin mutarea lor în alte posturi la stat, de exemplu, e deja "fumată", după zeci de ani în care a tot fost folosită.

În momentul de faţă, percepţia românilor este pozitivă faţă de Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan, însă orice eşec în aplicare reformelor aşteptate (nu toate promise!) nu va face decât să-i "integreze" şi pe ei în sistem. Dacă piedicile vor fi puse de partidele tradiţionale, cei doi se pot delimita de "frânari" (nu cred că ar fi o ideea rea, în condiţiile date, apariţia unui partid "prezidenţial"), chiar şi cu riscul pierderii majorităţii parlamentare. Acest lucru ar putea duce teroretic la alegeri anticipate, însă (toţi) parlamentarii români îşi iubesc atât de mult scaunele încât nu vor renunţa la ele chiar dacă vor fi nevoiţi să voteze o coadă de mătură în fruntea guvernului, lucru de care poate profita "partida" reformistă, pentru a le forţa mâna cu măsuri care în mod normal n-ar fi aprobate de legislativ. Poate chiar o asumare a răspunderii pe un pachet "greu" de reforme ar fi o opţiune de luat în calcul.

Cert este faptul că partidele pro-europene, inclusiv PSD (cu peste 70%, conform votului de sâmbătă), par să fi înţeles că majoritatea alcătuită zilele astea este ultima şansă a democraţiei româneşti. Şi poate n-o să-şi bată joc de ea, cum au tot făcut până acum!

Mai sunt doar trei ani de supt

În discuţiile pentru elaborarea programului de guvernare cerut de preşedintele Nicuşor Dan, partidele parlamentare pro-europene par să-şi dea zilnic cu stângul în dreptul, orice propune una dintre formaţiuni fiind respins de o alta, într-un "joc" din care România are numai de pierdut.

Nu a fost făcută cunoscută deocamdată nici măcar o schiţă a măsurilor ce urmează să fie luate de viitorul guvern, însă din ceea ce declară liderii politici se conturează o tendinţă destul de clară. Până în momentul de faţă, partidele nu par să aibă vreo soluţie decentă de a reduce uriaşul deficit bugetar care apasă pe umerii economiei, aşa că varianta cea mai vehiculată este cea a creşterii taxelor existente şi a introducerii unora noi.

Evident, majorarea birurilor plătite de oamenii şi firmele care-şi achită corect dările este cea mai proastă soluţie, în condiţiile în care evaziunea fiscală este în România la cel mai înalt nivel din Uniunea Europeană încă din momentul aderării, iar măsurile luate pentru a o stopa au fost aplicate doar de ochii lumii şi nu au avut rezultate concrete.

Conform unui specialist în fiscalitate, numai din încasarea TVA care acum nu se plăteşte s-ar putea aduna circa 7,5 miliarde de euro (chiar 9 miliarde de euro, conform BNR), sumă ce ar acoperi integral deficitul de 9,3%. Iar acest lucru s-ar putea face extrem de uşor, prin aplicarea modelului european de taxare inversă, însă totul ţine de o decizie politică pe care nimeni nu este dispus să o ia, în special pentru că evazioniştii sunt strâns legaţi de partide, care la rândul lor îşi asigură "rente" din banii care nu mai ajung la stat. Un alt exemplu îl reprezintă introducerea caselor electronice de marcat, prin care s-a recuperat 3% din TVA neplătită până atunci, însă banii au fost pierduţi din nou în anul următor, din cauza lipsei controalelor.

Dincolo de taxe noi (cea pe tranzacţii bancare există numai în Venezuela!) sau mai mari, despre alte soluţii de redresare se vorbeşte prea puţin, deşi există o mulţime de variante ce ar putea rezolva problemele. Nimic despre reducerea cheltuielilor guvernamentale neesenţiale, despre modernizarea şi digitalizarea instituţiilor statului, despre maximizarea absorbţiei fondurilor europene, despre eliminarea excepţiilor şi portiţelor fiscale.

Practic, ceea ce se prefigurează în momentul de faţă este un fel de "După noi, potopul", singura idee după care par să se ghideze oamenii politici aflaţi în cărţi pentru noul guvern fiind "ce-i în mână nu-i minciună". Ce se va întâmpla la următoarele alegeri nu pare să intereseze pe nimeni, aşa că n-ar fi deloc exclus ca orice formaţiune de opoziţie, indiferent cât de aberante şi nedemocratice ar fi propunerile sale, să câştige lejer majoritatea absolută.

Dacă asta-i ceea ce v-aţi propus, băgaţi mare pe taxe, domnilor, mai sunt doar trei ani de supt!

Ce-am ales şi ce-am cules

Alegerile din decembrie trecut au marcat o premieră în politica românească, prin intrarea în parlament a reprezentanţilor unor partide-fantomă, a căror campanie s-a desfăşurat aproape exclusiv pe reţelele de socializare. Drept urmare, nu mai puţin de şase dintre cei 13 politicieni care ne reprezintă judeţul în legislativ, trei de la AUR şi trei de la SOS, sunt oameni despre care gălăţenii nu ştiu practic nimic. Nu-i vorbă, nici despre ceilalţi aleşi nu sunt foarte multe păreri pozitive, dar cel puţin aceştia sunt prezenţi în lumea politică de ceva vreme, astfel că n-au fost necunoscuţi celor ce au dorit să se informeze şi să voteze în cunoştinţă de cauză, nu convinşi de un clip de zece secunde cu promisiuni populiste, de genul "şaorma zilnic pentru toţi elevii".

Situaţia nu este caracteristică doar judeţului nostru, pentru că fenomenul a fost general în toată România, astfel că au ajuns în parlament peste 160 de persoane (o treime din totalul legislativului) despre care nu se ştie mai nimic, votate doar în ideea de a alege "oameni noi".

Cum în mare parte nu avem informaţii relevante despre aceştia, e greu de spus, la modul general, dacă sunt sau nu oameni de calitate. După primele luni de activitate, însă, e cam clar că majoritatea acestora au ajuns în parlament din întâmplare, iar lumea politică le este destul de străină. Drept urmare, au început să-şi caute locul, iar acesta se pare că nu este partidul care i-a trimis în parlament. Practic, este vânzoleală mare în toată zona "suveranistă", aleşii SOS şi POT dându-şi demisia rând pe rând, în timp ce la AUR, partid cu mai multă vechime şi experienţă politică, se prefigurează o scindare masivă, în funcţie de afinităţile fiecăruia faţă de cei doi lideri, George Simion şi Claudiu Târziu.

La Galaţi, toţi cei trei aleşi SOS au părăsit deja partidul, doi dintre ei anunţând că se vor alătura grupului PSD. O alegere absurdă, să te înregistrezi într-un partid considerat parte din "sistem", în condiţiile în care ai fost ales tocmai pentru că nu făceai parte din sistem. Şi, peste toate, o bătaie de joc la adresa alegătorilor, peste a căror dorinţă de a schimba ceva noii parlamentari au trecut cu seninătate. Însă ăsta e rezultatul logic al unor alegeri făcute în necunoştinţă de cauză. Poate data viitoare nu ne vor mai sclipi ochii ca amerindienilor la mărgele şi vom alege nişte oameni cu adevărat reprezentativi pentru comunitate, deşi oferta partidelor gălăţene este, din păcate, din ce în ce mai modestă.

Greu în politică de la vorbe la fapte

Discuţiile pe care noul preşedinte al României le poartă cu partidele pro-europene în vederea desemnării unui prim-ministru au început cu dreptul, cel puţin la nivel declarativ. Formaţiunile politice s-ar părea că sunt conştiente că nu se poate continua cu dezmăţul bugetar de până acum, în condiţiile în care există un plan de reducere a deficitului agreat cu Comisia Europeană, a cărui neîndeplinire poate bloca fonduri importante pentru dezvoltarea ţării.

Conform declaraţiilor de la finalul primei runde de convorbiri, principalele direcţii de acţiune ar fi stabilitatea şi predictibilitatea fiscală, scăderea impozitării pe muncă şi reducerea cheltuielilor bugetare. Deşi sunt foarte necesare, toate cele trei deziderate sunt foarte greu de realizat.

Prima chestiune, cea referitoare la un cadru fiscal stabil şi predictibil, apare pe listă la fiecare nouă schimbare de guvern, însă niciun executiv nu a pus-o în practică, în condiţiile în care taxarea suplimentară este cea mai facilă formă de a aduce bani la buget. Consecinţa directă a modificărilor fiscale este reticenţa oamenilor de afaceri de a investi în România şi "notele" scăzute primite din partea marilor agenţii de rating, astfel că multe proiecte importante de dezvoltare rămân în seama bugetului de stat, care "scârţâie" şi-aşa din toate încheieturile şi pe care va exista în plus presiunea majorării cheltuielilor pentru apărare.

Scăderea impozitării pe muncă, la fel de des promisă, este la rândul ei necesară, mai ales că România are unele dintre cele mai mari impozite din Europa la acest capitol, însă aplicarea unei astfel de măsuri ar pune o presiune şi mai mare pe buget, deci este destul de puţin probabilă în momentul de faţă.

Similar, reducerea cheltuielilor bugetare, vehiculată de mai toate guvernele din ultimii zece ani, a avut de fiecare dată ca rezultat... creşterea acestora, prin menţinerea pensiilor speciale, înfiinţarea a din ce în ce mai multe sinecuri sau majorarea salariilor din pix, fără să se ţină cont de potenţialul economiei reale.

Şi cum de la vorbe la fapte s-a dovedit adesea că este o cale foarte lungă în cazul politicienilor români, pericolul major este cel al tergiversării tuturor acestor măsuri, şi al altora la fel de necesare (reformarea fiscului pentru eficientizarea colectării, în special, eliminarea corupţiei şi a nepotismului), poate duce la un singur lucru, de care am scăpat la mustaţă la aceste alegeri, capitalizarea revoltei antisistem la următoarea rundă de scrutin de către formaţiunile radicale, "suveraniste" în limbaj neoromânesc, al căror singur scop este destabilizarea, nu construcţia, pentru că n-au de fapt nimic de oferit, în afară de lozinci frumos ambalate.

În aşteptarea soluţiei-surpriză

Noul preşedinte al României, Nicuşor Dan, îşi va începe luni mandatul, iar prima urgenţă o reprezintă desemnarea unui prim-ministru care să vină în faţa naţiunii cu un guvern capabil să scoată ţara din dezastrul economic în care a adus-o Ciolacu & comp. Chiar dacă, din punct de vedere strict constituţional, preşedintele nu are mari prerogative pe zona economică, şeful statului poate influenţa serios, prin alegerea unui premier care să-i împărtăşească viziunea şi să respecte promisiunile făcute în campania electorală, de exemplu menţinerea la acelaşi nivel a TVA.

Chiar dacă preşedintele şi-a exprimat în mai multe rânduri dorinţa de a-l avea în fruntea executivului pe Ilie Bolojan, numirea acestuia nu este deloc uşoară, în condiţiile în care parlamentul este extrem de fragmentat, iar liderul PNL nu se poate baza sigur decât pe voturile propriului partid şi, eventual, pe cele ale UDMR, adică ar avea un sprijin legislativ mai mic de 15%. Şi este imposibil, practic, să conduci cu o asttel de reprezentativitate.

Decisivă va fi alegerea pe care o va face PSD, ai cărui lideri ezită deocamdată să se pronunţe concret în ceea ce priveşte participarea la guvernare. Cu social-democraţii în guvern, situaţie care ar aduce o relativă stabilitate, Nicuşor Dan ar putea forţa şi intrarea în executiv a USR, iar coaliţia de la vârf ar ajunge astfel la aproape două treimi din parlamentari, mai mult decât suficient pentru a demara o reformă structurală a "sistemului" atât de detestat de români. Cu PSD doar în trena guvernului, adică oferind numai susţinere parlamentară punctuală, va fi aproape imposibil pentru un guvern minoritar să facă mare lucru.
Iar dincolo de aşteptările oamenilor, o schimbare profundă de paradigmă este obligatorie, mai ales că fondurile europene au început deja să fie blocate/ suspendate, din cauza neîndeplinirii de către România a obligaţiilor asumate în faţa Comisiei Europene. Pensiile speciale au "lovit" deja cu 700 milioane de euro, alte 5,7 miliarde de euro fiind "blocate" de câteva legi uitate prin parlament. Şi mai sunt vreo 12 miliarde de euro în joc, bani fără care România riscă să se blocheze.

Creşterea TVA ar fi extrem de nepopulară pentru că ar antrena o majorare a preţurilor, urmată de inflaţie mare şi scăderea nivelului de trai. Reducerea de posturi din administraţia publică, o altă măsură pe care românii ar aplauda-o, nu se poate face de azi pe mâine, ci presupune un proces lung şi foarte dificil din punct de vedere juridic. Astfel, mă tem că singura variantă realistă de reducere a deficitului bugetar, cel puţin pe termen scurt, este oprirea unei mari părţi a investiţiilor, măsură care nu are un efect economic imediat asupra oamenilor şi care nu va genera nemulţumiri, dar este devastatoare pe termen lung.

Dar poate Nicuşor Dan găseşte vreo soluţie-surpriză la ecuaţia asta ce pare imposibil de rezolvat, că doar de-aia e câştigător al olimpiadei internaţionale de matematică.

Din lac în puţ sau forma fără fond a schimbării

Dorinţa, legitimă, de altfel, de a schimba de la guvernare actuala garnitură de politicieni, percepuţi ca extrem de corupţi şi pe alocuri chiar ticăloşi, a fost motorul care a declanşat votul masiv antisistem, atât în noiembrie anul trecut, cât şi acum o săptămână şi jumătate, chiar dacă aceste runde de alegeri au fost prezidenţiale, nu parlamentare, unde prezenţa mai scăzută a atenuat serios valul reformist.

Paradoxal, campania electorală a împărţit România în două, deşi ambele tabere sunt practic de aceeaşi parte a baricadei, cea a schimbării actualei clase politice. Chiar dacă George Simion este cel perceput ca actual exponent al opoziţiei, nu trebuie uitat faptul că Nicuşor Dan nu s-a aflat la conducerea ţării niciun moment, iar postul de primar al Capitalei l-a câştigat exact pe acelaşi model, de schimbare a "foştilor", după ani de luptă solitară cu sistemul, din postura de reprezentant al societăţii civile. Iar realegerea sa de anul trecut demonstrează că bucureştenii au fost în majoritate mulţumiţi de prestaţia sa ca edil. Cât despre capacităţile sale intelectuale, cred că acestea sunt mai presus de orice discuţie. Una peste alta, a fost o schimbare care s-a dovedit câştigătoare.

De partea cealaltă, Simion vine cu un background de luptător de gherilă urbană, dar fără a fi demonstrat concret până acum mai nimic, iar singurul lucru pe care l-a condus în afară de galeria "primordială" a fost partidul pe care l-a şi înfiinţat. Iar oamenii de care s-a înconjurat, mai ales în ultima vreme, sunt cel mult o adunătură de ciudaţi, care îi depăşesc la toate capitolele negative pe cei pe care vor să-i înlocuiască.

Spre exemplu, acum câteva zile, Marius Lulea, propunerea reală de premier a lui Simion (nu plecaţi pe fenta cu Călin Georgescu, pentru că două săbii nu încap în aceeaşi teacă!), a făcut apologia lui Ceauşescu, pe care-l consideră "suveranistul" suprem, lăudând în acelaşi timp realizările regimului comunist. La rândul lui, Petrişor Peiu, aflat în cărţi pentru un post de ministru, militează pentru (re)naţionalizarea Petrom, uitând să spună că deţine un pachet important de acţiuni la respectiva firmă, pe care sigur s-ar bucura să le vândă statului român. Despre "guvernatorul" BNR care ştie mai puţină macroeconomie decât mâţa consilierului băncii naţionale am mai scris. Şi lista poate continua... pentru că ministeriabilii de AUR reprezintă o adevărată formă fără fond a schimbării, care se adaugă imaginii proaste pe care Simion o are în majoritatea cancelariilor occidentale.

Mai mult, dincolo de numele "neinspirate" propuse, există problema unei majorităţi parlamentare, pe care AUR nu o poate face în actuala configuraţie a legislativului decât cu... PSD, ceea ce reprezintă fix opusul schimbării radicale pe care alegătorii săi o doresc. Iar, în acest context, pesediştii vor fi probabil foarte mulţumiţi să nu-şi asume premierul, ci doar să preia câteva ministere-cheie, care să le permită în continuare controlul banilor.

Şi-atunci, nu cumva entuziasmul ăsta al schimbării cu orice preţ ne va arunca din lac în puţ?