După ce a "păcălit" Comisia Europeană, România a trecut cu bine, la finele săptămânii trecute, şi de vizita delegaţiei Fondului Monetar Internaţional (FMI), care a apreciat în mare măsură măsurile iniţiate de guvernul condus de Ilie Bolojan. Au fost evidenţiate, bineînţeles, şi o serie de puncte slabe, destul de multe, din păcate, a căror neîndeplinire ar putea afecta serios mult-trâmbiţata reformă. Printre acestea se află inflaţia ridicată, care va rămâne foarte sus cel puţin până în toamna viitoare, riscuri privind stabilitatea fiscală şi ratingul de ţară, întârzierea reformelor structurale şi absorbţia încă incertă a fondurilor europene.
Din păcate pentru românii de rând, măsurile cu care guvernul a trecut până acum examenele, atât în faţa FMI, cât şi în raport cu agenţiile de rating şi Comisia Europeană, sunt în general doar pe hârtie, pentru că, după pachetul din vară, care a afectat numai populaţia şi firmele mici, restul reformelor sunt încă la stadiul de intenţie şi, după cum s-a dovedit în ultimele luni, sunt foarte greu de transpus în practică. Mai plastic spus, reforma căţeilor s-a făcut rapid, dar reforma dulăilor se va face mai la sfântu'-aşteaptă!
La modul concret, nu s-a făcut niciun fel de reformă administrativă, deşi "se ţes" scenarii de luni bune, pensiile speciale au rămas neatinse, în ciuda diverselor scenarii şi variante de lucru, iar măsurile de eficientizare a colectării sunt încă la nivel de "o să facem". Impresia generală este că guvernul lucrează cam ca în cântecelul copilăriei "cu creionul pe hârtie, o reformă-am desenat"...
În aceste condiţii, recomandările finanţiştilor de FMI nu sună deloc bine, acestea vizând măsuri fiscale suplimentare (suspect de mulţi oficiali au început să declare în ultima vreme că TVA nu va creşte în 2026, ceea ce s-ar putea "traduce" prin faptul că exact asta se va întîmpla, chiar dacă nu de la începutul anului), introducerea impozitului progesiv pe venit (adică majorarea taxelor pentru multe categorii de salariaţi), reforme ale impozitului pe proprietate prin ajustarea la valoarea de piaţă (evident, o creştere a taxelor pe locuinţe şi maşini), renunţarea la facilităţile de impozit sectoriale, dar şi eliminarea impozitării pe cifra de afaceri, considerată injustă pentru firmele cu marje mici de profit (supermarketurile, de exemplu).
Concluzia e simplă şi destul de evidentă pentru cine vrea "să vadă". În ciuda optimismului afişat de liderii politici ai partidelor aflate la guvernare, situaţia în care se află România nu este deloc roz, iar orice întârziere în introducerea şi aplicarea unor reforme structurale reale va avea un impact major la toate nivelurile, dar în special pentru categoria de populaţie cu venituri mici şi medii, care este oricum deja cea mai afectată.
luni, noiembrie 17, 2025
miercuri, noiembrie 12, 2025
Cine-ar fi mai bine să cumpere Combinatul?
Dincolo de ancheta pe care procurorii o desfăşoară la Combinat, care nu ştim când şi cum se va finaliza, problema stringentă a Galaţiului rămâne reluarea producţiei pe platforma siderurgică, în condiţiile în care alte câteva luni de inactivitate ar putea însemna sfârşitul.
Există în momentul de faţă trei oferte de preluare, chiar dacă la o eventuală licitaţie internaţională, variantă agreată de administratorii concordatari, ar putea apărea şi alţi amatori. Întrebarea este cine e cel mai potrivit investitor pentru Galaţi şi o să-i analizăm pe cei trei ale căror nume au fost făcute publice.
Dorinel Umbrărescu are marele avantaj că este român, un punct forte într-o ţară în care naţionalismul ia amploare pe zi ce trece. Faptul că nu are probleme cu banii, băncile făcând coadă la uşa lui când vrea un împrumut, este un alt atu important. De asemenea, la plusuri se poate adăuga faptul că îşi plăteşte foarte bine angajaţii, ba chiar a început să le construiască un... oraş. Este extrem de exigent, ce-i drept, ceea ce ar putea fi o problemă pentru siderurgiştii gălăţeni, care n-au mai muncit de vreun an şi jumătate. Şi de-aici încep minusurile, deloc de neglijat. N-a făcut niciodată oţel, iar faptul că se chinuie de un an să repornească combinatul de la Oţelu Roşu, care e cam cât o secţie a Liberty Galaţi, poate da de gândit. Mai mult, este cel mai în vârstă dintre cei trei investitori şi a început deja să-şi transfere afacerile către copiii săi, a căror pricepere în business nu a fost încă dovedită.
Ucraineanul Rinat Ahmetov pare să aibă, la prima vedere, numai atuuri. Este "oţelar" cu o mare experienţă metalurgică şi minieră, este foarte bogat, are la dispoziţie sute de muncitori specializaţi, pe care i-a salvat de la uzina distrusă din Mariupol şi i-a relocat în vestul Ucrainei, o bună parte din ei fiind chiar vorbitori de română din zona Bugeacului. În plus, dispune şi de resurse proprii de materii prime, aşa că probabil ar putea să reia producţia extrem de rapid. Dezavantajul este că ar putea activa la Galaţi doar până va finaliza reconstrucţia oţelăriei de la Piombino (Italia), preluată în această vară.
Indianul Naveen Jindal este şi el producător de oţel, are şi bani, dar are un dezavantaj care va conta enorm pentru gălăţeni - este indian! Chiar dacă Mittal a redresat practic combinatul, Gupta a "reuşit" să-şi anatemizeze ţara natală prin "ingineriile" care au adus Liberty în situaţia dezastruoasă de astăzi. Revenind la Jindal, acesta are şi un interes pe termen lung, deoarece cotele şi taxele pe care le va impune Comisia Europeană de anul viitor îl obligă practic să-şi găsească rapid un "cap de pod" în Europa, dacă nu vrea să iasă din joc. Iar Galaţiul, cu specialişti indieni şi un preţ accesibil, i-ar pica mănuşă!
Din păcate, dacă se va ajunge la licitaţie, probabil că nu vor conta decât banii, plătiţi şi/sau investiţi, deşi, evident, ar fi mult mai multe elemente de luat în calcul.
Există în momentul de faţă trei oferte de preluare, chiar dacă la o eventuală licitaţie internaţională, variantă agreată de administratorii concordatari, ar putea apărea şi alţi amatori. Întrebarea este cine e cel mai potrivit investitor pentru Galaţi şi o să-i analizăm pe cei trei ale căror nume au fost făcute publice.
Dorinel Umbrărescu are marele avantaj că este român, un punct forte într-o ţară în care naţionalismul ia amploare pe zi ce trece. Faptul că nu are probleme cu banii, băncile făcând coadă la uşa lui când vrea un împrumut, este un alt atu important. De asemenea, la plusuri se poate adăuga faptul că îşi plăteşte foarte bine angajaţii, ba chiar a început să le construiască un... oraş. Este extrem de exigent, ce-i drept, ceea ce ar putea fi o problemă pentru siderurgiştii gălăţeni, care n-au mai muncit de vreun an şi jumătate. Şi de-aici încep minusurile, deloc de neglijat. N-a făcut niciodată oţel, iar faptul că se chinuie de un an să repornească combinatul de la Oţelu Roşu, care e cam cât o secţie a Liberty Galaţi, poate da de gândit. Mai mult, este cel mai în vârstă dintre cei trei investitori şi a început deja să-şi transfere afacerile către copiii săi, a căror pricepere în business nu a fost încă dovedită.
Ucraineanul Rinat Ahmetov pare să aibă, la prima vedere, numai atuuri. Este "oţelar" cu o mare experienţă metalurgică şi minieră, este foarte bogat, are la dispoziţie sute de muncitori specializaţi, pe care i-a salvat de la uzina distrusă din Mariupol şi i-a relocat în vestul Ucrainei, o bună parte din ei fiind chiar vorbitori de română din zona Bugeacului. În plus, dispune şi de resurse proprii de materii prime, aşa că probabil ar putea să reia producţia extrem de rapid. Dezavantajul este că ar putea activa la Galaţi doar până va finaliza reconstrucţia oţelăriei de la Piombino (Italia), preluată în această vară.
Indianul Naveen Jindal este şi el producător de oţel, are şi bani, dar are un dezavantaj care va conta enorm pentru gălăţeni - este indian! Chiar dacă Mittal a redresat practic combinatul, Gupta a "reuşit" să-şi anatemizeze ţara natală prin "ingineriile" care au adus Liberty în situaţia dezastruoasă de astăzi. Revenind la Jindal, acesta are şi un interes pe termen lung, deoarece cotele şi taxele pe care le va impune Comisia Europeană de anul viitor îl obligă practic să-şi găsească rapid un "cap de pod" în Europa, dacă nu vrea să iasă din joc. Iar Galaţiul, cu specialişti indieni şi un preţ accesibil, i-ar pica mănuşă!
Din păcate, dacă se va ajunge la licitaţie, probabil că nu vor conta decât banii, plătiţi şi/sau investiţi, deşi, evident, ar fi mult mai multe elemente de luat în calcul.
duminică, noiembrie 09, 2025
Uite pisica, Gupta!
Comunicatul Parchetului General despre delapidarea uriaşă realizată la Liberty Galaţi prin tranzacţiile cu certificate de emisii de gaze cu efect de seră a făcut valuri uriaşe la sfârşitul săptămânii, mai ales că a fost menţionată şi o implicare a ruşilor de la Gazprom.
Nu este prima şi cu siguranţă nu va fi nici ultima oară în România când descinderile mediatizate ale procuorilor sunt mult mai spectaculoase decât rezultatul final al anchetei. Publicul larg rămâne cu impresii frumoase despre cum se stârpeşte corupţia la noi, chiar dacă procesele se finalizează de multe ori doar cu pedepse cu suspendare sau chiar cu achitări în baza diverselor tertipuri bine ascunse prin legislaţie.
Revenind la Combinat, despre tranzacţiile respective cu certificate de carbon s-a scris în presă încă de prin 2021, la momentul respectiv fiind menţionat directorul de atunci drept "artizan" al afacerii, director care a căzut alcaponian, imediat după aceea, în urma unei "găinării" cu tablă.
Cât despre "ingineriile financiare" ale lui Sanjeev Gupta, acestea sunt binecunoscute încă de la momentul preluării combinatului gălăţean, iar de atunci au început să fie demascate peste tot în lume, patronul Liberty fiind cercetat în mai multe ţări. Omul nu este şi n-a fost niciodată "oţelar", precum fostul Mittal sau poate viitorul Jindal, ci un "contabil" foarte inventiv, aflat mereu cu un pas în faţa legilor şi anchetatorilor.
Şi dacă toată povestea era cunoscută de o bună bucată de vreme, de ce a explodat tocmai acum? Mai ales că, de fapt, statul român n-a pierdut nimic în tranzacţiile cu certificate puse la cale de Gupta, însă s-a văzut acum, din cauza lor, în faţa perspectivei de a nu-şi mai putea recupera împrumuturile acordate prin EximBank. Ca o paranteză, poate n-ar strica, în context, o vizită a procurorilor la respectiva bancă şi la ministerul care aprobă şi eliberează certificatele de carbon.
Revenind la subiect, nu cumva la mijloc este interesul statului de a-i plasa rapid combinatul unui cumpărător solvabil, de la care să-şi poată recupera banii? Iar acest lucru nu se poate face fără ca Gupta să-şi cedeze acţiunile, pentru că un eventual cumpărător al activelor gajate nu are ce face cu mormanul de fiare, fără să aibă şi documentele aflate în posesia actualului patron. Şi cum, cel mai probabil, Gupta nu este dispus să le cedeze, trebuie convins într-un fel sau altul! Iar pentru început i se "arată pisica", poate se sperie şi cedează p(i)sihic!
Nu este prima şi cu siguranţă nu va fi nici ultima oară în România când descinderile mediatizate ale procuorilor sunt mult mai spectaculoase decât rezultatul final al anchetei. Publicul larg rămâne cu impresii frumoase despre cum se stârpeşte corupţia la noi, chiar dacă procesele se finalizează de multe ori doar cu pedepse cu suspendare sau chiar cu achitări în baza diverselor tertipuri bine ascunse prin legislaţie.
Revenind la Combinat, despre tranzacţiile respective cu certificate de carbon s-a scris în presă încă de prin 2021, la momentul respectiv fiind menţionat directorul de atunci drept "artizan" al afacerii, director care a căzut alcaponian, imediat după aceea, în urma unei "găinării" cu tablă.
Cât despre "ingineriile financiare" ale lui Sanjeev Gupta, acestea sunt binecunoscute încă de la momentul preluării combinatului gălăţean, iar de atunci au început să fie demascate peste tot în lume, patronul Liberty fiind cercetat în mai multe ţări. Omul nu este şi n-a fost niciodată "oţelar", precum fostul Mittal sau poate viitorul Jindal, ci un "contabil" foarte inventiv, aflat mereu cu un pas în faţa legilor şi anchetatorilor.
Şi dacă toată povestea era cunoscută de o bună bucată de vreme, de ce a explodat tocmai acum? Mai ales că, de fapt, statul român n-a pierdut nimic în tranzacţiile cu certificate puse la cale de Gupta, însă s-a văzut acum, din cauza lor, în faţa perspectivei de a nu-şi mai putea recupera împrumuturile acordate prin EximBank. Ca o paranteză, poate n-ar strica, în context, o vizită a procurorilor la respectiva bancă şi la ministerul care aprobă şi eliberează certificatele de carbon.
Revenind la subiect, nu cumva la mijloc este interesul statului de a-i plasa rapid combinatul unui cumpărător solvabil, de la care să-şi poată recupera banii? Iar acest lucru nu se poate face fără ca Gupta să-şi cedeze acţiunile, pentru că un eventual cumpărător al activelor gajate nu are ce face cu mormanul de fiare, fără să aibă şi documentele aflate în posesia actualului patron. Şi cum, cel mai probabil, Gupta nu este dispus să le cedeze, trebuie convins într-un fel sau altul! Iar pentru început i se "arată pisica", poate se sperie şi cedează p(i)sihic!
miercuri, octombrie 29, 2025
Când ţi-e teamă că ieşi pe locul 2, deşi eşti singur în cursă
Cu cât se apropie mai mult Congresul PSD, la care Sorin Grindeanu va deveni, de jure, nu numai de facto, preşedintele partidului, liderul social-democrat pare să fie într-o campanie electorală continuă. Aproape că nu există declaraţie publică sau eveniment derulat pe scena social-politică sau economică românească la care Grindeanu să nu aibă ceva de spus, de comentat sau de contrazis.
Bolojan putea să nu crească TVA dacă accepta soluţia PSD, reforma pensiilor magistraţilor se putea rezolva prin negocieri pe persoană fizică, Oana Gheorghiu nu e potrivită pentru funcţia de vicepremier pentru că l-a criticat cândva pe Trump, Bulgaria ne sabotează pe Dunăre ca să-şi menţină porturile maritime la capacitate maximă şi multe, multe altele, la care se adaugă turneul prelungit prin filialele din ţară, unde încearcă să-şi fidelizeze activul de partid, prin funcţii şi promisiuni. Cum Grindeanu n-are contracandidat la congresul din 7 noiembrie, am putea crede că se teme să nu piardă alegerile la care va concura de unul singur.
Între timp, în lumea reală, de care politicienii români sunt din ce în ce mai decuplaţi şi pe care, mai grav, de la o vreme chiar o ignoră, inflaţia se menţine la 10%, de departe cea mai ridicată din Europa, economia dă semne de stagnare şi există chiar riscuri de recesiune, prognozele indică o devalorizare importantă a leului, agenţiile de rating trag semnale de alarmă, comisarul european pentru economie a venit la Bucureşti să ne atragă atenţia, toate din cauza deficitului bugetar pe care coaliţia aflată la guvernare nu reuşeşte (nu vrea, de fapt!) să-l ţină sub control, în condiţiile în care mimează reformele structurale de câteva luni bune, dar fără să fi luat vreo măsură concretă, în afara celor din primul pachet, care au afectat doar populaţia şi firmele mici.
Astfel, pare din ce în ce mai probabilă o încercare de înlăturare a lui Bolojan din funcţia de premier înainte de termenul stabilit de rotativă, primăvara lui 2027. Evident, peste câteva luni, după ce acesta îşi va asuma reformele pe care pesediştii nu le vor implementate, deşi sunt conştienţi că altfel nu se poate. Iar, în aceste condiţii, actuala campanie electorală solitară a lui Sorin Grindeanu începe să aibă logică, ea vizând de fapt preluarea puterii peste rând, deoarece PNL-ul nu are în momentul de faţă un alt lider care şi-ar putea asuma guvernarea, chiar dacă au apărut în partid grupări care-l contestă pe Bolojan. Şi cum "mingea" desemnării premierului e în terenul lui Nicuşor Dan, avem răspunsul şi la întrebarea de ce preşedintele ţării este singurul om politic pe care liderul PSD nu-l "desfiinţează" în aceste zile. Iar teama lui Sorin Grindeanu de locul 2 este probabil chiar reală, având în vedere antecedentele, el fiind singurul premier român post-decembrist demis de propriul partid!
Bolojan putea să nu crească TVA dacă accepta soluţia PSD, reforma pensiilor magistraţilor se putea rezolva prin negocieri pe persoană fizică, Oana Gheorghiu nu e potrivită pentru funcţia de vicepremier pentru că l-a criticat cândva pe Trump, Bulgaria ne sabotează pe Dunăre ca să-şi menţină porturile maritime la capacitate maximă şi multe, multe altele, la care se adaugă turneul prelungit prin filialele din ţară, unde încearcă să-şi fidelizeze activul de partid, prin funcţii şi promisiuni. Cum Grindeanu n-are contracandidat la congresul din 7 noiembrie, am putea crede că se teme să nu piardă alegerile la care va concura de unul singur.
Între timp, în lumea reală, de care politicienii români sunt din ce în ce mai decuplaţi şi pe care, mai grav, de la o vreme chiar o ignoră, inflaţia se menţine la 10%, de departe cea mai ridicată din Europa, economia dă semne de stagnare şi există chiar riscuri de recesiune, prognozele indică o devalorizare importantă a leului, agenţiile de rating trag semnale de alarmă, comisarul european pentru economie a venit la Bucureşti să ne atragă atenţia, toate din cauza deficitului bugetar pe care coaliţia aflată la guvernare nu reuşeşte (nu vrea, de fapt!) să-l ţină sub control, în condiţiile în care mimează reformele structurale de câteva luni bune, dar fără să fi luat vreo măsură concretă, în afara celor din primul pachet, care au afectat doar populaţia şi firmele mici.
Astfel, pare din ce în ce mai probabilă o încercare de înlăturare a lui Bolojan din funcţia de premier înainte de termenul stabilit de rotativă, primăvara lui 2027. Evident, peste câteva luni, după ce acesta îşi va asuma reformele pe care pesediştii nu le vor implementate, deşi sunt conştienţi că altfel nu se poate. Iar, în aceste condiţii, actuala campanie electorală solitară a lui Sorin Grindeanu începe să aibă logică, ea vizând de fapt preluarea puterii peste rând, deoarece PNL-ul nu are în momentul de faţă un alt lider care şi-ar putea asuma guvernarea, chiar dacă au apărut în partid grupări care-l contestă pe Bolojan. Şi cum "mingea" desemnării premierului e în terenul lui Nicuşor Dan, avem răspunsul şi la întrebarea de ce preşedintele ţării este singurul om politic pe care liderul PSD nu-l "desfiinţează" în aceste zile. Iar teama lui Sorin Grindeanu de locul 2 este probabil chiar reală, având în vedere antecedentele, el fiind singurul premier român post-decembrist demis de propriul partid!
duminică, octombrie 19, 2025
Cât timp se poate analiza cu atenţie şi îngrijorare
Au trecut trei săptămâni de când comitetul interministerial de protejare a interesului statului la Liberty Galaţi, "inventat" de Guvern luna trecută (deşi trebuia înfiinţat cu mult timp în urmă, pentru că datoriile nu sunt de ieri, de azi), este aşteptat să ia o decizie şi încă nu s-a întâmplat nimic. S-au derulat câteva şedinţe de analiză, ce-i drept, însă totul s-a deasfăşurat cu uşile închise, astfel că până acum n-a "transpirat" nimic, pentru că probabil nici nu s-a stabilit nimic. Iar datoriile de jumătate de miliard de euro pe care Sanjeev Gupta le-a acumulat către statul român îi permit Guvernului să-l "execute" pe patronul indiano-britanic încă de la 1 octombrie.
Doi mari investitori, Dorinel Umbrărescu şi ucraineanul Rinat Ahmetov, şi-au anunţat intenţia de a prelua activele combinatului siderurgic gălăţean, iar alte două firme, una germană cu patron indian, alta turcească, au depus oferte de a relua activitatea, pe baza unor contracte de tolling (închirierea capacităţilor de producţie). Cei doi "grei" şi-au trimis staffurile la Galaţi, să analizeze situaţia, iar faptul că niciunul dintre ei nu şi-a retras oferta este un semn cât se poate de bun, o dovadă clară că Liberty Galaţi are şi viitor, nu numai trecut. Mai mult, o altă firmă germană, lider în industria de profil, s-a oferit să asigure în totalitate retehnologizarea combinatului, odată ce se va lua decizia de continuare a producţiei.
Între timp, angajaţii buni de la Liberty au început să-şi caute de lucru în ţară sau în străinătate, sătui de şomajul tehnic în urma căruia nu primesc bani decât pe hârtie (salariile sunt restante de două luni, bonurile de masă nu s-au mai dat de trei luni), iar utilajele se degradează, în condiţiile în care n-au funcţionat decât câteva săptămâni în ultimul an şi jumătate. Oamenii au facturi de plătit, copii de dus la şcoală, unii au şi rate la bănci, iar situaţia multora a devenit extrem de dificilă, după atâtea luni de aşteptare zadarnică.
Aşa cum sublinia şi administratorul concordatar Remus Borza, la momentul depunerii dosarului în instanţă, interes pentru repornirea combinatului există, la fel cum există și furnizori de echipamente și soluții tehnice. Trebuie luată însă o decizie cât mai repede, înainte ca dezafectarea echipamentelor şi plecarea salariaților calificați să devină un obstacol major în calea reluării activităţii.
Deşi un oraş întreg este ameninţat de o adevărată bombă socială, comitetul lui Bolojan se scarpină liniştit în cap (analizează cu atenţie şi îngrijorare, în termeni politici), tergiversând lucrurile la nesfârşit, ca orice comisie înfiinţată în România să rezolve o problemă. Poate nu va fi prea târziu, când se vor trezi stimabilii din "analiză"...
Doi mari investitori, Dorinel Umbrărescu şi ucraineanul Rinat Ahmetov, şi-au anunţat intenţia de a prelua activele combinatului siderurgic gălăţean, iar alte două firme, una germană cu patron indian, alta turcească, au depus oferte de a relua activitatea, pe baza unor contracte de tolling (închirierea capacităţilor de producţie). Cei doi "grei" şi-au trimis staffurile la Galaţi, să analizeze situaţia, iar faptul că niciunul dintre ei nu şi-a retras oferta este un semn cât se poate de bun, o dovadă clară că Liberty Galaţi are şi viitor, nu numai trecut. Mai mult, o altă firmă germană, lider în industria de profil, s-a oferit să asigure în totalitate retehnologizarea combinatului, odată ce se va lua decizia de continuare a producţiei.
Între timp, angajaţii buni de la Liberty au început să-şi caute de lucru în ţară sau în străinătate, sătui de şomajul tehnic în urma căruia nu primesc bani decât pe hârtie (salariile sunt restante de două luni, bonurile de masă nu s-au mai dat de trei luni), iar utilajele se degradează, în condiţiile în care n-au funcţionat decât câteva săptămâni în ultimul an şi jumătate. Oamenii au facturi de plătit, copii de dus la şcoală, unii au şi rate la bănci, iar situaţia multora a devenit extrem de dificilă, după atâtea luni de aşteptare zadarnică.
Aşa cum sublinia şi administratorul concordatar Remus Borza, la momentul depunerii dosarului în instanţă, interes pentru repornirea combinatului există, la fel cum există și furnizori de echipamente și soluții tehnice. Trebuie luată însă o decizie cât mai repede, înainte ca dezafectarea echipamentelor şi plecarea salariaților calificați să devină un obstacol major în calea reluării activităţii.
Deşi un oraş întreg este ameninţat de o adevărată bombă socială, comitetul lui Bolojan se scarpină liniştit în cap (analizează cu atenţie şi îngrijorare, în termeni politici), tergiversând lucrurile la nesfârşit, ca orice comisie înfiinţată în România să rezolve o problemă. Poate nu va fi prea târziu, când se vor trezi stimabilii din "analiză"...
marți, octombrie 07, 2025
Ce mai e suta în ziua de azi
Guvernul Bolojan a aniversat săptămâna trecută 100 de zile de când se află la cârma ţării. Premierul a ţinut cu ocazia asta un discurs autolaudativ, în care ne-a explicat cum a reușit să salveze România de intrarea în incapacitate de plată şi a crescut veniturile fiscale prin măsuri de "responsabilitate, nu de austeritate".
Prima "ameninţare" este o mare gogoriţă, pentru că România este departe de ajunge în incapacitate de plată, cu datorii de 55-60% din PIB (cele pe termen scurt putând fi achitate în totalitate din rezervele BNR!) şi curs valutar stabil, singurul derapaj fiind deficitul bugetar mare (pe care chiar politicienii nu vor să-l reducă!). Cea mai bună dovadă de solvabilitate este că la ultimele emisiuni de obligaţiuni externe lansate de Ministerul de Finanţe a fost pur şi simplu "bătaie" (ofertă de peste 9 miliarde de euro, pentru cele 4 miliarde de euro solicitate de România). Iar "marfă" falimentară, evident, nu cumpără nimeni.
Cea de-a doua afirmaţie boloja(l)nică este la fel de falsă, pentru că "responsabilitate" nu înseamnă măriri de taxe şi impozite, tăieri de facilităţi şi inventarea de biruri NUMAI pentru populaţie şi firme, ci reforme profunde în administraţie, reforme pe care, ce-i drept, guvernanţii ni le-au fluturat o vreme pe sub nas, dar apoi le-au ascuns sub preş, unde probabil vor şi rămâne. Mai mult, ineficienţa instituţiilor de stat conduse politic este pe cale să ajungă la fel de proverbială ca întârzierile CFR-ului, ANAF trimiţând către DNA, de exemplu, doar patru mari evazionişti pe tot parcursul anului, în condiţiile în care ţara colcăie de "bani negri", unele estimări vorbind chiar de 40% din PIB. Despre ANAF ca "lingură de lemn" a colectării în Europa încă de la intrarea României în UE, ce să mai vorbim...
E drept că agenţiile de rating au fost păcălite în vară de promisiunile frumos ambalate despre reforme structurale, iar Comisia Europeană a acceptat recent încă o încălcare a promisiunilor guvernului (creşterea deficitului permis de la 7 la 8,4%), dar asta nu se va mai întâmpla de multe ori.
Între timp, în lumea reală, "responsabilitatea" a început să-şi facă simţită prezenţa: inflaţia a ajuns la 10%, consumul lunar a scăzut cu 7% şi s-au redus astfel şi încasările la buget, cheltuielile statului au continuat să crească, investiţiile străine s-au împuţinat, multe companii mari au anunţat concedieri ş.a.m.d.
Iar în corul de osanale la adresa guvernului, singurul om din coaliţie care a ieşit din rând a fost şeful UDMR, Kelemen Hunor, care a şoptit din colţul lui de masă că "încă n-am făcut reforme; să crești TVA nu este reformă". Nu l-a auzit însă prea multă lume, pentru că o sută de zile trec repede şi a început deja să fie pregătită (cu mare atenţie la "rinocerii" care văd în jur doar "rinoceri") următoarea "autolaudatio" despre salvarea naţiunii din ghearele nimănui. De fapt, singurele gheare din peisaj sunt cele ale politicienilor...
Prima "ameninţare" este o mare gogoriţă, pentru că România este departe de ajunge în incapacitate de plată, cu datorii de 55-60% din PIB (cele pe termen scurt putând fi achitate în totalitate din rezervele BNR!) şi curs valutar stabil, singurul derapaj fiind deficitul bugetar mare (pe care chiar politicienii nu vor să-l reducă!). Cea mai bună dovadă de solvabilitate este că la ultimele emisiuni de obligaţiuni externe lansate de Ministerul de Finanţe a fost pur şi simplu "bătaie" (ofertă de peste 9 miliarde de euro, pentru cele 4 miliarde de euro solicitate de România). Iar "marfă" falimentară, evident, nu cumpără nimeni.
Cea de-a doua afirmaţie boloja(l)nică este la fel de falsă, pentru că "responsabilitate" nu înseamnă măriri de taxe şi impozite, tăieri de facilităţi şi inventarea de biruri NUMAI pentru populaţie şi firme, ci reforme profunde în administraţie, reforme pe care, ce-i drept, guvernanţii ni le-au fluturat o vreme pe sub nas, dar apoi le-au ascuns sub preş, unde probabil vor şi rămâne. Mai mult, ineficienţa instituţiilor de stat conduse politic este pe cale să ajungă la fel de proverbială ca întârzierile CFR-ului, ANAF trimiţând către DNA, de exemplu, doar patru mari evazionişti pe tot parcursul anului, în condiţiile în care ţara colcăie de "bani negri", unele estimări vorbind chiar de 40% din PIB. Despre ANAF ca "lingură de lemn" a colectării în Europa încă de la intrarea României în UE, ce să mai vorbim...
E drept că agenţiile de rating au fost păcălite în vară de promisiunile frumos ambalate despre reforme structurale, iar Comisia Europeană a acceptat recent încă o încălcare a promisiunilor guvernului (creşterea deficitului permis de la 7 la 8,4%), dar asta nu se va mai întâmpla de multe ori.
Între timp, în lumea reală, "responsabilitatea" a început să-şi facă simţită prezenţa: inflaţia a ajuns la 10%, consumul lunar a scăzut cu 7% şi s-au redus astfel şi încasările la buget, cheltuielile statului au continuat să crească, investiţiile străine s-au împuţinat, multe companii mari au anunţat concedieri ş.a.m.d.
Iar în corul de osanale la adresa guvernului, singurul om din coaliţie care a ieşit din rând a fost şeful UDMR, Kelemen Hunor, care a şoptit din colţul lui de masă că "încă n-am făcut reforme; să crești TVA nu este reformă". Nu l-a auzit însă prea multă lume, pentru că o sută de zile trec repede şi a început deja să fie pregătită (cu mare atenţie la "rinocerii" care văd în jur doar "rinoceri") următoarea "autolaudatio" despre salvarea naţiunii din ghearele nimănui. De fapt, singurele gheare din peisaj sunt cele ale politicienilor...
marți, septembrie 23, 2025
În aşteptarea celui de-al treilea incident mondial
După incidentele de săptămâna trecută, când spaţiul său aerian a fost încălcat de trei avioane de vânătoare rusești, Estonia a solicitat întrunirea Consiliului de Securitate al ONU şi activarea Articolului 4 din Tratatul NATO, care prevede consultări când unul dintre aliaţi consideră că teritoriul, independența și securitatea sa sunt amenințate. Consultări în baza Articolului 4 au fost solicitate şi de Polonia, care a reclamat că spațiul său aerian a fost încălcat de cel puțin 19 drone rusești în noaptea de 9 spre 10 septembrie. România, în schimb, "n-a mişcat în front" după incidentul din 13 septembrie, când o dronă rusească s-a "plimbat" timp de 50 de minute prin spațiul aerian al ţării.
Iar o astfel de indecizie ne poate costa scump. În cea mai recentă declaraţie, președintele SUA, Donald Trump, care numai diplomat nu este, a confirmat că ar ajuta la apărarea Poloniei și a țărilor baltice, în cazul în care Moscova își va intensifica ostilitățile, fără să amintească deloc de România, aflată într-o poziţie similară faţă de Rusia. Vorba "poetului", dacă voi nu mă vreţi/cereţi, eu de ce v-aş vrea/ajuta?
Ceva clarificări vom avea probabil după întrunirea Consiliului NATO, programată marți, reuniune la care România ar trebui să pună piciorul în prag mult mai hotărât decât a făcut-o până acum, pentru că altfel se va trezi izolată în faţa unui adversar pe care nu îl poate înfrunta singură. Iar Putin exact asta încearcă să afle prin aceste incursiuni provocatoare, să vadă care dintre vecinii săi este mai slab şi mai puţin "apărabil" de către armatele combinate din NATO. Şi, deocamdată, la reacţie, suntem pe locul 3 din 3!
Să ne amintim că ambele războaie mondiale au început în urma unor incidente determinate de provocări, în ţări fără foarte mare importanţă pentru ordinea mondială. Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand în 1914 de către un sârb bosniac a determinat Austro-Ungaria să declare război Serbiei, deşi aceasta nu a avut nicio implicare în uciderea moştenitorului tronului imperial, pusă la cale de naţionaliştii bosniaci aflaţi sub ocupaţie austro-ungară. În 1939, pretextul a fost mult mai pueril, un atac regizat de nazişti, care s-au dat drept polonezi şi au atacat o stație radio germană.
De fiecare dată a fost necesară doar o scânteie, pentru că lumea era de fapt pe picior de război, situaţie de care nu suntem departe nici astăzi. Şi cel mai probabil, 80 de ani mai târziu, din cauza "evoluţiei", nu se va mai trage cu pistolul sau cu puşca, ci se va doborî din "greşeală" un avion sau se va tăia din "neatenţie" un cablu de comunicaţii... Rămâne de văzut unde se va întâmpla asta, dar sigur e că România, prin lipsa de reacţie de până acum, pare să fie în pole-position.
Iar o astfel de indecizie ne poate costa scump. În cea mai recentă declaraţie, președintele SUA, Donald Trump, care numai diplomat nu este, a confirmat că ar ajuta la apărarea Poloniei și a țărilor baltice, în cazul în care Moscova își va intensifica ostilitățile, fără să amintească deloc de România, aflată într-o poziţie similară faţă de Rusia. Vorba "poetului", dacă voi nu mă vreţi/cereţi, eu de ce v-aş vrea/ajuta?
Ceva clarificări vom avea probabil după întrunirea Consiliului NATO, programată marți, reuniune la care România ar trebui să pună piciorul în prag mult mai hotărât decât a făcut-o până acum, pentru că altfel se va trezi izolată în faţa unui adversar pe care nu îl poate înfrunta singură. Iar Putin exact asta încearcă să afle prin aceste incursiuni provocatoare, să vadă care dintre vecinii săi este mai slab şi mai puţin "apărabil" de către armatele combinate din NATO. Şi, deocamdată, la reacţie, suntem pe locul 3 din 3!
Să ne amintim că ambele războaie mondiale au început în urma unor incidente determinate de provocări, în ţări fără foarte mare importanţă pentru ordinea mondială. Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand în 1914 de către un sârb bosniac a determinat Austro-Ungaria să declare război Serbiei, deşi aceasta nu a avut nicio implicare în uciderea moştenitorului tronului imperial, pusă la cale de naţionaliştii bosniaci aflaţi sub ocupaţie austro-ungară. În 1939, pretextul a fost mult mai pueril, un atac regizat de nazişti, care s-au dat drept polonezi şi au atacat o stație radio germană.
De fiecare dată a fost necesară doar o scânteie, pentru că lumea era de fapt pe picior de război, situaţie de care nu suntem departe nici astăzi. Şi cel mai probabil, 80 de ani mai târziu, din cauza "evoluţiei", nu se va mai trage cu pistolul sau cu puşca, ci se va doborî din "greşeală" un avion sau se va tăia din "neatenţie" un cablu de comunicaţii... Rămâne de văzut unde se va întâmpla asta, dar sigur e că România, prin lipsa de reacţie de până acum, pare să fie în pole-position.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
1.jpg)
mic.jpg){kind=small}
