După ce timp de doi ani "a făcut pace" în Ucraina, s-ar părea că Trump s-a plictisit de "hazul" lui Putin, al cărui scop este, fără discuţie, cucerirea tuturor regiunilor ucrainene limitrofe Mării Negre, dincolo de "operaţiunea specială" din Donbas. Poate s-a şi prins că liderul rus, crescut la şcoala KGB-ului sovietic, îl tot duce cu preşul, evidenţă de care cam toată lumea şi-a dat seama înaintea lui.
Drept urmare, "marele lider morcoviu" a început s-o ia mai pe ocolite.
Prima ţintă a fost Venezuela, ţară care are cele mai mari rezerve de petrol din lume şi unde companiile americane au fost "naţionalizate" de cel puţin două ori până acum. Până-n trei ori, spune zicala. Aşa că, într-o operaţiune cu adevărat specială, de la care Putin ar avea serios de învăţat, a fost "extras" rapid preşedintele Maduro, iar de-acum urmează şi extragerea petrolului. La "pachet" cu Venezuela, este posibil să pice şi Cuba, dependentă în totalitate de petrolul sud-americanilor. Ambele ţări sunt susţinătoare făţişe ale Rusiei, să nu creadă cineva că Trump dă cu zarul când îşi alege ţintele.
Al doilea actual punct nevralgic al planetei pare Iranul, ai cărui locuitori protestează pe străzi de aproape două săptămâni. Nicio legătură cu America, s-ar putea spune la prima vedere. Însă "podul aerian" de la Washington către Orientul Mijlociu din ultima săptămână, plus recentul acces gratuit la Starlinkul lui Elon Musk ridică serioase semne de întrebare, mai ales în condiţiile în care Iranul îi ajută pe ruşi în Ucraina încă de la începutul războiului.
Evident, revine pe listă şi Groenlanda, "dragoste" mai veche a lui Trump, de care-şi aduce aminte din când în când, în vremuri de prea multă linişte planetară. Uriaşa insulă arctică, cu o suprafaţă de aproape zece ori cât România, are doar 50.000 de locuitori şi n-a părut să fie interesantă pentru nimeni până acum, în ciuda bogăţiilor minerale cunoscute ale subsolului său, pentru că valorificarea acestor rezerve nu este deloc facilă, din cauza climei, iar costurile de exploatare ar putea depăşi în cele din urmă beneficiile. Şi-atunci? Explicaţia e mai mult decât simplă şi devine evidentă dacă rotim un pic planiglobul lui Mercator (apropo, pe hărţile geografului flamand, care a trăit acum 500 de ani, apare o Groenlandă "verde", deşi insula nu fusese "descoperită" oficial de către europeni) şi îl centrăm la Polul Nord. Surpriză, Groenlanda devine "buricul" lumii, iar cel mai scurt traseu dintre nord-vestul extrem de nuclearizat al Rusiei şi foarte populata coastă de est a Americii trece fix prin mijlocul insulei ce aparţine acum (încă) Danemarcei. Şi ar fi locul ideal de lansare a unor rachete balistice de interceptare, în caz că... vă lipsea legătura cu urs(s)ul moscovit.
vineri, ianuarie 09, 2026
luni, decembrie 15, 2025
Joc de echipă mare, buget de echipă mică
Victoria senzaţională obţinută sâmbătă seara în Giuleşti, în faţa Rapidului, liderul la zi al campionatului, a reprezentat o mare surpriză pentru amatorii de fotbal... care n-au văzut meciul.
Pe teren, în ciuda diferenţei de poziţii în clasament şi a pronosticurilor "specialiştilor", cei care au condus jocul şi au dat permanent tonul au fost fotbaliştii Oţelului, a căror evoluţie a fost cu o clasă peste mult mai bine cotaţii jucători ai giuleştenilor. Practic, nu victoria gălăţenilor a impresionat, pentru că surprize s-au mai văzut în fotbal, ci maniera în care a fost obţinută, la capătul unui joc controlat aproape în totalitate, cu excepţia a 15-20 de minute din repriza secundă, când gazdele au pus ceva presiune la poarta Oţelului, fără a avea însă mari realizări.
Dincolo de succesul de sâmbătă şi evoluţia entuziasmantă a echipei pregătite de Laszlo Balint, publicul gălăţean rămâne cu un mare regret. Formaţia de la malul Dunării nu reuşeşte să adune în jurul ei suficienţi sponsori, care să-i asigure stabilitatea financiară necesară performanţei. Fundaşul Paul Iacob, autor al unui gol de manual, o "folha seca" cum rar se vede pe stadioanele româneşti, chiar s-a plâns, la interviurile de după meci, că jucătorii Oţelului n-au mai fost plătiţi de ceva vreme. Şi chiar dacă promisiunile conducătorilor clubului că salariile vor fi achitate în această săptămână se vor adeveri, nesiguranţa în privinţa banilor rămâne o problemă majoră a grupării gălăţene. Şi nu de ieri, de azi. Este clar că suma alocată Oţelului de Primărie nu este suficientă pentru o performanţă de vârf, iar sponsorii nu se înghesuie, în ciuda faptului că firme cu bani există destule în Galaţi.
Acest lucru a dus, în vară, la pierderea întregii osaturi a echipei care se conturase în sezonul trecut, în prim-plan cu Cisotti, ajuns să fie unul dintre cei mai buni jucători de la FCSB, împreună cu care au plecat Maciel, Teles, Miguel Silva, Bourard, Cisse, Stevanovici, Maftei, Tănasă, ca să-i amintim doar pe titulari.
Iar acum, în pauza de iarnă, sunt posbile din nou plecări, evident dintre jucătorii care au impresionat inclusiv în Giuleşti. Primul vizat este căpitanul Lameira, aflat anul trecut în umbra lui Cisotti, care a explodat în acest sezon în primul rând prin viziunea jocului, urmat de Joao Paulo, jucător calificat la Mondiale şi a cărui cotă a crescut exponenţial. Se pare că există oferte şi pentru Nuno Pedro, Conrado sau Paulinho.
Drept urmare, este posibil să urmeze o nouă reconstrucţie. Întrebarea este până când! Pentru că suporterii gălăţeni chiar îşi doresc o nouă performanţă, mai ales că de la titlul din 2010-2011 a trecut ceva vreme...
Pe teren, în ciuda diferenţei de poziţii în clasament şi a pronosticurilor "specialiştilor", cei care au condus jocul şi au dat permanent tonul au fost fotbaliştii Oţelului, a căror evoluţie a fost cu o clasă peste mult mai bine cotaţii jucători ai giuleştenilor. Practic, nu victoria gălăţenilor a impresionat, pentru că surprize s-au mai văzut în fotbal, ci maniera în care a fost obţinută, la capătul unui joc controlat aproape în totalitate, cu excepţia a 15-20 de minute din repriza secundă, când gazdele au pus ceva presiune la poarta Oţelului, fără a avea însă mari realizări.
Dincolo de succesul de sâmbătă şi evoluţia entuziasmantă a echipei pregătite de Laszlo Balint, publicul gălăţean rămâne cu un mare regret. Formaţia de la malul Dunării nu reuşeşte să adune în jurul ei suficienţi sponsori, care să-i asigure stabilitatea financiară necesară performanţei. Fundaşul Paul Iacob, autor al unui gol de manual, o "folha seca" cum rar se vede pe stadioanele româneşti, chiar s-a plâns, la interviurile de după meci, că jucătorii Oţelului n-au mai fost plătiţi de ceva vreme. Şi chiar dacă promisiunile conducătorilor clubului că salariile vor fi achitate în această săptămână se vor adeveri, nesiguranţa în privinţa banilor rămâne o problemă majoră a grupării gălăţene. Şi nu de ieri, de azi. Este clar că suma alocată Oţelului de Primărie nu este suficientă pentru o performanţă de vârf, iar sponsorii nu se înghesuie, în ciuda faptului că firme cu bani există destule în Galaţi.
Acest lucru a dus, în vară, la pierderea întregii osaturi a echipei care se conturase în sezonul trecut, în prim-plan cu Cisotti, ajuns să fie unul dintre cei mai buni jucători de la FCSB, împreună cu care au plecat Maciel, Teles, Miguel Silva, Bourard, Cisse, Stevanovici, Maftei, Tănasă, ca să-i amintim doar pe titulari.
Iar acum, în pauza de iarnă, sunt posbile din nou plecări, evident dintre jucătorii care au impresionat inclusiv în Giuleşti. Primul vizat este căpitanul Lameira, aflat anul trecut în umbra lui Cisotti, care a explodat în acest sezon în primul rând prin viziunea jocului, urmat de Joao Paulo, jucător calificat la Mondiale şi a cărui cotă a crescut exponenţial. Se pare că există oferte şi pentru Nuno Pedro, Conrado sau Paulinho.
Drept urmare, este posibil să urmeze o nouă reconstrucţie. Întrebarea este până când! Pentru că suporterii gălăţeni chiar îşi doresc o nouă performanţă, mai ales că de la titlul din 2010-2011 a trecut ceva vreme...
vineri, decembrie 05, 2025
Combinatul aşteaptă o decizie, până nu se ofileşte de tot
Combinatul siderurgic a început, miercuri, plata salariilor restante pe luna octombrie şi, conform unor surse din cadrul companiei, toţi angajaţii vor primi în zilele următoare aceşti bani. Problema este, însă, că de-acum încolo, în lipsa unor decizii clare la nivel guvernamental, nu vor mai fi fonduri pentru plata salariilor. Iar de la Palatul Victoria nu se mai aude nimic de o bună bucată de vreme, deşi comitetul interministerial înfiinţat cu mare tam-tam se face că lucrează de peste două luni. Fără niciun rezultat, până în momentul de faţă.
Mai mult, şi vocalul administrator concordatar Remus Borza, care dădea des informaţii despre ceea ce se întâmplă la Liberty şi despre scenariile de salvare a combinatului gălăţean, pare să fi amuţit de la o vreme. Cel mai probabil, tăcerea sa este determinată de faptul că niciuna dintre variantele pe care le-a propus până acum nu a primit acceptul guvernului, care pare să aibă o viziune proprie de restructurare, destul de diferită, chiar dacă în esenţă ambele părţi sunt de acord cu salvarea industriei siderurgice gălăţene.
Nu mai există veşti nici despre mult-lăudatul contract de tolling (închirierea capacităţilor de producţie), prin care s-ar putea relua destul de rapid activitatea şi asigura astfel plata salariilor, deşi discuţii în acest sens există de câteva luni bune.
Ultimele informaţii "scurse" din Liberty spun doar că până pe 10 decembrie trebuie votat un nou plan de restructurare, astfel încât în ianuarie sau februarie 2026 să poată fi organizată licitaţia pentru vânzarea afacerii de bază. A "răsuflat" şi preţul de pornire, circa 670 milioane de euro, destul de sus faţă de evaluarea minimă a Combinatului, care este de 420 milioane de euro.
Dincolo de toate deficienţele de comunicare şi amânarea unei decizii, e clar că siderurgia gălăţeană este încă destul de atractivă, pentru că s-au înmulţit cei interesaţi să participe la licitaţie. Alături de Umbrărescu, ucraineanul Ahmetov, indianul Jindal şi turcii de KMC, nume care s-au tot vehiculat în ultimele luni, au mai apărut două alternative. Ambele sunt determinate de "frâna" pe care Comisia Europeană a decis să o pună dumpingului de oţel asiatic, iar marii producători din această parte a lumii au nevoie de un "cap de pod" pe continent. Cei doi noi pretendenţi sunt grupul irakian Galiawa (Van) şi chinezii de la Delong, semn clar că "mireasa" gălăţeană încă atrage multe priviri. Numai să fie şi guvernul dispus "să-i dea mâna", până nu se ofileşte!
Mai mult, şi vocalul administrator concordatar Remus Borza, care dădea des informaţii despre ceea ce se întâmplă la Liberty şi despre scenariile de salvare a combinatului gălăţean, pare să fi amuţit de la o vreme. Cel mai probabil, tăcerea sa este determinată de faptul că niciuna dintre variantele pe care le-a propus până acum nu a primit acceptul guvernului, care pare să aibă o viziune proprie de restructurare, destul de diferită, chiar dacă în esenţă ambele părţi sunt de acord cu salvarea industriei siderurgice gălăţene.
Nu mai există veşti nici despre mult-lăudatul contract de tolling (închirierea capacităţilor de producţie), prin care s-ar putea relua destul de rapid activitatea şi asigura astfel plata salariilor, deşi discuţii în acest sens există de câteva luni bune.
Ultimele informaţii "scurse" din Liberty spun doar că până pe 10 decembrie trebuie votat un nou plan de restructurare, astfel încât în ianuarie sau februarie 2026 să poată fi organizată licitaţia pentru vânzarea afacerii de bază. A "răsuflat" şi preţul de pornire, circa 670 milioane de euro, destul de sus faţă de evaluarea minimă a Combinatului, care este de 420 milioane de euro.
Dincolo de toate deficienţele de comunicare şi amânarea unei decizii, e clar că siderurgia gălăţeană este încă destul de atractivă, pentru că s-au înmulţit cei interesaţi să participe la licitaţie. Alături de Umbrărescu, ucraineanul Ahmetov, indianul Jindal şi turcii de KMC, nume care s-au tot vehiculat în ultimele luni, au mai apărut două alternative. Ambele sunt determinate de "frâna" pe care Comisia Europeană a decis să o pună dumpingului de oţel asiatic, iar marii producători din această parte a lumii au nevoie de un "cap de pod" pe continent. Cei doi noi pretendenţi sunt grupul irakian Galiawa (Van) şi chinezii de la Delong, semn clar că "mireasa" gălăţeană încă atrage multe priviri. Numai să fie şi guvernul dispus "să-i dea mâna", până nu se ofileşte!
sâmbătă, noiembrie 29, 2025
Măsuri aplicate, măsuri anunţate
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dat, joi, aviz negativ pentru reforma pensiilor magistraților. Avizul este doar consultativ şi Guvernul poate continua procedura de adoptare a legii prin asumarea răspunderii, însă a ratat termenul de 28 noiembrie, astfel că este foarte posibil ca România să piardă 231 milioane de euro din alocările Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În acelaşi timp, miercuri, Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a anulat procesul de numire a unui director general al companiei, obligaţie asumată de România pentru a primi alte 227 milioane de euro prin PNRR. Cu toate acestea, ministrul Finanţelor susţine că analiza Comisiei Europene a fost "îngheţată", iar evaluarea va fi făcută în primăvară, astfel că există totuşi şanse ca banii să nu fie pierduţi. În total, este vorba de circa 800 milioane de euro, sumă legată de îndeplinirea unor jaloane care ţin de modernizarea ţării.
Dincolo de toate rateurile şi negocierile bruxelezo-dâmboviţene, un lucru este cert, reforma structurală majoră pe care România s-a angajat să o facă bate pasul pe loc, iar semnalele pozitive primite de la agenţiile de rating şi de la Comisia Europeană se bazează deocamdată doar pe creşteri de taxe pentru firmele mici şi cetăţenii de rând, "greii" politicii, justiţiei şi administraţiei nefiind atinşi până acum absolut deloc, deşi de la majorarea TVA din vară au trecut deja patru luni, în care s-a tot discutat şi negociat cum să fie tăiate posturi în ministere, primării şi agenţii, să fie eficientizată colectarea fiscală, să fie reduse cheltuielile statului... Nu s-a întâmplat însă nimic, nici sub ameninţarea pierderii fondurilor europene, iar în aceste condiţii presiunea fiscală continuă să crească şi probabil va exploda anul viitor, pentru că reducerea deficitului bugetar, şi ea asumată în faţa Comisiei Europene, nu va putea fi susţinută doar din creşteri de taxe aplicate "prostimii".
În acest cadru, Iancu Guda, noul consultant pentru reformă al Guvernului, este foarte supărat pe analiştii care critică măsurile luate de premierul Bolojan şi se preface că nu vede nicio diferenţă între măsurile deja aplicate pentru românii de rând şi măsurile doar anunţate pentru clasa de sus. Într-un scurt joc de cuvinte, IUDA mediului privat, devenit RUDA guvernului, GUDA vrea să inducă DUDA că NUDA realitate a României nu e BUDA. LUDĂ!
Dincolo de toate rateurile şi negocierile bruxelezo-dâmboviţene, un lucru este cert, reforma structurală majoră pe care România s-a angajat să o facă bate pasul pe loc, iar semnalele pozitive primite de la agenţiile de rating şi de la Comisia Europeană se bazează deocamdată doar pe creşteri de taxe pentru firmele mici şi cetăţenii de rând, "greii" politicii, justiţiei şi administraţiei nefiind atinşi până acum absolut deloc, deşi de la majorarea TVA din vară au trecut deja patru luni, în care s-a tot discutat şi negociat cum să fie tăiate posturi în ministere, primării şi agenţii, să fie eficientizată colectarea fiscală, să fie reduse cheltuielile statului... Nu s-a întâmplat însă nimic, nici sub ameninţarea pierderii fondurilor europene, iar în aceste condiţii presiunea fiscală continuă să crească şi probabil va exploda anul viitor, pentru că reducerea deficitului bugetar, şi ea asumată în faţa Comisiei Europene, nu va putea fi susţinută doar din creşteri de taxe aplicate "prostimii".
În acest cadru, Iancu Guda, noul consultant pentru reformă al Guvernului, este foarte supărat pe analiştii care critică măsurile luate de premierul Bolojan şi se preface că nu vede nicio diferenţă între măsurile deja aplicate pentru românii de rând şi măsurile doar anunţate pentru clasa de sus. Într-un scurt joc de cuvinte, IUDA mediului privat, devenit RUDA guvernului, GUDA vrea să inducă DUDA că NUDA realitate a României nu e BUDA. LUDĂ!
luni, noiembrie 17, 2025
Reforma dulăilor a rămas pe hârtie
După ce a "păcălit" Comisia Europeană, România a trecut cu bine, la finele săptămânii trecute, şi de vizita delegaţiei Fondului Monetar Internaţional (FMI), care a apreciat în mare măsură măsurile iniţiate de guvernul condus de Ilie Bolojan. Au fost evidenţiate, bineînţeles, şi o serie de puncte slabe, destul de multe, din păcate, a căror neîndeplinire ar putea afecta serios mult-trâmbiţata reformă. Printre acestea se află inflaţia ridicată, care va rămâne foarte sus cel puţin până în toamna viitoare, riscuri privind stabilitatea fiscală şi ratingul de ţară, întârzierea reformelor structurale şi absorbţia încă incertă a fondurilor europene.
Din păcate pentru românii de rând, măsurile cu care guvernul a trecut până acum examenele, atât în faţa FMI, cât şi în raport cu agenţiile de rating şi Comisia Europeană, sunt în general doar pe hârtie, pentru că, după pachetul din vară, care a afectat numai populaţia şi firmele mici, restul reformelor sunt încă la stadiul de intenţie şi, după cum s-a dovedit în ultimele luni, sunt foarte greu de transpus în practică. Mai plastic spus, reforma căţeilor s-a făcut rapid, dar reforma dulăilor se va face mai la sfântu'-aşteaptă!
La modul concret, nu s-a făcut niciun fel de reformă administrativă, deşi "se ţes" scenarii de luni bune, pensiile speciale au rămas neatinse, în ciuda diverselor scenarii şi variante de lucru, iar măsurile de eficientizare a colectării sunt încă la nivel de "o să facem". Impresia generală este că guvernul lucrează cam ca în cântecelul copilăriei "cu creionul pe hârtie, o reformă-am desenat"...
În aceste condiţii, recomandările finanţiştilor de FMI nu sună deloc bine, acestea vizând măsuri fiscale suplimentare (suspect de mulţi oficiali au început să declare în ultima vreme că TVA nu va creşte în 2026, ceea ce s-ar putea "traduce" prin faptul că exact asta se va întîmpla, chiar dacă nu de la începutul anului), introducerea impozitului progesiv pe venit (adică majorarea taxelor pentru multe categorii de salariaţi), reforme ale impozitului pe proprietate prin ajustarea la valoarea de piaţă (evident, o creştere a taxelor pe locuinţe şi maşini), renunţarea la facilităţile de impozit sectoriale, dar şi eliminarea impozitării pe cifra de afaceri, considerată injustă pentru firmele cu marje mici de profit (supermarketurile, de exemplu).
Concluzia e simplă şi destul de evidentă pentru cine vrea "să vadă". În ciuda optimismului afişat de liderii politici ai partidelor aflate la guvernare, situaţia în care se află România nu este deloc roz, iar orice întârziere în introducerea şi aplicarea unor reforme structurale reale va avea un impact major la toate nivelurile, dar în special pentru categoria de populaţie cu venituri mici şi medii, care este oricum deja cea mai afectată.
Din păcate pentru românii de rând, măsurile cu care guvernul a trecut până acum examenele, atât în faţa FMI, cât şi în raport cu agenţiile de rating şi Comisia Europeană, sunt în general doar pe hârtie, pentru că, după pachetul din vară, care a afectat numai populaţia şi firmele mici, restul reformelor sunt încă la stadiul de intenţie şi, după cum s-a dovedit în ultimele luni, sunt foarte greu de transpus în practică. Mai plastic spus, reforma căţeilor s-a făcut rapid, dar reforma dulăilor se va face mai la sfântu'-aşteaptă!
La modul concret, nu s-a făcut niciun fel de reformă administrativă, deşi "se ţes" scenarii de luni bune, pensiile speciale au rămas neatinse, în ciuda diverselor scenarii şi variante de lucru, iar măsurile de eficientizare a colectării sunt încă la nivel de "o să facem". Impresia generală este că guvernul lucrează cam ca în cântecelul copilăriei "cu creionul pe hârtie, o reformă-am desenat"...
În aceste condiţii, recomandările finanţiştilor de FMI nu sună deloc bine, acestea vizând măsuri fiscale suplimentare (suspect de mulţi oficiali au început să declare în ultima vreme că TVA nu va creşte în 2026, ceea ce s-ar putea "traduce" prin faptul că exact asta se va întîmpla, chiar dacă nu de la începutul anului), introducerea impozitului progesiv pe venit (adică majorarea taxelor pentru multe categorii de salariaţi), reforme ale impozitului pe proprietate prin ajustarea la valoarea de piaţă (evident, o creştere a taxelor pe locuinţe şi maşini), renunţarea la facilităţile de impozit sectoriale, dar şi eliminarea impozitării pe cifra de afaceri, considerată injustă pentru firmele cu marje mici de profit (supermarketurile, de exemplu).
Concluzia e simplă şi destul de evidentă pentru cine vrea "să vadă". În ciuda optimismului afişat de liderii politici ai partidelor aflate la guvernare, situaţia în care se află România nu este deloc roz, iar orice întârziere în introducerea şi aplicarea unor reforme structurale reale va avea un impact major la toate nivelurile, dar în special pentru categoria de populaţie cu venituri mici şi medii, care este oricum deja cea mai afectată.
miercuri, noiembrie 12, 2025
Cine-ar fi mai bine să cumpere Combinatul?
Dincolo de ancheta pe care procurorii o desfăşoară la Combinat, care nu ştim când şi cum se va finaliza, problema stringentă a Galaţiului rămâne reluarea producţiei pe platforma siderurgică, în condiţiile în care alte câteva luni de inactivitate ar putea însemna sfârşitul.
Există în momentul de faţă trei oferte de preluare, chiar dacă la o eventuală licitaţie internaţională, variantă agreată de administratorii concordatari, ar putea apărea şi alţi amatori. Întrebarea este cine e cel mai potrivit investitor pentru Galaţi şi o să-i analizăm pe cei trei ale căror nume au fost făcute publice.
Dorinel Umbrărescu are marele avantaj că este român, un punct forte într-o ţară în care naţionalismul ia amploare pe zi ce trece. Faptul că nu are probleme cu banii, băncile făcând coadă la uşa lui când vrea un împrumut, este un alt atu important. De asemenea, la plusuri se poate adăuga faptul că îşi plăteşte foarte bine angajaţii, ba chiar a început să le construiască un... oraş. Este extrem de exigent, ce-i drept, ceea ce ar putea fi o problemă pentru siderurgiştii gălăţeni, care n-au mai muncit de vreun an şi jumătate. Şi de-aici încep minusurile, deloc de neglijat. N-a făcut niciodată oţel, iar faptul că se chinuie de un an să repornească combinatul de la Oţelu Roşu, care e cam cât o secţie a Liberty Galaţi, poate da de gândit. Mai mult, este cel mai în vârstă dintre cei trei investitori şi a început deja să-şi transfere afacerile către copiii săi, a căror pricepere în business nu a fost încă dovedită.
Ucraineanul Rinat Ahmetov pare să aibă, la prima vedere, numai atuuri. Este "oţelar" cu o mare experienţă metalurgică şi minieră, este foarte bogat, are la dispoziţie sute de muncitori specializaţi, pe care i-a salvat de la uzina distrusă din Mariupol şi i-a relocat în vestul Ucrainei, o bună parte din ei fiind chiar vorbitori de română din zona Bugeacului. În plus, dispune şi de resurse proprii de materii prime, aşa că probabil ar putea să reia producţia extrem de rapid. Dezavantajul este că ar putea activa la Galaţi doar până va finaliza reconstrucţia oţelăriei de la Piombino (Italia), preluată în această vară.
Indianul Naveen Jindal este şi el producător de oţel, are şi bani, dar are un dezavantaj care va conta enorm pentru gălăţeni - este indian! Chiar dacă Mittal a redresat practic combinatul, Gupta a "reuşit" să-şi anatemizeze ţara natală prin "ingineriile" care au adus Liberty în situaţia dezastruoasă de astăzi. Revenind la Jindal, acesta are şi un interes pe termen lung, deoarece cotele şi taxele pe care le va impune Comisia Europeană de anul viitor îl obligă practic să-şi găsească rapid un "cap de pod" în Europa, dacă nu vrea să iasă din joc. Iar Galaţiul, cu specialişti indieni şi un preţ accesibil, i-ar pica mănuşă!
Din păcate, dacă se va ajunge la licitaţie, probabil că nu vor conta decât banii, plătiţi şi/sau investiţi, deşi, evident, ar fi mult mai multe elemente de luat în calcul.
Există în momentul de faţă trei oferte de preluare, chiar dacă la o eventuală licitaţie internaţională, variantă agreată de administratorii concordatari, ar putea apărea şi alţi amatori. Întrebarea este cine e cel mai potrivit investitor pentru Galaţi şi o să-i analizăm pe cei trei ale căror nume au fost făcute publice.
Dorinel Umbrărescu are marele avantaj că este român, un punct forte într-o ţară în care naţionalismul ia amploare pe zi ce trece. Faptul că nu are probleme cu banii, băncile făcând coadă la uşa lui când vrea un împrumut, este un alt atu important. De asemenea, la plusuri se poate adăuga faptul că îşi plăteşte foarte bine angajaţii, ba chiar a început să le construiască un... oraş. Este extrem de exigent, ce-i drept, ceea ce ar putea fi o problemă pentru siderurgiştii gălăţeni, care n-au mai muncit de vreun an şi jumătate. Şi de-aici încep minusurile, deloc de neglijat. N-a făcut niciodată oţel, iar faptul că se chinuie de un an să repornească combinatul de la Oţelu Roşu, care e cam cât o secţie a Liberty Galaţi, poate da de gândit. Mai mult, este cel mai în vârstă dintre cei trei investitori şi a început deja să-şi transfere afacerile către copiii săi, a căror pricepere în business nu a fost încă dovedită.
Ucraineanul Rinat Ahmetov pare să aibă, la prima vedere, numai atuuri. Este "oţelar" cu o mare experienţă metalurgică şi minieră, este foarte bogat, are la dispoziţie sute de muncitori specializaţi, pe care i-a salvat de la uzina distrusă din Mariupol şi i-a relocat în vestul Ucrainei, o bună parte din ei fiind chiar vorbitori de română din zona Bugeacului. În plus, dispune şi de resurse proprii de materii prime, aşa că probabil ar putea să reia producţia extrem de rapid. Dezavantajul este că ar putea activa la Galaţi doar până va finaliza reconstrucţia oţelăriei de la Piombino (Italia), preluată în această vară.
Indianul Naveen Jindal este şi el producător de oţel, are şi bani, dar are un dezavantaj care va conta enorm pentru gălăţeni - este indian! Chiar dacă Mittal a redresat practic combinatul, Gupta a "reuşit" să-şi anatemizeze ţara natală prin "ingineriile" care au adus Liberty în situaţia dezastruoasă de astăzi. Revenind la Jindal, acesta are şi un interes pe termen lung, deoarece cotele şi taxele pe care le va impune Comisia Europeană de anul viitor îl obligă practic să-şi găsească rapid un "cap de pod" în Europa, dacă nu vrea să iasă din joc. Iar Galaţiul, cu specialişti indieni şi un preţ accesibil, i-ar pica mănuşă!
Din păcate, dacă se va ajunge la licitaţie, probabil că nu vor conta decât banii, plătiţi şi/sau investiţi, deşi, evident, ar fi mult mai multe elemente de luat în calcul.
duminică, noiembrie 09, 2025
Uite pisica, Gupta!
Comunicatul Parchetului General despre delapidarea uriaşă realizată la Liberty Galaţi prin tranzacţiile cu certificate de emisii de gaze cu efect de seră a făcut valuri uriaşe la sfârşitul săptămânii, mai ales că a fost menţionată şi o implicare a ruşilor de la Gazprom.
Nu este prima şi cu siguranţă nu va fi nici ultima oară în România când descinderile mediatizate ale procuorilor sunt mult mai spectaculoase decât rezultatul final al anchetei. Publicul larg rămâne cu impresii frumoase despre cum se stârpeşte corupţia la noi, chiar dacă procesele se finalizează de multe ori doar cu pedepse cu suspendare sau chiar cu achitări în baza diverselor tertipuri bine ascunse prin legislaţie.
Revenind la Combinat, despre tranzacţiile respective cu certificate de carbon s-a scris în presă încă de prin 2021, la momentul respectiv fiind menţionat directorul de atunci drept "artizan" al afacerii, director care a căzut alcaponian, imediat după aceea, în urma unei "găinării" cu tablă.
Cât despre "ingineriile financiare" ale lui Sanjeev Gupta, acestea sunt binecunoscute încă de la momentul preluării combinatului gălăţean, iar de atunci au început să fie demascate peste tot în lume, patronul Liberty fiind cercetat în mai multe ţări. Omul nu este şi n-a fost niciodată "oţelar", precum fostul Mittal sau poate viitorul Jindal, ci un "contabil" foarte inventiv, aflat mereu cu un pas în faţa legilor şi anchetatorilor.
Şi dacă toată povestea era cunoscută de o bună bucată de vreme, de ce a explodat tocmai acum? Mai ales că, de fapt, statul român n-a pierdut nimic în tranzacţiile cu certificate puse la cale de Gupta, însă s-a văzut acum, din cauza lor, în faţa perspectivei de a nu-şi mai putea recupera împrumuturile acordate prin EximBank. Ca o paranteză, poate n-ar strica, în context, o vizită a procurorilor la respectiva bancă şi la ministerul care aprobă şi eliberează certificatele de carbon.
Revenind la subiect, nu cumva la mijloc este interesul statului de a-i plasa rapid combinatul unui cumpărător solvabil, de la care să-şi poată recupera banii? Iar acest lucru nu se poate face fără ca Gupta să-şi cedeze acţiunile, pentru că un eventual cumpărător al activelor gajate nu are ce face cu mormanul de fiare, fără să aibă şi documentele aflate în posesia actualului patron. Şi cum, cel mai probabil, Gupta nu este dispus să le cedeze, trebuie convins într-un fel sau altul! Iar pentru început i se "arată pisica", poate se sperie şi cedează p(i)sihic!
Nu este prima şi cu siguranţă nu va fi nici ultima oară în România când descinderile mediatizate ale procuorilor sunt mult mai spectaculoase decât rezultatul final al anchetei. Publicul larg rămâne cu impresii frumoase despre cum se stârpeşte corupţia la noi, chiar dacă procesele se finalizează de multe ori doar cu pedepse cu suspendare sau chiar cu achitări în baza diverselor tertipuri bine ascunse prin legislaţie.
Revenind la Combinat, despre tranzacţiile respective cu certificate de carbon s-a scris în presă încă de prin 2021, la momentul respectiv fiind menţionat directorul de atunci drept "artizan" al afacerii, director care a căzut alcaponian, imediat după aceea, în urma unei "găinării" cu tablă.
Cât despre "ingineriile financiare" ale lui Sanjeev Gupta, acestea sunt binecunoscute încă de la momentul preluării combinatului gălăţean, iar de atunci au început să fie demascate peste tot în lume, patronul Liberty fiind cercetat în mai multe ţări. Omul nu este şi n-a fost niciodată "oţelar", precum fostul Mittal sau poate viitorul Jindal, ci un "contabil" foarte inventiv, aflat mereu cu un pas în faţa legilor şi anchetatorilor.
Şi dacă toată povestea era cunoscută de o bună bucată de vreme, de ce a explodat tocmai acum? Mai ales că, de fapt, statul român n-a pierdut nimic în tranzacţiile cu certificate puse la cale de Gupta, însă s-a văzut acum, din cauza lor, în faţa perspectivei de a nu-şi mai putea recupera împrumuturile acordate prin EximBank. Ca o paranteză, poate n-ar strica, în context, o vizită a procurorilor la respectiva bancă şi la ministerul care aprobă şi eliberează certificatele de carbon.
Revenind la subiect, nu cumva la mijloc este interesul statului de a-i plasa rapid combinatul unui cumpărător solvabil, de la care să-şi poată recupera banii? Iar acest lucru nu se poate face fără ca Gupta să-şi cedeze acţiunile, pentru că un eventual cumpărător al activelor gajate nu are ce face cu mormanul de fiare, fără să aibă şi documentele aflate în posesia actualului patron. Şi cum, cel mai probabil, Gupta nu este dispus să le cedeze, trebuie convins într-un fel sau altul! Iar pentru început i se "arată pisica", poate se sperie şi cedează p(i)sihic!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
1.jpg)
mic.jpg){kind=small}
