Când pila bate meritocraţia

Scandalul creat în jurul cursurilor de numerologie promovate în rândul profesorilor de Inspectoratul Şcolar Galaţi pare să se fi aplanat printr-o clasică batistă pusă pe ţambal. Concret, Inspectoratul a venit, la o săptămână după adresa iniţială, cu o dezminţire de patru rânduri, în care scrie că "în urma analizei conţinuturilor proietului (sic), le apreciem ca fiind irelevante în raport cu priorităţile de politică educaţională pe care le promovăm. În consecinţă, ne delimităm de proiectul menţionat şi revocăm adresa".

După ce toată ţara a putut vedea, în conferinţă de presă, că, de fapt, şefii instituţiei gălăţene erau "trup şi suflet" pentru promovarea numerologiei, această nouă adresă este, cel mai probabil, consecinţa vizitei la Galaţi a corpului de control al ministerului, care n-a avut însă curajul să ia o decizie mai dură (şi extrem de logică, după ceea ce s-a întâmplat). A contat în acest caz, mai mult ca sigur, "pila" pe care şefa Inspectoratului gălăţean o are în mediul politic local, care de altfel a şi determinat desemnarea unei învăţătoare de la ţară (profesor pentru învăţământul primar, pe stil nou şi pompos) la conducerea unei instituţii care coordonează mii de profesori, mulţi cu CV-uri de top, care ar merita cu prisosinţă să modeleze destinele celor 70.000 de elevi din judeţ.

Decizia de a menţine status-quo-ul la şefia Inspectoratului va afecta, însă, serios, credibilitatea instituţiei, mai ales în condiţiile în care marea majoritate a profesorilor s-au delimitat din start de aberaţia promovării numerologiei. Cum să mai aibă aceştia încredere într-o conducere pentru care orice mail primit pe adresa Inspectoratului reprezintă "o informaţie care trebuie diseminată"? Până la urmă, şi un mail cu linkuri spre site-uri pornografice sau de videochat reprezintă o informaţie, nu-i aşa?, şi ar putea fi "diseminat" în şcoli.

În aceste condiţii, după ce toată lumea a făcut mişto de Galaţi şi de gălăţeni aproape o săptămână, decizia ministerului de a nu face practic nimic pică extrem de prost, pentru că imaginea unei instituţii foarte importante pentru viitorul unei naţiuni nu se retuşează cu o dezminţire de câteva rânduri. Multă vreme de-acum încolo, şefa Inspectoratului local va rămâne pentru publicul larg "numeroloaga de la Galaţi", iar acest lucru nu poate decât să ducă în derizoriu orice acţiune sau iniţiativă a instituţiei, oricât de valoroase ar fi acestea de-acum încolo. Şi totul din cauza unei "pile", care a mai făcut încă o dată praf mult-clamata meritocraţie, pe care guvernanţii o tot vehiculează în gol în spaţiul public de 30 de ani încoace.

Când plecaţi în concediu anul ăsta?

Vaccinul împotriva COVID-19 a ajuns în sfârşit şi la Galaţi, la mai bine de o săptămână de la debutul campaniei la nivel naţional. Nu, nu suntem în primele rânduri nici la acest capitol, dar deja ne-am obişnuit să fim trataţi ca un oraş de mâna a doua, deşi numărul de locuitori şi rata mare de infectare ne-ar fi dat dreptul să fim în pole-position. Până la urmă, însă, nu-i un capăt de ţară, bine că a ajuns şi că vom putea să revenim, treptat, la normal.

Întrebarea este cât de repede se va putea întâmpla acest lucru, în condiţiile în care, cu toată programarea, campania scârţâie serios încă de la început. Practic, în prima săptămână, au fost vaccinaţi doar circa 15.000 de români, ceea ce ridică serioase semne de întrebare asupra organizării. Comparativ, în Israel, o ţară de peste două ori mai mică decât România, au fost vaccinaţi în acelaşi interval în jur de un milion de oameni. Dacă vom menţine acest ritm de melc, am avea nevoie de vreo trei ani şi jumătate să imunizăm întreaga populaţie. Ceea ce, evident, este o absurditate, în condiţiile în care perioada de protecţie asigurată de vaccin este de numai câteva luni.

Putem spera totuşi că, odată demarată operaţiunea la scară largă, lucrurile se vor mişca mai rapid. Dar nu trebuie să uităm, însă, că aceste prime vaccinuri au fost făcute cadrelor sanitare, categorie de populaţie care este cea mai receptivă la ideea de vaccinare.

Ce se va întâmpla când se va ajunge la cei care nu cred în eficienţa vaccinului (şi sunt extraordinar de mulţi, aşa că trebuie derulată în paralel şi o campanie intensă de informare) sau care îşi vor găsi o altă treabă pe care o consideră mai importantă fix în ziua în care au fost programaţi?

Dacă adăugăm şi ingredientul principal, lipsa de organizare din sistemul românesc de sănătate (nu singulară, pentru că aproape peste tot unde conduce statul e haos), tare mi-e teamă că nu vom ajunge în timp util la nivelul de imunizare de 60-70%, considerat suficient pentru a stopa epidemia. Şi, probabil, va trebui s-o luăm de la capăt, cu speranţa că a doua oară vom fi învăţat din greşeli şi ne vom descurca mai bine.

Aşa că dacă vreţi să plecaţi în concediu anul ăsta, eu zic să vă programaţi mai spre sfârşitul verii sau prin toamnă, poate totuşi vom reuşi...

Gâlceava înţeleptului (electorat) cu lumea (politică)

În 2004, alegerile parlamentare au adus pentru ultima oară la urne mai mult de 50% din locuitorii cu drept de vot ai Galaţiului. La următoarele trei runde de alegeri, prezenţa s-a situat în jurul a 40%, iar anul acesta a coborât la 30%. La nivel naţional, procentajele diferă puţin, dar se încadrează în trendul descendent.

De ce s-a redus atât de drastic participarea electoratului la alegeri nu e uşor de explicat. Sunt, evident, o mulţime de factori care au influenţat, fiecare într-o anumită proporţie, apetenţa populaţiei pentru alegeri. Cel mai important este, însă, în opinia mea, decuplarea din ce în ce mai mare dintre electorat şi clasa politică. Dorinţele şi aşteptările populaţiei sunt din ce în ce mai departe de realizările oamenilor politici. A apărut în timp şi o sintagmă care caracterizează succint această distanţare, "Toate partidele, aceeaşi mizerie", "adoptată" de o mare parte a populaţiei, care a şi pus-o în practică, prin neprezentarea la vot.

Există şi un segment de electorat care îşi doreşte să voteze neapărat, indiferent dacă această dorinţă vine din conştiinţă civică sau e pur şi simplu reminiscenţa unor vremuri demult apuse, în care absenţa de la vot constituia infracţiune. Iar această categorie de persoane are mari probleme în a-şi alege preferatul, în condiţiile decuplării de care vorbeam. Şi atunci, votul acestor oameni ajunge cel mai adesea la o formaţiune politică nou înfiinţată, care nu este asimilată clasei politice existente.

Iar cea mai uşoară cale de a aduce împreună o masă mare de oameni este coarda naţionalistă, aflată în mare "suferinţă" în România după dispariţia lui Corneliu Vadim Tudor. Cam peste tot în Europa, 10-20% din populaţie este foarte sensibilă la mesaje de acest gen, aşa că nici România nu putea fi o excepţie. Aşa au obţinut procentaje semnificative PP-DD în 2012 (nu mai puţin de 14%!), PRU în 2016 (doar 3%) şi, acum, AUR - Alianţa pentru Unirea Românilor (9%).

Trebuie remarcat în context şi faptul că, în loc să-şi reformeze partidele, politicienii vechi au prins ideea din zbor (că la şmecherii le merge mintea brici) şi şi-au înfiinţat continuu formaţiuni "noi", gen PC, PMP, UNPR, ALDE, ProRomânia, toate taxate până la urmă de electorat, chiar dacă au reuşit să-i prostească pe oameni o rundă, două de alegeri.

Problema unui astfel de partid, constituit rapid şi extrem de eterogen, este că, alături de oameni de bună-credinţă, propulsează în parlament indivizi care mai de care mai "ciudaţi", care vor fi gata să dezerteze cu prima ocazie. Iar cea mai bună dovadă este că PP-DD a rezistat, după alegeri, mai puţin de trei ani. Să vedem cât va trăi AUR-ul…

Limita (in)competenţei

Orice om tinde să-şi atingă la un moment dat limita de competenţă, spune o zicală din mediul de afaceri. Cel mai probabil, fiecare dintre noi am întâlnit, de-a lungul vieţii, persoane care performau într-o anumită funcţie, în care au ajuns pe merit, prin promovări succesive, dar pentru care o ultimă promovare s-a constituit într-un eşec de proporţii al carierei. Practic, oricine poate ajunge la un moment dat într-o funcţie în care nu mai face faţă, deşi anterior, pe treapta imediat inferioară, era cel mai bun în meseria sa.

Am făcut această introducere în contextul numelor care se vehiculează pentru funcţia de premier al României, pentru că în situaţia de mai sus se pot încadra cel puţin doi dintre cei aflaţi în cărţi.

Primul pe listă este Nicolae Ciucă, singurul general român, din cei peste 1.500 pe care îi avem, care şi-a câştigat gradele pe câmpul de luptă, nu jucând tenis, vâslind în diverse tipuri de bărci sau distribuind izmene prin cazarmă. Bătălia de Nasiriyah (Irak) din 2004 este singura în care trupele române, conduse de locotenent-colonelul (pe atunci) Ciucă, au fost angrenate, după cel de-Al Doilea Război Mondial. Ei bine, această luptă l-a propulsat pe Ciucă spre gradul de general şi apoi spre funcţia de şef al Statului Major General al armatei, pe care a îndeplinit-o cu succes. În acest an, Nicolae Ciucă a devenit ministru al Apărării, misiune iarăşi dusă la capăt fără probleme. Acum, generalul în rezervă este premier interimar şi, de ce nu?, un posibil candidat la preşedinţia României în 2024.

Cel de-al doilea nume este Florin Cîţu, propunerea oficială de premier, după constituirea noului parlament ales. Absolvent şi doctor la universităţi din SUA, Cîţu a lucrat la bănci importante din lume, precum Banca Europeană pentru Investiţii, ING sau Banca Centrală a Noii Zeelande, înainte de a intra în politică. A preluat Ministerul Finanţelor în noiembrie 2019 şi se poate spune că a performat, reuşind să menţină România pe linia de plutire, în condiţiile în care toate economiile lumii au fost extrem de afectate de pandemia de coronavirus. În această toamnă, toate cele trei mari agenţii internaţionale de rating au confirmat reuşitele lui Cîţu şi au menţinut România în categoria ţărilor în care se poate investi.

Fără dubii, Ciucă şi Cîţu şi-au făcut treaba foarte bine în posturile pe care le-au ocupat până acum. Mi-e teamă însă că, în cazul unor noi promovări, care-i scoate pe fiecare dintre ei de pe traseul profesional urmat până acum, îşi vor atinge limitele (in)competenţei…

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie...

Mai avem doar câteva zile până la alegerile parlamentare şi România pare mai dezbinată ca niciodată. Nu se mai ceartă doar stânga cu dreapta, ci au ajuns să se înjure ca la uşa cortului chiar partizanii aceloraşi curente politice. Dreapta acuză dreapta, stânga blamează stânga, iar ce iese pe gura politicienilor cu aceste ocazii e greu de reprodus pe hârtie. Ar roşi, sărmana!
Avem nenumărate strategii, pe educaţie, pe sănătate, pe infrastructură, dar cele mai multe au rămas prin sertare sau se aplică din doi în trei, doar ca să scoată ochii poporului votant, în campaniile electorale.
Pandemia a adus în prim-plan o mulţime de probleme, care altfel ar fi rămas rezolvate pe vorbe sau în discursuri politicianiste. Copiii români n-au cum să participe la şcoala online nici după luni bune de promisiuni că totul e sub control, spitalele n-au nici acum aparatura strict necesară, deşi mai marii comunităţilor ne spun în fiecare zi cum se zbat ei pentru binele oamenilor, drumurile sunt departe şi faţă de promisiunile din campaniile de acum 10-15 ani.
La alegerile de duminică, mai toate sondajele anticipează o prezenţă la vot de sub 40 la sută, din care cel puţin jumătate sunt alegători care încă n-au aflat că votul este opţional şi ajung la urne convinşi că altfel încalcă legea.
Şi, totuşi, scăderea asta a participării la vot de la o rundă de alegeri la alta nu pare să-i facă pe politicienii români să înţeleagă că greşesc. Că nu pentru ei, familiile lor şi cercul lor de prieteni se desfăşoară alegeri într-o ţară civilizată, nu pentru a se îmbogăţi cei câţiva care ajung la putere trebuie să voteze românii, ci pentru a le fi mai bine tuturor.
Numărul celor care mai cred în politicieni se împuţinează în România de la an la an, dar celor cocoţaţi în vârful ierahiei nu le (mai) pasă, ei îşi fac în continuare afacerile murdare şi jocurile de culise, cu riscul de a ajunge la un moment dat să se voteze doar ei între ei.
Să fie clar, democraţie fără politică nu se poate, ştim asta de 2.000 de ani, dar deturnarea alegerilor în folosul câtorva sus-puşi nu se cheamă nici politică, nici democraţie. De-aia cred că vom avea şansa de a renaşte doar când politicienii vor lăsa deoparte minciunile şi dezinformările şi vor impune pe agenda publică teme care chiar să-i intereseze pe români şi care să-i determine să iasă din case pentru a-i alege pe cei mai buni dintre ei. Dar nu pe cei mai buni de gură!
"La trecutu-ţi mare, mare viitor!", spunea Poetul, acum un veac şi jumătate, aşa că, în zi aniversară, "ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie" este să ajungi cât mai repede la momentul în care 80 la sută din populaţia cu drept de vot se va prezenta cu drag la urne. Şi va avea ce să aleagă!

Atac la impostura care ucide ţara

Circulă de câteva zile pe internet o petiţie semnată de mai multe personalităţi importante ale României, printre care Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu sau Vladimir Tismăneanu, dar şi de mulţi alţi intelectuali, din diverse categorii profesionale (profesori, medici, scriitori, actori, judecători), fiecare foarte cunoscut în domeniul său de activitate. Pe toţi aceştia îi mână în luptă un deziderat nobil, acela de a elimina din structurile administrative ale statului sumedenia de impostori care au ajuns să sufoce orice urmă de meritocraţie. Ţinta semnatarilor petiţiei o reprezintă "mistificatorii care și-au inventat biografii mincinoase pentru a primi funcții și demnități, oamenii lipsiți de competențe reale, care și-au falsificat actele de studii pentru a simula abilități pe care nu le-au avut niciodată, care fac trafic de influență și corup societatea în care trăim". Se cer, printre altele, publicarea diplomelor acordate la nivel naţional din 1990 încoace, CV-uri publice pentru toţi angajaţii statului şi eliminarea sporului de doctorat, care a generat o inflaţie de titluri academice goale de conţinut.

Scrisoarea este adresată viitorilor senatori şi deputaţi, care vor forma Parlamentul României după alegerile din 6 decembrie, cărora li se solicită să promoveze legi care să elimine din instituţiile de stat "impostura care ne ucide ţara". De aici încolo apar problemele, pentru că listele partidelor sunt deja făcute, iar pe ele se regăsesc, în poziţii eligibile, o mulţime de politicieni care se încadrează perfect în tiparul descris de semnatarii petiţiei. Poate în viitorul Parlament vor ajunge mai puţini impostori decât în actuala legislatură, dar numărul lor va fi cu siguranţă unul foarte important. Acest lucru se poate contabiliza uşor, parcurgând listele propuse de principalele formaţiuni politice, de pe care nu lipsesc o mulţime de nume deja "celebre" pentru incompetenţă şi/sau corupţie.

În aceste condiţii, speranţa că viitorul legislativ va reuşi să promoveze acte normative prin care să fie înlăturaţi din funcţii toţi cei care nu merită să-i reprezinte pe români mi se pare deşartă. Cum ar putea parlamentarii respectivi să legifereze ceva fix împotriva lor şi a celor de aceeaşi teapă? Cine se-asemănă se-adună (şi se apără reciproc), nu-i aşa?

Cum să ascunzi COVID-ul sub preş

 Cifrele COVID-19 raportate în weekend de autorităţile gălăţene sunt extrem de îngrijorătoare. Concret, am avut în ultimele trei zile ale săptămânii trecute, aproape 300 de noi cazuri de îmbolnăvire. Iar datele de duminică sunt de-a dreptul bulversante: 137 de confirmări, din numai 185 de teste, adică o rată de pozitivare de aproape 75 la sută.

Şi, totuşi, în ierarhia naţională stăm bine, ba chiar foarte bine, situându-ne undeva spre locul 30. Abia am atins o incidenţă de 1,50 la mie, în condiţiile în care o mulţime de judeţe au peste 3 la mie, iar Sălajul, spre exemplu, a trecut de 5 la mie. Oraşele sălăjene au rate între 8 şi 10 la mie, în timp ce municipiul Galaţi abia se învârte în jurul valorii de 2 la mie.
Explicaţia e foarte, foarte simplă. În timp ce judeţele care au cifre mari au ajuns să facă zilnic mii de teste, Galaţiul a rămas la sub 500 pe zi. Dacă în Bucureşti s-au raportat sâmbătă peste 12.000 de teste, iar în Cluj şi Timiş s-au făcut în jur de 3.000, Galaţiul s-a oprit la 386, iar duminică, aşa cum spuneam, a raportat doar 185.
Situaţia a fost remarcată şi de Prefectura Cluj, care a explicat că are multe cazuri, dar o rată de pozitivare de 14 la sută, în timp ce alte judeţe înregistrează mult mai puţine cazuri, însă rate de pozitivare foarte mari, fiind dat exemplu Maramureşul, cu de trei ori mai puţine infectări, dar rată de pozitivare de 47 la sută. Iar aceste judeţe care fac teste puţine sunt aproape toate în zona "verde", a celor "fără mască" şi cu restricţii minime.
În această categorie se află şi Galaţiul de o bună bucată de vreme, iar acel 75 la sută de duminică reprezintă probabil un record naţional. Se pare însă că autorităţile locale şi-au învăţat bine lecţia după valul din primăvară, când eram în topul naţional, pentru că făceam mai multe teste decât alţii, iar acum au ales calea uşoară, care nu mai generează atâtea bătăi de cap. Dacă până prin luna mai era o adevărată întrecere la Galaţi cine să cumpere aparate de testare, de vreo şase luni încoace nu s-a mai făcut nicio achiziţie şi am rămas cam la aceeaşi capacitate, care nici aia nu e folosită la maximum.
În rest, la Galaţi e bine, nouă ne place să ne considerăm cetăţeni responsabili, deşi nu respectăm aproape nicio regulă, iar autorităţile se cred competente dacă ascund COVID-ul sub preş...