Ignoranţa umbreşte speranţa

Gafele şi bâlbele autorităţilor în gestionarea pandemiei de COVID-19 (instituirea de restricţii absurde, măsuri inutile sau decizii care se bat cap în cap) sunt deja folclor, fiind cunoscute de toată lumea. Dincolo de asta, însă, mai există o problemă. Mare, foarte mare. Şi cu o componentă locală extrem de importantă.

Concret, numărul cazurilor noi de infectare este în creştere puternică la Galaţi, ultimele zile consemnând rate de infectare mult peste media pe ţară. Astfel, pe 25 martie, Galaţiul a avut o rată de infectare de 44%, faţă de o medie naţională de 16%. Pe 26 martie, Galaţiul a avut 39%, iar în România s-a înregistrat 15%. Iar exemplele, care pot continua, demonstrează fără dubii că gălăţenii se duc la spital doar când sunt foarte bolnavi şi nu se mai pot trata acasă.

În acelaşi timp, înscrierile pe platforma de vaccinare par să stagneze la Galaţi în ultimele zile, undeva în jurul a 19.000 de oameni, deşi în multe alte judeţe se înregistrează creşteri importante, fiind peste 150.000 de doritori de vaccinare în Bucureşti, peste 60.000 în Cluj şi peste 30.000 în Prahova şi Ilfov. Se pare că nici de faptul că vaccinul e benefic nu ne dăm seama.

Dacă facem un calcul sumar, adunând 35.000 de gălăţeni deja vaccinaţi cu 19.000 de amatori şi cu 23.000 de imunizaţi prin boală, ajungem la doar 77.000 de persoane, ceea ce înseamnă extrem de puţin în condiţiile unei populaţii (reale) a judeţului de 500.000 de locuitori (oficial, avem chiar peste 600.000). Rezultă, practic, o rată de imunizare de numai 15%, în timp ce specialiştii estimează obţinerea imunităţii naturale abia spre 60-70%. Suntem, aşadar, foarte, foarte departe.

Pe de altă parte, vindecătorii miraculoşi câştigă din ce în ce mai mult teren. O doctoriţă din Oradea a devenit celebră după ce a declarat că a vindecat 1.000 de oameni prin telefon, însă nici măcar tatăl său nu-i ascultă sfaturile. Deşi femeia a uitat să spună că o astfel de "consultaţie" costă 70 de lei, o mulţime de creduli sunt dispuşi să plătească pentru a primi o reţetă ce le poate aduce agravarea situaţiei şi chiar moartea. Un alt individ, întâlnit personal, cu "Dr." scris mare pe cartea de vizită, susţine că vindecă boala cu ciuperci şi principii feng-shui, contra "modicei" sume de 3.000 de euro. În tot acest timp, medicii adevăraţi se chinuie prin spitale să-i convingă pe bolnavi să urmeze tratamentele prescrise, iar prezentarea la camerele de urgenţă a început să se facă în ultimul moment, când stadiul grav al bolii o face dificil de tratat.

Mi-am exprimat speranţa, într-un editiorial precedent, că ne aflăm în faza începutului sfârşitului pandemiei şi continui să cred asta, însă, cu atâta ignoranţă în jur, finalul s-ar putea să fie totuşi mult mai departe decât ne-am dori.

Începutul sfârşitului

Programarea pentru vaccinare împotriva noului coronavirus a populaţiei generale a început luni şi, tehnic vorbind, reprezintă începutul sfârşitului acestei pandemii, care ne-a schimbat drastic viaţa în ultimul an de zile. Chiar dacă, potrivit specialiştilor, am intrat în cel de-al treilea val, iar numărul infectărilor este în creştere, nu se vor mai atinge, cel mai probabil, valorile din toamnă. Iar pe măsură ce vaccinarea va începe să-şi facă efectul, avem şanse mari ca Sars-Cov-2 să dispară din prim-planul cotidian, chiar dacă îmbolnăviri şi decese vor mai fi.

Deja, acest al treilea val pare să fie diferit de celelalte două, cel puţin la Galaţi, unde numărul infectărilor din municipiul de reşedinţă, chiar dacă în creştere uşoară, nu mai pune presiune pe spitale ca în toamnă, când toate paturile erau ocupate, iar secţiile de Terapie Intensivă erau pline. Este un semn că îmbolnăvirile de până acum şi vaccinările deja efectuate, cele mai multe în rândul populaţiei urbane, au început să-şi facă deja efectul, iar până la atingerea imunităţii “de turmă”, care presupune anticorpi pentru 60-70 la sută din populaţie, nu mai este foarte mult.

Se observă, în schimb, o creştere a incidenţei în multe localităţi rurale din apropierea municipiului, care au fost relativ ferite până acum, însă rata scăzută de vaccinare (singurele centre din judeţul Galaţi unde sunt locuri libere sunt cele din comune) îşi face simţite efectele. Astfel, la Tuluceşti şi Scânteieşti, incidenţa este de peste 3 la mia de locuitori, iar la Vânători, Şendreni şi Smârdan trece de 1,5 la mie.

Va mai urma, cel mai probabil, un “val 4”, de dimensiuni ceva mai reduse, care va afecta în primăvară-vară şi localităţile mai îndepărtate de municipiul de reşedinţă. Dar, una peste alta, suntem pe drumul cel bun, iar covidul îşi va da probabil obştescul sfârşit pe la începutul toamnei, când pandemia se va reduce la nivelul unei gripe sezoniere, cu îmbolnăvirile şi decesele aferente, care nu vor dispărea cu totul, dar nu vor mai fi de natură să afecteze atât de grav întregul sistem sanitar.

Iar în condiţiile în care un tratament universal valabil nu s-a descoperit încă, toate soluţiile propuse până acum fiind doar paliative, singura opţiune rezonabilă pentru a scăpa de noul coronavirus anul acesta rămâne vaccinarea, cu tot cu efectele sale secundare asupra unui număr foarte redus de persoane.

Proiecte, nu demagogie

Discuţiile şi, mai ales, bălăcărelile pe marginea bugetului de stat au durat aproape o săptămână. Şi asta la modul oficial, în comisiile şi în plenul parlamentului, pentru că în declaraţiile politice ele ţin agenda publică de câteva luni bune.

Puterea pretinde că a alcătuit un buget responsabil, care să nu arunce ţara în haos în aceste vremuri de pandemie, Opoziţia o ţine pe-a ei, cu zeci de investiţii care trebuie finanţate obligatoriu şi nu sunt, dar astea sunt jocurile politice dintotdeauna, nu s-a inventat apa caldă odată cu guvernul condus de Florin Cîţu.

La nivel local, situaţia este asemănătoare. Pesediştii gălăţeni acuză că nu sunt prinse în buget finanţări importante pentru oraş şi judeţ, precum aeroportul sau drumul expres spre Drajna, plus o serie de alte investiţii mai mici, posibile şi prin alocări locale sau accesări de fonduri europene. Nu se suflă nici măcar o vorbă despre faptul că aeroportul, de exemplu, a fost promis de guvernele PSD, dar nu s-a alocat nimic pentru el, deşi a existat chiar o promisiune de finalizare, care susţinea că va fi funcţional la finele anului trecut. Pe principiul demagogic "dacă noi nu l-am vrut, voi să-l vreţi!", nu-i aşa?

La modul serios, în bugetul naţional al acestui an chiar se regăseşte Galaţiul, ceea ce nu s-a întâmplat de foarte multă vreme. Să ne aducem aminte de finanţările cu ţârâita care s-au dat pentru finalizarea liniei ferate Galaţi - Tecuci - Doaga, care nu este gata nici acum, după mai bine de 30 de ani de când se tot modernizează. Aşa că faptul că în 2021 se află în buget drumul expres Galaţi - Brăila, Centura mare (Varianta ocolitoare) a Galaţiului, plus podul peste Dunăre de la Brăila (care va deservi în acceaşi măsură şi Galaţiul) mi se pare o realizare deosebită. Şi este vorba despre sume în euro cu multe zerouri în coadă, nu de firimituri.

Dacă până la urmă aceşti bani vor şi ajunge efectiv pe şantiere rămâne de văzut, pentru că au fost destule cazuri în care finanţările au rămas pe hârtie, mai ales în guvernările celor care acum ţipă ca din gură de şarpe despre necesitatea investiţiilor în infrastructură. Dar, cel puţin, legiferarea unor finanţări extrem de importante pentru zona Galaţi este un mare pas înainte faţă de anii anteriori. Şi, poate, în anii ce vin, vom avea parte de alocări bugetare măcar la nivelul lui 2021. Cu proiecte realiste, că avem destule nevoi, nu cu demagogie politicianistă.

Joaca de-a eliminarea pensiilor speciale

Senatorii şi deputaţii au votat, miercuri, în unanimitate, în favoarea eliminării pensiilor speciale ale parlamentarilor. Din cele trei proiecte de lege depuse în acest sens, a fost ales cel al PSD, care a fost completat cu amendamente de la PNL şi USR, însă toate cele trei partide se laudă de parcă ar fi descoperit nemurirea.

Tema eliminării pensiilor speciale a fost una de mare impact în ultimele campanii electorale, iar marea majoritate a alegătorilor s-au exprimat în repetate rânduri pentru anularea tuturor tipurilor de pensii care nu respectă principiul contributivităţii, mai ales că sumele exorbitante la care au ajuns unele dintre acestea sfidează bunul simţ.

Cum (aproape) întreaga clasă politică este de acord, pensiile speciale ar trebui să devină istorie în scurtă vreme. Numai că proverbul cu socoteala de-acasă care nu se potriveşte cu cea din târg se aplică perfect în acest caz, iar politicienii nu reuşesc să elaboreze o lege care să ducă la eliminarea tuturor pensiilor speciale. Ba fiecare partid mai scoate din listă câte o categorie de beneficiari, ba Curtea Constituţională găseşte actelor normative diverse noduri în papură, cert este că o lege universal valabilă a rămas încă la stadiul de deziderat.

Prin votul de miercuri se încearcă o nouă abordare, pe bucăţi, a problemei, acest prim pas vizându-i pe parlamentari, care nu reprezintă însă decât 1,5 la sută din totalul celor ce încasează bani fără să fi contribuit la fondurile de pensii. Şi în cazul celorlate categorii de beneficiari - magistraţii şi militarii, în primul rând, care au cea mai mari pondere, ca număr şi sume încasate - s-a încercat câte ceva în ultimul an, dar actele normative respective nu au trecut de Curtea Constituţională.

Se pare că situaţia se va repeta şi în cazul de faţă, pentru că un articol din noua lege este din start condamnat la neconstituţionalitate, un semnal de alarmă în acest sens trăgându-l chiar premierul Cîţu, care a exprimat o părere opusă celei a conducerii PNL. Acest punct de vedere a dus la speculaţii asupra faptul că, de fapt, conducerile partidelor nu doresc eliminarea pensiilor speciale (de care o mulţime de oameni politici şi apropiaţi ai acestora beneficiază sau vor beneficia), iar toate acţiunile pe care le fac în acest sens sunt doar exerciţii de imagine, care să dea bine în faţa electoratului. Cum şapte din cele opt tipuri de pensii aflate acum în plată au mai fost anulate o dată, e clar că se poate. Rămâne doar să se vrea, însă ceea ce se întâmplă în momentul de faţă pare doar o simplă amagire a alegătorilor.

”Nu ne vindem ţara”, varianta de pandemie

Imediat ce guvernul a modificat legea care interzice vânzarea de acţiuni la firmele de stat în următorii doi ani (o "dedicaţie" a fostei majorităţi parlamentare pentru viitorul executiv, votată anul trecut), au început să fie fluturate din nou lozinci gen "Nu ne vindem ţara", ca acum 30 de ani. Chiar dacă guvernanţii au explicat că vizează vânzarea pe bursă a unor pachete mici de acţiuni, cu scopul de a finanţa activitatea respectivelor firme, opozanţii îşi fâlfâie în continuare discursul naţionalist, fără să aibă niciun fel de dovadă că se intenţionază vânzarea integrală a unor "perle ale coroanei", precum Hidroelectrica, Romgaz, CEC, Nuclearelectrica sau Tarom.

Iar spiritele s-au încins repede, pentru că lumea a uitat vânzările făcute de actualii acuzatori, printre care, alături de Petrom şi multe rafinării, se află şi Combinatul Siderurgic de la Galaţi. Bineînţeles, fiecare privatizare în parte a avut specificul ei. În cazul Galaţiului, vânzarea era chiar necesară, pentru că drumul pe care apucase Sidexul, supt intensiv de căpuşele autohtone transpartinice, era unul falimentar, care ar fi adus în pragul colapsului un oraş întreg. Sigur, rămân de discutat preţul, clauzele secrete şi multe altele, dar privatizarea în sine poate fi privită ca o soluţie socială.

Revenind la vânzarea unor acţiuni la bursă, această soluţie este chiar una modernă, utilizată de toate marile economii ale lumii. Incluiv gigantul saudit Aramco a scos recent acţiuni pe bursă, mai mult ca să se fălească, pentru că nu cred că avea nevoie de bani.

Evident, rămâne de văzut dacă banii rezultaţi vor ajunge în capitalizarea companiilor şi nu vor fi destinaţi acoperirii unor cheltuieli bugetare (au fost cazuri recente, realizate chiar de actualii acuzatori, când profiturile firmelor strategice au fost "confiscate" pentru a finanţa cheltuieli artificiale, gen pensii speciale), situaţie în care vânzarea nu va avea efecte benefice.

Dincolo de disputele politicianiste, rămâne de neînţeles furia populară împotriva vânzării acestor pachete minoritare de acţiuni. În perioada lui Nicu Văcăroiu era cumva logică, pentru că abia ieşisem dintr-un comunism care proslăvea averea poporului, nu aveam bursă, nu cunoşteam mecanismele economiei de piaţă, eram, practic, vorba lui Brâncuşi, săraci şi proşti. Acum, însă, 30 de ani mai târziu, când avem la îndemână toate instrumentele care ne lipseau atunci, dacă mergi pe aceeaşi linie nu faci decât să confirmi continuarea spuselor geniului din Hobiţa: suntem şi mai săraci, şi mai proşti.

Salvarea euroscepticilor nu vine de la Răsărit

Mai bine de o treime dintre români sunt eurosceptici. Unora dintre ei apartenenţa la Uniunea Europeană (UE) le pute atât de tare încât mai că s-ar face fraţi cu Putin sau cu chinezii, ca să nu mai fie "asupriţi" de Bruxelles. E drept că în multe alte ţări procentajul euroscepticilor este mai mare, însă cei mai mulţi dintre europeni n-au trecut prin comunism şi nu cunosc "binefacerile" acestuia decât de la televizor.
Partea absurdă a situaţiei este că toţi aceşti eurosceptici profită din plin de avantajele oferite de UE, de la libertea de circulaţie, care le permite să viziteze aproape toată lumea fără vize, la posibilitatea de a munci fără restricţii oriunde pe continent. Când vine însă vorba despre obligaţiile care decurg din calitatea României de membru al Uniunii încep să strâmbe din nas şi par să prefere totalitarismul de la Răsărit.
Mai nou, subiectul vaccinării împotriva COVID-19 este cel mai elocvent exemplu în acest sens. Cu lozinci anti-UE în frunte, euroscepticii români s-au înscris frumos la coada pentru vaccinare. Cu toţii uită că însăşi posibilitatea de a se vaccina vine chiar din apartenenţa la Uniune, care a investit masiv în cercetare şi a cumpărat în avans doze pentru toţi locuitorii spaţiului european. România, de exemplu, va primi vaccin pentru imunizarea a peste 10,7 milioane de persoane, iar alte câteva contracte sunt deja antamate şi vor asigura necesarul pentru toată lumea.
Dacă ne uităm în jur, la ţările vecine care nu sunt membre ale UE, putem vedea uşor cât de dezastruoasă este situaţia. Ucraina va primi, cu chiu, cu vai, un milion de doze pentru o populaţie de 40 de milioane de locuitori, Republica Moldova va putea să-şi vaccineze populaţia doar cu câteva sute de mii de vaccinuri pe care i le va trimite România, Serbia va încerca, în disperare de cauză, un vaccin chinezesc, neomologat deocamdată în Europa. Turcia a apelat tot la China, dar va primi o cantitate suficientă pentru doar 10 la sută din populaţie.
Iar lista poate continua, pentru că ţările şi mai sărace ale lumii doar visează la un antidot împotriva pandemiei, altul decât pelinul sau diverse ierburi de leac. Există, e drept, promisiuni ale ONU că vaccinul va ajunge la toată lumea, cândva. Dar până atunci, timpul înseamnă nu numai bani, ci şi vieţi, iar asta se traduce în alte zeci sau sute de mii de morţi, pe lângă cele două milioane de persoane care au pierdut deja lupta cu noul coronavirus.
Şi totuşi, o treime dintre români sunt eurosceptici…

Când pila bate meritocraţia

Scandalul creat în jurul cursurilor de numerologie promovate în rândul profesorilor de Inspectoratul Şcolar Galaţi pare să se fi aplanat printr-o clasică batistă pusă pe ţambal. Concret, Inspectoratul a venit, la o săptămână după adresa iniţială, cu o dezminţire de patru rânduri, în care scrie că "în urma analizei conţinuturilor proietului (sic), le apreciem ca fiind irelevante în raport cu priorităţile de politică educaţională pe care le promovăm. În consecinţă, ne delimităm de proiectul menţionat şi revocăm adresa".

După ce toată ţara a putut vedea, în conferinţă de presă, că, de fapt, şefii instituţiei gălăţene erau "trup şi suflet" pentru promovarea numerologiei, această nouă adresă este, cel mai probabil, consecinţa vizitei la Galaţi a corpului de control al ministerului, care n-a avut însă curajul să ia o decizie mai dură (şi extrem de logică, după ceea ce s-a întâmplat). A contat în acest caz, mai mult ca sigur, "pila" pe care şefa Inspectoratului gălăţean o are în mediul politic local, care de altfel a şi determinat desemnarea unei învăţătoare de la ţară (profesor pentru învăţământul primar, pe stil nou şi pompos) la conducerea unei instituţii care coordonează mii de profesori, mulţi cu CV-uri de top, care ar merita cu prisosinţă să modeleze destinele celor 70.000 de elevi din judeţ.

Decizia de a menţine status-quo-ul la şefia Inspectoratului va afecta, însă, serios, credibilitatea instituţiei, mai ales în condiţiile în care marea majoritate a profesorilor s-au delimitat din start de aberaţia promovării numerologiei. Cum să mai aibă aceştia încredere într-o conducere pentru care orice mail primit pe adresa Inspectoratului reprezintă "o informaţie care trebuie diseminată"? Până la urmă, şi un mail cu linkuri spre site-uri pornografice sau de videochat reprezintă o informaţie, nu-i aşa?, şi ar putea fi "diseminat" în şcoli.

În aceste condiţii, după ce toată lumea a făcut mişto de Galaţi şi de gălăţeni aproape o săptămână, decizia ministerului de a nu face practic nimic pică extrem de prost, pentru că imaginea unei instituţii foarte importante pentru viitorul unei naţiuni nu se retuşează cu o dezminţire de câteva rânduri. Multă vreme de-acum încolo, şefa Inspectoratului local va rămâne pentru publicul larg "numeroloaga de la Galaţi", iar acest lucru nu poate decât să ducă în derizoriu orice acţiune sau iniţiativă a instituţiei, oricât de valoroase ar fi acestea de-acum încolo. Şi totul din cauza unei "pile", care a mai făcut încă o dată praf mult-clamata meritocraţie, pe care guvernanţii o tot vehiculează în gol în spaţiul public de 30 de ani încoace.