Cât de nesimţite sunt pensiile "nesimţite"

Pensionarea celui propus pentru funcţia de Avocat al Poporului la 49 de ani a readus în discuţie pensiile "nesimţite" şi legitimitatea lor. Trebuie spus, în context, că recordul în materie, cel puţin la nivel de "popularitate", este deţinut de Irina Alexe, ajunsă general la 35 de ani şi pensionară la 42 de ani, "recuperată" acum ca secretar de stat în Ministerul de Interne.

Acum câteva luni, s-a votat în Parlament propunerea de a se impozita pensiile de peste 7.000 de lei cu 85%. Curtea Constituţională a respins, însă, legea, pe motiv de dublă impozitare, deoarece pensiile de peste 2.000 de lei sunt deja impozitate în momentul de faţă cu 10%. Problema acestei propuneri nu este însă numai dubla impozitare, ci mai ales modul "comunist" de a-i impozita pe toţi cei care câştigă mult, indiferent dacă aceste venituri sunt sau nu obţinute prin muncă. Pentru că, da, există şi pensii "nesimţite" meritate.

Şi am să dau doar două exemple, din care se poate vedea cât de nedreaptă este o astfel de impozitare la grămadă. M-am întâlnit recent cu un magistrat gălăţean, care mi-a spus că vrea să iasă la pensie anul viitor, când împlineşte... 70 de ani. Este la mintea cocoşului că un om cu o carieră de aproape 50 de ani într-un sistem foarte bine plătit va avea cu siguranţă o pensie "nesimţită", obţinută însă după o viaţă de muncă, nu prin pensionare la 42 sau 49 de ani.

Un al doilea caz este cel al unei rude îndepărtate, fost aviator, care are o pensie "nesimţită", de vreo 12.000 de lei. Omul este pensionar dinainte de '89 şi n-a beneficiat de niciun fel de legi "speciale", iar pensia i s-a calculat pe baza contribuţiilor plătite. În anii dinainte de Revoluţie, când salariul mediu era de vreo 3.000 de lei, aviatorul în discuţie încasa 12-15.000 de lei pe lună şi, evident, plătea taxe la acest nivel. Drept urmare, la contribuţii de cinci ori mai mari decât media, este normal ca şi pensia să fie de cinci ori mai mare. Cu toate acestea, în accepţiunea populară, omul este încadrat la "nesimţiţi" şi supus oprobriului public.

În tot acest timp, decidenţii se scărpină cu mâna stângă în urechea dreaptă, deşi rezolvarea este banală. Calcularea pensiei după cuantumul contribuţiilor virate de-a lungul timpului (sau care ar fi trebuit virate, pentru că există categorii care n-au plătit, dar nu din vina lor), fără să mai existe niciun fel de excepţie, este relativ uşor de făcut şi ar elimina toate pensiile "nesimţite" de care ne tot plângem. Soluţie există, voinţa politică este însă cea care lipseşte...

Ce minte, domnule, ce minte!

Circulă de ceva vreme în lumea politică un banc. Un candidat vine acasă şi-i spune nevestei că toată lumea se minunează de inteligenţa lui. Cum adică?, întreabă femeia. Păi, de fiecare dată când spun ceva, zice politicianul, toţi alegătorii exclamă: Ce minte, domnule, ce minte!
Poanta m-a dus cu gândul la discuţiile despre Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), prin care România va beneficia de fonduri nerambursabile şi împrumuturi de aproape 30 miliarde de euro din partea Uniunii Europene. Imediat după depunere, dezbaterile s-au mutat spre zona locală. Cine va beneficia de aceşti bani, de ce nouă nu ni se dă şi alţii iau prea mult, ce se va construi, de ce se fac astea şi nu altele, etc.
În zona noastră, preşedinţii consiliilor judeţene Galaţi şi Brăila au trimis chiar o scrisoare deschisă către guvern, în care s-au plâns că investiţiile sunt direcţionate către Ardeal, iar regiunea Dunării de Jos a fost uitată încă o dată. În teorie, cei doi politicieni au dreptate, pentru că atâta timp cât şi banii din PNRR ne vor ocoli, decalajul economic faţă de vestul ţării, şi-aşa foarte mare, se va adânci. La rândul său, Primăria Galaţi a anunţat că a depus zeci de proiecte pentru a fi finanţate din fondurile PNRR, printre care construcţia unui spital municipal şi consolidarea falezei, dar niciunul dintre ele nu a fost acceptat. De-aici până la acuzaţiile politicianiste că nu ni s-au dat bani pentru că Galaţiul are altă culoare politică decât coaliţia aflată la guvernare n-a mai fost decât un pas.
Câteva zile mai târziu, a urmat replica guvernanţilor, care au susţinut că proiectele depuse de autorităţile gălăţene nu erau de fapt decât nişte idei puse pe hârtie, nu proiecte finanţabile în sine, astfel că era normal să nu fie băgate în seamă.
Este posibil ca toţi să aibă parţial dreptate, însă politicienii din cele două tabere au uitat un lucru fundamental. Toate aceste proiecte de dezvoltare locală trebuiau susţinute şi promovate de ambele părţi, ceea ce ar fi însemnat ca puterea şi opoziţia să colaboreze, pentru că la mijloc se află interesul cetăţenilor Galaţiului, adică fix ceea ce s-au angajat să servească în campaniile electorale. Politicienii noştri n-au reuşit, însă, să-şi promoveze decât ceea ce-i caracterizează - orgoliile proprii, cu unicul scop de a mai câştiga câţiva admiratori, în niciun caz de a-i ajuta în vreun fel pe alegători. Şi, în faţa electoratului, spun adevăruri parţiale, dezinformează şi dau în continuare vina unii pe alţii, aşa cum fac de 30 de ani. Pentru că e mai simplu să îmbrobodeşti lumea şi să pasezi motanul decât să pui osul la treabă!

Politicienii români şi pensionarea model Bismarck

Au revenit în spaţiul public discuţiile despre majorarea vârstei de pensionare. Şi chiar dacă Ministerul Muncii a comunicat că nu există dezbateri pe această temă, respectiva declaraţie nu a convins pe nimeni. Este evident că problema va fi pusă la un moment dat (nu foarte îndepărtat) pe tapet, pentru că sistemul de pensii este nesustenabil cam peste tot în lume şi trebuie cumva ajustat.
Sintagma preferată a politicienilor români este mai nou "corelarea vârstei de pensionare cu speranţa de viaţă", o formulare ambiguă, care poate însemna creşterea efectivă a vârstei de pensionare de la 65 la 67 de ani, majorarea stagiului complet de cotizare de la 35 la 40 de ani sau ridicarea stagiului minim de cotizare de la 15 la 20 de ani, plus eliminarea pensionării anticipate. În condiţiile în care banii de pensii pun presiune din ce în ce mai mare pe bugetul de stat, de unde se alimentează consistent, cel puţin una din variantele de mai sus va deveni până la urmă lege. Iar iminenta pensionare a numeroasei generaţii a "decreţeilor" va grăbi probabil luarea unei decizii.
Chiar dacă în 12 ţări europene pensionarea se face deja la 66-67 de ani, speranţa de viaţă la noi (75 de ani; chiar 72 de ani, în cazul bărbaţilor) este mult sub media continentală, iar ideea de a beneficia de pensie doar 5-6-7 ani după o viaţă de muncă este greu digerabilă. Politicienii români sunt însă capabili să bată chiar şi cinismul lui Otto von Bismarck, care atunci când a introdus sistemul de pensii, cu peste 130 de ani în urmă, a stabilit o vârstă de pensionare mult mai mare decât speranţa de viaţă a vremii.
O altă problemă particulară a României este că vârsta de pensionare nu este 65 de ani decât pentru fraieri, pentru că vârsta medie de pensionare este de fapt 56 de ani, datorită numeroaselor facilităţi acordate multor categorii sociale. Sunt şi profesii în care nu se poate lucra până la 65 de ani, dar marea majoritate a beneficiarilor de reduceri nu se află în această situaţie, ci doar profită de mărinimia unor politicieni aflaţi permanent în campanie electorală.
Rezolvarea naturală a problemei deficitului înregistrat de fondul de pensii ar fi o banală revenire la vârsta standard de pensionare de 65 de ani a tuturor categoriilor de privilegiaţi, care ar duce automat la creşterea vârstei medii de pensionare cu 7-8 ani şi la majorarea numărului de cotizanţi cu vreo 20-30%. Numai că varianta asta costă foarte multe puncte electorale şi nimeni nu va avea curajul să o pună în practică. E mai simplu să-i păcăleşti pe fraieri cu, să zicem, 25 de ani de stagiu minim, în aşa fel încât să-i excluzi de la pensie pe toţi cei care au lucrat ceva ani pe-afară fără contract. Sau să elaborezi o variantă cât mai complicată, care să fie greu de înţeles şi să nu genereze proteste de amploare.

Nu cumva ne-am relaxat prea devreme?

De pe 15 mai, toată România a intrat în "relaxare", autorităţile luând decizia să nu se mai poarte mască în exterior, cu excepţia zonelor foarte aglomerate, gen pieţe şi staţii de transport. Măsura în sine pare una luată din motive mai mult populiste decât medicale, în condiţiile în care numărul de decese asociate COVID-19 continuă să se menţină în jurul a 100 pe zi. E drept că numărul de noi îmbolnăviri a scăzut serios, s-au redus şi cazurile grave, astfel că spitalele şi secţiile de Terapie Intensivă s-au mai eliberat şi se pot ocupa şi de alte patologii.

Pe de altă parte, suntem printre primele ţări din Uniunea Europeană care au relaxat măsurile de prevenţie, deşi nu ne aflăm deloc în fruntea topului la vaccinare. Iar aceste măsuri de relaxare de care beneficiază toată lumea este foarte posibil să le dea apă la moară celor care nu cred în boală şi în vaccin şi care îşi văd, astfel, "profeţiile" împlinite.

Dacă, de exemplu, s-ar fi decis ca doar cei vaccinaţi să poată renunţa la mască, ritmul de vaccinare ar fi crescut serios, pe când aşa se va reduce simţitor şi nu vom putea ajunge la imunitatea de masă necesară. Făcând o paralelă, ceea ce s-a decis pe 15 mai seamănă cu o lucrare de control la care toţi elevii iau nota 10, indiferent de cât au scris, iar rezultatul final va fi că la următoarea lucrare nu va mai învăţa nimeni nimic, dacă tot nu se ţine cont de cunoştinţe.

Acest 15 mai ar putea fi şi un mic meci politic, preşedintele Iohannis dorind să arate cine-i şeful, după ce premierul Cîţu ne-a tot spus că s-ar putea renunţa la mască doar de la 1 iunie şi doar condiţionat de ritmul de vaccinare.

Punând cifrele pe masă, cu doar 20% din populaţie vaccinată cu cel puţin o doză, România se situează la coada Uniunii Europene, unde majoritatea ţărilor au trecut de 30% (Ungaria este, surprinzător, în fruntea listei, cu 47%). Doar Bulgaria se află sub noi, dar asta este deja "tradiţie". Şi nici la vaccinarea categoriilor vulnerabile nu stăm deloc bine, situaţie ce poate avea ca efect mai puţine îmbolnăviri, dar mult mai grave.

La nivelul judeţului, Galaţiul stă, ca de obicei, mai prost decât media naţională, având vaccinată numai 18% din populaţia eligibilă, de circa 420.000 de persoane. Municipiul Galaţi se poziţionează ceva mai bine, cu două treimi din totalul judeţean al vaccinărilor, ceea ce înseamnă în jur de 25% din populaţie.

Dar până la 60-70% e cale foarte lungă şi în contextul relaxărilor premature, la care se va adăuga scăderea naturală a incidenţei în timpul verii, mi-e teamă că toamna ne va prinde cu pantalonii în vine şi o vom lua de la capăt. Mai ales că supermortala "variantă indiană" a ajuns deja şi în România...

Cenușăreasa democrației nu se predă

Ieri, 3 mai, a fost Ziua libertăţii presei. Nu, n-am sărbătorit în niciun fel, pentru că mai suntem atât de puţini care consideră meseria asta una respectabilă încât e greu să ne strângem la un loc ca să ciocnim un pahar.
Deși informaţiile abundă acum în mediul online, jurnaliştii în adevăratul sens al cuvântului pot fi număraţi pe degete. Pe milioanele de pagini de internet (numai la Galaţi sunt vreo 30 de "ziare" online), publică articole "ziarişti" care scriu în limba română mai prost decât Google Translate şi care subminează, o dată în plus, încrederea într-o presă din ce în ce mai "subţire". Chiar anul trecut, acordarea unui ajutor de stat pentru presă avea ca singure condiţii doi jurnalişti angajaţi cu contract de muncă sau de colaborare şi şase luni de existenţă, iar cei care au îndeplinit aceste cerinţe minimale au fost la Galaţi mai puţin de cinci, din zecile de publicaţii print, online şi radio-tv care activează sub titulatura de presă. Ce exemplu mai elocvent se poate da?
N-am sărbătorit nici pentru faptul că nu şi-a amintit nimeni dintre oficialităţi că ziua asta ar exista şi că ar reprezenta vreun motiv de sărbătoare. De la celebra zicere a fostului preşedinte american Thomas Jefferson, "Dacă ar fi să aleg între o guvernare fără ziare şi ziare fără guvernare, nu aş ezita să aleg cea de-a doua variantă", au trecut mai bine de 200 de ani, iar în România prezentă TOŢI oamenii politici, indiferent de partid, ar alege fără ezitare prima variantă. Cu discursuri ipocrite în faţa publicului, evident, semn că ar mai fi o şansă.
E drept că la noi nu se moare ca prin alte părţi (76 de jurnalişti şi-au pierdut viaţa în lume, în ultimul an şi jumătate), dar probleme sunt cu duiumul. De la cele economice, care au dus presa la limita subzistenţei (cele mai mari tiraje ale ziarelor naţionale rar mai trec de 10.000 de exemplare, după ce în anii '90 ajungeau la peste jumătate de milion), la cele politice, care pun frână multor încercări de a scoate la iveală matrapazlâcurile conducătorilor, totul se leagă într-un nedorit amalgam, care a făcut din presă o cenuşăreasă a democraţiei. Mulţi dintre ziariştii "incomozi" sunt atraşi cu salarii mai mari în companii de stat, poziţii din care nu pot să scrie decât la comandă şi sub pseudonim. Despre ce "câine de pază" sau "a patra putere în stat" să mai vorbim, când legea o fac botniţa şi odele?
În condiţiile date, noi n-am mai sărbătorit Ziua libertăţii presei, dar vă spunem "La mulţi ani!" dumneavoastră, cititorilor pentru care presa încă mai înseamnă ceva. Sunteți motivul pentru care nu ne predăm.

Libertatea individuală prost înțeleasă ucide

"Ce-ai cu noi, mă/ Pen' ce să ne vaccinăm?" ar suna astăzi, parafrazându-le, cunoscutele versuri ale lui Topârceanu din "Vara la ţară". Sunt pline pieţele, autobuzele sau internetul de întrebări de genul acesta, care pun în discuţie necesitatea vaccinării împotriva celei mai mortale pandemii pe care a cunoscut-o omenirea în ultimul secol. Pe cât de vocali sunt adversarii vaccinării, pe atât de "cunoscători" se dovedesc, iar de-acum celebra zicere "De ce să mă vaccinez, dacă sunt sănătos?" le demonstrează fără drept de apel habarnismul. De mai bine de 200 de ani, de când s-a inventat, vaccinul se face preventiv chiar oamenilor sănătoşi. Pentru cei bolnavi, există metode de tratament care n-au nicio legătură cu vaccinarea. Iar ca să ştii asta nu trebuie să fii expert în microbiologie, virusologie sau cine ştie ce ştiinţe oculte sau inculte, ci e nevoie doar de minime cunoştinţe şi de mult bun-simţ.
Un alt "argument" care face carieră printre antivaccinişti îl reprezintă dreptul de a alege. În acest caz, discuţia este ceva mai nuanţată, pentru că, la prima vedere, libertatea de a alege să te vaccinezi poate fi privită ca una fundamentală, aşa cum sunt cele definite de Constituţie. Problema este, însă, că orice libertate individuală se sfârşeşte acolo unde interferează cu libertatea celui de lângă tine şi o încalcă. Pentru că, aşa cum tu ai dreptul de a alege să te vaccinezi, cel de lângă tine are dreptul să trăiască fără să fie permanent în pericol din cauza libertăţii tale. De la dreptul celor bolnavi de a nu fi puşi în pericol mai mult decât o face boala de care suferă, la banalul drept de a nu (mai) purta mască pe stradă, fiecare dintre noi are drepturi. Şi toate sunt călcate în picioare de dreptul de a nu se vaccina al celor care nu înţeleg că nu sunt singuri în societate. Nu mai departe de sâmbătă, o colegă de la un chioşc al "Vieţii libere" a murit, infectată, cel mai probabil, de un astfel de iresponsabil sănătos.
Din păcate, toată această campanie antivaccinare, promovată inclusiv de o mulţime de persoane publice, ne-a adus în punctul de a eşua în stoparea pandemiei. Cu doar 2,6 milioane de români vaccinaţi şi alţi numai 300.000 pe listele de aşteptare, suntem foarte departe de a obţine imunitatea generală, pe care unele ţări mai responsabile au atins-o deja. Iar toamna cu al său val patru nu e deloc departe şi, în condiţiile actuale, nu va ocoli România. Pentru că avem drepturi...

Optimismul guvernamental şi crunta realitate

La începutul săptămânii, premierul Florin Cîţu anunţa revenirea la normalitate de la 1 iunie, cu o ţintă de vaccinare de 10 milioane de români la sfârşit de iulie. Strict matematic, prim-ministrul nu poate fi combătut. Valul al treilea al pandemiei de COVID a ajuns într-o fază de platou de săptămâni bune, iar ultimele date statistice par să indice o uşoară scădere. De asemenea, în următoarele 2-3 luni, România va avea la dispoziţie cel puţin opt milioane de doze de vaccin, aşa că, teoretic, perspectivele par bune.

Primul semnal de alarmă că lucrurile nu stau chiar aşa, ba chiar că toamna ar fi o ţintă ceva mai realistă, i-a aparţinut doctorului Alexandru Rafila, care însă poate fi acuzat că este din tabăra politică adversă şi vrea să taxeze guvernul. Nu este însă nevoie să fii în opoziţie ca să vezi realitatea. Dacă ieşi din Palatul Victoria şi o iei la pas pe câteva străzi lăturalnice, iar mai apoi ajungi şi pe nişte uliţe de ţară, optimismul guvernamental se estompează rapid.

În lumea reală, românii sunt din ce în ce mai relaxaţi, nu se mai izolează nici în caz de simptome evidente, ajung la medic doar în ultimă instanţă, măsurile obligatorii de protecţie au devenit opţionale, iar multe centre de vaccinare sunt aproape goale. O bolnavă confirmată a fost prinsă vânzând la tarabă, fără să-i pese că ar putea îmbolnăvit zeci de clienţi. La Tg. Bujor, media zilnică de vaccinări este de 17 oameni, deşi centrul are o capacitate de 60 de persoane. La nivel naţional, nu reuşim să trecem de 50-55.000 de vaccinări pe zi, iar 300.000 de români au renunţat la imunizarea cu serul produs de AstraZeneca. La acest ultim capitol ar fi foarte multe de discutat, de la medicină pură la dezinformare crasă, cu un mic ajutor propagandistic de la Răsărit.

Revenind, cu două milioane de români deja vaccinaţi şi mai puţin de un milion aflaţi pe listele de aşteptare, ţinta de 10 milioane a lui Cîţu pare utopie curată. Este evident de-acum că românii nu se vor înghesui să se vaccineze, iar ajutorul bisericii, al oamenilor politici şi al firmelor, solicitat de guvernanţi, nu poate schimba mentalităţi. În plus, vara, cu scăderea naturală a incidenţei, nu va fi decât un aliat înşelător.

Aşa că e nevoie de mai mult decât o privire finanţistă din Palatul Victoria sau de o delegare de semnătură ministerială fix într-o astfel de perioadă extrem de complicată. Poate caravane de conştientizare şi apoi de vaccinare prin cele mai ascunse colţuri de ţară, poate un control mai strict al respectării măsurilor, toate dublate de investiţii rapide în Sănătate şi Educaţie. Pentru că, altfel, în toamnă, trei milioane de "proşti" vaccinaţi o vor lua de la capăt cu pandemia de COVID, din cauza armatei de CAPVID care îi copleşeşte numeric...