Ro-Alert de creier neted

Avertizarea Ro-Alert de la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, care a anunţat "căderea unor obiecte din spaţiul aerian", a băgat în sperieţi mii de gălăţeni, oraşul nostru fiind singurul important din raza de acţiune a mesajului. După ce pe unii i-a trezit din somn, iar altora le-a deranjat petrecerile, Ro-Alertul nocturn s-a dovedit în final un mare fâs, pentru că sutele de oameni mobilizaţi să caute "ozn"-ul, atât în noaptea cu pricina, cât şi în dimineaţa următoare, nu i-au găsit nici măcar urma. Ulterior, s-a aflat că toată tevatura a plecat de la un apel la 112, prin care un cetăţean "responsabil", ca toţi cei 50% care dau alarme false, anunţa că a auzit o bubuitură în cartierul Cantemir. E drept că radarele indicaseră ele ceva, cel mai probabil drone care se îndreptau spre zona de graniţă, dovadă fiind avioanele ridicate în aer de NATO, dar de la o alertă militară normală în situaţia de conflict până la a da peste cap viaţa a sute de mii de oameni e cale lungă.

Nu suntem în război, iar dronele care pot cădea accidental pe teritoriul nostru nu reprezintă decât o ameninţare teoretică pentru populaţie, care de altfel nici nu prea are timp să se adăpostească, în caz că alerta se dovedeşte reală. La Galaţi, de exemplu, adăposturile de apărare civilă sunt încuiate, iar cheile se află undeva într-un birou al Primăriei, aşa că până la punerea lor la dispoziţia oamenilor ar trece sigur mai mult de 90 de minute, cât durează în mod normal alerta. Mai mult, să ne imaginăm că o astfel de alertă ar fi venit cu o oră mai devreme, când 13.000 de oameni erau înghesuiţi pe Stadionul "Oţelul" şi s-ar fi bulucit panicaţi spre porţile arenei.

Şi-atunci care e rostul unei alerte care practic nu ajută pe nimeni, ba chiar ar putea provoca victime, în loc să salveze? La trimiterea alertelor de cutremur (erau doar câteva zeci de secunde, e drept) s-a renunţat fix din acest motiv, pentru că panica ar face mai multe victime decât seismul. Oare trebuie ca Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) să dea impresia că face treabă? Riscul de 0,0001, cum cataloga Raed Arafat, şeful DSU, cazul de faţă, e depăşit clar de "şansa" de a-ţi cădea un ghiveci în cap de la balcon sau, specific Galaţiului, o bucată de tencuială dintr-una din multele clădiri lăsate în paragină. De maşinile conduse de şoferi beţi sau drogaţi, care sunt deja la ordinea zilei pe străzile oraşului, nici nu mai trebuie să amintim.

Şi să nu uităm nici de morala basmului "Petrică şi lupul", pe care unii se pare că nu l-au citit în copilărie şi îl experimentează acum pe pielea românilor. Una peste alta, nu ştiu cine-a luat decizia de a alerta inutil populaţia în astfel de situaţii, dar sigur n-are doar chelia netedă, ci şi ce e sub ea!

Dezinteres total pentru proiectul care ar duce Galaţiul în Europa

La recenta reuniune de la Bucureşti a "Iniţiativei celor trei mări" (I3M), principalele teme de discuţie au vizat coridoarele de transport Nord-Sud, în curs de materializare prin "Via Carpathia" (rutier) și "Rail2Sea" (feroviar), proiecte majore de infrastructură a căror importanţă este de netăgăduit. "Via Carpathia" este o cale transport rutier care cuprinde 1.700 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, între Klaipeda (Lituania) şi Salonic (Grecia), în timp ce "Rail2Sea" presupune o cale ferată de 3.663 de kilometri lungime, care va conecta porturile Gdansk (Polonia) și Constanța (România).

Deşi ambele investiţii vor traversa şi teritoriul României, în niciunul dintre proiecte nu este cuprinsă zona Moldovei şi, evident, nici Galaţiul.

Ca ţară-gazdă a reuniunii 3M, la care au participat reprezentanţii a 13 state din centrul şi estul Europei, România putea impune pe agenda discuţiilor o investiţie care ar fi putut (re)aduce Galaţiul pe harta Europei. Este vorba despre Canalul Gdansk - Galaţi, proiect pus pe hârtie încă de pe vremea Regelui Carol I şi readus periodic în atenţie de zeci de ori, inclusiv cu ocazia altor reuniuni ale I3M.

Trebuie spus că realizarea unui astfel de canal care să unească Marea Baltică şi Marea Neagră, dincolo de faptul că ar maximiza potenţialul Galaţiului şi pe al Moldovei, ar reconfigura aproape în totalitate rutele europene de transport de mărfuri, pentru că ar reprezenta, în mod evident, o alternativă mult mai ieftină decât variantele pe şosea şi pe calea ferată, în curs de realizare.

Traseul propus încă de la începutul secolului al XX-lea, Marea Baltică - Vistula - Nistru - Prut - Dunăre - Marea Neagră, are o lungime de circa 1.900 de kilometri, din care numai 72 de kilometri ar trebuie realizaţi prin excavarea unor canale artificiale. Cu toate acestea, standardele actuale presupun asigurarea condițiilor de navigație pentru nave cu dimensiuni de 85 de metri lungime, 9,5 metri lățime și pescaj de până la 4,5-5,5 metri, pe tot parcursul anului. În aceste condiţii, toate râurile mari de pe traseu (Vistula, Nistru şi Prut) ar trebui să fie reamenajate serios pentru a atinge aceste standarde.

Din păcate, însă, costurile estimate pentru aceste lucrări sunt uriaşe, ceea ce a tot dus la amânarea proiectului, de-a lungul zecilor de ani de la lansarea sa, chiar dacă o astfel de investiţie se înscrie fără probleme în strategia de transport a Uniunii Europene şi ar putea fi finanţată din fonduri comunitare în proporţie de 70 la sută.

În plus, dezinteresul de care a dat dovadă România faţă de proiect, prin neincluderea acestuia pe agenda discuţiilor I3M, demonstrează, o dată în plus, că politicienii noştri nu au de fapt niciun proiect coerent de dezvoltare a ţării, ci doar interese care vizează câştigarea următoarelor runde de alegeri.

Dacă n-aveţi pâine, mâncaţi cozonac!

"Dacă n-au pâine, să mănânce cozonac", se spune că ar fi zis regina franceză Maria Antoaneta, când a aflat că ţăranii se plâng că nu mai au ce mânca, din cauza sărăciei. Nu este clar dacă ultima regină a Franţei dinaintea Revoluţiei din 1789 a spus aceste cuvine, cel mai probabil nu, mai ales că originalul (cu brioşe, în loc de cozonac) apare într-un roman al filosofului Jean-Jacques Rousseau cu vreo 30 de ani înainte de revoluţie. Un lucru este însă sigur, artistocraţii (şi numai cei francezi) erau extrem de aroganţi şi total rupţi de realităţile cu care se confruntau păturile sărace din ţară.

În acest context, informaţia aruncată recent pe piaţă de Florin Barbu, ministrul Agriculturii, pare să demonstreze că "aristocraţia" românească (doar unii se cred "baroni", nu-i aşa?) nu a reuşit să scape de aroganţă şi nici să se conecteze la realitate, deşi au trecut de-atunci câteva sute de ani. Concret, conform ministrului Barbu, cozonacul ar putea fi introdus în ordonanţa privind limitarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază, motivaţia fiind că este un produs foarte consumat de români în perioada sărbătorilor de iarnă.

Dincolo de faptul că măsura de limitare a adaosurilor comerciale la alimentele de bază, implementată în luna august, n-a produs mari ieftiniri (cu excepţia fructelor şi legumelor, al căror preţ oricum scădea natural în perioada de vară, în timp ce reducerea preţului la ulei are alte cauze, mai "războinice"), introducerea cozonacului pe această listă demonstrează cât de departe este clasa politică de aşteptările românilor.

În condiţiile în care măsurile anunţate de guvern pentru reducerea deficitului fiscal uriaş vor pune presiune ca întotdeauna tot pe clasa de jos, cu venituri mici şi foarte mici, în timp ce de bugetarii de lux şi pensionarii speciali nu se va atinge nimeni, eventuala ieftinire cu un leu sau doi a cozonacului, pe care sărmanii oricum nu şi-l permiteau şi cu siguranţă nu şi-l vor permite nici la "preţ redus", arată cât de "conectaţi" sunt cei care ne conduc la viaţa de zi cu zi a românilor de rând.

Mare amatoare de jocuri de noroc, petreceri somptuoase, extravaganţe de toate felurile şi considerată un simbol al exceselor claselor conducătoare din Europa acelei vremi, Maria Antoaneta a sfârşit decapitată de ghilotina amplasată de revoluţionari în Place de la Concorde. Iar dacă vor continua cu astfel de aroganţe, cred că nici politicienilor noştri nu le va fi prea uşoară ieşirea din scenă, când va fi să fie...

Restructurare prin taxare

Agenția Fitch a reconfirmat, săptămâna trecută, ratingul României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung și scurt în valută, precum și perspectiva stabilă, estimând că pachetul de măsuri fiscal-bugetare pe care Guvernul român intenționează să-l adopte se va axa în principal pe venituri și unele ajustări ale cheltuielilor, astfel încât deficitul bugetar să ajungă în acest an la 5,5% din PIB. În condiţiile date, Fitch a revizuit în creştere şi deficitul estimat pentru 2024 la 4,8% din PIB, apreciind că este puţin probabil ca România să ajungă la 3% din PIB până în 2026.

Potrivit ultimului draft al "ordonanţei austerităţii", care s-a tot modificat în ultima lună şi cel mai probabil va mai suferi schimbări importante până la aprobare, este evident că restructurarea se bazează în special pe taxare. Aşadar, faimoasa consolidare fiscală cu care guvernul lui Marcel Ciolacu se laudă de săptămâni bune va consta, preponderent, în creşteri de taxe sau introducerea de taxe suplimentare, nicidecum în ceea ce aştepta toată lumea, reducerea evaziunii fiscale, stoparea dezmăţului din sectorul bugetar, eliminarea sistemului de pensii speciale sau creşterea colectării prin informatizarea ANAF.

Din punct de vedere politic, nu este nimic surprinzător în pachetul de măsuri preconizate, mai ales că anul 2024 va fi unul cu alegeri după alegeri, iar orice atingere directă la buzunarul marii mase de votanţi din sectorul bugetar ar avea drept consecinţă pierderea de procente importante la vot, într-o perioadă în care coaliţia de guvernare speră să se menţină la putere pentru cel puţin încă patru ani.

Aşa că e mult mai simplu să taxezi marile companii, chiar dacă asta o să vină la pachet cu reducerea investiţiilor private, să creşti salariul minim pentru a obţine bani în plus de la patroni, deşi aceştia se plâng de multă vreme că sunt la limita supravieţurii, să taxezi suplimentar băncile, deşi acest lucru se va întoarce rapid asupra clienţilor, să introduci noi cote de impozitare pentru microîntreprinderi, chiar dacă acestea constituie motorul de creştere al oricărei economii funcţionale, să renunţi la facilităţile fiscale acordate unor categorii de salariaţi, măsură care s-a dovedit stimulativă pentru respectivele sectoare, să creşti TVA la o serie de produse şi servicii, să introduci sau să majorezi accize, absolut toate propunerile fiind de natură să aducă nişte bani la buget pe termen scurt, consecinţele pe termen lung nefiind luate în calcul, pe modelul clasic de-acum "hai să trecem de alegerile astea şi pe urmă vom mai vedea!"

Să plătim pensii speciale cu banii de investiţii!

Tragediile care au zguduit România în ultimele zile au trecut "ordonanţa austerităţii" pe planul al doilea al interesului public. Pachetul de măsuri prin care guvernul vrea să redreseze ţara va fi legiferat însă curând, în ciuda protestelor unor largi categorii de organizaţii, de la oameni de cultură la investitori străini. Mai mult, şi mai grav, ordonanţa nu cuprinde nicio măsură care să demonstreze bunele intenţii ale guvernanţilor, declaraţiile populiste nefiind acoperite de ceea ce este scris în actul normativ.

Poate prima şi cea mai importantă măsură ce ar trebui luată, de care guvernul nici nu pomeneşte în ordonanţă, este combaterea evaziunii fiscale, care în România a atins proporţii alarmante, de 30-35% din PIB, conform rapoartelor oficiale, însă probabil mult mai mare, dacă punem la socoteală ce "sug" din piaţă "industriile" care compun celebra sintagmă gălăţeană "sex, droguri, păcănele", minim sau deloc impozitate pe plaiurile mioritice.

Foarte interesant este faptul că, în contextul declanşării conflictului de muncă în Finanţe, sindicaliştii din sector au început să "dea din casă", sugerând că politicienii nu vor, de fapt, să rezolve problema evaziunii fiscale şi nici pe cea a colectării deficitare, pentru că le-ar dispărea (re)sursele care i-au transformat în "baroni". Bonus, în tragediile recente, mai toţi autorii (fizici sau morali) sunt strâns legaţi de politică, ba având funcţii publice prin orăşele pe care le controlează feudal, ba fiind afacerişti cu bube-n cap trecute cu vederea de cei de la putere, ba beizadele ale acestora, învăţate că au voie să facă orice, pentru că nu li se poate întâmpla nimic. Aşa că afirmaţiile finanţiştilor au un parfum serios de credibilitate şi e de aşteptat ca în cursul acestui conflict să mai aflăm ceva "secrete".

Ce fac, în schimb, politicienii ca să echilibreze bugetul fundamentat greşit din start? Îi suprataxează pe cei care-şi plătesc conştiincios taxele, pe cei care fac investiţii şi creează locuri de muncă, desfiinţează posturi existente doar pe hârtie, măresc povara fiscală pentru firmele private, prin preconizata creştere trimestrială a salariului minim, şi cel mai probabil vor majora TVA.

Să dăm un singur exemplu. Un retailer important a avut o cifră de afaceri de 2,3 miliarde de euro. Noul impozit introdus de "ordonanţă" îi va lua astfel 23 de milioane de euro. Departe de mine gândul de a-l plânge pe respectivul comerciant, va plăti, are de unde. Important e însă ce ar fi făcut cu banii ăştia, cam un sfert din ce reinvestea anual în ţară, care acum se vor cheltui pentru plata unor pensii speciale şi a unor salarii de sinecurişti. În mare, ar fi cumpărat mai multă marfă de la mici producători români, ar fi deschis câteva zeci de magazine noi în oraşe de provincie, pentru care ar fi folosit firme româneşti de construcţii, ar fi angajat câteva sute sau mii de români din acele localităţi sărace. Dar toate astea nu le vom afla din discursurile înflăcărate ale politicienilor împotriva capitaliştilor care sug sângele poporului, pentru că le-ar cam şifona priza la public...

Dacă nu-ţi place balconul/ Cazi cu avionul

Moartea lui Evgheni Prigojin după prăbuşirea avionului în care se afla alături de alţi apropiaţi ai săi, printre care şi fondatorul trupelor Wagner, Dmitri Utkin, este încă un mesaj pe care Vladimir Putin pare să-l transmită celor care îl contestă într-un fel sau altul: este în continuare la conducere, nu se dă în lături de la nimic pentru a-şi consolida puterea şi nimeni nu este indispensabil, indiferent cât de agreat este la un moment dat sau câte servicii i-ar fi adus.

Dacă până acum rivalii sau contestatarii mai vocali erau eliminaţi prin metode devenite "clasice", ba un ceai cu poloniu, ba o cădere de la etaj/balcon, ba un accident la vânătoare sau pe stradă, de data aceasta, folosirea unei rachete a sistemului de apărare antiaeriană pentru a doborî avionul lui Prigojin (cea mai vehiculată şi probabilă cauză a prăbuşirii) duce metodele KGB-iste ale şefului de la Kremlin la un nivel pe care puţini şi-l imaginau posibil.

Chiar dacă rebeliunea trupelor Wagner din luna iunie a fost tratată destul de "soft" la momentul respectiv de liderii de la Moscova, era clar pentru toată lumea că Prigojin va plăti într-un fel sau altul tupeul de a se lua la trântă cu "ursul", singura necunoscută fiind momentul în care se va întâmpla acest lucru. N-a durat, iată, prea mult şi armata care a dus greul războiului din Ucraina multă vreme este pe cale de dispariţie. Este puţin probabil ca mercenarii Wagner să mai joace vreun rol în Donbas de-acum încolo, deşi nu este exclus ca vreun comandant cu priză la soldaţi să reuşească să menţină activi parte dintre combatanţi. Însă doar prin Africa...

Pe de altă parte, pe front, trupele lui Zelenski nu reuşesc să obţină succesul pe care-l spera toată lumea, iar ofensiva ucraineană recuperează teritorii extrem de încet, lucru sesizat deja de mulţi generali occidentali. Cu toate că aceştia n-au în "palmares" războaie atât de intense precum cel din Ucraina, părerea lor este una destul de pertinentă. Faptul că "winter is coming" nu va fi deloc în avantajul ucrainenilor, dacă nu vor reuşi până atunci să ajungă la Marea Neagră, pentru a tăia căile de aprovizionare a Crimeei. Caz în care va urma o nouă iarnă cu un conflict mai mult sau mai puţin "îngheţat", din care nu se ştie cine va ieşi mai bine şi nici dacă cineva va mai avea forţa să atace decisiv. Iar situaţia le convine de minune ruşilor, care îşi doresc un conflict de lungă durată, sperând că ajutorul occidental pentru Ucraina va slăbi la un moment dat.

Marcele, fă-te că lucrezi!

Proiectul Ordonanţei prin care guvernul îşi propune reducerea cheltuielilor publice a fost modificat din nou, nici nu se mai ştie a câta oară, în ideea de a mai strânge nişte bani pentru acoperirea uriaşelor găuri ale unui buget conceput prost din start, peste care s-au suprapus cheltuielile fără număr pentru îndestularea clientelei de partid. Ultima modificare are în vedere descentralizarea mai rapidă a unor instituţii, care ar urma să treacă în administrare judeţeană încă de la începutul anului viitor, după ce termenul vehiculat iniţial era 1 ianuarie 2025. Pe listă figurează direcţiile de sănătate publică, direcţiile sanitar-veterinare, direcţiile pentru agricultură şi inspectoratele şcolare, toate urmând să-şi reducă şi personalul cu 15%.

Că nu se va obţine mare lucru nici prin această modificare este evident, întreaga ordonanţă a austerităţii fiind concepută parcă pe principiul "Mircea, fă-te că lucrezi!", "instituit" de cuplul Caramitru - Dinescu la Revoluţia televizată din 1989. Practic, se vor desfiinţa 200.000 de posturi vacante, prin care nu numai că nu se va face nicio economie, ba chiar s-ar putea crea disfuncţionalităţi în unele sectoare, care se vor trezi cu angajările blocate. Cele câteva sute de posturi de şefi care vor dispărea prin comasarea unor instituţii nu vor "produce" nici ele mare lucru, cum nici câteva zeci de demnitari lăsaţi la vatră (vorba vine, pentru că sigur li se vor găsi alte sinecuri!) nu vor redresa bugetul. Mai ales că există sectoare exceptate din start, iar altele vor fi introduse cu siguranţă pe listă în urma protestelor sindicale care deja au început să ameninţe (parcă văd că rămâne să se facă restructurare doar în Cultură!). O altă pseudomăsură este limitarea sporurilor, dar acest lucru se face la fiecare 2-3 ani şi de fiecare dată s-au găsit "portiţe" pentru a reveni la starea de dinainte.

De fapt, prin toate măsurile pe care le propune, ordonanţa nu se atinge de fapt de problemele majore ale economiei româneşti. Vom rămâne în continuare ţara cu cea mai slabă colectare fiscală din Uniunea Europeană (27%, în condiţiile unei medii continentale de 40%) pentru că nu se doreşte digitalizarea ANAF, ţara cu cea mai mare pondere în PIB a economiei subterane (30%) după Bulgaria, din cauza nivelului ridicat al taxelor pe muncă, calităţii proaste a serviciilor publice (în ciuda celui mai mare decalaj de salarii între bugetari şi angajaţii din economia reală) şi ineficienţei cheltuirii banilor publici. Numai "rezolvarea" economiei subterane, de exemplu, poate aduce la buget cel puţin 50 miliarde de euro, estimează specialiştii, în condiţiile în care deficitul anual (pe care guvernul vrea să-l reducă prin această ordonanţă a austerităţii) nu depăşeşte jumătate din această sumă.

Dar de ce să luăm taurul de coarne, în loc să vindem pielea ursului din pădure? Marcele, fă-te că lucrezi!