Bărbăţia preşedintelui care a bătut două femei

După ce l-a umilit public pe Zelenski în Biroul Oval şi apoi şi-a îndepărtat cei mai apropiaţi aliaţi, impunându-le taxe vamale sau ameninţându-i că nu-i va apăra în cazul unui conflict armat decât cu banu' jos, Donald Trump îşi continuă lupta stupidă împotriva celor mai slabi sau dependenţi într-un fel sau altul de Statele Unite. Mexic, Panama, Canada, Danemarca şi, evident, Ucraina n-au "cărţi" suficient de bune, de parcă lumea asta ar fi un mare joc de poker. Şi se pare că, pentru Trump şi Vance, cuvântul "cărţi" n-a avut la vremea cuvenită şi sensul propriu, pentru că altfel...

Era cât pe ce să uit de ouă, pentru că nici găinile n-au scăpat de muşchii marelui "cocoş" portocaliu de la Casa Albă, iar americanii au început deja să simtă consecinţele declaraţiilor iresponsabile şi ale măsurilor haotice luate în aceste prime săptămâni de mandat. Programul economic al lui Donald Trump are o logică pe termen lung, însă aplicat ex-abrupto afectează dur multe zone ale societăţii.

Etalându-şi tot timpul "bărbăţia" în faţa celor mici şi pe care ştie că-i are la mână, Trump cedează de fiecare dată în faţa lui Vladimir Putin atât de uşor încât inevitabil te duce gândul la bârfele despre faptul că ar putea fi o "conservă" a Kremlinului reactivată după zeci de ani de aşteptare. Nu cred, personal, în varianta asta, însă e clar că marele şef al Americii "great again" devine foarte "small" atunci când are în faţă pe cineva cu ouă... Fie ele atomice sau nu.

Doar în ultimele zile, spre exemplu, l-a scos pe fostul general Keith Kellogg din echipa de negociatori trimisă la Kremlin, pentru simplul fapt că acesta nu-i este pe plac "ţarului", care-l consideră prea apropiat de ucraineni. Posturile de radio Europa Liberă şi Vocea Americii, care au ţinut trează speranţa Europei de Est vreme de zeci de ani, tocmai au fost tăiate de la finanţare, posibil tot la "sugestia" Moscovei, care era pur şi simplu "terorizată" de ele în anii "saveţki saiuz". Ce "indicaţii" va primi Trump după discuţia cu Putin anunţată pentru săptămâna asta şi în faţa cui îşi va mai umfla muşchii după ce-o să-i facă toate hatârurile liderului de la Moscova mi-e şi groază să mă gândesc...

Cu atâtea concesii făcute în faţa primului adversar ce (doar) dă impresia că e stăpân pe situaţie, mai că-ţi vine să te întrebi cum a reuşit Donald Trump să câştige de două ori preşedinţia celui mai puternic stat al lumii. Răspunsul e însă foarte simplu, Trump a învins în alegeri două femei (pe Hillary Clinton şi Kamala Harris) şi e probabil unicul şef de stat din lume care a avut această ocazie. Iar singura disputa cu un bărbat (chiar dacă foarte bătrân şi cu semne evidente de senilitate) a pierdut-o!

Păgâni cu pretenţii de apostoli

Odată cu decizia Curţii Constituţionale a României de a-i interzice lui Călin Georgescu intrarea în cursa electorală pentru funcţia de preşedinte al României, a început vânzoleala printre cei ce l-au susţinut mai mult sau mai puţin făţiş şi care se revendică suveranişti/ naţionalişti, măcar în parte. O mulţime de politicieni mai mari sau mai mici, unii chiar necunoscuţi, visează la fotoliul de la Cotroceni şi încearcă să capitalizeze imaginea aproape mesianică de care s-a bucurat în ultima perioadă Călin Georgescu.

În primul rând, şi-au anunţat candidatura toţi cei trei şefi de partide parlamentare din zona naţionalistă, George Simion (AUR), Diana Şoşoacă (SOS) şi Anamaria Gavrilă (POT). Fiecare dintre ei a scos diverşi "porumbei" pe gură de-a lungul vremii, aşa că nu se ştie în ce măsură vor fi declaraţi eligibili pentru prezidenţialele din luna mai, lidera SOS având deja o "interdicţie" la activ, la alegerile din toamnă. Tot din zona acestor formaţiuni politice există mai multe variante de "rezervă", cei mai cunoscuţi candidaţi fiind Gigi Becali şi Anton Pisaroglu. Interesant este faptul că Gigi Becali s-a declarat adversar al lui Călin Georgescu, deşi partidul din care face acum parte (AUR) l-a susţinut.

În categoria politicienilor cu notorietate, cele mai importante nume sunt Crin Antonescu, Nicuşor Dan, Elena Lasconi şi Victor Ponta, fiecare dintre ei având pretenţii de unic salvator al ţării, după mici succese care unora li s-au cam urcat la cap. Nicuşor Dan a fost reales anul trecut primar al Capitalei, Elena Lasconi speră să repete rezultatul nesperat de bun din turul I al alegerilor anulate, Victor Ponta crede că poate atrage voturile social-democraţilor nemulţumiţi de desemnarea unui liberal, iar Crin Antonescu vine după zece ani de meditaţie, în care se pare că i s-a tot "arătat" Palatul Cotroceni. Mai mult, Ponta defilează cu propunerea de a-l numi premier pe Călin Georgescu, variantă imposibilă în actuala configuraţie parlamentară, dar credibilă pentru o mare parte din votanţi.

Daniel Funeriu, Cristian Sima, Ana Birchall, Lavinia Şandru şi Gabriel Păun şi-au anunţat şi ei la un moment dat intenţia de a candida la scrutinul din 4 mai, deşi nu se ştie dacă vor reuşi să strângă semnăturile necesare până sâmbătă seara. Toţi se consideră unici deţinători ai soluţiilor miraculoase de a salva România.

Trebuie spus că alţi câţiva pretendenţi au fost deja respinşi de Biroul Electoral Central, printre aceştia aflându-se Ion Popa, Maria Marcu sau Petru Mîndru, toţi iluştri necunoscuţi cu pretenţii de staruri.

Una peste alta, am contabilizat deja 18 candidaţi, dintre care 14 au încă posibilitatea de a intra în cursa electorală. Mai toţi au pretenţii de "apostoli" ai neamului, deşi cei mai mulţi etalează cel mai adesea în spaţiul public o imagine de pâgâni.

Laudă-mă, gură!

Într-un discurs aşteptat cu sufletul la gură de întreaga planetă, în condiţiile în care soarta Ucrainei este în impas, după conflictul cu Volodimir Zelenski din Biroul Oval de vinerea trecută, Donald Trump a reuşit să uimească din nou, vorbind mai bine de o oră şi jumătate doar pentru... a se lăuda singur. Am asistat aproape 100 de minute la un exerciţiu de... "Pupă-te!", într-un limbaj ceva mai colocvial.

Practic, Donald Trump şi-a lăudat măsurile luate în primele săptămâni ale noului mandat de preşedinte al SUA, de la taxele care au declanşat războaie comerciale în toată lumea, până la deciziile care au sistat ajutoarele externe pentru numeroase ţări, au retras SUA din mai multe acorduri internaţionale (Acordul privind clima de la Paris sau Organizaţia Mondială a Sănătăţii) sau au pus capăt politicilor interne privind diversitatea (ideologia "woke").

Despre taxele vamale care "vor îmbogăţi America", Trump a venit cu precizarea pe care o ştia toată lumea şi pe care oamenii de rând din SUA au început deja să o simtă în buzunare, respectiv că "ar putea exista o perioadă de ajustare". Cât va dura "mica ajustare" e greu de spus, pentru că relocarea unor fabrici pe teritoriul SUA, câteva intenţii fiind deja anunţate, nu se poate face chiar de azi, pe mâine, iar intrarea pe piaţă a produselor acestora este un proces şi mai de durată.

Au urmat la rând laudele despre ameninţările referitoare la preluarea Canalului Panama şi a Groenlandei, în primul caz fiind deja făcuţi primii paşi concreţi, prin cumpărarea de către marele fond american de investiţii Black Rock a unor porturi deţinute în zonă de firme din Hong Kong. Marea insulă arctică rămâne în vizorul SUA, "o vom obţine într-un fel sau altul", chiar dacă intenţia expansionistă americană nu a generat până acum decât proteste, populare sau diplomatice.

În toată această beţie de vorbe, subiectul Ucraina a avut parte de numai câteva minute, spre final, în care Trump a spus că acceptă mesajele de împăcare trimise de Zelenski şi şi-a reluat aberaţiile despre marea dorinţă de pace a lui Putin, absurditate pe care numai cine n-a stat 50 de ani cu ruşii-n coaste o poate crede.

Apologia lui Trump s-a încheiat cu declaraţii festiviste despre "epoca de aur a SUA" şi cu promisiunea de a "pune steagul american pe Marte". Probabil ăla care a fost dat jos din mai toate marile cancelarii ale lumii după numai 43 de zile de neotrumpism...

Lecţia maşinii de vot germane

Alegerile din Germania s-au încheiat cu victoria conservatorilor creştin-democraţi, care au obţinut aproape 30% din sufragii, însă adevăraţii câştigători pot fi consideraţi exponenţii partidului de extremă dreapta Alternativă pentru Germania, care au obţinut un scor record, de peste 20%, ceea ce înseamnă că şi-au dublat reprezentarea în parlament faţă de precedentele alegeri. Deşi teoretic o coaliţie de guvernare pare greu de realizat din cauza diferenţelor doctrinare, se pare că, în faţa pericolului extremist, toate partidele democratice vor lăsa orgoliile deoparte şi se vor alinia în spatele lui Friedrich Merz, liderul CSU/CDU, pentru a realiza o alianţă care să scoată din recesiune cea mai mare economie a Europei şi să facă faţă provocărilor determinate de schimbarea de viziune de la Casa Albă.

Problema migraţiei rămâne însă una acută, atât în Germania, cât şi în Franţa, cele mai mari puteri ale continentului, iar scorurile mari şi în creştere obţinute de partidele extremiste confirmă din plin acest lucru. Dacă, în Franţa, preşedintele Emanuel Macron a reuşit în vară, printr-un artificiu electoral, să limiteze cât de cât ascensiunea extremiştilor, în Germania acest lucru e mai greu de realizat, în condiţiile în care preşedintele nu are puterea celui francez, partidele care au intrat în parlament sunt din toate zonele spectrului politic, iar repornirea economiei, relaţiile cu SUA şi ameninţarea rusească rămân principalele obiective ale guvernului.

Se pare însă că populaţia germană a simţit pericolul extremist şi a dat o mână de ajutor democraţiei prin prezenţa masivă la urne, procentajul de 83% fiind cel mai mare înregistrat după 1990. Şi în Franţa, ultimele alegeri au adus la vot aproape 70% din populaţie, semn clar că, în faţa unui pericol iminent, populaţia reuşeşte să depăşească orgoliile politicianiste de stânga/dreapta, pentru a păstra ţara pe un drum democratic.

În România, în schimb, deşi imigraţia nu creează deloc probleme, partidele extremiste (autointitulate "suveraniste") cresc ca Făt-Frumos din poveste, doar pe baza unor declaraţii care mai de care mai incoerente şi a unor promisiuni care mai de care mai stupide. E drept că partidele tradiţionale contribuie din plin la acest clivaj al societăţii, prin distanţarea dintre aşteptările oamenilor şi politicile asumate, care au determinat creşterea spectaculoasă a nivelului de trai pentru o parte a societăţii, în timp ce zona pauperă este din ce în ce mai strâmtorată. Inclusiv faimoasa "ordonanţă-trenuleţ", de reducere a deficitului bugetar, pare să rămână în vagoane doar cu pensionarii şi angajaţii cu salariul minim, pentru celelalte categorii inventându-se zilnic excepţii şi derogări. Ori, în acest condiţii, cu o populaţie dezamăgită şi în parte resemnată, o prezenţă la vot de numai 40-50% este pe deplin explicabilă. Şi, din păcate, total insuficientă pentru a salva ţara de la deraierea într-un populism ce se anunţă dezastruos din punct de vedere economic. Deraiere care, în acest moment, pare inevitabilă...

Ţări de mâna a doua, într-o Europă de mâna a doua

Ne-a enervat multă vreme situaţia că Uniunea Europeană este o construcţie politică în care unele ţări sunt mai importante decât altele, iar România este tratată întotdeauna ca un membru de mâna a doua, neavând acces la reuniunile la care se iau deciziile majore. Am protestat pe toate canalele posibile, publice sau diplomatice, dar în cele din urmă ne-am resemnat, pentru că era evident că nu vom fi trataţi niciodată ca Franţa sau Germania. Cu mare întârziere, am mai primit nişte drepturi, cum ar fi accesul în Spaţiul Schengen, dar după foarte multe discuţii şi amânări, care au avut ca rezultat principal pierderi economice uriaşe pentru companiile româneşti. Pentru că, până la urmă, la asta se rezumă totul, politicul fiind doar un instrument de control al celor ce deţin puterea economică.

Ei bine, se pare că nu numai la nivel continental există conceptul de "mâna a doua", ci şi la nivel global. Cel puţin, aceasta este concluzia după decizia Statelor Unite de a începe negocieri pentru a pune capăt războiului din Ucraina doar cu Rusia, fără Uniunea Europeană şi chiar fără... Ucraina. O situaţie absurdă, în condiţiile în care Ucraina a pierdut sute de mii de oameni în această conflagraţie, iar ţările europene au contribuit cu zeci de miliarde de euro la achiziţiile de armament ce au permis Kievului să se opună cu succes Rusiei timp de trei ani. Mai puţin decât SUA, e drept... însă ajutorul pentru Ucraina s-a decis sub umbrela NATO, care înseamnă nu numai SUA, ci şi alte 31 de ţări, marea majoritate din Europa. Când este însă vorba despre interese economice, Trump nu mai are nici mamă, nici tată, iar resursele minerale uriaşe ale Ucrainei reprezintă se pare un motiv suficient de puternic pentru a îndepărta de la masă pe oricine ar putea râvni la borcanul cu... litiu şi titan.

Cum spuneam, România s-a zbătut degeaba ani buni şi tot n-a reuşit să ajungă la masa deciziilor continentale. Iar situaţia este în continuare aceeaşi, pentru că reuniunea de la Paris, convocată recent de mai marii Europei după sfidarea lui Donald Trump, nu are România printre participanţi. Cărţile le fac, de data aceasta, Franța, Germania, Marea Britanie, Polonia, Italia şi Danemarca, fiind excluse de la discuţii nu numai ţări de nivelul României, Bulgariei şi Croaţiei, ci şi state mult mai importante în construcţia europeană, precum Spania, Olanda, Belgia sau Austria. Toate considerate, iată, ţări de mâna a doua, pe un continent de mâna a doua...

Trumpisme care pun degeaba lumea pe jar

Ultimele valuri făcute de Donald Trump au fost cele generate de declaraţia despre intenţia ca Statele Unite să preia Gaza, iar palestinienii de acolo să fie relocaţi în ţările arabe limitrofe precum Egipt și Iordania. Ideea a fost respinsă rapid atât de statele respective, cât și de liderii palestinieni, dar a determinat un val uriaş de discuţii în întreaga lume, în care au fost angrenate atât Israelul, aflat de partea SUA, cât şi statele europene care se împotrivesc sioniştilor, Spania, Irlanda sau Norvegia. Mai mult ca sigur, nu se va întâmpla nimic de acest fel în Gaza, iar palestinienii care nu vor să plece nu vor fi mutaţi nicăieri.

Nu este prima oară însă când zicerile preşedintelui american inflamează spiritele pe mapamond, deşi cele mai multe dintre aceste declaraţii rămân în final fără mare ecou pe "tabela de marcaj", cum ar spune comentatorii de fotbal. Trebuie să amintim doar de "celebra" oprire a războiului din Ucraina a doua zi după preluarea mandatului, rămasă, evident, la stadiul de declaraţie, pentru că este clar că, în acest moment, când nimeni nu deţine o superioritate militară zdrobitoare, nici Putin şi nici Zelenski nu sunt dispuşi să oprească luptele, deşi declarativ ambii se declară pentru încetarea focului.

O altă declaraţie a lui Trump care a bulversat lumea în ultimele săptămâni a fost cea a preluării Groenlandei, Canadei şi canalului Panama de către SUA, idee expansionistă la fel de irealizabilă, care a stârnit, însă, la rândul ei, o mulţime de reacţii.

Taxele vamale de 25% pentru mărfurile importate din Mexic şi Canada au reprezentat următorul pas al... gurii lui Trump, care pare o sursă inepuizabilă de idei ce pot fi catalogate drept "creţe". A doua zi după anunţul introducerii taxelor, acestea au fost amînate sine die, rămânând doar o ameninţare la adresa celor două guverne. Amânarea a fost determinată, de fapt, de realitatea că primii care ar avea de suferit ar fi chiar americanii, cărora li se vor scumpi mărfurile, nu puţine, provenite din cele două ţări şi abia ulterior s-ar putea reduce exporturile canadiano-mexicane şi ar fi astfel afectate cele două state.

Şi acestea nu sunt singurele idei lansate în spaţiul public de Donald Trump care înfiebântă lumea degeaba. De fapt, preşedintele SUA nu vrea decât să-şi construiască o poziţie de forţă la nivel mondial, care să-i permită ulterior să discute de la un alt nivel cu toţi cei pe care-i ameninţă. Iar dacă, după toate aceste declaraţii bulversante, vor apărea ceva achiziţii suplimentare de armament din partea ţărilor arabe, o bază militară importantă în Groenlanda, un control economic al Canalului Panama, o preluare a resurselor strategice din Ucraina sau o limitare a migraţiei de la graniţa cu Mexicul, se poate spune că Trump şi, implicit, SUA şi-au atins scopul. Şi asta doar dând din gură, fără să fie făcut niciun demers diplomatic real...

Visul frumos al unei nopţi de februarie

Bugetul pe anul 2025, adoptat sâmbătă de guvern, promite investiții-record, reducerea cheltuielilor statului, bani suficienți pentru salarii, pensii și ajutoare sociale, fără să anunţe modificări de taxe și impozite. Per total, se preconizează un produs intern brut de 1.913 miliarde de lei, deficit de 7%, inflaţie de 4,4% şi un curs leu-euro în continuare stabil. Sună prea bine ca să fie adevărat, iar analiştii economici importanţi au începurt deja să caute hibele acestei construcţii ce pare nerealizabilă.

Prima dintre ele pare a fi creşterea veniturilor, deziderat pentru care guvernul mizează pe îmbunătăţirea colectării de către ANAF. La acest lucru visează însă de vreo 30 de ani fiecare prim-minstru atunci când îşi construieşte bugetul şi, ghinion!, niciodată nu se întâmplă. România continuă să aibă, de foarte mult timp, cel mai mic nivel de colectare din întreaga Uniune Europeană. Consiliul Fiscal vede, în analiza pe care o face asupra bugetului, un nivel real al deficitului de 7,7%, tocmai din cauza colectării deficitare, la care se adaugă nivelul redus al impozitelor pe capital.

O altă problemă, de data aceasta la capitolul cheltuieli, pare a fi menţinerea dobânzilor actuale la împrumuturi, lucru greu de realizat, în condiţiile în care România a primit deja perspectivă economică negativă de la două din cele trei mari agenţii de rating. Iar câteva puncte procentuale în plus pot deveni adevărate pietre de moară pentru bugetul care şi-aşa pare întins la maxim.

Şi tot în privinţa cheltuielilor, este puţin probabil ca Guvernul să nu marşeze la niciuna dintre pretenţiile categoriilor sociale nemulţumite de prevederile "ordonanţei-trenuleţ", multe sindicate anunţând proteste şi pretenţii. Spre exemplu, una dintre organizaţii chiar a spus că ar fi de acord cu reducerea de posturi, în cazul în care se vor plăti câte 20 de salarii compensatorii. Şi ce salarii au unii dintre şefii vizaţi de restructurare!

La rândul său, Consiliul Economic și Social a dat aviz negativ proiectului de buget, tocmai din cauza veniturilor mult prea optimiste şi a cheltuielilor nerealist de reduse, la care se adaugă experienţa ratării în fiecare an a ţintelor asumate. Tradiţie, deja, în România!

Peste toate, o eventuală victorie în alegerile prezidenţiale a unui candidat căruia-i pute Europa ar putea izola ţara, cu toate consecinţele economice catastrofale care decurg din asta, iar bugetul guvernului Ciolacu ar rămâne doar un vis frumos al unei nopţi de februarie.