Valul doi va fi tot pe noi

După ce şi-a asumat răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, guvernul Bolojan l-a prezentat Comsiei Europene, mai exact Consiliului Ecofin, alcătuit din miniştrii de Finanţe din ţările Uniunii. Conform declaraţiilor oficiale, pachetul fiscal românesc „a fost apreciat de Comisia Europeană drept un pas important și pozitiv” în îndeplinirea obiectivelor. De altfel, şi semnalele investitorilor au fost favorabile, pieţele financiare au reacţionat bine, costurile de împrumut s-au redus, iar marile agenţii de rating vor menţine cel mai probabil clasificarea României în categoria ţărilor încă recomandate, imediat deasupra celei de "gunoi".

Dacă însă intrăm puţin în detalii, vom vedea că ţinta de deficit asumată de România în înţelegerea cu Comisia Europeană este încă departe. Mai precis, conform estimărilor europene făcute după analiza măsurilor fiscale care cuprind în general doar decizii cu impact direct asupra populaţiei, nu şi asupra instituţiilor statului, deficitul României se va situa anul acesta la 8,6% din PIB, în timp ce proiecţia guvernamentală mizează pe o scădere până la 7,9%, iar cifra negociată anul trecut impune un deficit de 7%.

De altfel, neîndeplinirea ţintelor asumate de guvern este previzibilă, în condiţiile în care creşterea TVA la 21%, de exemplu, nu va aduce la buget totalitatea banilor scontaţi, pentru că majorarea taxelor şi scăderea veniturilor unor categorii importante de salariaţi va duce la reducerea consumului şi implicit la sume mai mici colectate din TVA. În plus, colectarea în România este cea mai slabă din Europa, iar şanse de a se schimba ceva nu există, în condiţiile în care nu s-a luat nicio măsură de eficientizare a ANAF.

Şi creşterea numărului de plătitori la asigurările de sănătate este la fel de iluzorie în ceea ce priveşte majorarea sumelor încasate. Practic, cei rămaşi neasiguraţi, persoane în general fără venituri şi aflate în întreţinerea rudelor, vor plăti doar în cazurile nefericite în care vor avea nevoie de internare în spital, astfel că rezultatul concret al măsurii nu va fi decât înrăutăţirea stării generale de sănătate, prin excluderea a circa un milion de persoane de la analizele şi controalele periodice.

De altfel, analiza Ecofin precizează că România va trebui să vină din nou la raport pe 15 octombrie, cu un nou set de măsuri. Şi, cum eficientizarea instituţiilor statului a rămas la stadiul de deziderat, fiind amânată de Guvernul Bolojan pentru altădată, cu termen neprecizat, iar reducerea cheltuielilor administrative este la fel de iluzorie în momentul de faţă, mă tem că "valul doi" al reformelor va lovi tot în populaţie, cea mai predictibilă măsură fiind creşterea TVA la 24%, de la începutul anului viitor.

Te-a învins sistemul, Nicuşoare?

"Sistemul m-a învins", spunea Emil Constantinescu, la finalul mandatului său de preşedinte al României, refuzând să candideze din nou la funcţia supremă, astfel că este singurul şef postdecembrist al statului care nu a avut două mandate. Şi chiar dacă afirmaţia este, se pare, o "legendă urbană" scoasă bine de tot din context, ea a dăinuit peste ani şi a devenit laitmotiv al fiecărui "donquijote" care eşuează în lupta cu instituţiile statului.

Instalat în funcţie cu mari speranţe, preşedintele Nicuşor Dan a ţinut steagul sus câteva săptămâni, cu declaraţii publice aproape zilnice, după care, imediat după desemnarea lui Ilie Bolojan ca prim-minstru, a intrat într-un con de umbră şi n-a mai ieşit la rampă decât rareori. Cel mai probabil, încearcă să se distanţeze de măsurile economice anunţate de Guvernul Bolojan, care au în prim-plan majorarea TVA şi încalcă astfel una din puţinele promisiuni ferme ale preşedintelui din campania electorală.

Practic, noul guvern a decis să reducă deficitul bugetar aruncând povara pe spatele românilor de rând, elevi şi studenţi (rămaşi fără o mare parte din burse), salariaţi (afectaţi de creşterea TVA şi a accizelor, precum şi de eliminarea excepţiilor fiscale), coasiguraţi (care devin plătitori de asigurări de sănătate), mici oameni de afaceri ("beneficiari" de dividende crescute) şi pensionari (care vor plăti asigurări de sănătate şi nici nu li se vor indexa pensiile). Mai mult, stoparea investiţiilor din bugetul statului, în general a celor de la ţară, va afecta calitatea vieţii celor mai vitregiţi dintre români, iar suprataxarea băncilor se va transfera tot în cârca populaţiei. Bonus, creşterea impozitelor pe proprietate.

Prea puţine măsuri vizează sectorul bugetar, cel care de fapt a dus deficitul la aceste cote-record, fiind prevăzute doar mici reduceri ale unora din zecile de sporuri (în condiţiile în care numai unul dintre acestea echivalează cu 1% TVA), în timp ce eliminarea evaziunii fiscale, digitalizarea ANAF, eficientizarea companiilor de stat, reforma pensiilor speciale, concedierea sinecuriştilor sau subvenţiile acordate partidelor rămân tot promisiuni la nivelul de "o să...".

E drept că la nivel "macro", în faţa investitorilor şi a marilor agenţii de rating, se pare că Bolojan va lua notă de trecere, dar costurile pentru românii de rând vor fi semnificative, în timp ce instituţiilor de stat li s-a luat doar o scamă de pe umăr. Aşa că, după "reformele" coaliţiei pe care a girat-o la guvernare, nu putem decât să întrebăm, 25 de ani post-Constantinescu, "Te-a învins sistemul, Nicuşoare?"

Tornada şi restructurarea la (politicienii) români

Au trecut şase luni de când fostul premier Marcel Ciolacu, privind nedumerit la cele mai proaste rezultate din istorie ale partidului său, ne povestea că "Am înţeles ce vor românii". Pe zi ce trece, însă, politicienii ne dovedesc că sunt foarte, foarte departe de a înţelege ceva, singurul lor scop fiind în continuare acela de a mai "ciupi" ce se poate, de unde se poate, cât se mai poate.

Chiar în prima zi a acestei săptămâni, pesediştilor delegaţi la Consiliul Naţional li s-a recomandat să-şi lase acasă maşinile scumpe şi să vină la întrunire cu taxiul, după ce fostul ministru de Finanţe, Adrian Câciu, a fost surprins circulând cu un Mercedes de 100.000 de euro care nu-i apaţinea, conform declaraţiei de avere, iar explicaţiile sale au bâjbâit de la "închiriat" la "împrumutat" şi "comodat". Semn că nu ştie foarte clar cum i-a ajuns "atenţia" în garaj. Probabil, pe "modelul" patentat demult prin care după o sentinţă controversată sau un transport "bine controlat", se producea din senin o tornadă (încălzirea asta globală e ceva de groază!) care le aducea judecătorilor şi vameşilor implicaţi câte o vilă în curte.

O altă dovadă de "înţelegere" a dorinţelor românilor şi a realităţii politice este alegerea primarilor în două tururi de scrutin, tocmai respinsă încă o dată de Senat, cu voturile coaliţiei aflate la guvernare, care speră ca alegerile din 2028 să se deruleze la fel ca până acum, deşi partidul care are majoritate simplă este deja altul, iar singura şansă a celor de la PSD-PNL de a-şi menţine aleşii locali în funcţie este să se sprijine unul pe altul în turul al doilea.

Revenind la bancurile cu iz de realitate care circulă pe internet, să amintim şi restructurarea pe care premierul Ilie Bolojan a făcut-o pe vremea când era "ayatollah" în Bihor. Se spune că, intrigat de faptul că pompierii de la aeroportul din Oradea păreau că stau degeaba toată ziua şi neavând altă soluţie legală de a le găsi ceva de făcut, a reziliat contractul cu firma care făcea transferul bagajelor şi i-a pus pe pompieri să le transporte de la terminal în avion. Au rezultat concedii stricate, cu bagaje de Antalya ajunse în Egipt şi viceversa, dar Bolojan a bifat încă o restructurare.

Restructurare pe care se pregăteşte să o aplice acum la nivel naţional. Şi tare mi-e teamă că reducerile de personal promise se vor produce şi de data aceasta doar ca să fie la număr, fără o minimă analiză. Se va taia poate de prin spitale, de prin şcoli, de prin teatre şi muzee, iar sinecurile din administraţie şi din agenţiile guvernamentale fără număr vor rămâne bine merci la locul lor, în dauna unor posturi esenţiale, dar care n-au susţinere politică.

Ultima şansă

După chinuri ale facerii care au durat mai mult decât oricând în perioada postdecembristă, noul guvern al României pare să poată prelua conducerea ţării în câteva zile. Probabil, negocierile prelungite au clarificat multe din diferenţele de viziune ale partidelor, pentru că, nu trebuie să uităm asta, coaliţia care va alcătui guvernul condus de Ilie Bolojan cuprinde partide din toate zonele spectrului politic românesc (aleşii de pe tiktok nu se pun!).

Au rămas destule chestiuni în suspans, care însă în majoritate nu sunt legate de diferenţe doctrinare, ci de păstrarea unor avantaje dobândite de-a lungul timpului, la care PSD-ul în special, aflat la conducerea ţării o bună parte a ultimilor ani şi împănat cu baroni locali greu de detronat, nu pare dispus să renunţe prea uşor. Este destul de clar, însă, că toate acestea, de la sinecuri la licitaţii aranjate, venituri nesimţite şi pensii speciale, sunt printre cele mai vehemente acuzaţii pe care românii le aduc partidelor din sistem, iar menţinerea lor nu va face decât să înverşuneze populaţia şi mai tare. Nici "fentarea" electoratului nu prea mai ţine, "restructurarea" pilelor din instituţii prin mutarea lor în alte posturi la stat, de exemplu, e deja "fumată", după zeci de ani în care a tot fost folosită.

În momentul de faţă, percepţia românilor este pozitivă faţă de Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan, însă orice eşec în aplicare reformelor aşteptate (nu toate promise!) nu va face decât să-i "integreze" şi pe ei în sistem. Dacă piedicile vor fi puse de partidele tradiţionale, cei doi se pot delimita de "frânari" (nu cred că ar fi o ideea rea, în condiţiile date, apariţia unui partid "prezidenţial"), chiar şi cu riscul pierderii majorităţii parlamentare. Acest lucru ar putea duce teroretic la alegeri anticipate, însă (toţi) parlamentarii români îşi iubesc atât de mult scaunele încât nu vor renunţa la ele chiar dacă vor fi nevoiţi să voteze o coadă de mătură în fruntea guvernului, lucru de care poate profita "partida" reformistă, pentru a le forţa mâna cu măsuri care în mod normal n-ar fi aprobate de legislativ. Poate chiar o asumare a răspunderii pe un pachet "greu" de reforme ar fi o opţiune de luat în calcul.

Cert este faptul că partidele pro-europene, inclusiv PSD (cu peste 70%, conform votului de sâmbătă), par să fi înţeles că majoritatea alcătuită zilele astea este ultima şansă a democraţiei româneşti. Şi poate n-o să-şi bată joc de ea, cum au tot făcut până acum!

Mai sunt doar trei ani de supt

În discuţiile pentru elaborarea programului de guvernare cerut de preşedintele Nicuşor Dan, partidele parlamentare pro-europene par să-şi dea zilnic cu stângul în dreptul, orice propune una dintre formaţiuni fiind respins de o alta, într-un "joc" din care România are numai de pierdut.

Nu a fost făcută cunoscută deocamdată nici măcar o schiţă a măsurilor ce urmează să fie luate de viitorul guvern, însă din ceea ce declară liderii politici se conturează o tendinţă destul de clară. Până în momentul de faţă, partidele nu par să aibă vreo soluţie decentă de a reduce uriaşul deficit bugetar care apasă pe umerii economiei, aşa că varianta cea mai vehiculată este cea a creşterii taxelor existente şi a introducerii unora noi.

Evident, majorarea birurilor plătite de oamenii şi firmele care-şi achită corect dările este cea mai proastă soluţie, în condiţiile în care evaziunea fiscală este în România la cel mai înalt nivel din Uniunea Europeană încă din momentul aderării, iar măsurile luate pentru a o stopa au fost aplicate doar de ochii lumii şi nu au avut rezultate concrete.

Conform unui specialist în fiscalitate, numai din încasarea TVA care acum nu se plăteşte s-ar putea aduna circa 7,5 miliarde de euro (chiar 9 miliarde de euro, conform BNR), sumă ce ar acoperi integral deficitul de 9,3%. Iar acest lucru s-ar putea face extrem de uşor, prin aplicarea modelului european de taxare inversă, însă totul ţine de o decizie politică pe care nimeni nu este dispus să o ia, în special pentru că evazioniştii sunt strâns legaţi de partide, care la rândul lor îşi asigură "rente" din banii care nu mai ajung la stat. Un alt exemplu îl reprezintă introducerea caselor electronice de marcat, prin care s-a recuperat 3% din TVA neplătită până atunci, însă banii au fost pierduţi din nou în anul următor, din cauza lipsei controalelor.

Dincolo de taxe noi (cea pe tranzacţii bancare există numai în Venezuela!) sau mai mari, despre alte soluţii de redresare se vorbeşte prea puţin, deşi există o mulţime de variante ce ar putea rezolva problemele. Nimic despre reducerea cheltuielilor guvernamentale neesenţiale, despre modernizarea şi digitalizarea instituţiilor statului, despre maximizarea absorbţiei fondurilor europene, despre eliminarea excepţiilor şi portiţelor fiscale.

Practic, ceea ce se prefigurează în momentul de faţă este un fel de "După noi, potopul", singura idee după care par să se ghideze oamenii politici aflaţi în cărţi pentru noul guvern fiind "ce-i în mână nu-i minciună". Ce se va întâmpla la următoarele alegeri nu pare să intereseze pe nimeni, aşa că n-ar fi deloc exclus ca orice formaţiune de opoziţie, indiferent cât de aberante şi nedemocratice ar fi propunerile sale, să câştige lejer majoritatea absolută.

Dacă asta-i ceea ce v-aţi propus, băgaţi mare pe taxe, domnilor, mai sunt doar trei ani de supt!

Ce-am ales şi ce-am cules

Alegerile din decembrie trecut au marcat o premieră în politica românească, prin intrarea în parlament a reprezentanţilor unor partide-fantomă, a căror campanie s-a desfăşurat aproape exclusiv pe reţelele de socializare. Drept urmare, nu mai puţin de şase dintre cei 13 politicieni care ne reprezintă judeţul în legislativ, trei de la AUR şi trei de la SOS, sunt oameni despre care gălăţenii nu ştiu practic nimic. Nu-i vorbă, nici despre ceilalţi aleşi nu sunt foarte multe păreri pozitive, dar cel puţin aceştia sunt prezenţi în lumea politică de ceva vreme, astfel că n-au fost necunoscuţi celor ce au dorit să se informeze şi să voteze în cunoştinţă de cauză, nu convinşi de un clip de zece secunde cu promisiuni populiste, de genul "şaorma zilnic pentru toţi elevii".

Situaţia nu este caracteristică doar judeţului nostru, pentru că fenomenul a fost general în toată România, astfel că au ajuns în parlament peste 160 de persoane (o treime din totalul legislativului) despre care nu se ştie mai nimic, votate doar în ideea de a alege "oameni noi".

Cum în mare parte nu avem informaţii relevante despre aceştia, e greu de spus, la modul general, dacă sunt sau nu oameni de calitate. După primele luni de activitate, însă, e cam clar că majoritatea acestora au ajuns în parlament din întâmplare, iar lumea politică le este destul de străină. Drept urmare, au început să-şi caute locul, iar acesta se pare că nu este partidul care i-a trimis în parlament. Practic, este vânzoleală mare în toată zona "suveranistă", aleşii SOS şi POT dându-şi demisia rând pe rând, în timp ce la AUR, partid cu mai multă vechime şi experienţă politică, se prefigurează o scindare masivă, în funcţie de afinităţile fiecăruia faţă de cei doi lideri, George Simion şi Claudiu Târziu.

La Galaţi, toţi cei trei aleşi SOS au părăsit deja partidul, doi dintre ei anunţând că se vor alătura grupului PSD. O alegere absurdă, să te înregistrezi într-un partid considerat parte din "sistem", în condiţiile în care ai fost ales tocmai pentru că nu făceai parte din sistem. Şi, peste toate, o bătaie de joc la adresa alegătorilor, peste a căror dorinţă de a schimba ceva noii parlamentari au trecut cu seninătate. Însă ăsta e rezultatul logic al unor alegeri făcute în necunoştinţă de cauză. Poate data viitoare nu ne vor mai sclipi ochii ca amerindienilor la mărgele şi vom alege nişte oameni cu adevărat reprezentativi pentru comunitate, deşi oferta partidelor gălăţene este, din păcate, din ce în ce mai modestă.

Greu în politică de la vorbe la fapte

Discuţiile pe care noul preşedinte al României le poartă cu partidele pro-europene în vederea desemnării unui prim-ministru au început cu dreptul, cel puţin la nivel declarativ. Formaţiunile politice s-ar părea că sunt conştiente că nu se poate continua cu dezmăţul bugetar de până acum, în condiţiile în care există un plan de reducere a deficitului agreat cu Comisia Europeană, a cărui neîndeplinire poate bloca fonduri importante pentru dezvoltarea ţării.

Conform declaraţiilor de la finalul primei runde de convorbiri, principalele direcţii de acţiune ar fi stabilitatea şi predictibilitatea fiscală, scăderea impozitării pe muncă şi reducerea cheltuielilor bugetare. Deşi sunt foarte necesare, toate cele trei deziderate sunt foarte greu de realizat.

Prima chestiune, cea referitoare la un cadru fiscal stabil şi predictibil, apare pe listă la fiecare nouă schimbare de guvern, însă niciun executiv nu a pus-o în practică, în condiţiile în care taxarea suplimentară este cea mai facilă formă de a aduce bani la buget. Consecinţa directă a modificărilor fiscale este reticenţa oamenilor de afaceri de a investi în România şi "notele" scăzute primite din partea marilor agenţii de rating, astfel că multe proiecte importante de dezvoltare rămân în seama bugetului de stat, care "scârţâie" şi-aşa din toate încheieturile şi pe care va exista în plus presiunea majorării cheltuielilor pentru apărare.

Scăderea impozitării pe muncă, la fel de des promisă, este la rândul ei necesară, mai ales că România are unele dintre cele mai mari impozite din Europa la acest capitol, însă aplicarea unei astfel de măsuri ar pune o presiune şi mai mare pe buget, deci este destul de puţin probabilă în momentul de faţă.

Similar, reducerea cheltuielilor bugetare, vehiculată de mai toate guvernele din ultimii zece ani, a avut de fiecare dată ca rezultat... creşterea acestora, prin menţinerea pensiilor speciale, înfiinţarea a din ce în ce mai multe sinecuri sau majorarea salariilor din pix, fără să se ţină cont de potenţialul economiei reale.

Şi cum de la vorbe la fapte s-a dovedit adesea că este o cale foarte lungă în cazul politicienilor români, pericolul major este cel al tergiversării tuturor acestor măsuri, şi al altora la fel de necesare (reformarea fiscului pentru eficientizarea colectării, în special, eliminarea corupţiei şi a nepotismului), poate duce la un singur lucru, de care am scăpat la mustaţă la aceste alegeri, capitalizarea revoltei antisistem la următoarea rundă de scrutin de către formaţiunile radicale, "suveraniste" în limbaj neoromânesc, al căror singur scop este destabilizarea, nu construcţia, pentru că n-au de fapt nimic de oferit, în afară de lozinci frumos ambalate.