Ce mai e suta în ziua de azi

Guvernul Bolojan a aniversat săptămâna trecută 100 de zile de când se află la cârma ţării. Premierul a ţinut cu ocazia asta un discurs autolaudativ, în care ne-a explicat cum a reușit să salveze România de intrarea în incapacitate de plată şi a crescut veniturile fiscale prin măsuri de "responsabilitate, nu de austeritate".

Prima "ameninţare" este o mare gogoriţă, pentru că România este departe de ajunge în incapacitate de plată, cu datorii de 55-60% din PIB (cele pe termen scurt putând fi achitate în totalitate din rezervele BNR!) şi curs valutar stabil, singurul derapaj fiind deficitul bugetar mare (pe care chiar politicienii nu vor să-l reducă!). Cea mai bună dovadă de solvabilitate este că la ultimele emisiuni de obligaţiuni externe lansate de Ministerul de Finanţe a fost pur şi simplu "bătaie" (ofertă de peste 9 miliarde de euro, pentru cele 4 miliarde de euro solicitate de România). Iar "marfă" falimentară, evident, nu cumpără nimeni.

Cea de-a doua afirmaţie boloja(l)nică este la fel de falsă, pentru că "responsabilitate" nu înseamnă măriri de taxe şi impozite, tăieri de facilităţi şi inventarea de biruri NUMAI pentru populaţie şi firme, ci reforme profunde în administraţie, reforme pe care, ce-i drept, guvernanţii ni le-au fluturat o vreme pe sub nas, dar apoi le-au ascuns sub preş, unde probabil vor şi rămâne. Mai mult, ineficienţa instituţiilor de stat conduse politic este pe cale să ajungă la fel de proverbială ca întârzierile CFR-ului, ANAF trimiţând către DNA, de exemplu, doar patru mari evazionişti pe tot parcursul anului, în condiţiile în care ţara colcăie de "bani negri", unele estimări vorbind chiar de 40% din PIB. Despre ANAF ca "lingură de lemn" a colectării în Europa încă de la intrarea României în UE, ce să mai vorbim...

E drept că agenţiile de rating au fost păcălite în vară de promisiunile frumos ambalate despre reforme structurale, iar Comisia Europeană a acceptat recent încă o încălcare a promisiunilor guvernului (creşterea deficitului permis de la 7 la 8,4%), dar asta nu se va mai întâmpla de multe ori.

Între timp, în lumea reală, "responsabilitatea" a început să-şi facă simţită prezenţa: inflaţia a ajuns la 10%, consumul lunar a scăzut cu 7% şi s-au redus astfel şi încasările la buget, cheltuielile statului au continuat să crească, investiţiile străine s-au împuţinat, multe companii mari au anunţat concedieri ş.a.m.d.

Iar în corul de osanale la adresa guvernului, singurul om din coaliţie care a ieşit din rând a fost şeful UDMR, Kelemen Hunor, care a şoptit din colţul lui de masă că "încă n-am făcut reforme; să crești TVA nu este reformă". Nu l-a auzit însă prea multă lume, pentru că o sută de zile trec repede şi a început deja să fie pregătită (cu mare atenţie la "rinocerii" care văd în jur doar "rinoceri") următoarea "autolaudatio" despre salvarea naţiunii din ghearele nimănui. De fapt, singurele gheare din peisaj sunt cele ale politicienilor...

În aşteptarea celui de-al treilea incident mondial

După incidentele de săptămâna trecută, când spaţiul său aerian a fost încălcat de trei avioane de vânătoare rusești, Estonia a solicitat întrunirea Consiliului de Securitate al ONU şi activarea Articolului 4 din Tratatul NATO, care prevede consultări când unul dintre aliaţi consideră că teritoriul, independența și securitatea sa sunt amenințate. Consultări în baza Articolului 4 au fost solicitate şi de Polonia, care a reclamat că spațiul său aerian a fost încălcat de cel puțin 19 drone rusești în noaptea de 9 spre 10 septembrie. România, în schimb, "n-a mişcat în front" după incidentul din 13 septembrie, când o dronă rusească s-a "plimbat" timp de 50 de minute prin spațiul aerian al ţării.

Iar o astfel de indecizie ne poate costa scump. În cea mai recentă declaraţie, președintele SUA, Donald Trump, care numai diplomat nu este, a confirmat că ar ajuta la apărarea Poloniei și a țărilor baltice, în cazul în care Moscova își va intensifica ostilitățile, fără să amintească deloc de România, aflată într-o poziţie similară faţă de Rusia. Vorba "poetului", dacă voi nu mă vreţi/cereţi, eu de ce v-aş vrea/ajuta?

Ceva clarificări vom avea probabil după întrunirea Consiliului NATO, programată marți, reuniune la care România ar trebui să pună piciorul în prag mult mai hotărât decât a făcut-o până acum, pentru că altfel se va trezi izolată în faţa unui adversar pe care nu îl poate înfrunta singură. Iar Putin exact asta încearcă să afle prin aceste incursiuni provocatoare, să vadă care dintre vecinii săi este mai slab şi mai puţin "apărabil" de către armatele combinate din NATO. Şi, deocamdată, la reacţie, suntem pe locul 3 din 3!

Să ne amintim că ambele războaie mondiale au început în urma unor incidente determinate de provocări, în ţări fără foarte mare importanţă pentru ordinea mondială. Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand în 1914 de către un sârb bosniac a determinat Austro-Ungaria să declare război Serbiei, deşi aceasta nu a avut nicio implicare în uciderea moştenitorului tronului imperial, pusă la cale de naţionaliştii bosniaci aflaţi sub ocupaţie austro-ungară. În 1939, pretextul a fost mult mai pueril, un atac regizat de nazişti, care s-au dat drept polonezi şi au atacat o stație radio germană.

De fiecare dată a fost necesară doar o scânteie, pentru că lumea era de fapt pe picior de război, situaţie de care nu suntem departe nici astăzi. Şi cel mai probabil, 80 de ani mai târziu, din cauza "evoluţiei", nu se va mai trage cu pistolul sau cu puşca, ci se va doborî din "greşeală" un avion sau se va tăia din "neatenţie" un cablu de comunicaţii... Rămâne de văzut unde se va întâmpla asta, dar sigur e că România, prin lipsa de reacţie de până acum, pare să fie în pole-position.

Amatorism şi grupuri de interese

Ultimul conflict al coaliţiei de guvernare are la bază plafonarea preţurilor la alimentele de bază, măsură pe care premierul liberal vrea să o elimine, iar PSD şi UDMR să o menţină. Fiecare dintre tabere are argumentele sale, economice în cazul lui Bolojan, care susţine că intervenţia în piaţă generează disfuncţionalităţi majore, pentru că limitarea adaosului într-o zonă determină creşterea lui în altă parte, sociale în viziunea PSD, care susţine că de suferit vor avea tot cei mai săraci dintre români, în capul cărora se va "sparge" inflaţia ajunsă deja la 10%, cu tendinţe de a urca spre 15%.

Dincolo de argumente, ambele valabile la modul general, interesant este că atât premierul, cât şi social-democraţii lucrează, se pare, cu cifre greşite. Declaraţiile ministrului Agriculturii conform cărora un frunct de avocado costă cât trei kilograme de roşii frizează absurdul, iar faptul că şeful unui minister care acordă de ani buni subvenţii de zeci de milioane de euro pentru cultivatorii autohtoni de roşii habar n-are cu ce preţ ajung acestea în piaţă demonstrează faptul că politicile macro în România se fac la nivel de amatorism pur, în cazul în care nu sunt dictate de diverse grupuri de interese.

Situaţia este similară celei din cazul preconizatelor concedieri din administraţia publică, unde s-au vehiculat atât de multe cifre încât este evident faptul că situaţia reală este total necunoscută la Bucureşti. Iar la ultima şedinţă convocată pe această temă, premierul i-a lăsat pe primari cu ochii-n soare, făcându-se că are treburi mai importante de rezolvat, aşa că edilii marilor oraşe au plecat acasă aşa cum au venit.

Rezolvarea ambelor probleme a fost de altfel amânată sine die, aşa cum era de aşteptat să se întâmple, iar aplicarea unor măsuri în aceste zone va mai dura mult şi bine, până când forma finală la care se va ajunge după negocieri va avea probabil efecte minime în reducerea cheltuielilor care sufocă bugetul. Nici vorbă de decizii dure şi aplicabile chiar de a doua zi, aşa cum se întâmplă atunci când sunt afectaţi doar oamenii de rând, nu şi multele grupuri de interese controlate de politicieni.

Până atunci se va mai tăia pe ici, pe colo, ultima "găselniţă" a premierului fiind scurtarea duratei ajutorului de şomaj, unde sumele economiste ar fi total nesemnificative, la fel cum vor fi şi cele provenite din plăţile pe care 90% din foştii coasiguraţi la sănătate (nu) le vor mai face.

Drept urmare, Bolojan şi-a făcut curaj şi ne-a avertizat deja că deficitul bugetar nu va putea să scadă sub 8% în acest an, în ciuda promisiunilor populiste şi a angajamentelor luate în faţa Comisiei Europene. Iar urmarea este logică şi am mai spus-o în acest colţ de pagină: o nouă creştere a TVA de la 1 ianuarie.

Gargara reformei administrative cu efect zero

Dezbaterile pe tema reformei în administraţie continuă cu şi mai mult aplomb în spaţiul public, deşi a trecut o săptămână de când partidele din coaliţia guvernamentală nu s-au înţeles pe acest subiect, care apoi nici n-a mai ajuns în Parlament, împreună cu pachetul 2, pentru care premierul Ilie Bolojan şi-a asumat răspunderea.

Cum înainte de ultima discuţie dintre partide nu s-a făcut mare vâlvă pe această temă, se pune întrebarea ce s-a întâmplat, de fapt, de a explodat dintr-o dată? E simplu, au apărut cifrele reale!

Până atunci se vorbea despre disponibilizări de 20-25% din personalul primăriilor şi toată lumea părea de acord, inclusiv PSD, partidul care conduce cele mai multe administraţii din ţară. La acea ultimă discuţie, însă, premierul Bolojan a primit la mapă informaţia că organigramele administraţiilor locale au fost umflate atât de mult în ultimii ani (cel mai probabil deliberat, în aşteptarea unei decizii de reducere a numărului de posturi), încât, practic, până pe la 32% nu pleca nimeni acasă!

La Galaţi, spre exemplu, conform primarului Ionuţ Pucheanu, sunt 640 de posturi în organigrama Primăriei şi doar 460 de angajaţi (71% din posturi ocupate), iar la Consiliul Judeţean sunt ocupate 130 de posturi din 230 posibile (56%).

În aceste condiţii, în şedinţa cu pricina, premierul a "urcat" procentajul disponibilizărilor la 40-45%, pentru ca totuşi să fie daţi afară în jur de 10% dintre angajaţi, iar reforma administraţiei locale să nu rămână doar pe hârtie. Drept urmare, pesediştii au blocat proiectul şi, din toate părţile, au început să fie servite "fumigene" care să abată discuţia de la cursul ei principal.

Dacă aceste noi procentaje (40-45%) vor rămâne în pachetul de reforme aprobat de guvern, de la Primăria Galaţi ar putea pleca 24 de angajaţi, conform primarului, deşi cifrele premierului, despre care Pucheanu susţine că sunt greşite, ar indica peste 100 de disponibilizări.

E greu de spus, în acest moment, cât de mult vor încerca PSD şi PNL să-şi apere sinecurile (cele două partide au împreună 2.800 de primării din cele 3.100 din ţară!) şi la ce cifre finale se va ajunge. Dar chiar dacă toţi cei aflaţi pe "lista neagră" a lui Bolojan vor pleca în cele din urmă din primării, ei nu vor ajunge cu siguranţă nici şomeri, nici în mediul privat, ci tot la stat, unde companiile edilitare care au ca acţionar majoritar consiliile locale vor absorbi cu uşurinţă "activul de partid" şi nu sunt deocamdată cuprinse în niciun plan de restructurare. Poate doar pe la ţară să existe ceva victime colaterale...

Iar coaliţia va putea bifa realizarea cu "succes" şi efect... zero a reformei administraţiei locale, în timp ce românii se vor trezi la anul cu o nouă creştere de taxe, pentru că banii pe care ţara îi consumă în plus şi la care partidele beneficiare nu vor să renunţe trebuie să vină de undeva...

Rezistenţă feroce la schimbare

Guvernul Bolojan a adoptat, vineri, cinci dintre cele șase proiecte de lege care fac parte din Pachetul 2 de reforme pentru echilibrarea bugetului, pentru care îşi va asuma luni răspunderea în Parlament. Cel de-al şaselea, unul dintre cele mai importante, care vizează măsurile privind administraţia publică, a rămas în coadă de peşte, deşi premierul a anunţat că va fi rediscutat în cadrul coaliţiei de guvernare şi vor fi depuse amendamente în Parlament, astfel că procedura de asumare a răspunderii pentru el nu va avea loc luni, ci peste câteva zile.

Acest proiect presupune că în jur de 40.000 de posturi din primării şi consiliile judeţene ar urma să fie desfiinţate şi a stârnit nemulţumiri în rândul celor vizaţi, aflaţi în mare parte sub umbrela PSD, partid care teoretic a anunţat că susţine eliminarea privilegiilor și sinecurilor. Însă de la teorie la practică e cale lungă, ca de la susţinerea oricărui tip de reformă, la modul general, până la momentul când măsurile te afectează direct.

Deşi, raportat la numărul total al bugetarilor, propunerea lui Bolojan vizează o parte destul de mică, circa 3%, iar multe din posturi sunt de fapt neocupate, astfel că disponibilizările nu ar afecta efectiv decât vreo 2% dintre angajaţii la stat, rezistenţa este uriaşă. În afară de oamenii politici, ai căror sinecurişti se simt în pericol, au apărut în spaţiul public şi o mulţime de organizaţii sindicale sau confederaţii de toate felurile de care n-a auzit nimeni până acum şi care acuză "cea mai severă lovitură aplicată administraţiei publice locale din ultimii 35 de ani". Şi vorbim de numai 2-3%, da?

Dintre cei care nu lucrează la stat n-am auzit prea multă lume care să se opună măsurilor lui Bolojan, deşi acestea au afectat chiar din primul pachet legislativ puterea de cumpărare şi umează noi creşteri de impozite şi taxe. E un semn clar că oamenii sunt dispuşi să facă sacrificii, inclusiv la nivel personal, pentru a vedea că, odată şi-odată, cineva se ia la trântă cu "sistemul" de stat, de care toată lumea este oripilată, dar care a devenit atât de puternic încât nimeni nu-i mai poate face nimic.

Iar dacă numai dispariţia a 2-3% dintre "funcţionari" generează atâta rezistenţă, nici nu vreau să mă gândesc ce-ar însemna concedierea a 10-20%. Pentru că, fie vorba între noi, se poate chiar şi mai mult, fără să fie afectate serviciile esenţiale asigurate cetăţenilor. Ba chiar ar putea fi transformate în bine, printr-o creştere a responsabilizării funcţionăreşti. Măcar de frica unei eventuale concedieri, dacă altfel nu se poate...

Trăsnete şi busuioc, cu Ilie de la Bolojerie

În pragul marii sărbători a trăsnitului necredincioşilor în programul său de reforme, nea Ilie de la Bolojerie a fulgerat în stânga şi-n dreapta cu idei din cel de-al doilea pachet de măsuri fiscale, după ce primul i-a fulgerat doar pe pălmaşi şi pe firmuliţele care se zbat să nu-şi dea duhul în economia asta de p(a)iaţă a României postrevoluţionare.

Şi zis-a nea Ilie în primă frază că va plafona numărul de angajaţi din administraţiile publice locale în funcţie de populaţie, pentru că nu se vede nicio creştere a calităţii serviciilor în cazul primăriilor cu mai mulţi salariaţi. Bună dimineaţa, nea Ilie, asta ştie tot românul de vreo 30 de ani încoace. Şi există şi-o explicaţie, angajaţii ăia în plus nu prestează servicii pentru cetăţeni, ci pentru cine i-a angajat pe competenţa de a avea ochi frumoşi! Idem în cazul secţiilor de Poliţie Locală, înfiinţate pentru a lua pulsul comunităţii direct din scara blocului şi ajunse să o frece prin maşinile de serviciu.

Cât despre schema cu raportarea la numărul de locuitori, s-a mai aplicat şi... nu funcţionează, pentru că în România sunt mai multe "populaţii", iar cifrele folosite sunt exact alea care-s în avantajul celui ce numără, iar ăsta clar nu e cetăţeanul. Galaţiul, spre exemplu, are 300.000 de locuitori când trebuie, dar poate avea la nevoie şi 200.000, ba chiar și 180.000, spun gurile rele. Culmea, niciuna dintre cifre nu este greşită, e doar chestie de interpretare. În definitiv, cine-i obligă pe zecile de mii de gălăţeni plecaţi la muncă în străinătate sau prin oraşe din ţară în care s-a mai rătăcit câte-un investitor să nu-şi schimbe buletinul? Că de întors la mal de Dunăre e puţin probabil să se mai întoarcă... Şi miile de moldoveni din cele 3-4 garsoniere mici întreprinzătoare ar putea să mai treacă pe-"acasă" din când în când, să nu fi uitat lumina aprinsă, că de-acum o să-i cam tragă curentul la portofel.

A doua bolotrăsneală a zilei a vizat investiţiile cu bani din bugetul naţional, care vor fi "prioritizate", adică, pe șleau, vor fi sistate, dacă nu sunt într-un stadiu foarte avansat, ceea ce nu e cazul decât pentru mai puţin de o treime din cele circa 5.000 începute. Drept e că unele dintre acestea, în special cele de pe la ţară, sunt total inutile și doar dau de lucru firmelor de casă ale partidelor.

Iar de-aici va începe grindeanofobia despre ieşirea de la guvernare a pesediştilor, care au mai bine de jumătate (54%) dintre primarii din ţară şi ar putea rămâne fără sinecuri pentru multe rude şi prieteni. Nici cu liberalii, care ocupă peste o treime (37%) din primării, nu mi-ar fi ruşine, dar în cazul lor se va protesta mai puţin cât timp Bolojan le e lider.

Şi cum în noaptea de Sf. Ilie nu s-a dat numai cu trăsnete, ci s-a strâns şi busuioc de pus sub pernă, pentru a-ţi afla ursitul din viitoarea guvernare, rămâne de văzut cine e mai tare-n ritual, că doar suntem o țară profund religioasă, pentru care cele nouă porunci sunt sfinte (ştiu, sunt zece, dar aia cu furatul nu se pune în politică). Dar asta mai la toamnă, că acum sunt oamenii plecaţi prin Maldive şi Tenerife, să se relaxeze după un an de muncă în folosul... comunităţii era să zic, dar ştie toată lumea că nu e cazul.

Încă un pas spre un război mondial

După ce n-a reuşit să facă pace în Ucraina, aşa cum s-a lăudat mult timp înainte de preluarea mandatului şi o bună bucată de vreme după ce s-a instalat la Casa Albă, Donald Trump pare să se fi trezit din visurile sale de mare negociator. Vladimir Putin l-a dus cu preşul atât de mult, încât şi-a dat seama de acest lucru toată omenirea, mai puţin preşedintele SUA, care încă se vede pacificatorul suprem când se uită în oglindă dimineaţa. "Am crezut de patru ori că se va ajunge la un acord. Putin vorbeşte foarte frumos şi apoi bombardează totul", a declarat Trump pentru BBC, menţionând că este dezamăgit de liderul de la Kremlin.

Ultima măsură anunţată de liderul american, cea de a relua trimiterea de arme Ucrainei, de data aceasta dintre cele mai sofisticate produse de performanta industrie de război a SUA, pare să treacă în plan secund ideea că se va face pace curând în Donbas. Iar după ce Putin a anunţat că peste 60 de zile va începe ofensiva decisivă pentru a cuceri în întregime cele patru regiuni pe care le revendică, Trump a plusat cu impunerea de măsuri economice dure contra Rusiei şi a ţărilor care o sprijină peste... 50 de zile. Cum şi dacă se vor aplica acestea e greu de spus, în condiţiile în care şi acum sunt în vigoare zeci de pachete de sancţiuni, iar rachetele ruseşti sunt în continuare construite în mare parte cu o mulţime de componente occidentale, care reuşesc să ocolească restricţiile.

Singura idee de la care Trump nu s-a abătut este cea de a considera războiul o mare "afacere", astfel că aceste echipamente militare de ultimă generaţie care vor ajunge în Ucraina vor fi plătite nu de SUA, ci de ţările NATO, care, ameninţate cu desfiinţarea organizaţiei, au acceptat majorarea contribuţiei lor la alianţa nord-atlantică. Drept e că americanii asigură în acest moment două treimi din cheltuielile militare ale NATO şi asigură cam 40% din personal, aşa că la acest capitol nu poţi să nu le dai dreptate.

Pe de altă parte, însă, dacă, până acum, ţările din NATO au ajutat Ucraina în nume propriu, de data aceasta implicarea alianţei ca întreg s-ar putea să ducă războiul într-o nouă fază, una premergătoare celei în care conflictul se va transforma într-un război mondial în toată regula, în care o parte dintre ţările implicate să fie lovite de rachete ruseşti sau să fie nevoie să trimită trupe pe front. Iar România, alături de Polonia şi ţările baltice, se va afla evident în prima linie, prin prisma poziţiei geografice.