marți, februarie 17, 2026

Familia Bugetărescu rezistă

Cu ani în urmă (să tot fie vreo 15), "Viaţa liberă" a prezentat în cadrul serialului "Familia Bugetărescu" numeroasele relaţii de rudenie existente în instituţiile gălăţene. De atunci şi până astăzi, acestea nu numai că nu s-au redus, ba chiar au luat o amploare fără precedent. Angajările la stat pe bază de rudenie (situaţia este similară în toată ţara) au crescut an de an, în ciuda unor restricţii adoptate mai mult de ochii lumii, care au fost "fentate" româneşte, prin transferul celor care intrau sub incidenţa legii între instituţii care nu au acelaşi "stăpân" sau prin pseudoconcursuri anonimizate, la adăpostul regulamentelor GDPR.

La instalarea guvernului Bolojan, românilor li s-a dat speranţa că această cangrenă instituţională, generatoare doar de corupţie şi incompetenţă, se va reduce, iar administraţia, de la cea locală la zecile de direcţii şi ministere, va reintra în normal. Au trecut, însă, şase luni şi nu s-a întâmplat nimic, în afară de discuţii sterile despre cât de mare (sau mai degrabă mic) să fie procentajul de disponibilizări.

Nu mai departe de luni seara, după ce premierul a anunţat (din nou, pentru a nu se mai ştie câta oară!) că a finalizat proiectul reformei în administraţie, trei miniştri social-democraţi au refuzat să semneze documentul, care astfel s-a blocat încă o dată. Ulterior, o şedinţă a liderilor coaliţiei de guvernare, convocată de urgenţă, a stabilit o nouă variantă, care prevede, aşa cum era de aşteptat, o mulţime de excepţii, în mai multe zone vizate iniţial de restructurări.

Mai mult, în noua formă a proiectului nici nu se mai menţionează vreo reducere de personal, ci doar o scădere cu 10% a cheltuielilor. Şi cum dezmăţul financiar din instituţiile publice româneşti este binecunoscut, nu este deloc exclus ca această reducere a cheltuielilor să se facă prin renunţarea la achiziţia de panseluţe şi borduri, nu prin disponibilizări, care în prima variantă anunţată public ar fi afectat, în unele cazuri, până la 40% dintre angajaţi, cifră care s-a tot redus, până a ajuns la zero.

Astfel, "familia Bugetărescu" rămâne în continuare la butoane, sfidând atât bunul-simţ, cât şi pe salariaţii din economia reală, care trag din răsputeri să menţină România pe linia de plutire. Probabil, cu mari "eforturi", lefurile angajaţilor de la stat nu vor mai creşte anul acesta ca Făt-Frumos, dar ele sunt oricum suficient de mari încât mult clamata "austeritate" naţională să nu-i afecteze absolut deloc. Iar la anul, odată cu schimbarea de guvern, dezmăţul se va relua, prima măsură fiind, cu siguranţă, recuperarea "pierderilor" din 2026.

Şi, după ceea ce am văzut în aceste ultime luni de "negocieri", este destul de clar că o reformă reală a administraţiei nu se va putea face în România decât dacă va fi impusă explicit de vreo instituţie financiară internaţională, gen Banca Mondială, FMI sau marile agenţii de rating. Ai noştri sunt deja prea încuscriţi în întregul sistem bugetar ca să mai poată realiza ceva!

Niciun comentariu: