Pariurile sportive acaparează clienţii loteriei

De la pronosport la pariuri
La început au fost pronosportul şi loto. Apoi a apărut bingo. Toate acestea au reprerezentat (şi încă mai reprezintă), ani de-a rândul, o şansă pentru cei dornici să se îmbogăţească peste noapte. La fiecare dintre jocurile menţionate, odată cu primele câştiguri majore, s-a creat o adevărată isterie naţională, iar imprudenţa de a nu avea cel puţin un bilet în buzunar la sfârşit de săptămână este taxată de cele mai multe ori.
De o bună bucată de vreme, clienţii loteriei au migrat aproape in corpore spre pariurile sportive. Cum tot românul are impresia că se pricepe la fotbal, apariţia caselor de pariuri sportive i-a determinat pe foarte mulţi să renunţe la norocul chior de tip loto şi să îndrepte spre norocul "calculat ştiinţific" al rezultatelor din fotbal, tenis sau baschet. Faţă de clasicul pronosport, atuurile caselor de pariuri au fost reprezentate de posibilitatea alegerii meciurilor, de multitudinea tipurilor de pariuri, de valoarea exactă a eventualului câştig, dar şi de dreptul de a paria până în ultimul moment, cu doar câteva minute înainte de a începe meciul dorit.
În cazul pariurilor sportive, câştigul eventual este cu atât mai mare cu cât riscul asumat este mai mare. Fiecare eveniment (meci) are o cotă (de regulă) fixă, astfel că valoarea câştigului este cunoscută dinainte, respectiv cota înmulţită cu suma pariată. În mod normal, nu există câştiguri imense ca la loto, pentru că mai toate casele de pariuri au o limită maximă de câştig peste care nu se poate paria. Acest lucru poate fi însă "driblat" foarte uşor, prin posibilitatea de a rula rapid banii câştigaţi. Astfel, într-o singură săptămână, se pot câştiga (sau pierde) sume de orinul a sute de milioane de lei.
Primele case de pariuri
Prima casă importantă de pariuri care a apărut în România a fost Soccer, înfiinţată în 1992-1993 şi închisă în 1996. Apoi au apărut Satelite Hypodrom, Eurosport Bet şi Horizont, iar în perioada 1999-2000 au fost înfiinţate Wettpunkt şi Astra Bettings, două dintre cele mai populare case de pariuri la ora actuală. Ulterior, după 2001, au luat naştere alte 4-5 case de pariuri, care sunt în plină expansiune. Filiale ale caselor de pariuri există în mai toate oraşele ţării, reţeaua dezvoltându-se cu o viteză de invidiat. Majoritatea investitorilor sunt străini, din Slovacia, Croaţia, Austria, Italia şi Cipru.
Deşi este foarte la modă, piaţa pariurilor în România este, evident, încă la început. Potenţialul său de dezvoltare este imens, pasionaţi de pariuri existând în toate categoriile socio-profesionale.
Jucătorii profesionişti
Pariurile au "prins" cel mai bine în rândul tinerilor, care s-au adaptat mult mai rapid noilor formule de joc şi au renunţat la clasicul pronosport. Există însă şi numeroşi pensionari care, după ce au sperat o viaţă la marele pot, îşi riscă acum banii pentru un câştig mult mai mic, de câteva sute de mii de lei, dar care este mult mai probabil de obţinut.
Alături de persoanele care pariază ocazional, la sfârşit de săptămână sau la evenimentele majore, au apărut şi pariorii profesionişti, participanţii constanţi, de regulă foarte buni cunoscători ai fenomenului sportiv, care joacă de mai multe ori în aceeaşi săptămână. În general, sumele pariate pe un bilet sunt sub 100.000 lei, dar există şi cazuri în care miza ajunge până la câteva milioane. Mizele mari aparţin de regulă pariorilor profesionişti, care trăiesc practic de pe urma câştigurilor obţinute. Dacă pentru cei mai mulţi dintre jucători, o sumă relativ mică şi foarte multă inspiraţie reprezintă cheia succesului, profesioniştii apelează la mize mari pariate pe evenimente "sigure". Riscul lor este mult mai mic, iar câştigurile - mai mari. Alegerea acestor meciuri "sigure" este cheia succesului, cea mai mare parte a profesioniştilor având baze de date impresionante despre protagoniştii meciurilor pe care pariază.
Fotbalul rămâne rege
Cele mai multe pariuri se fac pe meciurile de fotbal, procentul sportului-rege în totalul pariurilor fiind între 60% şi 90%. Din cauza acestei "dependenţe" de fotbal, veniturile caselor de pariuri se reduc semnificativ în perioadele iulie - august şi decembrie - februarie, când este pauză competiţională în campionatele europene puternice. Încasările sunt mai mari în zilele în care se dispută meciuri în cupele europene sau partide internaţionale, dar mai ales atunci când sunt programate etape în campionatele de fotbal din Spania, Anglia, Italia, Germania sau Franţa. Pe lângă fotbal, se poate paria pe aproape toate competiţiile sportive importante din hochei, tenis, baschet, automobilism, motociclism, handbal, schi, lupte, baseball sau fotbal american.
Tipurile de pariuri sunt şi ele extrem de diversificate. În primul rând, se poate paria, ca şi la pronosportul clasic, pe rezultatul de la sfârşitul unui meci. De-aici încolo, apar diferenţele. Pentru că există pariuri pe rezultatul la pauză, pe rezultatul la pauză împreună cu cel final, pe numărul total de goluri înscrise într-un meci, pe scorul exact al întâlnirii, pe probabilitatea ca o echipă să marcheze sau nu, pe formaţia calificată, pe primul gol înscris, pe primul corner sau cartonaş galben, pe autorul primului gol, pe câştigătorul unei competiţii şi aşa mai departe până la... cine are lovitura de începere. Există şi pariuri complexe, alcătuite din combinaţii ale evenimentelor menţionate, la care nu este necesară pronosticarea exactă a tuturor meciurilor, ci doar a unei părţi dintre acestea. Bineînţeles, în acest caz, câştigurile se diminuează corespunzător.
Se câştigă sau nu la pariuri?
Aceasta este cea mai importantă dilemă a jucătorilor. La o primă vedere, după frecvenţa cu care apar case noi de pariuri sau se extinde reţeaua celor existente, se pare că afacerea este foarte profitabilă. Există însă şi reversul medaliei, numărul foarte mare al jucătorilor câştigători. Aproape că nu există individ care frecventează casele de pariuri care să nu fi câştigat cel puţin o dată. Dacă, însă, intri în detalii, se poate uşor observa că aceşti câştigători, în marea lor majoritate, de fapt au pierdut, suma totală pariată fiind de regulă mult inferioară celei câştigate. Şi aici, însă, intervine o problemă. Aceea că 20.000 de lei (suma minimă acceptată ca miză de majoritatea caselor de pariuri) nu reprezintă mare lucru, pe când obţinerea unui câştig de un milion este semnificativă, chiar şi în condiţiile în care s-a realizat prin multe mize de 20.000 care, adunate în timp, au trecut de milion. Discuţia poate însă continua la nesfârşit. Cert este doar faptul că românii nu mai stau la coadă la carne, ci la pariuri sportive...