Povestea lui Igor Parvu sau de la marinarie la fotbal
S-a nascut la Bacau, cu 43 de ani in urma, in zodia Pestilor. De aproape patru decenii trai
Unchi, matusi, fotbal si canotaj
- Va mai amintiti ceva de Bacau?
- Cu foarte putina exactitate. Am plecat pe la trei ani, trei ani si ceva. E ceva timp de-atunci. De vreo... 39 de ani, o viata de om, sunt galatean. In Bacau nu mi-au mai ramas decat rudele, unc
- Cu amintirile "natale" ne-am lamurit, care e situatia celor sportive?
- Daca as fi ramas in Galati, as fi fost in continuare legat de fotbal. Am jucat la FCM Galati, si cu Orac, si cu Magearu, si cu Marius Stan... La Constanta, insa, nu era voie sa activezi decat in echipele Institutului. Si fotbal n-aveau. Asa ca... Aveau doar baschet - dar nu eram un jucator bun, si handbal - unde ma descurcam, dar am ales canotajul, pentru ca mi s-a parut ceva mai interesant. In plus, e un sport dur, foarte dur.
- Ce e greu la canotaj?
- Efortul. Efortul sustinut, indiferent daca se "trage" pe 2.000 de metri sau la fond. La Timisoara, de exemplu, cursa de fond se disputa pe Bega, pe distanta de 8.000 de metri. La acele Nationale, unde am participat cu echipajele de 4+1 si 8+1, am luat locul al treilea. Era un rezultat foarte bun, in conditiile in care locurile intai si doi erau ocupate de Steaua si Dinamo, care aveau in componenta, la vremea aceea, campionii mondiali ai probelor respective.
- Dintre colegii de la Institut, a ajuns cineva sportiv de performanta?
- Nu, pentru ca imediat dupa ce terminam scoala plecam pe mare. Institutul l-am facut ca sa plecam, sa navigam, nu sa ne realizam in sport... Si toata lumea s-a apucat de navigatie. Asta era, atunci, telul tuturor.
Bisnita cu blugi de Casablanca
- Si ati plecat pe mare...
- Da. Prima calatorie a fost cea cu nava-scoala. Am "facut" atunci Casablanca, Ha
- V-a placut asa de mult?
- Da, da, da. Marinaria e cu totul altceva, ceva cu totul special. E foarte greu de explicat in cuvinte ce simti atunci cand esti pe mare. Si, in plus, mi-a oferit numeroase satisfactii. Inclusiv materiale. Mai ales atunci, in perioada aceea, un marinar avea si satisfactii materiale.
- Cum faceati bani? Din bisnita?
- Da, normal. Bineinteles. Facea toata lumea. Era un fel de afacere in perioada aia... Uneori mergea cu blugii, alteori cumparam cafea, dar ne orientam, cel mai adesea, dupa portul in care ajungeam. In functie de ce puteai sa cumperi de-acolo, dupa cum erau preturile. In Egipt gaseam destul de multe lucruri si la un pret acceptabil, in India - la fel. Casablanca era, de exemplu, foarte buna in perioada aia. Mai ales pentru blugi. Din Occident nu puteam sa cumparam pentru a face afaceri, asa ca in porturile din vest faceam putine cumparaturi.
La bordul celui mai rapid iaht din lume
- Cariera?
- Evident ca am avut si multe satisfactii profesionale. Chiar daca au trait si momente in care ne puteam scufunda. Am avut colegi care s-au scufundat. Dar asta face parte din riscurile meseriei. E un risc asumat. Spre finalul carierei de marinar, am fost pe cel mai rapid iaht din lume. Si cred ca sunt singurul roman care a pasit pe un astfel de iaht. O viteza de 55 de noduri inseamna cam 100 de kilometri pe ora. Un asemenea vas costa, insa, cam 6-7 milioane de dolari...
- V-ar placea sa-l aveti?
- Oricui i-ar placea sa aiba un astfel de iaht. Am fost atatia ani marinar si, in continuare, imi place apa si marea... Normal ca mi l-as dori. Dar trebuie sa poti si sa-l intretii. Cheltuielile cred ca se cifreaza cam la 5-8.000 de dolari pe luna. Nu e chiar la indemana oricui.
Povesti marinaresti
- Sa revenim la ceva mai uman. Se spune ca marinarii au cate o iubita in fiecare port. Cum v-ati adaptat cerintelor?
- Nu, nu. E o poveste. Efectiv este o poveste. Mai degraba, stiu eu, poate cautau. Dar sa stiti totusi ca marinarii, cred ca toti, nu numai noi, romanii, sunt seriosi. Si nu-i chiar asa, ca imediat ce ajungeai intr-un port te duceai sa cauti pe cineva. Nu. Treaba la vapor era suficienta. Timp liber nu aveam chiar atat de mult, as zice chiar ca era foarte putin. Si atunci de-abia iti permiteai sa te duci la o bere, la cumparaturi. Si se termina timpul. Iar majoritatea cam cu asta se ocupa. Foarte putini mai plecau, mai cautau si alte placeri... In cea mai mare parte a porturilor era usor, erau localuri amenajate. Eu o vad ca pe o treaba civilizata. Probabil ca o sa apara si la noi. Si chiar ar fi bine sa apara, pentru ca e o chestie controlata si e benefica din punct de vedere al sanatatii.
Atractia tarmului sau a afacerilor?
- Cum ati ajuns la tarm?
- Am inceput, in timp, cateva afaceri. Aveam un mic magazin si, dupa aceea, s-a ivit o ocazie. Cine era administrator la localul asta (Restaurantul Piano din Complexul Potcoava de Aur - n.a.) a vrut sa vanda afacerea. Pe atunci localul era al Primariei. Am cumparat afacerea si am incercat s-o fac profitabila. Si am facut-o profitabila. Dupa aceea, in '99, am cumparat spatiul de la Primarie si, in continuare, investitii... Asa incet, incet... pentru ca, atunci cand afacerile sunt corecte, trebuie sa mergi cu pasi mici. Iar eu merg cu pasi mici...
- V-ati rezumat numai la Piano?
- Nu. Am si o brutarie. Fac si catering (termen englezesc cu intelesul de furnizor de alimente - n.a.) la blocul indienilor. Si acum cu fotbalul, cu handbalul... Iar in plus, sunt membru fondator si membru in Consiliul de Administratie al clubului de hochei Ager-Dunarea.
Apar in scena indienii
- Cum ati intrat in relatii cu indienii?
- Am fost recomandat pentru a le face catering. Sunt, cu copii cu tot, in jur de 60 de persoane. Si cred ca vor mai veni, desi n-am informatii oficiale. M-au testat mult, vreo 3-4 luni de zile, sa-mi vada corectitudinea. Ei vor sa fii foarte, foarte corect. Chiar, pot sa spun, la modul absurd. Si asa le-am capatat increderea, pentru ca in lunile acelea in care m-au verificat, si m-au verificat la sange, nu mi-au gasit nici un fel de greseala. Calitate, preturi.... Absolut totul trebuie sa fie corect. Si din momentul in care le capeti increderea, de-abia atunci, incep sa ofere si ei.
- Cu care dintre indieni va intelegeti cel mai bine?
- Cu domnul Chaudhary. E un tip deosebit. Si nu numai eu spun asta. Majoritatea celor care au intrat in contact cu el au ramas extrem de placut surprinsi. E un tip foarte destept. Si un om de cuvant. La el, cuvantul e pe primul plan. In plus, e un psiholog bun si te studiaza foarte bine.
- Sosirea lui reprezinta un atu pentru Sidex?
- Cu siguranta, da. La inceput, am zis ce, nu se gasea un roman?. Dar dupa aceea mi-am dat seama ca daca la conducere era un roman se intampla la fel. Venea ba varu', ba cumatru', ba nu stiu care, dupa facilitati. Si in mod sigur s-ar fi acordat multe facilitati. Fie ele politice sau de rudenie. Si Sidex-ul n-ar fi fost in nici un caz in castig. Asa, s-au impus anumite reguli, foarte stricte, foarte clare, pe care si ei le respecta. Daca nu le respecta, pleaca acasa!
"A venit asta si vrea sa ne pacaleasca"
- Pe filiera indiana ati ajuns la Otelul?
- Da. Faptul ca am jucat fotbal si ca am fost foarte corect cu ei a contat mult. Eram tipul pe care-l cunosteau cel mai bine. Si s-au gandit la mine in momentul in care au fost nevoiti sa faca o propunere pentru conducerea clubului. Au avut incredere in mine si au avansat aceasta propunere, care a fost discutata cu autoritatile locale. Autoritatile locale au fost cele care au luat decizia finala si au hotarat ca Igor Parvu sa se ocupe de club. I-au chemat pe cei care ramasesera la club dupa plecarea lui Stoica (MeMe - n.a.), le-au spus numele meu, iar pe mine m-au intrebat daca vreau sa lucrez cu ei. Bineinteles ca am acceptat, pentru ca era normal sa lucrez si in continuare cu aceiasi oameni. Si indienii fiind cei care dau cei mai multi bani, ei fac legea. De fapt, pana acum, numai ei au dat bani, dar sunt convins ca o sa ne ajute si Primaria, si Prefectura... Probabil ca n-au avut inca timp suficient.
- Cum e in postura de manager de sport?
- Cand m-am intalnit cu echipa, sentimentul lor a fost de neincredere totala. Cred ca-si ziceau: A venit asta si vrea sa ne pacaleasca. In momentul de fata, datorita corectitudinii, s-a ajuns ca relatiile dintre conducere si jucatori sa fie foarte bune. E stabilitate, nu sunt probleme. Cand am promis ceva, m-am tinut de cuvant. Cand nu s-a putut, nu le-am promis. Si jucatorii sunt multumiti. Chiar daca inca nu sunt cu toate primele la zi, au fost achitate multe dintre restante si suntem foarte aproape de a le lichida.
- Inteleg ca nu promiteti foarte des?
- Promit in momentul in care sunt convins ca pot sa rezolv ceva. Daca nu pot, nu promit deloc. Numai cand stiu foarte clar ca treaba e aproape indeplinita fac promisiuni. Altfel, in nici un caz.
- Nu pierdeti diverse oportunitati in felul acesta?
- Nu, nu cred. Cei care ma cunosc, stiu ca atunci cand spun ceva... Nu vorbesc in plus sau aiurea.
"Tati poate sa o rezolve"
- Sa trecem la familie...
- Am un baietel de patru ani, Leonard. Trebuie sa inceapa gradinita in zilele urmatoare. E sanatos si asta e cel mai important. Are personalitate, e si putin alintat, ca majoritatea copiilor. Dar in relatia directa cu mine se comporta altfel, cred ca e vorba de respect. Zic eu ca nu e vorba de frica. L-am tratat, de la un an, ca pe egalul meu, ca pe cineva care intelege foarte bine lucrurile. L-am alintat cand trebuia sa-l alint, i-am vorbit mai raspicat atunci cand trebuia sa inteleaga cum stau lucrurile si se pare ca i-am impus un standard. Si ii place stilul acesta. Face diferenta. Altfel se comporta cu maica-sa sau cu bunicile. Cu mine, are incredere, discuta, intreaba. Cand are o problema, vine la mine pentru ca tati poate sa o rezolve. Copiii, baietii mai ales, fac si asocierea cu forta fizica. Vor sa fie mari, tari... Asa ca atunci cand apar asa mai mare...
- V-ati impus de-a lungul timpului prin fizic?
- In clasa intai eram unul dintre cei mai mici, iar in clasa a opta unul dintre cei mai mari. Evolutia a fost insa in timp. N-am fost mare de la inceput, ca sa ma impun. Ce-i drept, la liceu eram inalt, dar atunci era altceva, nu mai conta. Am inceput la LMK, am dat treapta la LVA si am terminat acolo matematica-fizica. La matematica am avut-o pe Chita Popovici, pentru care am si-acum tot respectul. Cu matematica pe care am invatat-o in ultimii ani de liceu, la facultate stiam cam tot.
N-a existat o iubire de liceu
- V-a placut scoala?
- Da, dar nu pot sa spun ca eram innebunit. Jucam si fotbal pe-atunci. De chiulit nu prea puteam, pentru ca aveam deja absente din perioadele in care plecam cu echipa. Nu puteam sa fac si altele. Am fost un elev bunicel. Nu foarte bun, erau altii foarte buni.
- Va mai intalniti colegii?
- Da, sigur. Am colegi, dintre cei care au ramas in Galati, si ma intalnesc cu ei, in continuare, cu cea mai mare placere. Iar acum, fiind si aici (la restaurant - n.a.), obligat ii mai invit la cate o bere. Asa ca ne intalnim mai des decat daca as fi lucrat in alta parte.
- Din liceu, de regula, dateaza prima dragoste...
- Hmmm... N-as putea sa spun ca am trait o dragoste foarte puternica. Nu... Treburi normale. N-am iubit foarte tare pe cineva...
- Dar la Institutul de Marina? In afara de... canotaj?
- Era institut militar. Plecam din cand in cand in permisie, cate 2-3 zile, dar nu aveam prea multe optiuni. Ce-i drept, in Constanta ieseam mult mai des decat colegii mei, de cateva ori pe saptamana, pentru ca mergeam la antrenamente. Nu aveam insa prea mult timp...
"Daca o femeie lucreaza, e foarte bine"
- Si sotia?
- Pe Corina am cunoscut-o cumva intamplator, ne-a prezentat cineva. Acum cinci ani si jumatate, cam asa ceva. Lucreaza la Santierul Naval si ii place ceea ce face. Nu a fost tentata sa renunte si nici eu n-am incurajat-o. Daca e un lucru care-i place, ar fi pacat. Si, dupa parerea mea, daca o femeie lucreaza, si in special daca-i place, e foarte bine.
- Sunteti un om norocos?
- Leonard e in zodia Leului. Eu sunt Peste, sunt nascut in martie. Si una, si alta sunt zodii norocoase. Desi norocul ti-l faci si prin munca, fara de care nu poti sa realizezi nimic. Cel putin eu, numai prin munca mi-am facut norocul. Am castigat de cateva ori si la loterie, e drept, insa numai sume mici. Dar in ultima perioada nici nu am avut timp sa mai joc...
IMS-ul de la Potcoava
- Multa lume se intreaba ce e cu IMS-ul din fata complexului?
- Am cumparat-o de la Braila, acum vreo 3-4 ani. Mi-a spus un prieten ca sunt de vanzare la o unitate militara de acolo. Era un fel de casare. N-a trebuit, insa, sa bag prea multi bani in ea. I-am schimbat rezervorul care era ciuruit si i-am inlocuit partea electrica. In rest, era in stare foarte buna de functionare. Numai ca merg foarte rar cu ea. Am luat-o pentru vanatoare si pentru pescuit. Insa nu prea am timp. De exemplu, la pescuit anul acesta n-am fost niciodata. La vanatoare am fost, prin iarna...
- Aveti si alte masini?
- Da, masina firmei! Si un Mercedes batran, din 1985, care inca mai merge.
Pescuit, vanatoare si... Drept
- In afara de pescuit si vanatoare, ce faceti?
- N-am timp pentru altceva. Daca as reusi in toamna asta sa ma duc 3-4 zile la pescuit, in Delta, as fi foarte multumit. In vara, am "fugit" cu familia la mare vreo doua zile, mai mult ca sa-l duc pe-asta mic la soare. Cam la atata se rezuma concediul meu. Si mai si invat, pentru ca m-am inscris la Facultatea de Drept.
- De ce ati ales Dreptul?
- Ca sa cunosc legile.... Sunt niste cunostinte care te-ajuta in multe situatii. De fapt, de mic, mi-au placut trei lucruri - marinaria, medicina si dreptul. Marinar am fost. Pentru Medicina trebuia sa inveti mult. Daca totusi as fi luat, aproape sigur n-as fi rezistat. In schimb, Dreptul se poate face, si-atunci... m-am inscris. In primul an m-am descurcat bine, chiar foarte bine. Am o medie in jur de 8,50...
Ce mai faceti, domnu' Igor? Am trecut sa va mai vedem, s-a facut auzit un glas, care ne-a intrerupt brusc discutia de mai bine de o ora, purtata la una dintre mesele restaurantului, la o ora de trafic zero. Si "domnu' Igor" si-a cerut scuze si a plecat sa-si primeasca clientii. Oricum, urma sa mi se termine caseta din reportofon...
P.S. Între timp (articolul a fost scis în 2002), Igor Pârvu s-a reprofilat pe handbal...
1.jpg)
mic.jpg){kind=small}
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu