Vorbe de claca
Blat la Constanta?!
Sau cum se poate justifica o infrangere rusinoasa...
In cautarea unui subiect care sa tina prima pagina a ziarelor si, in acelasi timp, pentru a justifica o infrangere categorica, presa albaneza a "descoperit" ca meciul Otelul - Dinamo Tirana, din prima mansa a turului intai preliminar al Cupei UEFA, meci jucat la Constanta, cu cateva zile in urma, a fost aranjat. La sfarsitul saptamanii trecute, cotidianul "Koha Jone" a anuntat ca presedintele clubului din Tirana, Mihail Delijorxhit, ar fi mizat la o casa de pariuri din Austria pe scorul exact al acestui meci (4-0 pentru galateni), castigurile oficialului albanez fiind estimate la circa 6,5 milioane de euro. Speculatiile au mers si mai departe, presedintelui fiindu-i atribuit si un al doilea pariu, pe numarul de goluri marcate in celalalt meci sustinut de albanezi in Cupa UEFA (Partizan Tirana - Birkirkara 4-2).
Printre "argumente" se afla informatia potrivit careia agentiile albaneze de pariuri au scos de pe lista meciurile incriminate. Acest lucru este insa o chestiune curenta in multe alte tari est-europene (inclusiv in Romania), unde nu se poate paria pe multe dintre meciurile din campionatele interne.
Daca spunem ca acelasi presedinte a fost suspectat si anul trecut de vanzarea meciului pe care echipa sa l-a sustinut in compania belgienilor de la Lokeren (pierdut tot cu 4-0!), afacerea incepe sa se lege. Evident, in 2003 nu a fost gasita nici o proba care sa demonstreze culpabilitatea presedintelui. Trebuie sa precizam insa si faptul ca Delijorxhit este unul dintre personajele de care se ocupa cu predilectie presa albaneza, dupa ce a fost cercetat penal pentru evaziune fiscala.
O a doua dovada ar putea-o constitui transferurile de bani pe care se pare ca presedintele le-a efectuat in perioada premergatoare meciului. Si aici se poate discuta, pentru ca oficialului i se incheie in aceasta vara mandatul de presedinte si probabil nu va fi reales, astfel ca o eventuala "mutare" a sa, cu bani cu tot, in afara tarii este foarte probabila, in conditiile in care inca mai are probleme cu justitia.
Cotidianul citat aduce in discutie si prima de joc foarte mare promisa "otelarilor" in cazul calificarii (1.200 de dolari), specificand ca echipa romana se afla intr-o grava criza financiara. Aici lucrurile sunt mai mult decat clare. Prima nu este deloc mare (poate in Albania!) , fiind aceeasi ca la un meci de campionat important, iar din punct de vedere financiar Otelul s-a redresat.
Ramane de dezbatut prestatia slaba a albanezilor in jocul de la Constanta. Diferenta de valoarea dintre fotbalul din cele doua tari este insa reala si orice echipa romaneasca poate inscrie patru goluri uneia din Albania (cum au facut-o si belgienii anul trecut), fara sa mire pe nimeni... in afara albanezilor, care justifica infrangerile echipelor lor de club in competitiile continentale in acest mod de cativa ani buni. Ca sa nu mai spunem de golul perfect valabil al lui Nanu, anulat la semnalizarea eronata a unui asistent. Si ar fi fost 5-0, iar pariul presedintelui cadea de la sine. Sau poate i s-a promis ceva si arbitrului!...
Presedintele Federatiei Albaneze de Fotbal, Armando Duka, a spus ca nu exista nici o dovada impotriva lui Delijorxhit, iar Procuratura din Tirana a deschis o ancheta, ca si anul trecut. De asemenea, antrenorul Aurel Ticleanu, poate cel mai bun cunoscator al celor doua echipe (dupa ce a fost antrenor la Dinamo Tirana, acum doi ani, si anterior a pregatit formatia galateana), a declarat, la randul sau, ca nu crede in varianta vehiculata de presa albaneza. Ticleanu mentioneaza ca presedintele clubului din Tirana a devenit, prin desele conflicte cu sponsorii si suporterii, persona nongrata in Albania, iar acest lucru este suficient pentru a se incerca inlaturarea lui prin orice mijloace. "La o asemenea tampenie, ce comentariu sa fac?", a fost replica antrenorului galatean Sorin Cartu. "O aberatie. Eu zic sa ne vedem de treaba...", a precizat si fundasul Stefan Nanu, cel care a fost... impiedicat de arbitru sa-l "saraceasca" pe presedinte!
Cum Delijorxhit este la final de mandat, campania electorala pentru alegerea viitorului presedinte al clubului din Tirana, cel mai important din Albania, are o miza imensa (fondurile gruparii provenind din seifurile Ministerului de Interne) si se poate juca si in acest fel. Chiar daca, pe de alta parte, indoielile persista...
P.S. După calificarea Oţelului în Cupa UEFA, acest articol de la precedenta participare europeană a gălăţenilor se potriveşte cam ca nuca-n perete...
luni, iulie 30, 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu