Auzim aproape zilnic despre multitudinea de fonduri europene atrase de
autoritățile gălățene, iar prima impresie e că edilii noștri fac
proiecte pe bandă rulantă, pentru bunăstarea celor ce i-au ales.
Consiliul Judeţului se laudă că depune proiect după proiect, că are în
buget bani de investiţii şi dezvoltare cum n-a mai văzut Galaţiul
niciodată, ba poate nici Parisul, cu Turnul lui Eiffel cu tot. Primarii
de comune anunţă, la fiecare vizită pe care redactorii noştri o fac prin
localităţile lor, că apa rece se bălăceşte pe ţeavă dintotdeauna, că
drumurile dintre tarlale pot găzdui lejer curse de Formula 1 sau că,
pfu, canalizarea nu le mai pute sătenilor în nas de zeci de ani. Şi în
buricul târgului e veselie mare la capitolul fonduri europene, în
condiţiile în care primarul spunea, nu demult, că are scrise toate
proiectele posibile şi aşteaptă doar momentul prielnic să le depună şi
să facă mâna greblă la banii contribuabilului bruxellez.
A, n-am
văzut prin judeţ decât drumuri cârpite, la ţară se cară încă apă cu
sacaua şi veceul din fundul curţii e la putere de la Ştefan cel Mare
încoace, iar prin oraş se schimbă anual doar bordurile? E clar ca lumina
zilei că asta e strict problema noastră, a ăstora care nu pricepem cum
stă treaba cu proiectele depuse şi fondurile atrase, nu-i aşa?
Ei
bine, o recentă statistică publicată de site-ul naţional
analizeeconomice.ro demonstrează negru pe alb că, dincolo de declarații
și comunicate de presă pompoase, realitatea din judeţul Galaţi este cu
totul alta. Concret, am atras în ultimii doi ani (2016 şi 2017) mai
puţin de 15 milioane de euro, la nivelul tuturor unităţilor
administrative pe care le-am amintit mai sus. Drept urmare, suntem spre
coada ierarhiei naționale, cu sume de 3-4 ori mai mici decât cele atrase
de județele fruntașe și de zeci de ori sub cele anunțate de autorităţi.
Pentru comparaţie, în acelaşi interval de timp, în Bihor au intrat 66
de milioane de euro, în Timiş - 38, în Iaşi - 33, iar în Dolj - 43.
Noroc de Brăila, că scapă turma, cu numai 4 milioane de euro, dar nişte
brăile nu se pun...
Şi, reţineţi, n-am spus nimic de autostrăzi,
drumuri expres, aeroporturi, mari investitori, parcuri industriale,
poduri, tuneluri şi alte fantasmagorii în care ne-am tot înmuiat
ştampila de vot de-a lungul anilor. O fi democraţia de Covurlui aşa mai
demagogică de felul ei, dar parcă de la o vreme se cam exagerează. Nu-i
aşa, domnilor căpitani de (prin) judeţ?
luni, iunie 04, 2018
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu