- De ce majoritatea focarelor sunt în spitale şi cămine de bătrâni, instituţii în care, teoretic, ar trebui respectate cele mai stricte măsuri de prevenţie şi protecţie?
- De ce sunt prezentate cifrele legate de mortalitate în aşa fel încât să genereze impresia că urmează o adevărată apocalipsă?
- De ce nu s-au consemnat focare importante acolo unde au continuat activităţile economice în toată această perioadă?
- De ce par să fi dispărut ca prin minune infecţiile nosocomiale din spitale şi toate decesele sunt raportate ca fiind cauzate de noul coronavirus?
- De ce mulţi medici consideră că boala nu a fost "atacată" corect, tratamentul aplicat vizând mai mult pneumonia decât trombozele, care se pare că reprezintă cauza principală de deces?
- Dacă virusul este nou şi imprevizibil, de ce urmează tiparul unei epidemii clasice, cu o creştere de circa 30-40 de zile, urmată de o fază de stagnare şi o scădere naturală, spre ziua 50-60, când dispare practic de la sine? Şi asta indiferent câte de dure sau relaxate sunt măsurile şi restricţiile impuse.
- De ce ţările în care nu s-au aplicat restricţii deosebite, gen Japonia sau Suedia, nu au avut probleme atât de mari pe cât se anticipa?
- Şi, nu în ultimul rând, cine şi ce a avut de câştigat, economic şi/sau politic, din furtuna mediatică referitoare la noul coronavirus?
Distanţarea socială, voluntară sau impusă, este evident prima măsură care trebuie luată în astfel de cazuri, iar populaţia în general a respectat-o. Aproape toată lumea poartă măşti pe stradă, păstrează distanţa acolo unde se formează cozi, şi-a limitat drastic ieşirile din locuinţe, a început să lucreze de acasă. Pe scurt, şi-a cam făcut treaba.
Dar nu cumva cei care au greşit strategia de abordare a pandemiei sunt chiar specialiştii în sănătate publică (nu medicii aflaţi în prima linie, la patul bolnavilor) şi autorităţile politice, a căror misiune era tocmai găsirea unei soluţii pentru protejarea populaţiei din toate punctele de vedere, nu numai împotriva îmbolnăvirii cu SARS-CoV2? Şi, în cazul ăsta, cine plăteşte? Că oameni afectaţi sunt o mulţime, de la miile de persoane care şi-au înrăutăţit starea de sănătate din cauza fricii de a se interna în spitalele-focare, la zecile de mii întreprinzători care au fost obligaţi să-şi închidă micile afaceri sau la sutele de mii de salariaţi care şi-au pierdut locurile de muncă. Îi trecem, ca întotdeauna, la "victime colaterale" ale incompetenţei şi indolenţei celor ce ne conduc? Până când?
- De ce nu s-au consemnat focare importante acolo unde au continuat activităţile economice în toată această perioadă?
- De ce par să fi dispărut ca prin minune infecţiile nosocomiale din spitale şi toate decesele sunt raportate ca fiind cauzate de noul coronavirus?
- De ce mulţi medici consideră că boala nu a fost "atacată" corect, tratamentul aplicat vizând mai mult pneumonia decât trombozele, care se pare că reprezintă cauza principală de deces?
- Dacă virusul este nou şi imprevizibil, de ce urmează tiparul unei epidemii clasice, cu o creştere de circa 30-40 de zile, urmată de o fază de stagnare şi o scădere naturală, spre ziua 50-60, când dispare practic de la sine? Şi asta indiferent câte de dure sau relaxate sunt măsurile şi restricţiile impuse.
- De ce ţările în care nu s-au aplicat restricţii deosebite, gen Japonia sau Suedia, nu au avut probleme atât de mari pe cât se anticipa?
- Şi, nu în ultimul rând, cine şi ce a avut de câştigat, economic şi/sau politic, din furtuna mediatică referitoare la noul coronavirus?
Distanţarea socială, voluntară sau impusă, este evident prima măsură care trebuie luată în astfel de cazuri, iar populaţia în general a respectat-o. Aproape toată lumea poartă măşti pe stradă, păstrează distanţa acolo unde se formează cozi, şi-a limitat drastic ieşirile din locuinţe, a început să lucreze de acasă. Pe scurt, şi-a cam făcut treaba.
Dar nu cumva cei care au greşit strategia de abordare a pandemiei sunt chiar specialiştii în sănătate publică (nu medicii aflaţi în prima linie, la patul bolnavilor) şi autorităţile politice, a căror misiune era tocmai găsirea unei soluţii pentru protejarea populaţiei din toate punctele de vedere, nu numai împotriva îmbolnăvirii cu SARS-CoV2? Şi, în cazul ăsta, cine plăteşte? Că oameni afectaţi sunt o mulţime, de la miile de persoane care şi-au înrăutăţit starea de sănătate din cauza fricii de a se interna în spitalele-focare, la zecile de mii întreprinzători care au fost obligaţi să-şi închidă micile afaceri sau la sutele de mii de salariaţi care şi-au pierdut locurile de muncă. Îi trecem, ca întotdeauna, la "victime colaterale" ale incompetenţei şi indolenţei celor ce ne conduc? Până când?
1.jpg)
mic.jpg){kind=small}
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu